Noaptea de Ivan Kupala (alte denumiri: Ivan Kupala, Ziua lui Ivan,Sărbătoarea solstițiului de vară. Ivan Kupala și tradiția solară. Partea 2, noi.md de asemenea Noaptea de Kupala sau doar Kupala) (în , în , în , în ) este una dintre cele mai importante sărbători populare din unele țări slave, care coincide cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În tradiția populară, Kupala a fost venerată ca ziua solstițiului de vară și a fost sărbătorită inițial în cea mai scurtă noapte a anului, care este pe 21-22Aleksander Gieysztor: Mitologia Słowian. Warszawa: Wydawnictwa Uniwersytetu Warszawskiego, 2006. ISBN 978-83-235-0234-0, s. 244Native Polish Church https://rkp.org.pl/swieta sau 23-24 iunie în Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria (unde se numește Eniovden, Еньовден) și Ucraina modernă (din 2023).https://apostrophe.ua/ua/news/society/2023-06-08/novyiy-kalendar-ptsu-kogda-v-2023-godu-budem-otmechat-ivana-kupala-i-drugie-letnie-prazdniki/298591. Новий календар ПЦУ: коли в 2023 році відзначатимем Івана Купала та інші "літні" свята După calendarul iulian, se sărbătorește în noaptea dintre 6 și 7 iulie în Belarus, Rusia și anumite părți ale Ucrainei. Numele sărbătorii derivă din cuvântul slav de est kǫpati, cu sensul de „a se scălda”.
O serie de activități și ritualuri sunt asociate cu noaptea de Kupala, cum ar fi strângerea de ierburi și flori și decorarea oamenilor, animalelor și caselor cu ele; intrarea în apă, scăldatul sau stropirea cu apă și trimiterea de ghirlande pe apă; aprinderea focului, dansul, cântatul și săritul peste foc; de asemenea vânătoarea de vrăjitoare și alungatul acestora. De asemenea, se credea că în această zi soarele se joacă și se întâmplă alte minuni ale naturii. Sărbătorile se țin lângă apă, pe dealuri. În principal, tineri bărbați și fete participă la aceste tradiții folclorice. Ritualurile și simbolismul sărbătorii pot indica originile sale precreștine.
Ivan Kupalo este una dintre cele mai vechi, mistice și enigmatice sărbători ale slavilor de răsărit, în onoarea zeului Soare – Dajboh Kupailo, care era un simbol al fertilității și personificarea bucuriei și a victoriei împotriva întunericului, fiind însoțită de cântece specifice („kupalski pisni”). Sărbătoare este echivalentă în folclorul românesc cu Noaptea de Sânziene, sărbătorită între 23-24 iunie, cu numeroase similitudini privind ritualurile și semnificațiile acestora în tradiția populară.Tradiții și ritualuri legate de sărbătoarea de Ivan Kupalo, Ecouri ucrainene Nr. 25, iunie 2021, p. 8, ISSN 2668-7615
Denumiri Limba slavă veche: , rusă: , , , , dialectal: ; : "foc de tabără pe câmp"; ucraineană: , , , , , , Polesia: , belarusă: , dialectal: Dialectele poloneze au reținut împrumuturi din limbile slave vechi:
Podlachia și Lublin: kupała, kąpała, kąpałeczka Podlachia, Lublin, Sieradz, Kalisz: kupalonecka, kopernacka, kopernocka, kupalnocka
În limba cehă veche (secolul al XV-lea), este atestat kupadlo „un fir multicolor cu care se legau cadouri, cu ocazia Ajunului Sfântului Ioan; cadou oferit băieților de fete cu ocazia Ajunului Sfântului Ioan”. În Slovacia, este atestat popularul kupadla, „Ajunul Sfântului Ioan”.
Istorie și etimologie
După mai mulți cercetători, noaptea de Kupala este o sărbătoare proto-slavă sau slavă răsăriteană creștină a solstițiului de vară. Potrivit lui Nikolai Galkovski, „noaptea de Kupala a combinat două elemente: păgân și creștin.” Punctul de vedere asupra originii pre-creștine a sărbătorii este criticat de istoricul Vladimir Petruhin și de etnograful Aleksandr Strahov. În timp ce, după Andrzej Kempinski, „Aparenta ambivalență (bărbat-femeie, lumină-întuneric) pare să mărturisească originile antice ale sărbătorii atenuând contradicțiile unei societăți duale.” După Holobuțki și Karadobri, unul dintre argumentele pentru vechimea sărbătorii este focul viu aprins prin frecare.
