Vilaietul Janina, Yanya sau Ioannina (în ) a fost o diviziune administrativă de prim nivel (vilaiet) a Imperiului Otoman, înființată în 1867. La sfârșitul secolului al XIX-lea, avea o suprafață de . A fost creată prin contopirea cu , cu sangeacurile , , Ergiri, Preveze, Tırhala și Kesriye. Kesriye a fost retrogradat ulterior la rang de kaza și inclus în vilaietul Monastir, iar Tırhala a fost în 1881.

Istorie

Mișcarea națională greacă din Epir thumb|upright|Instituțiile de învățământ din vilaiet (1908): roșu pentru cele grecești, violet pentru cele românești, albastru pentru cele italiene thumb|upright|Harta otomană a părții de sud a vilaietului (1896) Deși o parte a populației locale a contribuit în mare măsură la Războiul de Independență al Greciei (1821–1830), regiunea Epir nu a devenit parte a statului grec în acea perioadă. În 1878, a izbucnit o rebeliune în care revoluționarii, în principal epiroți, au preluat controlul asupra Sarandei și Delvinei. Ea a fost însă suprimată de trupele otomane, care au ars 20 de sate din regiune.M. V. Sakellariou. . Ekdotike Athenon. , p. 292.

În anul următor, populația greacă din regiunea Ioannina a autorizat un comitet pentru a prezenta guvernelor europene dorința lor de unire cu Grecia.Sakellariou M. V.. Epirus, 4000 years of Greek history and civilization. Ekdotikē Athēnōn, 1997, , p. 293

În 1906, diaspora epirotă, în frunte cu și , a înființat Societatea Epirotă, care urmărea anexarea regiunii la Grecia prin furnizarea de arme de foc localnicilor greci.

Deșteptarea națională a albanezilor Vilaietul Janina era și unul dintre principalele centre ale vieții culturale și politice a albanezilor, majoritari în zone din acest vilaiet și din vilaietul Manastir învecinat. Unul dintre cele mai importante motive a fost influența educației și culturii grecești pe care scriitorii sud-albanezi au primit-o în celebra școală greacă din Ioannina, . , primul ideolog politic al , a fost unul dintre cei șase deputați ai vilaietului Janina în primul din 1876–1877. Abdyl Frashëri, din Frashër, Albania modernă, împreună cu din Berat (tot din Albania modernă), și câțiva membri ai comunității albaneze din Ioannina, au fondat în mai 1877. Frashëri a luptat împotriva deciziilor impuse de Rusia prin tratatul de la San Stefano. Liga de la Prizren era însă în predominant musulmană albaneză, în timp ce creștinii ortodocși locali simpatizau mai mult cu cauza grecilor.

Sfârșitul stăpânirii otomane În timpul , vilaietul Janina a fost propus ca unul dintre cele patru vilaiete care să fie comasate pentru a forma un . Guvernul otoman a pus capăt revoltelor albaneze pe , acceptând aproape toate cererile rebelilor albanezi, între care formarea acestui vilaiet până la sfârșitul anului.

În urma primului război balcanic din 1912–1913 și a tratatului de la Londra, partea de sud a vilaietului, inclusiv reședința Ioannina, a fost încorporată în Grecia.: "In February 1913 the Greek Army seized Ioannina, the capital of Epirus. The Turks recognized the gains of the Balkan allies by the Treaty of London, in May 1913." Grecia ocupase și nordul Epirului în timpul Războaielor Balcanice, dar tratatul de la București, care a încheiat cel de al Doilea Război Balcanic, a atribuit Albaniei.: "The Second Balkan War had short duration and the Bulgarians... to an independent Albania."

Demografie Vilaietul Janina era divers din punct de vedere etnic, lingvistic și cultural.

Au existat o serie de estimări despre etnia și apartenența religioasă a populației locale. Imperiul Otoman își clasifica și număra cetățenii în funcție de religie și nu de etnie, ceea ce a dus la recensăminte ineficiente și la lipsa clasificării populațiilor în funcție de grupurile lor etnice. Vilaietul era locuit predominant de albanezi și greci, în timp ce religiile principale erau islamul și creștinismul ortodox.Justin McCarthy. Death and exile: the ethnic cleansing of Ottoman Muslims, 1821-1922. Darwin Press, 1995. , p. 162Stephanie Schwanders-Sievers,Bernd Jürgen Fischer. Albanian identities: myth and history. Indiana University Press, 2002. , p. 57. Districtele Janinei care au fost ulterior încorporate în Grecia erau predominant grecești.Justin McCarthy. and exile: the ethnic cleansing of Ottoman Muslims, 1821-1922. Darwin Press, 1995. , p. 162Stephanie Schwandner-Sievers,Bernd Jürgen Fischer.myth and history. Indiana University Press, 2002. , p. 57.

