Nicolae Săulescu (n. 7 iunie 1898, Târgu Jiu, România – d. 1977, București, România) a fost un profesor și cercetător român, specialist în ameliorarea plantelor, genetică și fitotehnie. Prin activitatea sa îndelungată, a contribuit la dezvoltarea învățământului și cercetării agricole românești, fiind recunoscut pentru crearea de soiuri agricole, contribuții la genetica clasică și introducerea hibrizilor de porumb în România.
Biografie
Copilărie și educație Nicolae Săulescu s-a născut pe 7 iunie 1898 în Târgu Jiu, unde și-a petrecut copilăria. A urmat școala primară și gimnaziul în orașul natal, obținând distincția „Cu laudă” la absolvire. A continuat studiile la cursul superior al liceului din Craiova, unde a excelat, primind din nou distincția „Cu laudă” pentru rezultatele sale. În 1917, a absolvit Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău, în ciuda lipsurilor materiale ale instituției din acea perioadă. A beneficiat de un corp profesoral de elită, incluzându-i pe George Maior, Octavian Popovici-Lupa, Ion Grințescu, Constantin Sandu-Aldea, Gheorghe Ionescu-Sisești și Nicolae Filip. În 1921, a obținut diploma de inginer agronom „cu distincție”, fiind apreciat de profesorii săi.
Interesul pentru ameliorarea plantelor și genetică s-a manifestat încă din timpul studiilor, fiind un student preferat al lui Constantin Sandu-Aldea. Acesta l-a propus pentru studii de doctorat în străinătate, iar Săulescu a devenit primul agronom român trimis pentru specializare în genetică la Institutul de Cercetări de Ereditate din cadrul Înaltei Școli de Agricultură de la Berlin. Aici, între 1921 și 1925, a lucrat sub îndrumarea geneticianului Erwin Baur, dobândind o pregătire profundă în genetica mendelo-morganistă. Teza sa de doctorat, *Contribuțiuni la harta cromozomilor la Anthyrmium majus*, a adus o contribuție recunoscută la genetica clasică, fiind distinsă cu calificativul „Foarte bine”. În această perioadă, a efectuat și experiențe de genetică aplicată la Stațiunea de Ameliorare a Plantelor de la Hadmersleben, colaborând cu personalități precum Carl Correns, Richard Goldschmidt, V. Herzberg-Frănkel și Elisabeth Schiemann.
Carieră profesională După întoarcerea în țară în 1925, la propunerea lui Haralamb Vasiliu, directorul Secției de Științe Agricole a Universității din Iași, Săulescu a fost numit conferențiar la disciplina „Ameliorarea plantelor”. A fost primul profesor titular al acestei discipline la Universitatea din Iași, deși a activat aici doar doi ani. În 1927, a fost numit profesor suplinitor la Catedra de Ameliorarea Plantelor de la Academia de Agricultură din Cluj, devenind ulterior titular prin concurs și șef de catedră la doar 30 de ani.
În 1929, a fondat și organizat Stațiunea de Ameliorarea Plantelor Cluj, prima de acest fel din regiune, unde a fost director timp de 12 ani. Sub conducerea sa, stațiunea a devenit o adevărată școală de ameliorare, creând soiuri de porumb, orzoaică, cânepă, plante furajere și medicinale.
În 1939, a fost transferat la Catedra de Fitotehnie a Facultății de Agronomie din București, unde a activat, cu o scurtă întrerupere, până în 1968. Între 1941 și 1945, a fost decan al Facultății de Agronomie din București, gestionând activitatea academică în condițiile dificile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Tot la București, a fondat Stațiunea de Plante Textile, pe care a condus-o până în 1946, contribuind la crearea de soiuri de plante textile.
În 1957, a organizat și condus Secția de Ameliorare și Producere de Sămânță din cadrul Institutului pentru Cultura Porumbului de la Fundulea, activând aici până în 1961. A coordonat introducerea hibrizilor de porumb în România, organizând primele culturi comparative cu hibrizi importați de la firma Garst (SUA) și realizând prima zonare a hibrizilor de porumb în 1960, în colaborare cu Nicolae Giosan. După pensionare, a continuat să îndrume doctoranzi, conform noii legi din 1965.
Activitate științifică
Domenii de cercetare Ameliorarea plantelor agricole Genetică clasică și aplicată Fitotehnie (cereale, plante textile, porumb)
Contribuții originale Nicolae Săulescu a publicat 56 de lucrări originale, dintre care 15 în reviste străine, și 7 tratate de amploare. Primele sale studii, precum *O monstruozitate la ovăz*, au descris mutații genetice. A realizat studii aprofundate asupra descendențelor hibride la grâu, privind rezistența la ger, fiind citat de geneticianul sovietic Nikolai Vavilov și de Tumanov. În 1933, a publicat *Contribuțiuni la genetica grâului*, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai valoroși geneticieni români ai vremii. Lucrarea *Ameliorarea plantelor agricole* (1934) a fost premiată de Academia Română în 1935, având o secțiune de genetică ce ocupa 30% din cele 324 de pagini.