Numele apare încă din stadiul de limbă slavă veche răsăriteană. Izmail Sreznevski, în Materiale pentru dicționarul limbii slave veche răsăriteană, dă definiția: „Ajunul Sfântului Ioan” (În Codexul Hipatian la anul 1262: Ипатьевская летопись .), "botezător" (fără exemplu), "Ziua Sfântului Ioan" (). Epigraful nr. 78 din Catedrala Sfintei Înțelepciuni din Veliki Novgorod, datat la sfârșitul secolului al XI-lea - începutul secolului al XII-lea, conține inscripția . Potrivit etnografului Vera Sokolova, Kupala este un nume târziu care a apărut printre slavii răsăriteni atunci când sărbătoarea a coincis cu ziua lui Ioan Botezătorul.
După Max Vasmer, numele (Ivan) Kupala/Kupalo este o variantă a numelui Ioan Botezătorul ( ) și este un calc al echivalentului din greaca veche . Grecescul "botezătorul" derivă din verbul „a scufunda; a spăla; a scălda; a boteza, a consacra, a cufunda în cristelniță”, care în limba slava veche de est a fost redat inițial prin cuvântul „a scălda”, ulterior înlocuit de „a boteza". Forma protoslavă a verbului este reconstruită ca *kǫpati „a se scufunda în apă, a se scălda”.
Potrivit lui Melniciuk, cuvântul Kupalo însuși poate proveni din proto-slavul *kǫpadlo ( OCz. kupadlo, SCr. kùpalo, LSrb., USrb. kupadło "loc de îmbăiat"), care este compus din verbul discutat *kǫpati și sufixul *-dlo. Numele sărbătorii este legat de faptul că prima baie ceremonială a fost făcută în timpul nopții de Kupala, iar legătura cu Ioan Botezătorul este secundară.
Zeitatea Kupala
miniatura|left|155px|Kupała, Wojciech Gerson, 1897 Din secolul al XVII-lea, sursele au sugerat că sărbătoarea era dedicată zeității Kupala sau Kupalo, pe care se presupune că slavii o venerau. Cu toate acestea, cercetătorii moderni neagă existența unei astfel de zeități.
Prima sursă care menționează zeitatea Kupalo este Cronica Hustyn datând din secolul al XVII-lea: Al cincilea Kupalo a fost, după cum eu cred, zeul Abundenței, ca și Ceres la greci. Acestuia, oamenii proști îi aduc mulțumiri în timpul secerișului. Pomenirea acestui demon Kupalo este încă sărbătorită pe unele din meleagurile noastre de către nebuni, de la 23 iunie, ajunul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, până la seceriș și mai mult astfel: seara, oamenii de la câmpie de ambele sexe se adună și împletesc coroane din ierburi comestibile sau rădăcini. După ce le-au înfășurat în jurul lor, aprind un foc. În alt loc, ridică o creangă verde și, ținându-se de mână, se învârt în jurul acestui foc, cântând cântecele în care este menționat Kupalo. Apoi sar peste focul menționat mai sus, dedicându-se acestui demon.
În secolul al XVII-lea, Kupala este, de asemenea, recunoscută ca o zeitate în Sinopsisul de la Kiev (în ) și Viața Sfântului Vladimir.
Ritualuri și credințe
În această zi, la 24 iunie, era o obișnuință ca oamenii să se roage lui Ioan Botezătorul pentru dureri de cap și pentru copii.
Noaptea de Kupala este încărcată de ritualuri legate de apă, foc și ierburi. Majoritatea ritualurilor Kupala au loc noaptea. Scăldatul înainte de apus a fost considerat obligatoriu: în nord, rușii erau mai predispuși să se scalde în bania, iar cei din sud în râuri și lacuri. Chiar înainte de apus, pe terenuri înalte sau lângă râuri, se aprindeau focuri de tabără. Uneori, aceste focuri au fost aprinse în mod tradițional – prin frecarea lemnului de alt lemn. În unele locuri din Belarus și Volyn Polissia, acest mod arhaic de a aprinde un foc pentru sărbătoare a supraviețuit până la începutul secolului al XX-lea.