Potrivit raportului anual otoman din 1890/91, vilaietul Janina avea 512.812 locuitori, dintre care 44% musulmani, 48% , 7% aromâni și 0,7% evrei. Albanezii ortodocși reprezentau 52% din populația ortodoxă, în timp ce grecii constituiau 48% din populația ortodoxă. Albanezii reprezentau 69% din populație, în timp ce grecii reprezentau 23% din populație.

Potrivit lui Aram Andonyan și Zavren Biberyan în 1908, dintr-o populație totală de 648.000 de locuitori, 315.000 erau albanezi, dintre care majoritatea musulmani și ortodocși, câțiva fiind romano-catolici. Aromânii și grecii erau aproximativ 180.000 și, respectiv, 110.000. Existau și comunități mai mici de bulgari, turci, romi și evrei.

Potrivit lui Tom Winnifrith și Eleftheria Nikolaidou, statisticile otomane din 1908, de după recunoașterea comunității aromâne, oferă următoarele cifre pe grupuri etnice: dintr-o populație totală de 550.000, grecii erau cei mai numeroși (300.000), urmați de albanezi (210.000), aromâni () și de comunitatea evreiască (3.000). Nikolaidou adaugă că sangeacurile Janina, Preveza și Gjirokastër erau preponderent grecești, sangeacurile Igoumenitsa (pe atunci Gümeniçe, Reșadiye între 1909 și 1913 în onoarea luu Mehmet al V-lea, sultanul otoman) aveau o ușoară majoritate greacă, iar nordul Beratului era predominant albanez. Potrivit ei, statisticile oficiale otomane din vilaietul Janina aveau tendința de a favoriza elementul albanez în detrimentul celui grec. Winnifrith afirmă că în aceste cifre se remarcă o scădere a populației ca urmare a emigrării în Grecia și America, în timp ce numărul aromânilor pare mic.

Heraclides și Kromidha (2023) susțin că albanezii erau majoritari în vilaiet în ansamblul lui, 2/3 dintre albanezi fiind musulmani, în timp ce grecii creștini ortodocși formau o minoritate puternică. Albanezii dominau în nordul și centrul vilaietului, iar grecii dominau în sud.

Potrivit Sir în 1895, existau c. 224.000 de musulmani. Populația ortodoxă cuprindea c. 118.000 de greci (parțial de origine albaneză, elenizați de-a lungul unui secol de instituțiile religioase și de învățământ grecești) și c. 129.500 de albanezi, iar populația evreiască era de 3.500 de oameni. Potrivit lui Zafer Golen, două treimi din populație erau musulmani albanezi, MEHMET AKĠF ERSOY’UN GENÇLĠĞĠNDE BALKANLAR’DA OSMANLI în timp ce, potrivit lui Dimitrios Chasiotis c. 419.403 din populația totală erau greci, împreună cu 239.000 de turci și albanezi și 6.000 de evrei. M. V. Sakellariou. Epirus, 4000 years of Greek history and civilization. Ekdotikē Athēnōn, 1997, , p. 356 Lontos estima că 3/4 din populație era creștină. Statistică oficială otomană din 1893 și 1911 Grup 1893 1911 Ortodocși („greci”) 286.304 311.032 Musulmani („turci”) 225.415 244.638 evrei 3.677 3.990 catolici 83 - Altele 997 1.175 Total 516.476 560.835 Etnie 1890-91 (Dushku) 1895 (Gibb) 1908 (Andonyan și Biberyan) 1908 (Nikolaidou, Winnifrith) albanezi 353.840 129.517 - 353.495 315.000 210.000 greci 117.947 118.033 110.000 300.000 aromâni 35.897 180.000 25.000 turci 0 - 223.885 10.000 20.000 bulgari 20.000 romi 7.000 evrei 3.590 3.517 6.000 3.000 Total 512.812 474.952 648.000 550.000

Subdiviziuni administrative Sangeacurile vilaietului:

Sangeacul Ioannina (Yanya, Aydonat, , Maçova, Leskovik, Koniçe) Sangeacul Ergiri (Ergiri, Delvine, Sarandoz, Premedi, Frașer, Tepedelen, , ) (Preveze, , Margliç) (Berat, Avlonya, , Brad)

Note de completare

Note bibliografice

Janina Categorie:Istoria Albaniei