Arhitectura ucraineană își are originile inițiale în statul slav oriental al Rusiei Kievene. După Invazia mongolă a Rusiei Kievene, istoria arhitecturală distinctă a continuat în Cnezatul Galiției-Volînia și, mai târziu, în cadrul Marelui Ducat al Lituaniei. În perioada cazacilor zaporojeni, s-a dezvoltat un stil propriu Ucrainei, influențat de Uniunea statală polono-lituaniană.
După unirea cu Țaratul Rusiei, arhitectura din Ucraina a început să se dezvolte în direcții diferite: multe structuri din regiunile estice, aflate sub dominație rusă, au fost construite în stilurile arhitecturii rusești ale epocii, în timp ce Galiția occidentală s-a dezvoltat sub influențele arhitecturii austro-ungare, ambele cazuri oferind exemple remarcabile. În ciuda acestui fapt, motivele naționale ucrainene au continuat să fie utilizate și au cunoscut o renaștere începând cu începutul secolului al XX-lea, în anumite perioade ale erei sovietice și în Ucraina modernă și independentă.
Istorie Epoca antică
Primele monumente de arhitectură din piatră de pe teritoriul Ucrainei moderne datează din Antichitate. Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., numeroase colonii grecești au apărut pe țărmul nordic al Mării Negre, cele mai importante dintre ele fiind Tyras (azi Cetatea Albă), Olbia, Chersonesos, Feodosia, Pantikapaion (azi Kerci) și altele. La început, arhitectura acestor așezări a fost puternic influențată de tradițiile de construcție ale Ioniei, de unde proveneau mulți dintre coloniști, însă începând cu secolul al V-lea î.Hr. influența ateniană a devenit evidentă în regiune. În primele secole ale erei noastre, arhitectura elenistică s-a răspândit în zona pontică. Printre structurile valoroase păstrate din epoca colonizării grecești în Ucraina modernă se numără ruinele zidurilor de apărare, casele de locuit și templele, precum și elemente de coloane.
Evul Mediu timpuriu După distrugerile semnificative din timpul Marii Migrații, arhitectura coloniilor grecești de la Marea Neagră a fost reînviată în perioada bizantină. Printre construcțiile importante realizate în acea vreme se numără bisericile creștine timpurii, multe dintre ele folosind elemente provenite din clădiri antice ruinate. Centrul arhitecturii religioase în Antichitatea târzie și în Evul Mediu timpuriu a fost Chersonesos. Numeroase biserici creștine din perioada cea mai timpurie (secolele IV–VII d.Hr.) aveau un plan în cruce caracteristic, influențat de arhitectura Orientului Mijlociu, însă erau răspândite și rotondele. În secolele VII–IX au apărut bazilicile de tip roman. În arhitectura bisericească a acelei epoci erau reprezentate și forme intermediare. Cel mai bine păstrat monument de arhitectură bizantină din Crimeea este Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Kerci, datând din secolul al VIII-lea.
Rusia Kieveană (988–1240)
Statul medieval al Rusiei Kievene a fost predecesorul statelor moderne Ucraina, Rusia și Belarus, precum și al culturilor acestora, inclusiv al arhitecturii.
Arhitectura bisericească a Rusiei Kievene a precedat adoptarea creștinismului în 988, iar templele creștine din Kiev sunt menționate încă din anul 945. Primele biserici ortodoxe răsăritene erau construite în principal din lemn, forma cea mai simplă devenind cunoscută sub denumirea de biserică-celulă. Stilul arhitectural al statului kievan a fost puternic influențat de arhitectura bizantină, iar meșteri greci au fost invitați de prințul Vladimir să construiască primele biserici de piatră din regiune, deși au fost prezente și influențe ale arhitecturii romanice din Europa Occidentală. Catedralele importante prezentau adesea numeroase turle mici, fapt ce a determinat unii istorici de artă să interpreteze această caracteristică drept o reminiscență a templelor slave păgâne precreștine. Deși arhitectura timpurie a Rusiei Kievene avea un stil comun, aceasta a evoluat ulterior în mai multe varietăți locale.