După Vera Sokolova, sărbătoarea a fost păstrată în cea mai „arhaică” formă de către belaruși. În centrul focului de Kupala, aceștia puneau un stâlp deasupra căruia era atașată o roată. Uneori, un craniu de cal, numit , era așezat deasupra roții și era aruncat în foc, unde ardea, după care cei tineri se jucau, cântau și dansau în jurul focului. În Belarus, obiectele vechi, nedorite, erau strânse în curți și duse într-un loc ales pentru sărbătoare (o poiană, un mal înalt al râului), unde erau apoi arse. De asemenea, ucrainenii au păstrat principalele elemente arhaice, dar au schimbat semnificațiile simbolice în secolul al XIX-lea. Rușii fie au uitat elementele principale ale ceremoniei Kupala, fie le-au transferat în alte sărbători (Ziua Treimii, Ziua Sf. Petru).
Sărbătorirea Nopții Kupala este menționată în Cronica Hustîn (secolul al XVII-lea): Această Kupala... este comemorată în ajunul Nașterii lui Ioan Botezătorul... în felul următor: Seara, copiii obișnuiți de ambele sexe se adună și fac coroane din ierburi otrăvitoare sau rădăcini, apoi cei acoperiți cu acestea aprind un foc, apoi pun o creangă verde și ridicându-și mâinile dansează în jurul focului, cântând cântecele lor în jurul focului...
În noaptea de Kupala, erau aleși „miresele și mirii” și se țineau ceremonii de nuntă: săreau peste foc ținându-se de mână, făceau schimb de coronițe (simbol al fecioarei), căutau flori de ferigă și se scăldau în roua dimineții. În această zi, „drumurile satelor erau arate pentru ca pețitorii să vină mai devreme sau se ara o brazdă la casa unui băiat pentru ca acesta să se logodească mai repede.”
În anumite tradiții ucrainene sau belaruse, abia după Kupala nu se mai cânta vesnianki (în ) (cântece de dans ritual liric cântate de la începutul primăverii până în Duminica Treimii). Slavilor estici și occidentali li s-a interzis să mănânce cireșe înainte de această zi. Slavii estici credeau că femeile nu ar trebui să mănânce fructe de pădure înainte de Sf. Ioan, în caz contrar copiii lor mici vor muri.
Obiceiul condamnării publice și ridiculizării în noaptea de Kupala (de asemenea, Ziua Sf. George de primăvară și Ziua Trinității) este binecunoscut. Critica și condamnarea sunt de obicei îndreptate împotriva consătenilor sau al locuitorilor unui sat vecin care au încălcat normele sociale și morale în ultimul an. Această condamnare socială poate fi auzită în cântece ucrainene sau belaruse, care conțin teme ca certuri între fete și băieți sau locuitorii satelor învecinate. Condamnarea și ridiculizarea sunt exprimate în public și servesc ca regulator al relațiilor sociale.
După credințele huțulilor, după Kupala urmează „”,Виноградова Л. Н. Полесская народная демонология на фоне восточнославянских данных // Восточнославянский этнолингвистический сборник. Исследования и материалы / Отв. ред. А. А. Плотникова; Институт славяноведения РАН. — М.: Индрик, 2001. — С. 38–39. — ISBN 5-85759-159-2. când tunetele și fulgerele sunt comune. Acestea sunt zile în care spiritele tunetului se plimbă, trimițând fulgere pe pământ: „...între cerul întunecat și vârfurile munților cresc copaci de foc, care leagă cerul și pământul. Și așa va fi până la ziua de Sf. Ilie, vechea sărbătoare a tunetului” după care, spun ei, „tunetul va înceta să bată”.
Alexander Veselovski, subliniază asemănarea dintre obiceiurile slave din noaptea de Kupala și obiceiurile grecești din ziua sf. Ilie (aducătorul de ploi, căruțașul cerului care fulgeră și trăznește).Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruțașul cerului care fulgeră și trăznește, ziarulunirea.ro
Mâncăruri ritualice Sfințirea primelor fructe care se coceau în acest moment pare să fi coincis cu sărbătoarea Nopții Kupala.
În unele zone / sate rusești se prepara terci folosit ca ofrandă de Sf. Iuliana (22 iunie), fetele se adunau la șezătoare și, în timp ce cântau, zdrobeau orzul într-un mojar. În dimineața zilei Sfintei Mucenițe Agripina (23 iunie), orzul era folosit pentru a găti un terci folosit ca ofrandă. Ziua, acest terci se dădea săracilor, iar seara, după ce era stropit cu unt, era mâncat de toată lumea.