O sută de lei (monedă românească)

O sută de lei a fost o monedă a leului românesc. A fost introdusă în 1906, iar ultima , 1991-1996, a avut putere circulatorie, de jure, până la 31 decembrie 2006.

Istorie

100 lei 1906 stanga|miniatura|100 lei 1906 La 17 decembrie 1905 a fost votată o lege pentru autorizarea emiterii de monede comemorative de 1, 5, 20, 50 și 100 lei pentru a marca jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

Moneda era realizată din 90% aur și 10% cupru, avea un diametru de 36 mm, o greutate de 32,26 g și o grosime de 1,8 mm. Aversul prezenta un portret contemporan al acestuia, orientat spre stânga, înconjurat de inscripția CAROL I REGE AL ROMANIEI ⋆ 1866-1906 ⋆. Sub portret se aflau inițialele A.M pentru Alphonse Michaux, gravorul șef al monetăriei din Bruxelles, monetăria unde au fost realizate monedele. Totul era încadrat într-un cerc perlat. Reversul prezenta un portret din tinerețe al lui Carol I, orientat spre stânga, înconjurat de inscripția CAROL I DOMNUL ROMANIEI ⋆ 100 LEI ⋆. Sub portret se afla marca gravorului, A. MICHAUX, iar ca pe avers, totul era înconjurat de un cerc perlat. Muchia era zimțată. Tirajul acestia a fost de 3000 de exemplare.

Întreaga cantitate a monedelor de 100 lei era anunțată ca fiind livrată la data de 6 mai 1906. Acestea au fost puse în circulație la 10 mai, împreună cu restul monedelor menționate în lege. Conform presei din epocă, în mai 1906, Chestura Camerei Deputaților a făcut plata diurnelor deputaților în monede din aur de 100, 50 și 20 lei și de 5 lei și 1 leu din argint, iar în iunie salariile profesorilor Universității din Iași au fost plătite cu monede din aur jubiliare, astfel că monedele au fost destinate circulației efective.

100 lei 1932 miniatura|100 lei 1932 Monedele de 100 de lei din 1932 au fost reglementate prin Legea pentru modificarea art. 5 din legea monetară dela 7 Fevruarie 1929 și Legea pentru baterea monetelor de argint din 21 decembrie 1931. Conform acestor legi, noua monedă urma să fie confecționată din argint, cu un titlul de minim 500‰, avea o valoare totală nominală de 1.800.000.000 lei și urma să înlocuiască bancnotele de 100 de lei aflate la acel moment în circulație, precum și monedele de 20 de lei din 1930, cu efigia regelui Mihai. Aversul urma să aibă efigia regelui Carol a II-lea, cu inscripția „Carol II, Regele Românilor“, iar reversul stema țării, valoarea și anul de fabricație.

Moneda fost bătută atât la Royal Mint din Londra, cât și la Monnaie de Paris și avea un diametru de 31 mm, o greutate de 14 grame și era compusă din 50% argint, 40% cupru, 5% zinc și 5% nichel. Aversul prezenta efigia regelui Carol al II-lea, în profil spre dreapta, înconjurată de inscripția CAROL II REGELE ROMANILOR 1932. Monedele emise la Paris prezentau în dreapta anului cornul abundenței, semnul Monnaie de Paris, iar în stânga o aripa, semnul gravorului-șef al monetăriei, Lucien Bazor. Sub gât se găsea inscripția A. LAVRILLIER, semnătura gravorului André Lavrillier. Totul era încadrat într-un cerc dințat. Reversul prezenta central stema Regatului României și valoarea nominală, 100 LEI, încadrate într-o o coroană din frunze de laur, întretăiată de trei rubane. Ca și pe avers, totul era încadrat într-un cerc dințat. Muchia acesteia era zimțată. Au fost emise 16.400.000 de exemplare la Londra și 2.000.000 la Paris.