Principalele stiluri arhitecturale întâlnite pe teritoriul Ucrainei sunt cele ale școlilor de arhitectură Kiev–Cernihiv, Galițiană, Pereiaslav și Volhiniană. Printre structurile proeminente cunoscute din epoca Rusiei Kievene în Kiev se numără Biserica Zeciuielii (986–996), Catedrala „Sfânta Sofia” (1017–1037), Poarta de Aur (cca 1018–1037), Mănăstirea „Sfântul Mihail” cu Cupole Aurite (1108), Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” (secolul al XII-lea), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1132), Biserica „Sfântul Chiril” (1140), Biserica Mântuitorului din Berestove (secolul al XII-lea), Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” (1073) și Biserica-Poartă „Sfânta Treime” (1108) din Lavra Peșterilor din Kiev, Biserica „Sfântul Mihail” din Mănăstirea Vîdubițki (1088) etc. Multe dintre aceste biserici s-au păstrat până în zilele noastre, însă, în cursul secolelor XVI–XVIII, unele dintre ele au fost refăcute la exterior în stil baroc ucrainean. Exemple sunt măreața Catedrală „Sfânta Sofia”, Biserica Mântuitorului din Berestove și Biserica „Sfântul Chiril”. Poarta de Aur din Kiev, construită în 1037, a fost reconstruită în 1982, dar noul său design a fost respins de unii istorici de artă și arhitectură, fiind considerat o fantezie revivalistă.
La Cernihiv, arhitectura epocii Rusiei Kievene este reprezentată de mai multe edificii religioase: Catedrala Schimbarea la Față (1024–1036), Catedrala Sfinților Boris și Gleb (1120–1123), Biserica Sfântului Ilie (1078), Catedrala Adormirii din Mănăstirea Eleț (1060), Biserica Sfintei Parascheva (secolul al XII-lea, reconstruită la sfârșitul anilor 1940) etc. Structuri medievale parțial păstrate se mai găsesc și în alte localități din jurul Kievului și Cernihivului, cum ar fi Oster și Bilohorodka. La Kaniv, Biserica Sfântului Gheorghe, construită în anii 1140, a fost păstrată într-o formă parțial reconstruită. În nordul și vestul Ucrainei, clădirile reprezentative din epoca Rusiei Kievene sunt exemplificate de Biserica „Sfântul Vasile” din Ovruci (construită în 1190 și reconstruită între 1907–1909), Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Volodîmîr (construită în 1160, reconstruită între 1896–1900), Biserica „Sfântul Pantelimon” de lângă Halîci (construită în jurul anului 1200, reconstruită în 1998). La Halîci și în zonele învecinate au fost descoperite fundațiile mai multor biserici, inclusiv ruinele Catedralei „Adormirea Maici Domnului” din Krîlos, ridicată de cneazul Iaroslav Osmomîsl. Arhitectura din teritoriile Halîciului se remarcă printr-o influență romanică evidentă, vizibilă și la Cernihiv, dar mai puțin pronunțată la Kiev.
Foarte puțină arhitectură laică sau tradițională din epoca Rusiei Kievene s-a păstrat.
Epoca medievală târzie și începutul epocii moderne
În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, lucrările de construcție pe teritoriile Ucrainei de astăzi au fost limitate aproape exclusiv la regiunile din extremitatea vestică. Drept urmare, doar câteva monumente de arhitectură gotică sunt prezente în aceste teritorii. Unele elemente gotice pot fi observate în Catedrala Armeană din Liov (1363), Biserica Nașterii Domnului din Halîci (sfârșitul secolului al XIV-lea), Biserica Sfântului Nicolae din Liov (secolul al XIV-lea) și Mănăstirea Mejirici din Volânia (secolul al XV-lea). Cea mai mare clădire gotică din Ucraina este Catedrala Latină din Liov (sfârșitul secolului al XIV-lea). În secolele al XV-lea–al XVI-lea, un stil bizantin reînnoit s-a răspândit în Bucovina, Galiția, Podolia și Basarabia, fiind reprezentat, printre altele, de biserici din Lavriv, Camenița, Zinkiv și Moghilău.
Războaiele constante și noua politică colonială a șleahtei au dus la dezvoltarea activă a castelelor și fortificațiilor, care au început în secolele XIV-XV. Una dintre cele mai active figuri în acest domeniu a fost Fedor Koriatovych, conducătorul Ducatului Podolia. Printre fortificațiile majore care au apărut în această perioadă se numără castelele din Zinkiv, Sataniv, Medzhybizh (Podolia), Hotin (Basarabia), Pniv, Terebovlia (Galiția), Ostroh, Lutsk, Kremenets (Volhynia), Mukachevo (Transcarpatia) și altele. Un monument unic este biserica fortificată din satul Sutkivtsi din Podolia (1476).
