Gligor Bodea, cunoscut drept Grig, (n. 1 februarie 1947, Finișel, Cluj, România – d. 10 iulie 2024, Cluj-Napoca, România) a fost un alpinist român cu o activitate intensă în anii ʹ70-ʹ80, ai secolului XX, deschizător a numeroase trasee alpine urcate în premieră, salvamontist cu o activitate notabilă în acest domeniu, fondator a Salvamont Cluj și a Secției de Alpinism din cadrul A. S. „Turdeana” Turda – alături de Mihály (Mihai, Miși) Szalma –, instructor salvamont și monitor al Școlii Naționale de Alpinism, recunoscut în plan național drept o personalitate în această sferă de activitate, antrenor de alpinism, persoană autorizată pentru omologarea traseelor alpine din Carpații României, inițiator și organizator de competiții sportive, schior pasionat, autor, inginer electromecanic și apicultor, distins cu titlul de „Cetățean de onoare al județului Cluj”, pentru meritele sale la întemeierea și conducerea îndelungată a Salvamontului clujean. „Gligor Bodea a fost personalitatea care și-a pus cel mai apăsat amprenta pe primele decenii ale Salvamontului Cluj.”
Tinerețea și educația Gligor Bodea s-a născut la 1 februarie 1947, în satul Finișel, comuna Săvădisla, județul Cluj, România, fiind primul născut dintre cei doi copii ai soților Alexandru și Rozalia Bodea. Fratele său mai mic a moștenit prenumele tatălui, Alexandru. Părinții lui au fost agricultori, în satul natal, situat la poalele Carpaților Apuseni, ceea ce i-a oferit, încă de mic, cadrul favorabil deprinderii cu efortul fizic și cu frumusețile naturii. Munca grea din agricultură și-a pus amprenta asupra robusteței și condiției sale fizice, care i-au servit mai târziu la practicarea alpinismului de performanță și a schiului. thumb|Finișel, județul Cluj; Vedere spre Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, atestată documentar la 1758. Asemenea majorității copiilor din sat, Gligor Bodea a urmat învățământul primar la Finișel, deplasarea zilnică în cel mai apropiat oraș constituind pe atunci un obstacol în calea lui și a familiei sale. Cu toate acestea, studiile gimnaziale le-a urmat la Gilău, iar pentru cele liceale s-a mutat la Cluj. Acolo și-a ales instituția de învățământ după chipiul și hainele elevilor de la Liceul „Nicolae Bălcescu”, afirmând: „Mie-mi plac cum arată cei de la «Nicolae Bălcescu», și eu acolo vreau să mă duc”Extras din necrologul rostit public de Corina Bodea la Finișel, în 13.07.2024, cu ocazia funeraliilor soțului său, Gligor Bodea, în fața comunității locale prezente la eveniment și a celorlalți participanți..
După absolvirea liceului „Nicolae Bălcescu” din Cluj, Gligor Bodea a fost admis la noua Facultate de Electromecanică din cadrul Institutului Politehnic din Cluj – astăzi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. După încheierea studiilor universitare – potrivit uzanțelor vremii –, tânărul inginer Gligor Bodea a fost repartizat în producție, mai întâi la Huedin, apoi la Turda, oraș situat în apropiere de Cheile Turzii (cca. 7 Km). Această vecinătate și noua sa relație – înfiripată chiar la locul de muncă – cu alpinistul Mihály Szalma aveau să-i marcheze existența pentru tot restul vieții.
Pasiunea pentru schi și alpinism Încă de timpuriu, Gligor Bodea și-a manifestat interesul pentru natură și aventură: „Ca orice copil, am încercat senzația pereților verticali, încercând să mă cațăr pe stâncile locurilor natale, în minunatele vacanțe de vară.” Odată cu lecturarea principalelor cărți dedicate alpinismului – traduse și publicate la acea vreme în România –, Gligor Bodea s-a văzut atras irezistibil de acest domeniu. Lipsa unui partener și a echipamentului adecvat l-au ținut însă o vreme în așteptare.
În anii studenției – grație bunului său prieten, Dan Săveanu –, tânărul Gligor a avut bucuria de a colinda, în lung și în lat, numeroase ținuturi alpine din țară, iar cu sprijinul unchiului său a ajuns un împătimit al schiului, despre care afirma că „este cel mai minunat sport”; sport care l-a propulsat apoi spre alpinismul de iarnă, practicat în Carpații României. Parcurgerea crestei Podragu-Bâlea, din Munții Făgăraș, în condiții de iarnă – avându-l coechipier pe Dan Săveanu –, a constituit cea mai temerară acțiune din debutul său în alpinism. „Tot atunci am făcut și (traseul) Podragu-Viștea Mare.”
În vara anului 1967, Gligor Bodea a făcut cunoștință cu impresionantul defileu al Cheilor Turzii. Aici a văzut prima dată o echipă de cățărători aflați în acțiune, sub conducerea lui Mircea Hostiuc (Ghighi)Mititeanu, Dinu. Hoinari prin munți, p. 196. Editura România pitorească, Colecția verde, București, 2019. ISBN 978-606-94518-4-7.. Au urmat două incursiuni în masivul Piatra Craiului (1968 și 1970), unde și-a însușit instinctiv „noțiunile elementare de cățărare”, dar unde a trăit și experiențe dramatice, precum cele din iulie 1970, datorate lipsei echipamentului adecvat și condițiilor meteorologice ostile. Tentativele sale ulterioare de a practica alpinismul au eșuat. În acele împrejurări, Gligor și-a dedicat timpul liber tenisului și schiului.