A fost pusă în circulație la data de 1 septembrie 1932 și a circulat în paralel cu bancnotele de 100 de lei și monedele de 20 lei 1930, pe care trebuia să le înlocuiască. Începând cu introducerea acesteia în circulație, Banca Națională a început să retragă din circulație biletele de 100 lei, urmând ca retragerea monedelor de 20 lei să aibă loc la o dată stabilită ulterior.

La scurt timp după punerea în circulație a monedei de 100 lei din 1932, au apărut primele cazuri de falsificare. Primele sesizări în presă privind monede false au fost consemnate la doar o săptămână de la emitere, iar în perioada următoare s-a înregistrat o proliferare semnificativă a falsurilor. Un articol publicat în decembrie 1932 în ziarul Argus critica design-ul monedei și argumenta că acesta este principalul motiv pentru care este fasificată cu așa mare ușurință: „Industria falsificatorilor e ușurată prin faptul că noua monedă de 100 lei e lipsită de orice simț artistic. Pe lângă monedele vechi de 2 și 1 leu de argint, dinaintea războiului, piese artistice ce semănau cu o medalie, moneda nouă de 100 lei parcă e făcută din topor și tocmai de aceea falsificarea ei e ușoară”.

Presiunea exercitată de numărul mare de falsuri a fost reflectată în presă pe tot parcursul anilor următori. Acest fenomen a condus la o scădere rapidă a încrederii publicului în această piesă monetară, determinând refuzul acceptării sale ca mijloc de plată în numeroase regiuni ale țării, chiar și a exemplarelor autentice, în special a celor emise la Paris, care aveau două „liniuțe” de o parte și alta a anului 1932. Pentru a lămuri această situație, Ministerul de Finanțe a emis o circulară prin care preciza că aceste monede cu semne distinctive au fost bătute în Franța și că acestea sunt valabile.

Totuși, apariția falsurilor a continuat iar în 1933, presa relata că, în Iași spre exemplu, monedele false aflate în circulație însumau aproximativ 5 milioane de lei. Falsurile, realizate uneori de bijutieri pricepuți, conțineau cantități similare sau chiar mai mari de argint decât piesele autentice, fiind dificil de identificat; unele aveau chiar o sonoritate mai clară decât monedele originale, ceea ce a amplificat impactul negativ asupra circulației monetare locale.

Teama generalizată de falsuri a avut un impact negativ asupra circulației monetare, comercianții și populația refuzând frecvent acceptarea monedelor de 100 lei. În unele orașe s-au înregistrat incidente publice și intervenții ale poliției unde comercianții refuzau să primească piesele respective, suspectându-le a fi false. Inclusiv la ghișeele Băncii Naționale a României, aceste monede erau adesea respinse, cu sau fără justificare, ceea ce reflecta profundele probleme de încredere legate de această emisiune.

În cele din urmă, din cauza valului persistent de falsuri, dificultăților de verificare și a scăderii generalizate a încrederii în piesele respective și chiar a cererilor de scoatere din circulație ale acestora, Ministerul de Finanțe a decis înlocuirea monedei.

Prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1.907 din 21 iulie 1937, puterea circulatorie a acestei monede a încetat la data de 25 iulie 1937, iar ulterior a mai putut fi folosită pentru plata impozitelor sau preschimbată la Banca Națională până la 25 octombrie 1937. Aceasta a fost înlocuită cu monede de 100 lei 1936, până la concurența sumei de 1.395.000.000 lei, și cu monede de 50 lei 1937, în valoare totală de 40.000.000 lei.

Din Monetăria Națională - Zece ani de activitate: 1935-1945 rezultă că un procent de 76,29% din însemnele emisiunii au fost prezentate spre preschimbare de cetățeni, adică 14.190.268 exemplare, însemnând că 4.409.732 de monede de acest tip au rămas la populație, incluzându-le și pe cele pierdute ori distruse accidental. Dintre monedele retrase, 6 vagoane au fost cumpărate de Royal Mint din Londra contra sumei de 82.000 de lire sterline.

