După obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, Kazahstanul a traversat o criză economică majoră care a afectat grav finanțarea publică a educației. Aceasta a scăzut de la 6% din produsul intern brut în 1991 la aproximativ 3% în 1994, înainte de a crește la 4% în 1999. Profesorii din învățământul primar și secundar au rămas sever subplătiți; în 1993, peste 30.000 de profesori (aproximativ o șeptime din personalul didactic din 1990) au părăsit sistemul educațional, mulți dintre ei în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite.

Constituția Kazahstanului din 1995 prevede educația secundară obligatorie și socializată. Cetățenii concurează pentru locuri în instituțiile de învățământ superior finanțate de stat. Învățământul privat este în creștere în țară, însă aproximativ doar 5% dintre elevi sunt înscriși în școli private, care rămân în mare măsură sub controlul arbitrar al statului.

În anul 2000, Guvernul Kazahstanului s-a alăturat guvernelor Republicii Kârgâze și Tadjikistanului, precum și Aga Khan, pentru a înființa prima instituție de învățământ superior cu cartă internațională din lume — Universitatea Asiei Centrale (UCA). UCA va avea trei campusuri, egale ca dimensiune și prestigiu, în fiecare dintre cele trei țări fondatoare. Campusul din Kazahstan se află în construcție în orașul Tekeli, în regiunea Zhetysu, la 35 de minute est de capitala regională Taldykorgan și la trei ore de mers cu mașina de Almaty.

Universitatea va beneficia de resursele Rețelei de Dezvoltare Aga Khan (Aga Khan Development Network) pentru a oferi un standard de învățământ superior recunoscut la nivel internațional în Asia Centrală. În prezent, universitatea operează o Școală de Educație Profesională și Continuă (SPCE), iar o Școală de Studii Universitare și o Școală de Studii Postuniversitare sunt în curs de înființare.

În 2002, Banca Asiatică de Dezvoltare a oferit asistență tehnică Kazahstanului pentru a identifica principalele probleme și priorități din sectorul educației, contribuind astfel la consolidarea strategiei guvernamentale de dezvoltare a acestui sector. În 2004, Statele Unite au trimis 137 de membri ai Corpului Păcii (Peace Corps) pentru a lucra în domeniul educației și al dezvoltării organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri).

Kazahstanul avea o rată de alfabetizare de 99,1% pentru bărbați și 97,7% pentru femei în 1999.

Când Secretarul de Stat al Statelor Unite, Condoleezza Rice, a vizitat Kazahstanul în perioada 12–13 octombrie 2006, ea a declarat: „Viitorul oricărui stat depinde de nivelul său de educație. Aceasta este a patra mea vizită în Kazahstan, am fost deja în Atyrau și Almaty și am putut observa personal nivelul ridicat de educație al națiunii voastre, care este cheia succesului oricărei țări.”Official visit of US Secretary of State Condoleezza Rice to Kazakhstan Embassy of the Republic of Kazakhstan in the Republic of India

Inițiativa de Măsurare a Drepturilor Omului (HRMI) constată că Kazahstanul îndeplinește doar 81,0% din ceea ce ar trebui să îndeplinească pentru dreptul la educație, pe baza nivelului de venit al țării. HRMI analizează dreptul la educație analizând atât dreptul la învățământul primar, cât și cel la învățământul secundar. Luând în considerare nivelul veniturilor Kazahstanului, națiunea realizează doar 62,2% din ceea ce ar trebui să fie posibil pe baza resurselor (veniturilor) sale pentru învățământul primar și 99,8% pentru învățământul secundar.

Procesul de educație

Grădiniță Constituția Republicii Kazahstan protejează dreptul la accesul în grădiniță. Copiii încep de obicei grădinița la vârsta de 5 ani. În anul 2004 existau 100 de grădinițe în țară (83 publice, 4 aflate direct în subordinea Ministerului Educației și 13 private), iar 135.856 de copii erau înscriși în grădinițe (reprezentând 63% dintre copiii de 5 și 6 ani). Toate grădinițele sunt obligate să predea în limbile kazahă și rusă, majoritatea acordând prioritate uneia dintre cele două limbi.