În secolul al XVI-lea, teritoriile ucrainene au cunoscut răspândirea arhitecturii Renașterii, care a fost activ adoptată de orașele autonome ale vremii. Mulți dintre arhitecții proeminenți care au lucrat în acest stil proveneau din Italia, iar numele unora dintre ei au fost păstrate în documente istorice: Petru italianul, Petru Krasowski, Petru Barbona, Paul Dominici romanul, Ambrosius Nutclauss etc. Cea mai semnificativă concentrație de clădiri renascentiste din Ucraina poate fi găsită pe Piața Centrală din Liov și în zonele înconjurătoare, cu structuri proeminente în acest stil, printre care Casa Neagră (1577), Palatul Korniakt (1580), Capela Boim (1617) și Capela Campian (c.1619), Palatul Bandinelli, precum și complexul Bisericii Adormirii: Turnul Korniakt (1572-1578), Capela celor Trei Ierarhi (1578) și biserica propriu-zisă (1591-1629). Aceste două din urmă structuri sunt construite sub influența arhitecturii bisericești tradiționale ucrainene.
La sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, bisericile care combinau stilul Rennașterii cu tradițiile locale au fost construite și în localitățile Sokal, Novoselytsia, Lutsk, Horodok și Șciîreț. Reconstrucțiile bisericilor mai vechi, care au fost realizate în acea perioadă în Kyiv, Chernihiv, Oster, Pereiaslav, Kaniv și Novgorod-Seversk, au avut și ele elemente de arhitectură renascentistă. Elementele renascentiste târzii sunt prezente și în arhitectura catedralelor romano-catolice din Liov, Lutsk și Kamianets. Stilul Bisericii Sf. Ilie din Subotiv (1656) și al Bisericii Sf. Paraskeva din Liov poate fi considerat ca un tranziționist între Rennaștere și Baroc.
Era Căzăcească
Barocul ucrainean a apărut în perioada Hetmanatului, în secolele XVII–XVIII. Reprezentând aristocrația căzăcească, acest stil se deosebește de barocul european occidental prin faptul că designurile sale erau mai constructiviste, aveau ornamentație mai moderată și erau mai simple în formă.
Printre cele mai timpurii exemple de baroc ucrainean se numără Catedrala Sfântul Nicolae din Nijîn. Exemple celebre de arhitectură în stil baroc ucrainean includ Lavra Peșterilor din Kiev, Catedrala „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Vidubițki (1696), Mănăstirea „Sfânta Treime” din Cernihiv (1679), Biserica „Sfânta Treime” din Berejanî, catedrala Mănăstirii Mhar de lângă Lubnî (1684), Catedrala Militară „Sfântul Nicolae” (1690) și Mănăstirea Frăției (1695) din Kiev (ambele distruse de sovietici), Catedrala „Acoperământul Maicii Domnului” din Harkov (1689), Catedrala „Sfântul Duh” din Romnî, Catedrala „Învierea Domnului” din Sumî, biserica lui Adam Kysil din Nîzkînîci (1653), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Liutenka, regiunea Poltava (distrusă), Biserica „Sfânta Treime” a Mănăstirii Hustînia, regiunea Cernigov (1672–1674), Biserica „Schimbarea la Față” din Priluki (1716).
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, majoritatea bisericilor medievale din Rutenia au fost remodelate și extinse semnificativ. Au fost adăugate turle suplimentare și decorațiuni elaborate la exterior și interior. Printre cele mai importante exemple de reconstrucție se numără fațadele exterioare ale Catedralei Sfânta Sofia din Kiev (reconstruită între 1691–1705), Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Peșterilor Kievului (reconstruită între 1695–1722), Mănăstirea Sfântul Mihail cu Cupole Aurite, Biserica „Sfântul Mihail” a Mănăstirii Vidubițki și Biserica Mântuitorului din Berestove (reconstruită de Petru Movilă între 1638–1643).
Clădiri civile construite în stil baroc ucrainean includ Fântâna Samson din Kiev, clădirea Cancelariei Regimentare din Cernihiv, reședința Lyzohub din Sedniv, casa lui Polubotok din Liubeci, precum și clădiri administrative și rezidențiale în Kozeleț, Nijîn, Prilukî etc.