Margrafiatul Moraviei sau Marca de Moravia (în ) a fost o monarhie în Europa Centrală care a existat între anii 1182 și 1918 pe teritoriul regiunii istorice Moravia. Capitala margrafiatului a fost Olomouc până în 1641, apoi Brno până în 1918.
Margrafiatul Moraviei împreună cu Regatul Boemiei și Ducatul Sileziei austriece au format teritoriul central al Țărilor Coroanei boeme. În 1526 Margrafiatul Moraviei a intrat în stăpânirea Habsburgilor și începând din 1804 a fost una dintre țările Coroanei Imperiului Austriac. Din 1867 a făcut parte din Austro-Ungaria. După Primul Război Mondial, margrafiatul a fost dizolvat, Moravia devenind parte a noii Republici Cehoslovace.
Istorie
Începuturile margrafiatului Până la mijlocul secolului I î.Hr. regiunea în care este situată Moravia a fost locuită de celți. Aceștia au fost succedați de populații germanice care au fost înlocuite la rândul lor de populația slavă. La începutul secolului al IX-lea a apărut imperiul Moravia Mare. Odată cu decăderea acestuia, Moravia a devenit obiectul disputelor dintre Ungaria și Boemia. După o scurtă cârmuire poloneză, în 1029 Boemia a reușit să-și impună stăpânirea asupra Moraviei până în 1182 când împăratul romano-german Frederic I Barbarossa a creat Margrafiatul Moraviei aflat în nemijlocire imperială.Brockhaus Enzyklopädie, vol. 14, p. 49.
Totuși, margrafiatul nu a fost înființat deodată, ci printr-un proces treptat. Nu a fost creată o nouă unitate teritorială, statală, dar schimbarea guvernării în Moravia este asociată cu o reevaluare a relației dintre Boemia și Moravia. Înființarea Margrafiatului Moraviei nu a fost cauzată de factori externi, ci și-a avut originea în disputele interne din dinastia Přemyslid. miniatura|Sigiliul primului margraf al Moraviei, Conrad al III-lea Otto Primul margraf al Moraviei care a unit pentru prima dată toate cele trei posesiuni ale familiei Přemyslid din Moravia (Brno, Olomouc, Znojmo) a fost Conrad al III-lea Otto de Znojmo (mai târziu principe al Boemiei sub numele Conrad al II-lea). În 1182 împăratul Frederic I Barbarossa i-a acordat Moravia lui Conrad ca feudă, însă acesta a fost margraf al Moraviei doar o scurtă perioadă de timp (1182–1191). După ce Conrad a urcat pe tronul Praga, titlul de Margraf al Moraviei a încetat să mai existe, dar curând (în 1197) titlul a fost restaurat definitiv de Vladislav Henric, care a renunțat la guvernarea în Praga în favoarea fratelui său, Ottokar I, mulțumiindu-se cu Margrafiatul Moraviei.
Mai târziu membrii dinastiei Přemyslid au cârmuit Boemia ca regi. Dinastia a durat timp de aproape 300 de ani, începând cu primul principe morav, Břetislav I (1029) până la stingerea ei în 1306, fiind urmată prin moștenire de Casa de Habsburg prin Rudolf I care a cârmuit margrafiatul doar timp de 1 an.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 127.
Sub cârmuirea Casei de Luxemburg (până în 1437) miniatura|Moravia și Ducatul Sileziei austriece (1888) În 1310 Ioan de Luxemburg a devenit regele Boemiei și margraful Moraviei, care a trecut astfel în stăpânirea Casei de Luxemburg. Acesta a fost succedat de fiul său, Carol al IV-lea. Sub conducerea lui, Moravia și Boemia au cunoscut o dezvoltare economică deosebită. Totuși, Carol a cârmuit ca margraf doar o scurtă perioadă de timp și în 1349 a fost succedat de fratele său, Ioan Henric de Luxemburg. În 1375 acesta a fost urmat ca margraf al Moraviei de fiul său, Jobst (d. 1411) care a împărțit stăpânirea cu frații săi, Procop (d. 1405) și Ioan Sobeslav (d. 1394). Sigismund a fost ultimul rege al Boemiei din Casa de Luxemburg care a cârmuit Margrafiatul Moraviei.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 154. După moartea sa în 1437, trei dinastii s-au succedat la conducerea margrafiatului într-o perioadă scurtă de timp: Casa de Habsburg până în 1457, apoi Casa de Poděbrady până în 1469, iar din 1479 până în 1490, Moravia a făcut parte din Regatul Ungariei cârmuit de Matia Corvin, trecând apoi sub conducerea Dinastiei Jagiellone până în 1526.
