Podul lui Traian dintre Drobeta-Turnu Severin și Kladovo, podul cu cea mai mare deschidere () din lume între 105 și 270 Exemple de poduri arcuite Lista celor mai lungi poduri arcuite din lume clasifică podurile și viaductele în formă de arc în funcție de deschiderea lor maximă.

Un pod arcuit este un pod în formă de arc, cu suporți (culee) la ambele capete, care funcționează prin transferarea forței totale exercitate asupra podului (suma greutății podului și sarcinilor la care este supus acesta) parțial într-o componentă orizontală care se descarcă pe suporții de pe ambele părți și parțial într-o componentă verticală care se descarcă pe suporturile arcului (pile).

Un viaduct (un pod lung) poate fi realizat dintr-o serie de arcade de lungimi egale sau diferite. Deschiderea maximă reprezintă valoarea cea mai mare dintre deschiderile fiecărui arc de pod.

Lungimea traveei principale este cea mai comună modalitate de a clasifica podurile și viaductele, deoarece se corelează de obicei cu complexitatea inginerească implicată în proiectare și construcție. Dacă un pod are o deschidere mai mare decât un altul, nu înseamnă neapărat că acel pod este mai lung de la mal la mal față de celălalt.

Lista cuprinde două secțiuni, prima include podurile arcuite finalizate, aflate în operare, iar cea de-a doua le include pe cele aflate în stadiu de construcție sau proiectare. Pentru ambele secțiuni au fost luate în considerare podurile și viaductele a căror deschidere maximă depășește lungimea de . Ordinea este descrescătoare, în funcție de valorile deschiderii maxime.