Una dintre principalele probleme a fost reducerea numărului de grădinițe, cauzată de lipsa finanțării din partea statului și de absența aproape totală a surselor private de finanțare. De asemenea, au fost raportate scăderi ale calității grădinițelor, inclusiv lipsa unei mese calde sau servirea unor alimente de calitate slabă, precum și clădiri aflate într-o stare proastă de întreținere.

Școală primară Școala primară în Kazahstan începe de obicei la vârsta de 7 ani (unii părinți își trimit copiii la școală la 6 ani, iar foarte rar la 8 ani) și cuprinde clasele 1–4. Cursurile se desfășoară în mod obișnuit în două schimburi: de la ora 8 până la ora 13 și de la ora 14 până la ora 19, elevii participând fie dimineața, fie după-amiaza. Toate școlile primare sunt de stat, iar educația primară și secundară sunt drepturi protejate prin Constituție.

Programa pentru învățământul primar și secundar este stabilită de Ministerul Educației, lăsând foarte puțină libertate de alegere școlilor individuale. Manualele sunt publicate de editori independenți și trebuie achiziționate de către elevi.

Învățământul primar este oferit gratuit tuturor cetățenilor și rezidenților din Kazahstan, iar părinții plătesc, de obicei, doar pentru activități extracurriculare, cum ar fi programele sportive, programele muzicale și, uneori, echipamentele de laborator sau alte echipamente speciale.

Școală secundară inferioară Elevii continuă în învățământul secundar inferior din clasa a 5-a până în clasa a 9-a. Aceasta corespunde aproximativ cu ceea ce este cunoscut în Statele Unite ca „junior high school” sau „middle school”. De obicei, un elev în clasa a 8-a are între 14 și 15 ani. Programa este una de educație generală și cuprinde discipline precum literatura, limba maternă a elevului, limba rusă sau limba kazahă (în funcție de limba de predare a școlii), istorie, fizică, matematică, biologie, chimie, limbă străină etc.

Școală secundară superioară După finalizarea învățământului secundar inferior, elevii au la dispoziție trei direcții de continuare a studiilor. Aceștia pot alege liber orice formă de învățământ secundar superior, însă sunt obligați să urmeze una. Absolvenții tuturor celor trei direcții sunt eligibili pentru admiterea la universitate. Prima opțiune este liceul teoretic, care acoperă clasele 10–12 și oferă o educație generală. În plus, există două direcții curriculare pentru învățământul profesional: învățământul profesional inițial, oferit de școli de formare profesională și licee tehnologice, și învățământul profesional secundar, furnizat de colegii și școli de meserii.

Școlile de formare profesională inițială sunt concepute pentru a pregăti elevii într-o meserie calificată. Programul durează, de obicei, doi sau trei ani (în mod tipic între vârstele de 16–18 ani), însă pentru unele calificări profesionale sunt necesare programe de patru ani. Absolvenții pot continua studiile în colegii pentru formare profesională avansată sau pot accesa învățământul universitar. Statul acoperă costurile educației.

Liceele tehnologice oferă educație vocațională de bază pentru a pregăti elevii în profesii calificate și includ totodată educație academică generală. Durata studiilor este de trei ani. Statul acoperă costurile educației.

Colegiile oferă un program care combină educația generală academică cu formarea profesională avansată. Dacă sunt licențiate, colegiile pot furniza și educație vocațională inițială. Programele au o durată de trei sau patru ani (clasele 10–12, 13). Există programe accelerate pentru elevii care au finalizat deja învățământul secundar general și formarea profesională inițială în același domeniu. Absolvenții pot continua studiile la universitate sau pot intra direct pe piața muncii. Conform Legii bugetului din 1999, colegiile sunt deținute de stat și autofinanțate. Totuși, în principiu, întreaga educație obligatorie (primară și secundară) este oferită gratuit.