Sub cârmuirea Casei de Habsburg (până în 1867) În 1469 Moravia a intrat sub stăpânirea regelui Ungariei, Matia Corvin. Acesta a fost ales rege al Boemiei în același an cu sprijinul nobilimii morave. El nu a reușit să se impună în Regatul Boemiei, însă a deținut de facto puterea în Moravia. În 1479 prin Pacea de la Olomouc s-a ajuns la un acord între regele Vladislav al II-lea al Boemiei și Matia Corvin, acestuia fiindu-i permis să păstreze Moravia până la sfârșitul vieții.
După ce otomanii au cucerit cea mai mare parte a Ungariei, Habsburgii au preluat puterea în Moravia în 1526, ca și în celelalte țări ale Coroanei Boemiei.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 178. În timpul cârmuirii habsburgice, au avut loc evenimente importante în istoria Moraviei: ca Războiul de Treizeci de ani și Războaiele Sileziei.
Cele din urmă și, mai târziu, războiul austro-prusac din 1866 au creat pericolul ca Regatul Prusiei să anexeze Moravia și, de asemenea, Boemia, pericol dispărut odată cu întemeierea Imperiului German în 1871. miniatura|Margrafiatul Moraviei ca parte a Austro-Ungariei În 1804 Moravia a devenit țară a Coroanei Imperiului Austriac. După Compromisul austro-ungar din 1867 prin care a fost creată monarhia duală Austro-Ungaria, Margrafiatul Moraviei a fost parte a jumătății austriece și a primit drepturi suplimentare devenind monarhie constituțională.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 383.
De la industrializare până la încheierea existenței margrafiatului (1867–1918) miniatura|Harta industrială a Moraviei (1860) Perioada în care Moravia a aparținut Austro-Ungariei a fost una prosperă. Industrializarea și urbanizarea au îmbunătățit nivelul de trai al populației. După Boemia, Moravia a devenit una dintre cele mai progresiste și mai bogate țări ale monarhiei duale.
La începutul secolului al XIX-lea naționalismul în creștere al popoarelor europene s-a manifestat și în Moravia. Primele tensiuni apărute între germanii din Sudeți și cehi au determinat guvernul de la Viena să soluționeze problemele apărute. Așa-numitul „Compromis morav”, pus în practică prin promulgarea a patru legi, a reușit să calmeze în mare măsură conflictele etnice din Moravia, fiind precursorul „Compromisului austro-ceh” .
În timpul Primului Război Mondial împăratul Carol I, care a urcat pe tronul Austro-Ungariei în 1916, a fost ultimul care a purtat titlul de Margraf al Moraviei. La 28 octombrie 1918, câteva zile înainte de dizolvarea Austro-Ungariei (31 octombrie), Moravia a devenit parte a noii Republici Cehoslovace și a existat în aceeași formă ca regiune a acestzei țări până la 1 ianuarie 1949.
Stat și administrație miniatura|Districtele politice în Moravia și Silezia (1897) Începând din 1182 când Moravia a fost fondată ca margrafiat de împăratul Frederic I Barbarossa,Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 97. Moravia a fost un teritoriu al Sfântului Imperiu Roman aflat în nemijlocire imperială. Odată cu dizolvarea imperiului în 1804 Moravia a devenit unitate administrativă a Imperiului Austriac având statut de țară a Coroanei. Din 1861 Moravia a avut parlament propriu ales, care cuprindea 151 de membri și care trimitea reprezentanți la Consiliul Imperial din Viena. Începând din 1867, ca țară aparținând dublei monarhii Austro-Ungaria, Moravia s-a bucurat de o autonomie extinsă ca parte a Cisleithaniei.
Constituția Moraviei a fost adoptată la 30 decembrie 1849 fiind abrogată la 31 decembrie 1851 și reintrodusă la 26 februarie 1861. Formal această constituție a rămas în vigoare până la adoptarea constituției Republicii Cehoslovace în 1920 de către Adunarea Națională Revoluționară. Administrația centrală a statului era condusă de Guvernatorul Imperial din Brno căruia îi erau subordonate direct sau indirect toate funcțiile centrale ale statului, cu excepția curților de judecată. Moravia avea guvern propriu (Landesausschuss) aflat sub conducerea guvernatorului provinciei (Landeshauptmann) care era președintele parlamentului provinciei fiind ales de membrii acestuia. Cele mai importante organe administrative centrale ale statului includeau: Consiliul Școlar de Stat, Consiliul de Sănătate, Direcția de Poliție, Direcția de Finanțe ale Statului, Direcția de Poștă și Telegraf și Direcția de Operațiuni Feroviare de Stat cu sediul la Olomouc, toate celelalte organe centrale ale statului aflându-se în orașul de reședință al Moraviei, Brno.