Abia după legarea prieteniei cu Mihály Szalma și revenirea sa din armată, Gligor Bodea a avut prilejul de a urca – în condiții adecvate – primul său traseu de cățărare, în noiembrie 1971.
De-a lungul activității sale în cadrul Secției de Alpinism a Asociației Sportive „Turdeana” Turda, Gligor Bodea a luat parte la numeroase etape ale Campionatului Național de Alpinism, mai întâi ca sportiv, apoi în calitate de antrenor; poziție care i-a oferit prilejul de a forma și coordona mai multe echipe de alpiniști.
Creasta Carpaților Meridionali
Pe 31 decembrie 1973, echipa formată din alpiniștii: Gligor (Grig) Bodea, Mihály (Miși) Szalma și Ladislau (Laci) Halmágyi – membri ai Asociației Sportive „Turdeana” Turda – a luat startul în expediția consacrată parcurgerii Crestei Carpaților Meridionali, în condiții de iarnă. „Hotărârea întreprinderii acestei acțiuni a fost luată exact acum un an (31 dec. ʹ72) cu ocazia turei Puzdrele-Pietrosul Rodnei, când i-am conturat posibilitățile echipei actuale.”
Întrucât echipa nu dispunea de echipamentul necesar, iar comerțul socialist de stat nu oferea spre vânzare astfel de produse, cei trei alpiniști și-au confecționat singuri cele necesare: sacii de dormit pentru bivuac, pufoaicele, colțarii, jambierele pentru zăpadă, „pieile de focă” pentru schiuri, etc. Iar cortul izoterm, care urma să le asigure supraviețuirea pe timpul nopții, l-au achiziționat ocazional dintr-o consignație.
După plecarea sa de la Herculane, echipa a urmat traseul până la Podragu, în Munții Făgăraș, atingând și fotografiind până aici toate punctele care se cereau a fi trecute în raportul de tură, inclusiv Creasta Arpășelului, despre care Gligor Bodea afirma: „ ... o tură de o rară frumusețe. Pe parcursul a 7 ore am gustat din plăcerile alpinismului de iarnă, parcurgând cea mai faimoasă porțiune de creastă din toți Carpații.”
Datorită stricării vremii, echipa a rămas blocată la Cabana Podragu, preț de cinci zile. Îndată ce vremea s-a răzbunat, în 22 ianuarei 1974, sub presiunea timpului și a epuizării alimentelor, Gligor Bodea, Mihály Szalma și Ladislau Halmágyi au reluat parcurgerea traseului. La scurtă vreme de la plecarea acestora, în drumul lor spre creastă, cei trei alpiniști au fost surprinși de o avalanșă. Urmare a accidentului, singurul supraviețuitor a fost Gligor Bodea.Mititeanu, Dinu. „Sfârșit tragic la Podragu”, Chemarea muntelui, p. 133. Editura România pitorească, Colecția verde, București, 2016. ISBN 978-606-93923-6-2 În prima zi după tragedie, pe 23 ianuarie 1974, printr-o telegramă transmisă fratelui său – Alexandru –, Gligor Bodea își înștiința familia că este sănătos și că cei „accidentați” sunt prietenii săi. „Marea încercare, atât de aproape de o realizare excepțională, s-a transformat într-o mare tragedie, care și-a lăsat puternic amprenta asupra personalității mele.” – afirma Gligor Bodea. Exprimându-și totodată durerea față de deznodământul expediției, acesta adăuga: „Pierderea celor mai buni camarazi de coardă, alături de care am trăit unele din cele mai mari bucurii de până acum și am descoperit tainele și frumusețea inegalabilă a alpinismului, este în același timp o grea lovitură pentru tânăra noastră secție.”
În absența dreptului la liberă circulație, – din perioada dictaturii Ceaușescu –, parcurgerea Crestei Carpaților Meridionali, pe timp de iarnă, constituia una dintre cele mai mari provocări pentru alpiniștii de rând din România, căci încercările acestora de a ajunge în Alpii francezi, italieni ori elvețieni erau zăvorâte de Securitatea comunistă, în spatele Cortinei de Fier. În plus, parcurgerea Crestei Carpaților Meridionali constituia o normă pentru obținerea titlului de Maestru al Sportului în alpinism.Mititeanu, Dinu. Chemarea muntelui, p. 96, Editura România pitorească, Colecția verde, București, 2016. ISBN 978-606-93923-6-2
Premiere alpine
Spre împlinirea sa ca alpinist, Gligor Bodea s-a angajat în deschiderea unor rute noi pe verticală – neatinse până atunci de om. Astfel, de la debutul său pe acest palier, în 1972, și până la retragerea sa din alpinism, Gligor Bodea – în compania devotaților săi coechipieri: Mihály Szalma, Laszlo (Laci) Moravek, Ilie Opriș, Harmath Csaba, Corina Vlad (viitoarea lui soție), dar și a altor colegi de coardă, mai cu seamă din cadrul Secției de Alpinism a Asociației Sportive „Turdeana” Turda – a reușit să-și aducă aportul la realizarea a numeroase premiere alpine, mai întâi ca secund, apoi ca și cap de coardă, lăsând în urma sa o moștenire remarcabilă, destinată viitoarelor generații de alpiniști.