Curriculumul pentru învățământul primar și secundar este stabilit de Ministerul Educației, iar școlile au puține opțiuni în alegerea conținutului educațional. Manualele sunt vândute în librării și sunt achiziționate de către elevi. La fel ca în învățământul primar, învățământul secundar este subvenționat de stat. Părinții plătesc doar pentru activitățile extracurriculare, cum ar fi programele sportive, programele muzicale și, uneori, echipamentele pentru laborator sau alte echipamente speciale.

Instituții terțiare Majoritatea universităților, urmând sistemul rusesc, se concentrează exclusiv pe învățământ și nu se implică în cercetare. Studenții care sunt acceptați la universitate la orice nivel se înscriu pe un anumit domeniu de studiu, iar curriculumul este stabilit de universitate (conform legislației statului) pentru fiecare domeniu de studiu. De exemplu, studenții la economie vor urma aceleași cursuri în aceeași ordine, separat de cei care studiază limba engleză, care au un curriculum diferit. Unele cursuri sunt obligatorii pentru mai multe domenii de studiu și există posibilitatea de a schimba domeniul, dar, de obicei, cursurile nu sunt transferabile către noul domeniu, iar studentul este așteptat să reînceapă în noul domeniu ca anul I.

Guvernul urmează în prezent un program pentru adoptarea unui sistem de credite care ar permite studenților să studieze mai ușor la nivel internațional și să adauge posibilitatea unui curriculum cu materii opționale și cursuri alese de studenți.

În Kazahstan există patru niveluri de învățământ superior:

Diplomă de licență — de obicei o diplomă de patru ani Diplomă de specializare — de obicei o diplomă de cinci ani și mai intensivă decât licența Diplomă de master — de obicei o diplomă de doi ani, corespunzând aproximativ masteratului occidental. Doctorat — de obicei un program de cinci ani

Universitățile sunt de obicei conduse de un rector, numit de președintele Kazahstanului, care deține o autoritate considerabilă asupra instituției, aprobând toate deciziile, inclusiv cele referitoare la curriculum, personal și admitere. Astfel, universitățile din Kazahstan sunt mai centralizate decât cele din țările occidentale.

Universitatea de cercetare emblematică a Kazahstanului este Universitatea Nazarbayev. Alte două universități importante din Kazahstan sunt Universitatea Națională Kazahă al-Farabi din Almaty și Universitatea Națională Eurasiană L. N. Gumilyov, situată în Astana.

În plus, există câteva universități internaționale, cum ar fi KIMEP, care este un program comun, deținut în proporție de 40% de guvernul Kazahstanului, dar educația se bazează pe sistemul occidental. Universitatea Tehnică Kazah-Britanică și Universitatea Kazah-Americană sunt proiecte comune între Kazahstan și Regatul Unit, respectiv Statele Unite ale Americii. În toate cele trei instituții, limba de instruire este engleza. Universitatea din Asia Centrală, fondată în colaborare de guvernele Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului, precum și de Aga Khan, este afiliată la Rețeaua de Dezvoltare Aga Khan. Campusul din Kazahstan este situat în Tekeli. Există și mai multe universități de specialitate. Până în prezent, existau universități publice și universități private.

Universitățile private, de obicei instituții cu scop lucrativ, sunt supuse aceleași reglementări privind curriculum-ul, dar au libertatea de a stabili taxele de școlarizare și salariile după cum consideră necesar. Universitățile publice sunt supuse acelorași reglementări ca și celelalte organe de stat, nu doar în ceea ce privește taxele și salariile, dar și structura administrativă, contractarea și subcontractarea, precum și proprietatea asupra bunurilor.

Universitățile de stat primesc finanțare dacă numărul lor de înscriere atinge 86.000 de studenți sau 34% din capacitatea totală. Un număr mic de universități sunt finanțate printr-o linie bugetară în bugetul Republicii, cum ar fi academiile de artă sau universitățile internaționale.

Finanțarea publică a educației