Inițial, Moravia (încă în timpul dinastiei Přemyslid) a fost împărțită în provincii. Sursele menționează provinciile Brno, Olomouc, Znojmo, Břeclav, Holasice (mai târziu Opava), Bítov. Treptat, însă, s-au realizat reforme administrative și provinciile au devenit regiuni.
Între 1535 și 1849 Margrafatul Moraviei a fost împărțit în feude care aparțineau uneia dintre regiunile Nový Jičín, Olomouc, Brno și Hradiště.
În 1714, în timpul cârmuirii împăratului romano-german Carol al VI-lea, reforma administrativ-teritorială a stabilit șase regiuni: Brno, Jihlava, Znojmo, Olomouc, Přerovský, Hradiště.
Aceste regiuni au fost înlocuite în 1850–1855 de două mari regiuni, Brno și Olomouc, împărțite în 25 de districte. Între 1855 și 1868, Moravia a fost din nou împărțită în 6 regiuni și 76 de districte (în ). Apoi regiunile au fost desființate, iar Moravia a fost împărțită doar în districte. La 19 mai 1868 Margrafiatul Moraviei a fost împărțit în 31 de districte provinciale și 6 districte orășnești.
În 1848 a avut loc o nouă restructurare administrativă în urma căreia au fost create districte politice și judiciare mai mici, restructurate din nou în 1861.
Margrafi ai Moraviei
Dinastia Přemyslid
Conrad al II-lea Otto (1182–1191) unită cu Boemia (1189-1197);
Vladislav I Henric (1197–12 august 1222), al doilea fiu al regelui Vladislau al II-lea al Boemiei și al Iuditei de Turingia; Vladislav al II-lea (1223–1227), fiul regelui Ottokar I al Boemiei și al Constanței de Ungaria ; Přemysl (1227–1239), fiul regelui Ottokar I al Boemiei și al Constanței de Ungaria; Vladislav al III-lea (1239–1247), fiul regelui Venceslau I al Boemiei și al Cunigundei de Hohenstaufen ; Ottokar al II-lea (1247–1278), fiul regelui Venceslau I al Boemiei și al lui Cunigundei de Hohenstaufen.
Alte dinastii
Rudolf I de Habsburg (1306–1307), fiul regelui romano-german Albert I și al Elisabetei de Gorizia-Tirol; Henric de Carintia (1307–1310), fiul ducelui Meinhard de Carintia și al Elisabetei de Bavaria.
Dinastia Luxemburg
Ioan (1310–1333), fiul împăratului Henric al VII-lea și al Margaretei de Brabant; Carol al IV-lea (1333–1349), fiul regelui Ioan I al Boemiei și al Elisabetei Boemiei; Ioan Henric (1349–1375), înfeudat de fratele său, regele Carol al IV-lea; Jobst de Moravia (1375–1411), fiul lui Ioan Henric, împreună cu frații săi Ioan Sobeslav (până în 1394) și Procopie (până în 1405); Sigismund (1419–1423), fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania.
Alte dinastii
Albert al II-lea de Habsburg (1423–1439), fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg și al Ioanei Sofia de Bavaria; Ladislau Postumul (1440–1457), fiul regelui Albert al II-lea de Habsburg și al Elisabetei de Luxemburg; George de Poděbrady (1458–1468): Matia Corvin (1468–1490), al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara și a Elisabetei Szilágyi.
Dinastia Jagiellonă
Vladislav al II-lea (1490–1516), fiul regelui Cazimir al IV-lea Jagiellon al Poloniei și al Elisabetei de Habsburg; Ludovic al II-lea (1516–1526), fiul regelui Vladislav al II-lea.
Dinastia Habsburgică
Ferdinand I (1527–1564), al patrulea fiu al lui Filip I al Castiliei și al Ioanei de Castilia; Maximilian al II-lea (1564–1576), fiul împăratului Ferdinand I și al Annei a Boemiei și Ungariei; Rudolf al II-lea (1576–1608), fiul împăratului Maximilian al II-lea; Matia I (1608–1617), fiul împăratului Maximilian al II-lea.