(), este un soi de banane destinat exportului, fiind până în anii 1950 principala varietate cultivată. Proprietățile fizice ale lui Gros Michel îl fac un produs excelent pentru export, coaja lui groasă făcându-l rezistent la vânătăi în timpul transportului, iar ciorchinii denși în care crește îi facilitează transportul.

Taxonomie este un soi triploid al bananierului sălbatic , aparținând grupei AAA.

Denumirea sa oficială este (Grupul AAA) „Gros Michel”.

Printre sinonimele acestei specii se numără:

L. cv. Gros Michel L. cv. Gros Michel

este cunoscut în spaniolă ca , și . Este, de asemenea, cunoscut sub numele de Pisang Ambon în Filipine și Indonezia, Thihmwe în Myanmar, Chek Ambuong în Cambodgia, în Thailanda, Pisang Embun în Malaezia și în Vietnam.

Istoria cultivării

Popularitate timpurie și declin miniatura| Brandes: Banana Wilt — Plante de bananieri din soiul Gros Michel din Costa Rica atacate de organismul ofilirii. (1919) Naturalistul francez Nicolas Baudin a adus câteva cormii din această banană din Asia de Sud-Est, depozitându-le într-o grădină botanică pe insula caraibiană Martinica. În 1835, botanistul francez Jean François Pouyat a adus fructul lui Baudin din Martinica în Jamaica. Inițial numite („smochina lui Baudin”), fructele au fost apoi numite „Poyo”, după importatorul lui jamaican. Originea denumirii de este necunoscută.

Bananele au fost cultivate în plantații masive în Honduras, Costa Rica și în alte părți ale Americii Centrale. Soiul a fost la un moment dat banana ce domina exportul către Europa și America de Nord, crescută fiind în America Centrală, dar, în anii 1950, boala Panama, o ofilire cauzată de ciuperca , a distrus vaste întinderi de plantații de din America Centrală, dar soiul încă este cultivat în părțile neinfectate din regiune.

Până în anii 1960, exportatorii de banane nu au mai putut să continue să vândă un soi atât de susceptibil, așa că s-au reprofilat pe soiuri mai rezistente, aparținând subgrupului Cavendish (altă AAA).

O lucrare din 2013 descrie experimente realizate cu scopul de a crea o versiune de rezistentă la sigatoka neagră, altă infecție fungioasă.

Referințe culturale „”, o piesă muzicală comică despre un băcan din teatrul muzical de revistă jucat pe Broadway „”, se spune că ar fi fost inspirată de un deficit de banane , cauzat de începutul infestării plantațiilor cu boala Panama la începutul secolului al XX-lea.

are o concentrație mai mare de acetat de izoamil, esterul folosit în mod frecvent pentru aromele artificiale de banane, decât Cavendish. Această concentrație mai mare este responsabilă pentru mitul cum că aroma artificială de banane ar fi fost bazată pe , deși, de fapt aroma artificială de banane nu este bazată pe vreun soi anume.

Note

Vezi și Gătitul plantainului

Categorie:Specii de banane