Bièvres este o comună franceză situată în departamentul Essonne, în regiunea Île-de-France.
Oraș situat într-o vale împădurită de-a lungul râului Bièvre, leagăn al abației Val-de-Grâce înainte de transferul acesteia în Cartierul Latin din Paris, Bièvres se distinge prin cele șase castele din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, fiind reședință pentru savanți și artiști până la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, este cunoscut pentru găzduirea Muzeului francez al fotografiei , Muzeului uneltei, dar și a târgului internațional de fotografie, într-un cadru natural bine conservat și privilegiat, cu o atmosferă rurală apreciată de familiile înstărite și de cadrele care lucrează în marile zone de activitate din Vélizy-Villacoublay și de pe platoul Saclay.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Localizare Bièvres este situată în extremitatea nord-vestică a departamentului Essonne, fiind cea mai nordică comună a acestuia, la granița cu departamentul Yvelines la nord-vest și cu Hauts-de-Seine la nord-est, în ceea ce era odinioară ținutul și este astăzi regiunea naturală Hurepoix, complet integrată în aglomerația pariziană. Comuna ocupă un teritoriu aproximativ dreptunghiular, având o lungime de patru kilometri și opt sute de metri de la nord la sud și o lățime de două kilometri și trei sute de metri de la vest la est, însumând o suprafață totală de nouă sute șaizeci și nouă de hectare.
Aproape 60 % din acest teritoriu este încă considerat rural, fiind compus în două treimi din zone împădurite, prelungire a vastei păduri de la Verrières și a pădurii Versailles, iar restul de o treime este ocupat de terenuri agricole destinate culturilor cerealiere intensive, situate pe platoul de la Saclay, în locul numit Favreuse, la sud. Satul este amplasat în valea râului Bièvre și a afluentului său Sygrie, iar teritoriul său prezintă un relief foarte accidentat: platoul de la Saclay, la sud, atinge altitudinea de 160 de metri, iar platoul de la Villacoublay, la nord, marchează punctul cel mai înalt al comunei, la 178 de metri altitudine, în timp ce punctul cel mai jos se află în vale, la doar 68 de metri. Această situare în fundul văii a permis comunei să se afle pe traseul importantei rute dintre Versailles și Fontainebleau, devenită astăzi drumul departamental 117, care traversează teritoriul de la vest la est, în timp ce drumul național 118, fosta rută dintre Paris și Chartres, îl taie perpendicular, intrând pe teritoriul comunei prin nodul rutier cu autostrada A86 la nord, intersectând drumul național 306, drumul departamental 53, apoi drumul departamental 444 care duce spre autostrada A10, la Champlan. Valea este traversată și de linia feroviară de centură mare (Grande Ceinture), comuna beneficiind astfel de gara Bièvres și gara Vauboyen, deservite de linia V a rețelei Transilien. La nord, o parte importantă a teritoriului, dincolo de pădurea Monteclin, este ocupată de baza aeriană 107 Villacoublay.
Puternic excentricată în cadrul departamentului de care aparține, Bièvres este situată la 23,6 km sud-vest de Catedrala Notre-Dame din Paris, punctul zero al drumurilor din Franța, la 21 km nord-vest de Évry, 5 km nord-vest de Palaiseau, 25 km nord-vest de Corbeil-Essonnes, 36 km nord de Étampes, 13 km nord-vest de Montlhéry, 19 km nord-vest de Arpajon, 29 km nord-est de Dourdan, 31 km nord-vest de La Ferté-Alais, 43 km nord-vest de Milly-la-Forêt și doar 8 km sud-est de Versailles, reședința departamentului Yvelines. În plus, numele Bièvres este împărțit de alte două comune din Franța; astfel, Bièvres se află la 136 km sud-vest de Bièvres din Aisne și la 239 km sud-vest de Bièvres din Ardennes.
Comune limitrofe
Hidrografie
Comuna Bièvres este situată pe versanții nordic și sudic ai văii râului Bièvre, care i-a dat numele, afluent al malului stâng al Senei. Centrul orașului s-a dezvoltat puțin amonte de confluența dintre râu și pârâul Sygrie , care își are izvorul în extremitatea nordică a teritoriului comunal, în apropiere de locul numit „Clairbois”. Râul pătrunde în extremitatea vestică a teritoriului în dreptul fostei mori de la Vauboyen, unde se reunesc două brațe distincte, aflate amonte. Câțiva metri aval de moară, debitul său este sporit de un mic pârâu care izvorăște din pădurea Monteclin. În apropierea cătunului Les Roches, râul este din nou divizat în două brațe, ca în majoritatea localităților traversate de Bièvre: un braț artificial, supralărgit, care alimentează parcul castelului Les Roches , apoi canalul castelului La Martinière și care alimenta o moară aflată sub podul de pe strada Petit Bièvre. Un lavoir (spălătorie) se afla în apropierea acestei mori restaurate; un braț paralel, corespunzător cursului natural al râului Bièvre.
Cele două brațe se reunesc în apropierea gării.
La sudul teritoriului, pe platoul Saclay, se află Favreuse, curs de apă artificial creat pentru drenarea platoului și alimentarea iazurilor inferioare de la Saclay.