Lista podurilor arcuite cu cea mai mare deschidere maximă din lume

Imagine Nume Deschidere maximă<small>(m) Material An Locație Coordonate Țară Note Podul Tian'e Longtan(în ) beton + schelet metalic Tian'e, Guangxi Al treilea pod Pingnan(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Pingnan, Guangxi Podul Chaotianmen peste fluviul Yangtze(în ) oțel Chongqing Podul Lupu(în ) oțel Shanghai Podul Zigui peste fluviul Yangtze(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Zigui, Hubei Podul Bosideng peste fluviul Yangtze(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Hejiang, Sichuan Podul New River Gorge(în ) oțel Fayetteville, Virginia de Vest Podul Bayonne(în ) oțel Staten Island, New York - Bayonne, New Jersey Podul autostrăzii Hejiang peste fluviul Yangtze(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Hejiang, Sichuan Podul Wujiang peste râul Wu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Sinan, Guizhou Podul portului Sydney(în ) oțel Sydney Podul Wushan Podul peste fluviul Yangtze(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Wushan, Chongqing Podul feroviar Chenab(în ) oțel Reasi, Jammu și Cașmir Podul Guantang(în ) oțel Liuzhou, Guangxi Podul Mingzhou(în ) oțel Ningbo, Zhejiang Podul feroviar Xijiang Zhaoqing(în ) oțel Zhaoqing, Guangdong Podul Daxiaojing(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Dongdangxiang, Guizhou Podul feroviar Beipanjiang(în ) beton Qinglong, Guizhou Podul feroviar Yachi(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Qianxi, Guizhou Podul Mingzhuwan(în ) oțel Guangzhou, Guangdong Podul peste râul Zhijing(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Dazhipingzhen, Hubei Podul feroviar Zangmu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Jiacha, Tibet Podul Xinguang(în ) oțel Guangzhou, Guangdong Podul Wanzhou peste fluviul Yangtze(în ) beton Wanzhou, Chongqing Podul Caiyuanba peste fluviul Yangtze(în ) oțel Chongqing Podul Qilu peste fluviul Huánghé(în ) oțel Jinan, Shandong Podul Krk(în ) beton Krk Podul Qiubei peste râul Nanpan(în ) beton Qiubei, Yunnan Podul Dafaqu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Zunyi, Guizhou Podul golfului râului Han(în ) oțel Wuhan, Hubei Podul Qingshuitang(în ) oțel Zhuzhou, Hunan Podul Shuangbao(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Wulong, Chongqing Podul Liancheng(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Xiangtan, Hunan Podul Daninghe(în ) oțel Wushan, Chongqing Al doilea pod Hengqin(în ) oțel Zhuhai, Guangdong Podul Qianwei peste râul Min(în ) oțel Qianwei, Sichuan Viaductul lacului de acumulare Alcántara(în ) beton Cáceres, Extremadura { Podul Fremont (Portland, Oregon)[în ] oțel Portland, Oregon Podul aeroportului Hiroshima(în ) oțel Hiroshima Podul Bugrinski(în ) oțel Novosibirsk, Regiunea Novosibirsk Podul Yelanghe(în ) beton Tongzi, Guizhou Podul Maocaojie(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Yiyang, Hunan Podul vechi Port Mann(dezafectat)(în ) oțel Surrey, Columbia Britanică Podul Zhaohua peste fluviul Jialing(în ) beton Guangyuan, Sichuan Podul Žďákov(în ) oțel Orlík nad Vltavou, Regiunea Boemia de Sud Podul Yajisha(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Guangzhou, Guangdong Podul feroviar Wanzhou peste fluviul Yangtze(în ) oțel Wanzhou, Chongqing Podul Zongxihe(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Nayong, Guizhou Podul feroviar Zhunshuo peste fluviul Huánghé(în ) oțel Guangzhou, Guangdong Podul Shawei Zuojiang(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Fusui, Guangxi Podul peste calea navigabilă Hongqili(în ) oțel Zhongshan, Guangdong - Guangzhou Podul rutier Xinwei peste râul Hongshui(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Xincheng, Guangxi Podul feroviar peste râul Najie(în ) oțel Liuchangxiang, Guizhou Podul Amagi(în ) oțel Uki, Prefectura Kumamoto Podul Americilor(în ) oțel Balboa, Provincia Panamá Podul Podilskîi(în ) oțel Kiev Podul Margaret McDermott(în ) oțel Dallas Podul feroviar Gǎnlǎn bà peste râul Lancang(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Shanyangxiang – Shuizhaixiang, Yunnan Podul feroviar peste râul Meixi(în ) beton Fengjie, Chongqing Podul Yonghe(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Nanning, Guangxi Podul Xiaohe(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Enshi, Hubei Podul lacului Taiping(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Huangshan, Anhui Podul Dashengguan peste fluviul Yangtze(în ) (x2) oțel Nanjing, Jiangsu Podul Meishan Chunxiao(în ) oțel Ningbo, Zhejiang Podul Matan peste râul Hongshui(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Laibin, Guangxi Podul feroviar Yibin peste râul Jinsha(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Yibin, Sichuan Podul Canalului Portului Tiansheng(în ) oțel Nantong – Suzhou, Jiangsu Podul Laviolette(în ) oțel Trois-Rivières, Quebec Podul Nanning peste râul Yong(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Nanning, Guangxi Podul peste râul Shuiluo(în ) beton Gulin, Sichuan Podul Jubileul de Argint(în ) oțel Runcorn – Widnes, Cheshire Podul peste râul Jiangjie(în ) beton Weng'an, Guizhou Podul peste râul Dongxi(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Xujiazhen, Chongqing Podul peste râul Baishui(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Yiliang, Yunnan Podul Birchenough(în ) oțel Chipinge, Manicaland Podul lacului Theodore Roosevelt(în ) oțel Gila – Maricopa, Arizona Tajo Railway Bridge(în ) beton Cáceres, Extremadura Podul memorial Mike O'Callaghan–Pat Tillman(în ) beton + oțel Boulder City, Nevada - Arizona Podul Zhenglong peste râul Hongshui(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Laibin, Guangxi Podul barajului Glen Canyon(în ) oțel Page, Arizona Podul peste râul Yong(în ) beton Yongning, Guangxi Podul Hell Gate(în ) oțel New York City Podul Liming peste râul Lancang(în ) oțel Jinghong, Yunnan Podul peste râul Lushui(în ) oțel Hefeng, Hubei Podul Jinchai peste râul Hongshui(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Xincheng - Mashan, Guangxi Podul Nanpu peste lacul Qiandao(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Chun'an, Zhejiang Podul Pentele(în ) oțel Dunaújváros, Fejér Al treilea pod Fenghuang(în ) oțel Nansha, Guangdong Podul Lewiston-Queenston(în ) oțel Lewiston, New York – Queenston, Ontario / Podul Gladesville(în ) beton Sydney Podul Van Brienenoord(secțiunea de vest)(în ) oțel Rotterdam Noul pod Kizugawa(în ) oțel Osaka, Prefectura Osaka Podul Perrine(în ) oțel Twin Falls, Idaho Podul Newburgh–Beacon(în ) oțel Newburgh – Beacon, New York Podul Qingchuan(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Wuhan, Hubei Podul Seri Saujana(în ) oțel Putrajaya Podul Chancheng Dongping(în ) oțel Foshan, Guangdong Podul Nanning(în ) oțel Nanning, Guangxi Noul pod Saikai(în ) oțel Sasebo - Saikai, Prefectura Nagasaki Podul arcuit al barajului Karun IV(în ) oțel Lordegan, Provincia Chaharmahal și Bahtiari Podul arcuit Tsakonas(în ) oțel Meligalas – Paradiseia, Peloponez Podul Xianghuoyan(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Kaiyang, Guizhou Podul Guansheng peste râul Qu(în ) beton Guang'an, Sichuan Podul Cuijiaying peste râul Han(în )(x2) tuburi de oțel umplute cu beton Xiangyang, Hubei Podul autostrăzii Jinghai peste râul Lancang(în ) oțel Jinghong, Yunnan Podul Gaowang Wuzhou(în ) oțel Wuzhou, Guangxi Podul peste râul Wumei(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Guizhou Podul Jingxiong (în ) oțel Beijing

