Alexis Corbière () un politician francez.
A fost membru al Ligii Comuniste Revoluționare între 1993 și 1997, iar ulterior a militat în cadrul Partidului Socialist până la congresul de la Reims din 2008, după care a devenit secretar național al Partidului de Stânga. A fost prim-adjunct al primarului socialist al arondismentului 12 din Paris, Michèle Blumenthal, între 2001 și 2014, precum și consilier în Consiliul din Paris între 2008 și 2014.
Purtător de cuvânt al lui Jean-Luc Mélenchon și al partidului său, La France insoumise, în cadrul alegerilor prezidențiale franceze din 2017, a fost ales deputat în a șaptea circumscripție a departamentului Seine-Saint-Denis, în urma alegerilor legislative care au urmat, fiind reales în 2022 în cadrul Noului Front Popular Ecologist și Social.
Ulterior, s-a distanțat de Jean-Luc Mélenchon și de La France insoumise, formațiune din partea căreia nu a mai primit susținerea în cadrul alegerilor legislative din 2024. A beneficiat, în schimb, de sprijinul celorlalte partide din cadrul Noului Front Popular, reușind astfel să-și păstreze mandatul de deputat. Ulterior, a fondat mișcarea L’Après împreună cu alți disidenți ai formațiunii La France insoumise.
Parcurs profesional Alexis Frédéric Marie Corbière este licențiat în istorie, diplomă obținută la Universitatea Paris-Diderot. De asemenea, deține certificatul de aptitudini pentru profesorat în liceele profesionale (CAPLP) în domeniul literelor și istoriei. Între 1994 și 1995 a fost stagiar la Institutul Universitar de Formare a Profesorilor (IUFM) din Saint-Denis, iar în 1995 a devenit profesor de limba franceză și istorie-geografie într-un liceu profesional.
La 1 septembrie 2014 a fost detașat de rectoratul academiei din Paris la Muzeul Istoriei Imigrației. A fost repartizat în cadrul funcției de președinte al Consiliului de orientare al instituției respectiveTract syndical diffusé le par CFDT Culture-CNHI. Extrait du texte :.
Carieră politică
Origini, tinerețe, studii și începuturi ca militant troțkist Fiu al unui tată angajat EDF și al unei mame casnice, verișor cu Jean-François Corbière, viitor consilier județean al cantonului Béziers-2, Alexis Frédéric Marie Corbière a organizat în noiembrie și decembrie 1986, în liceul său, greva împotriva proiectului de lege Devaquet. Astfel începe angajarea sa politică în organizația troțkistă a Partidului Comunist Internaționalist (lambertiști) (PCI) condusă de Pierre LambertLe Vaillant, 2016; această organizație tocmai fusese slăbită de plecarea unei mari părți a militanților studenți, aproximativ 400 de persoane care conduceau sindicatul UNEF-ID, către Partidul Socialist, sub influența viitorului deputat socialist Jean-Christophe Cambadélis.
Alexis Corbière a fost student la filosofie, apoi la istorieLe Vaillant, 2016 (la universitățile Paul-Valéry din Montpellier și Paris 7). A devenit unul dintre animatorii naționali ai mici organizații de tineret „lambertiști”, Alianța tinerilor revoluționari (AJR), al cărei secretar național a fost.
În 1988, s-a implicat în campania prezidențială a lui Pierre Lambert (candidat sub numele său real, Pierre Boussel), susținut de Mișcarea pentru un Partid al Muncitorilor (MPPT), care a obținut doar 0,38% din voturi. stanga|miniatura| Alexis Corbière (dreapta) cu Pierre Lambert (stânga) la Montpellier, februarie 1988. Între 1987 și 1990, a activat în mediul studențesc din Montpellier. În septembrie 1990, la cererea lui Pierre Lambert, s-a mutat în regiunea pariziană pentru a sprijini dezvoltarea națională a organizației AJR și a ziarului său, L’Étincelle. În acest scop, a fost ales membru al Comitetului Central al PCI.