Relieful accidentat al teritoriului determină formarea unor acumulări naturale de apă, dintre care două iazuri la Vauboyen, un lac la locul numit „Les Damoiseaux”, la granița cu Igny, pe cursul râului Bièvre, un lac la locul numit „L’Abbaye aux Bois” și două mici bazine la „Ferme Ratel” și „Les Mathurins” pe cursul pârâului Sygrie. Se adaugă un bazin de retenție în apropierea zonei de activități economice și mai multe puncte de apă artificiale pe traseul terenului de golf al aeroportului Villacoublay.
Relief și geologie
Bièvres este situată în valea râului și pe versanții platoului Saclay, la sud, respectiv ai platoului Villacoublay, la nord. Teritoriul său este astfel dispus pe altitudini cuprinse între un minim de 68 de metri în vale și un maxim de 178 de metri pe platoul nordic. Valea adăpostește centrul istoric al comunei și, chiar și astăzi, cea mai mare parte a zonelor de locuit, însă este destul de adâncă și urmează un relief accentuat.
Institutul național de informații geografice și silvice (în ) a amplasat mai multe borne de reper pe teritoriul comunei, trasând rețeaua geodezică. Urmând cursul râului, prima bornă se află în apropierea gării Vauboyen, la o altitudine de 85 de metri, fiind încadrată de câte o bornă pe fiecare versant: una la sud, la o distanță de 70 de metri, care atinge deja 148 de metri altitudine, și cealaltă în pădurea Monteclin, la 90 de metri distanță, la o altitudine de 169 de metri. O altă bornă, aflată tot în apropierea cursului râului, este amplasată în dreptul gării Bièvres, la o altitudine de 77 de metri, la 2 km distanță de gara anterioară. Punctul cel mai înalt se află pe teritoriul bazei aeriene Villacoublay.
Situată în nord-vestul regiunii Hurepoix, comuna se află pe un teren cu substrat tipic Bazinului parizian, alcătuit din straturi succesive de nisip numit de Fontainebleau și de piatră, marne amestecate cu ghips și calcar.
Climă În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000 bazat pe o serie de date din perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C) .
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,2 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15,2 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 661 mm, cu 11,2 zile de precipitații în ianuarie și 7,8 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Toussus-le-Noble la 8 km distanță , este de 11,5 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 677,0 mm .
Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020 . Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Bièvres este clasificată drept centru urban mare, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aceasta aparține unității urbane a Parisului, o aglomerație inter-departamentală care cuprinde 407 comune, dintre care face parte ca o comună din suburbii . În plus, comuna face parte din aria metropolitană a Parisului, fiind una dintre comunele de la periferie, această zonă reunind 1.929 de comune .
Toponimie Bevre în 1100, Bevra în 1110, Bevria în 1150, Bivera în 1155, Biesvres în 1196, Bevra în 1205, Bevres în secolul al XIII-lea, Byevra în 1239, Byevre în 1261, Byevra în 1352, Bievre în 1370, Bievra în 1458, Beveriae, Bievre în 1612, Bièvres-le-Chatel în 1745, Bièvres în 1750, Biesvres în 1781.
Numele comunei este preluat de la râul Bièvre. Acesta din urmă își datorează denumirea cuvântului galic bebero, mai degrabă decât latinescului biber. Cuvântul a dat în limba franceză termenul bièvre pentru a desemna castorul. Acest termen se regăsește și în toponime precum Lamotte-Beuvron (râul castorilor) sau Bibracte (muntele castorilor). Locul numit „Favreuse” își trage numele de la prezența veche a unui fierar, (în ). Cătunul „Vauboyen” a preluat denumirea de la proprietarul locului, Val de Boein. În timpul Revoluției, comuna a fost denumită Bièvre-la-Montagne, apoi, între 1793 și 1801, Bièvre le Chatel, înainte de a-și recăpăta ortografia originară.
Istorie Originile Originile comunei sunt incerte. Prezența umană în valea râului Bièvre este atestată încă din epoca pietrei, prin descoperirea, în pădurea Verrières, a unui sit arheologic de prelucrare a silexului. Vestigii ale unei așezări galo-romane au fost scoase la iveală în apropierea văii Sygrie, ceea ce sugerează existența unei villa rustica (fermă rurală romană).
Bièvres și seniorii
Prima mențiune sigură a satului datează de la începutul secolului al XII-lea, când regele francilor Ludovic al VI-lea a integrat întreaga parohie în domeniul regal francez. Mai multe cătune alcătuiau atunci satul, cel mai important fiind abația Val Profond din valea Sygrie, precum și cătunele Monteclin, care aparținea abației Saint-Germain-des-Prés, Villefavreuse, și domeniile Roches și Vauboyen. Din această perioadă datează dezvoltarea agriculturii — în special cultivarea viței de vie, astăzi dispărută — și, mai ales, construirea bisericii dedicate Sfântului Martin. Seniorii de Bièvre, atestați încă din vremea lui Ludovic al VI-lea, au construit un castel care, în secolul al XVIII-lea, păstra încă un aspect impunător. Acesta a fost distrus, la fel ca abația benedictină fondată în jurul anului 1204 și cunoscută succesiv sub numele de Abbaye du Val Profond, Abbaye au Bois, Notre-Dame des Ardents și Val de Grâce.