Lista podurilor arcuite cu cea mai mare deschidere maximă din lume aflate în construcție

Nume Deschidere maximă<small>(m) Material An Locație Coordonate Țară Note Podul principal al proiectului Sharq Crossing(în ) oțel Doha Podul Șeicul Rashid bin Saeed(în ) oțel Dubai Podul Fenglai(în ) oțel Wulong, Chongqing Podul Lantian peste fluviul Yangtze(în ) oțel Luzhou, Sichuan Podul rutier Hongshui peste râul Lewang(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Leye, Guangxi - Wangmo, Guizhou Podul peste râul Guniu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Anshun - Panzhou, Guizhou Podul Shili Heihuijiang de pe autostrada Weifeng(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Fengqing, Yunnan Podul peste râul Xining(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Pingshan, Sichuan Podul peste râul Jinsha de pe calea ferată Sichuan-Tibet(în ) oțel Baiyu, Sichuan - Gongjue, Tibet Podul peste fluviul Nu de pe calea ferată Dali-Ruili(în ) oțel Lamengxiang, Yunnan Podul Shaba peste râul Dadu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Luding, Sichuan Podul Tianwan peste râul Dadu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Luding, Sichuan Podul Jialing peste râul Caojie(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Hechuan-Beibei, Chongqing Podul peste râul Lowang(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Kaiyang, Guizhou Podul Zhaozhuang peste râul Maling(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Xingyi, Guizhou Podul Inelului Exterior de Vest peste rîul Haihe(în ) oțel Binhai, Tianjin Podul Shuangbao(în )(x 2) tuburi de oțel umplute cu beton Wulong, Chongqing Podul Yuwa peste râul Hei(în ) oțel Jiuzhaigou, Sichuan Podul Dongjiuqu de pe calea ferată Sichuan-Tibet(în ) oțel Nyingchi, Tibet Podul Xiniu de pe autostrada provincială 338(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Fengqing, Yunnan Podul peste râul Baimaqu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Guang'an, Sichuan Podul peste canalul Tianxingzhou al râului Changtai Yangtze(în ) oțel Taixing, Jiangsu Podul peste canalul Lu'anzhou al râului Changtai Yangtze(în ) oțel Taixing, Jiangsu Al zecelea pod Jianghan(în ) oțel Wuhan, Hubei Podul peste râul Yuntai Tongjiang(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Pingchang, Sichuan Podul Gangou(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Jiuzhaigou, Sichuan Podul Suba(în ) beton Mabian, Sichuan Podul feroviar Jianzha peste fluviul Huanghe(în ) oțel Jianzha, Qinghai Podul Daheba(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Jinyang, Sichuan Podul peste râul Logie(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Shangri-La, Yunnan Podul Hongshui peste râul Xinwei(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Xincheng, Guangxi Podul peste râul Xisujiao(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Leibo, Sichuan Podul peste râul Baishui(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Zhijin, Guizhou Podul feroviar Wengma peste râul Wu(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Weng'an, Guizhou Podul Qingcheng(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Dujiangyan, Sichuan Podul Qianxigou(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Yanjin, Yunnan Podul Qiaowo(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Puge, Sichuan Podul cu două căi Sanan(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Nanning, Guangxi Podul Tuojiang(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Jianyang, Sichuan Podul Shangwujiao(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Leibo, Sichuan Podul peste râul Liutong(în ) tuburi de oțel umplute cu beton Leibo, Sichuan

Cronologia podurilor arcuite cu cea mai mare deschidere din lume