Când a fost unul dintre secretarii naționali ai AJR, campaniile organizației s-au concentrat pe lupta împotriva muncii precare în rândul tinerilor, pentru închiderea Centrelor de retenție administrativă (ocazie cu care l-a întâlnit pe avocatul Gilbert CollardLe Vaillant, 2016, deputat FN între 2017 și 2022, care însă la acea vreme milita pentru dreptul de azil și apărarea imigrației), împotriva Războiului din Golf și în sprijinul popoarelor din Est care se revoltau împotriva birocrațiilor staliniste (a efectuat deplasări în România și Polonia), printre altele.
Disensiunile l-au opus treptat orientării PCI, pe care o considera autoproclamată în construirea Partidului Muncitorilor (PT). Pierre Lambert nu mai dorea o organizație de tineret independentă și prefera o simplă rețea, Paroles de Jeunes. În martie 1992, în cadrul unui Comitet Central al PCI, a fost adoptată în unanimitate o rezoluție care cerea desființarea AJR și încetarea publicării ziarului L’Étincelle, cu excepția votului lui Alexis Corbière. Câteva zile mai târziu, un grup de liceeni membri ai PCI au publicat o foaie intitulată L’Étincelle du Val-de-Marne. Toți cei care nu au condamnat această publicație au fost excluși, peste 150 de militanti, printre care și Alexis Corbière și alți trei membri ai Comitetului Central al PCI... Împreună cu Pedro Carrasquedo, Corbière a înființat apoi Grupul La Commune.
În septembrie 1992, cu ocazia referendumului, a făcut campanie pentru «Nu la Tratatul de la Maastricht». În 1993, a aderat la Liga Comunistă Revoluționară (LCR), pe care a părăsit-o în 1997. Între 1995 și 1997 a făcut parte din Comitetul Central al LCR și a fost unul dintre animatorii activității organizației în rândul studenților, alături de Olivier Besancenot, implicându-se în sindicatul UNEF-ID, unde a fost ales vicepreședinte în iunie 1995 pentru Tendența Unitate și Democrație (TUD).
În cadrul congreselor UNEF-ID, a avut confruntări cu Raquel Garrido, pe care avea să o ia ulterior în căsătorie și care, la fel ca el, a devenit una dintre figurile centrale ale viitorului Partid de StângaLe Vaillant, 2016.
În iunie 1995, pe când era student la litere-istorie, a fost reținut timp de 72 de ore și pus sub acuzare pentru „asociere în vederea comiterii de infracțiuni în legătură cu o întreprindere teroristă” de către judecătoarea Laurence Le Vert, fiind ulterior încarcerat timp de o lună în închisoarea Fleury-Mérogis. I se reproșa că, în 1993, ar fi găzduit refugiați basci spanioli ai organizației ETA. Nu a putut susține astfel proba orală a examenului CAPES, dar a beneficiat de sprijinul UNI și al secretarului său general, Philippe Evanno, care a folosit contactele sale din Ministerul de Interne pentru a-i permite să-și susțină examenele.. A fost achitat în urma unui proces desfășurat în 1997.
Partidul Socialist În 1998, s-a înscris în Partidul Socialist, în secția din arondismentul 12 din Paris, pentru a sprijini curentul Stânga socialistă, condus în special de Jean-Luc Mélenchon, pe care îl întâlnise pentru prima dată la 2 aprilie 1996, la Palais omnisports din Paris-Bercy, în marja unui mare miting ce îi reunea pe Lionel Jospin, Robert Hue, Dominique Voynet și Alain Krivine.
În cadrul Partidului Socialist, a participat la curentele conduse de Jean-Luc Mélenchon: Gauche socialiste, Nouveau Monde și Trait d’Union, precum și la crearea Clubului Pentru Republica Socială (PRS) în 2003.
Considerat un „apropiat” al lui Jean-Luc Mélenchon, a fost unul dintre „consilierii săi tehnici” între 2000 și 2001, când acesta din urmă a fost ministru delegat pentru Învățământ profesional.
În timpul alegerilor municipale din aprilie 2001, a fost ales consilier municipal și a devenit prim-adjunct al primarului arondismentului 12, Michèle Blumenthal (PS).
A susținut campania pentru „Nu la Tratatul Constituțional European" (TCE) în cadrul referendumului din 29 mai 2005. Între februarie și mai 2005, a participat la mitinguri pentru „Nu la TCE”, alături de Marie-George Buffet și Olivier Besancenot.