100 lei 1936-1938

Monedele de 100 de lei din 1936-1938 au fost reglementate prin Legea pentru reglementarea emisiunilor de monetă metalică din 22 februarie 1935, publicată în Monitorul Oficial din 23 februarie 1935. Conform acestei legi, acestea urmau să aibă o compoziție din 83% argint și 17% cupru, un diametru de 24 mm, o greutate de 6,5 g și un tiraj de 18.000.000 de bucăți, adică o valoare totală a emisiunii de 1.800.000.000 lei. În contextul creșterii prețului argintului în decursul anului 1935, a fost emisă Legea pentru modificarea art. 1 din legea pentru reglementarea emisiunilor de monedă metalică din 23 Februarie 1935, publicată în Monitorul Oficial din 20 decembrie 1935, care a modificat compoziția, specificațiile și tirajul acesteia. Astfel, aceasta urma să aibă o compoziție din 75% argint și 25% cupru, un diametru de 24 mm, o greutate de 6 grame și un tiraj de 16.750.000 de bucăți.

Forma finală a fost stabilită prin Jurnalul Consiliului de Miniștri Nr. 2.448 publicat în Monitorul Oficial nr. 270 din 19 noiembrie 1936. Astfel, aceasta avea diametru de 27 mm, o greutate de 8,2 g, cu o toleranță admisă de ±25%, adică între 7,995 g și 8,405 g, și o compoziție nichel pur, cu un titlu minim de 97,5%, conținând până la 1,5% cobalt și maximum 1% alte impurități, inclusiv cupru. Aversul prezenta efigia regelui Carol al II-lea, în profil spre stânga, purtând coiful escortei regale, înconjurată de inscripția CAROL II REGELE ROMANILOR, cu litere majuscule de 2 mm. Sub gât, în stânga epoletului, se găsea texul I. Jalea, cu litere mici cursive de 0,8 mm, reprezentând semnătura gravorului, Ion Jalea. Totul era înconjurat de un cerc perlat. Reversul monedei prezenta, în partea centrală, Stema mică a Regatului României, cu o lățime de 11 mm și o înălțime de 14 mm la mijloc. În mijlocul acestie se găsea scutul Casei de Hohenzollern, având dimensiunile de 3,6 × 4,4 mm și fiind redat în două tonalități. Stema era încadrată de o cunună de frunze alcătuită din două ramuri: în partea dreaptă, frunze de stejar, iar în partea stângă, frunze de laur. Între vârfurile fiecărui mănunchi de frunze de laur se aflau două puncte în relief, cu excepția celor situate la capătul superior. Vârfurile cununii încadrau coroana regală a României, așezată pe stemă, în timp ce capetele inferioare ale ramurilor flancau anul emisiunii. Peste frunzele cununii, întrerupte la nivelul axei orizontale a monedei, era gravată valoarea nominală: în stânga, numărul 100, cu cifre de 2,2 mm, iar în dreapta, textul LEI, redat cu litere de 2,1 mm. Ca și pe avers, totul era înconjurat de un cerc perlat. Muchia monedei era acoperită cu zimți cu o lățime de 0,2 mm la mijloc și 0,3 mm la capete. Canalul dintre zimți avea o lățime de 0,3 mm. Peste zimți era fin gravată o linie șerpuită, formată din două ramuri, fiecare având câte opt ondulații. Distanța dintre două ondulații succesive era de 4,5 mm. Între cele două ramuri erau gravate câte un romb, având o înălțime de 1,5 mm și o lățime de 2,0 mm.

Au fost bătute 7,4 milioane de exemplare la Monetăria Națională între 27 noiembrie 1936 și 31 martie 1937 și 9,35 milioane între 1 iunie 1937 și 28 august 1937. La data de 14 februarie 1938, în urma Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. 178 din 3 februarie 1938, a început retragerea monedelor de 250 lei din 1935 și înlocuirea acesteia cu monede de 50 și 100 lei, fiind mărită valoarea totală a celor două monede, respectiv 2 miliarde de lei pentru cea de 100 lei. Astfel, au mai fost emise încă 3,25 milioane de monede de 100 lei, cu milesimul 1938, între 1 septembrie 1938 și 1 noiembrie 1938.