În 1947, a publicat *Fitotehnica* (558 pagini), primul tratat de fitotehnie separat după cel al lui George Maior din 1909. În 1960, a lansat *Câmpul de experiență* (reeditat în 1965), prima lucrare de tehnică experimentală de înaltă ținută din România, esențială pentru cercetarea agricolă. A contribuit la *Fitotehnie* (1959, 3 volume, reeditat 1965), scriind capitolele despre cereale și plante textile, și a coautorat *Principii de genetică* (1969) cu Nicolae Giosan, un dicționar accesibil care a umplut un gol în literatura de genetică din România.
Recunoaștere internațională Săulescu a fost membru al Academiei Cehoslovace de Agricultură la 40 de ani, membru corespondent al Academiei Germane de Științe Agricole și Silvice, și membru al comitetului de redacție al revistei internaționale *Zeitschrift für Pflanzenzüchtung*. A primit premiul „Erwin Baur” pentru colaborarea cu geneticianul german și medalia jubiliară „Nasarenno Strampelli” la centenarul nașterii acestuia.
Lucrări O monstruozitate la ovăz Problema consangvinizării în ameliorarea plantelor agricole, București, „Presa bună”, 1927 Stațiunea de ameliorarea plantelor. Cereale, „Agricultura”, nr. 7, București, „Oltenia”, 1929 Câteva chestiuni în legătură cu organizarea învățământului agricol, „Probleme agricole actuale”, București, 1932 Contribuțiuni la genetica grâului (1933) Ameliorarea plantelor agricole, Cluj, „Cartea Românească”, 1934 Rezultatele culturilor comparative trienale cu soiuri de grâu (1931-1933), „Agricultura nouă”, nr. 5-6, Cluj, 1934 Școala superioară țărănească, București, „Cartea Românească”, 1934 Stațiunea de ameliorarea plantelor și controlul semințelor din Cluj, Cluj, „Cartea Românească”, 1934 Soiul Bankut 1201 - Rezultatul experiențelor privitoare la probleme din agrologie și fitotehnie, București, „Monitorul Oficial”, 1937 Cum germinează grâul neirigat, București, „Monitorul Oficial”, 1937 Data semănatului la cerealele de primăvară, București, „Monitorul Oficial”, 1937 Elemente de biometrie (cu A. Mudra), Cluj, „Cartea Românească”, 1937 Productivitatea la grâu în funcție de densitatea lanului, București, „Monitorul Oficial”, 1937 Câmpul de experiență, Cluj, „Cartea Românească”, 1938 Organizarea producerii de sămânță în România, „Viața agricolă”, nr. 19, 1939 Porumbul Galben Timpuriu, „Agricultura nouă”, nr. 1, 1939 Cultura plantelor uleioase, București, Tip. „Bucovina”, 1940 Rolul învățătorilor în ridicarea agriculturii românești, București, Tip. „Universul”, 1943 Contribuțiuni la harta cânepii (cu N. Ceapoiu), Analele ICAR, vol. 15, București, 1943 Fitotehnica (558 pagini), București, „Cartea Românească”, 1947 Experiențe cu gunoi de grajd la cânepa de fibre (cu N. Ceapoiu), București, 1948 Oameni mari în slujba agriculturii, București, Ed. „Tineretului”, 1965 Fitotehnie, vol. I-II (cu N. Zamfirescu și V. Velican), Ed. A.S., ed. a II-a, 1965 Câmpul de experiență, București, Ed. „Agrosilvica”, 1967 Agrofitotehnia (cu N. Ștefan și C. Neumann), București, EDP, 1968 Agrofitotehnie și Horticultura (cu N. Ștefan și C. Neumann), București, EDP, 1968 Principii de genetică (cu N. Giosan), 1969
Premii și recunoaștere Nicolae Săulescu a fost distins cu Premiul Academiei Române (1935) pentru *Ameliorarea plantelor agricole*, premiul „Erwin Baur” și medalia jubiliară „Nasarenno Strampelli”. În 1966, a primit Ordinul Muncii clasa a III-a pentru contribuțiile sale în cercetare și crearea de noi soiuri. A fost membru fondator al Academiei de Științe din 1941, secretar al Secției de Cultura Plantelor, alături de Gheorghe Ionescu-Sisești, Gheorghe Cipăianu și Aurelian Pană.
In memoriam Nicolae Săulescu a murit în 1977 la București, după o carieră de peste 50 de ani în învățământ și cercetare. A format peste 4.000 de ingineri agronomi, horticoli, zootehniști și mecanici agricoli, fiind un model de corectitudine, omenie și profesionalism.
Note
Referințe Viorel Iulian Pestean – Oameni de seamă ai științei agricole românești, vol. 1, Editura ASAS, București, pag. pag.118 acces online
Legături externe Nicolae Săulescu în lucrarea lui Viorel Iulian Pestean – Oameni de seamă ai științei agricole românești
Categorie:Nașteri în 1898 Categorie:Decese în 1977 Categorie:Agronomi români Categorie:Geneticiști români Categorie:Profesori universitari români Categorie:Oameni din Târgu Jiu Categorie:România interbelică Categorie:Specialiști în genetică