În martie 2008, a fost reales consilier municipal al celui de-al 12-lea arondisment și consilier la Paris. A fost din nou desemnat prim-adjunct al primarului și a fost timp de un an unul dintre vicepreședinții Grupului socialist și afiliaților din Consiliul Parisului. Încă de la primele ședințe, împreună cu Danielle Simonnet, aleasă în al 20-lea arondisment, s-a aflat în dezacord cu ceilalți consilieri socialiști parizieni pe mai multe teme. Opunându-se privatizării colectării deșeurilor și acordării de subvenții către creșe confesionale, a rupt disciplina de vot a Grupului socialist votând public împotrivă.
Crearea Partidului de Stânga miniatura| Alexis Corbière și Jean-Luc Mélenchon în iunie 2012 în al 12-lea arondisment din Paris. În noiembrie 2008, după primul tur al Congresului socialist de la Reims, considerând că curentele de stânga din cadrul PS au obținut un scor în scădere față de cele două congrese precedente, refuzând să participe la fraudele interne și analizând că PS continuă transformarea sa într-un Partid Democrat american, a părăsit PS împreună cu camarazii săi pentru a fonda Partidul de Stânga (PG) sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon. Existența PG a permis constituirea Frontului de Stânga (FG) împreună cu Partidul Comunist Francez (PCF) și alte șapte organizații încă de la alegerile europene din 2009 și cele regionale din 2010.
În timpul alegerilor prezidențiale din 2012, a făcut parte din echipa de campanie a candidatului Frontului de Stânga, Jean-Luc Mélenchon, care a obținut 11,1% din voturi. A participat, în special alături de Laurent Maffeis, la contraargumentarea împotriva Frontului Național (FN).
În iunie 2012, a fost candidat la alegerile legislative pentru Frontul de Stânga în a 8-a circumscripție electorală din Paris (cuprinzând în principal arondismentul 12). (În 2007, PCF obținuse 1.036 voturi, adică 2,25%). În timpul campaniei, a organizat, printre altele, o dezbatere contradictorie cu candidatul UMP, Charles Beigbeder (candidata socialistă a refuzat propunerea). A fost învins în primul tur, obținând 3.775 voturi, adică 7,8%, clasându-se pe locul 3, după candidații PS și UMP.
În noiembrie 2013, a fost desemnat candidat al Frontului de Stânga (FG), cap de listă în arondismentul 12, pentru alegerile municipale din 23 și 30 martie 2014. Lista sa a obținut doar 5,4% din voturi în arondismentul respectiv și nu a fost reales.
La France insoumise La data de 10 februarie 2016, Jean-Luc Mélenchon a anunțat că „își propune candidatura” la alegerile prezidențiale din aprilie 2017, în cadrul jurnalului de la ora 20:00 de la TF1. Alexis Corbière a devenit imediat purtătorul său de cuvânt pe durata acestei campanii electorale. De atunci, a fost foarte des invitat în media pentru a explica pozițiile candidatului și ale mișcării sale. Pe 15 octombrie 2016, el a deschis prima convenție națională a partidului La France insoumise în suburbia Lille-ului.
Pentru a-și asigura activitatea în cadrul acestei campanii, Alexis Corbière s-a pus în disponibilitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, unde era profesor, începând cu octombrie 2016.. În calitate de purtător de cuvânt al campaniei, nu a fost angajat cu contract de muncă, ci și-a declarat statutul de autoantreprenor și a primit o remunerație de 28.700 de euro între octombrie 2016 și aprilie 2017...
A fost candidat la alegerile legislative din 2017 în departamentul Seine-Saint-Denis (circumscripția a 7-a: Montreuil și Bagnolet), din partea formațiunii La France insoumise, al cărei purtător de cuvânt era.. S-a clasat pe locul al doilea în primul tur, cu 21,60% din voturile exprimate, intrând în turul doi alături de candidata La République en marche, Halima Menhoudj, adjunctă a primarului din Montreuil, care obținuse 24,7%. Alexis Corbière a fost ales deputat în cel de-al doilea tur, cu 57,90% din voturi..
După șase luni de legislatură, s-a clasat pe locul 88 în topul celor mai activi deputați, conform unui clasament realizat de revista Capital..