Marien Ngouabi () a fost un ofițer și om de stat congolez.
A fost președintele Republicii Congo (atunci Republica Populară Congo) din până la moartea sa.
Biografie
Familia Născut pe în Ombele, un sat mic, situat la aproximativ zece kilometri de Fort-Rousset (Owando), în Kouyou, departamentul Cuvette, Marien Ngouabi este fiul lui Dominique Osséré m'Opoma și Antoinette Mboualé-Abemba. La începutul anilor 1960 s-a căsătorit cu Clotilde Martin, de naționalitate franceză. Împreună, aceștia au avut doi fii. Apoi a avut o a doua căsătorie, cu Céline Mvouka. Din a doua sa căsătorie s-au născut mai mulți copii, inclusiv unul postum.
Instruire și carieră militară Din 1947 până în 1953 a urmat studiile primare la Fort-Rousset. În 1953 a fost admis la Școala Militară Pregătitoare „General Leclerc” din Brazzaville. A absolvit în 1957 și a fost repartizat la Bouar, în Oubangui-Chari (viitoarea Republică Centrafricană).
Din 1958 până în 1960 a făcut parte din Batalionul 2 Pușcași camerunezi, cu gradul de sergent. În 1960, după proclamarea independenței Congo-ului, a fost admis la cursurile de ofițeri din Franța, mai întâi la Școala Militară Pregătitoare de la Strasbourg, apoi la Școala Militară de Arme Combinate Coëtquidan. Drept colegi de clasă i-a avut pe compatrioții săi Joachim Yhombi-Opango, Louis Sylvain-Goma și Luc Kimbouala-NKaya. În 1962, s-a întors în Congo cu gradul de sublocotenent. A fost repartizat în garnizoana Pointe-Noire ca adjunct al comandantului batalionului de infanterie. În anul următor a fost promovat la gradul de locotenent. În 1965, întors la Brazzaville, a devenit căpitan și a comandat noul batalion de parașutiști al Forțelor Armate Congoleze. În a devenit comandant. La începutul anilor 1970 a început să studieze fizica la Școala Superioară de Științe din Brazzaville. A obținut o diplomă de studii avansate.
Viața politică (1966-1968) În 1966, Ngouabi a devenit membru al Comitetului Central al Mișcării Revoluționare Naționale (MRN), partidul unic. El era reprezentant al armatei în cadrul acesteia. Ca mulți dintre ofițeri, primea cu greu modificările aduse asupra armatei de către puterea politică. În anul precedent, în urma evadării fostului președinte Fulbert Youlou, Tineretul Mișcării Revoluționare Naționale (TMRN) a fost înzestrat cu o ramură armată, numită Apărarea Civilă. Fiind puternic echipată, rolul său era de a apăra Revoluția și Națiunea.
În , Adunarea Națională a adoptat o lege care transforma Forțele Armate Congoleze (FAC) în Armata Populară Națională (APN). A fost creată o direcție politică în armată și un înalt comandament colegial. Ambele erau gestionate de o comisie civilă, condusă de un ofițer din partid, cu rang de comandant-șef al APN. Căpitanul Ngouabi a protestat împotriva acestei supuneri a armatei față de sfera politică și l-a criticat vehement pe președintele Massamba-Débat. Drept pedeapsă, a fost transferat la Pointe-Noire. După ce a refuzat să fie desemnat acolo, a fost arestat și retrogradat la gradul de soldat de primă clasă de către Massamba-Débat. Membrii grupului său etnic au manifestat în Brazzaville timp de două zile pentru a cere eliberarea sa. S-au revoltat și soldații din batalionul său, regimentul aerian. Au ocupat clădiri guvernamentale și au jefuit sediul partidului. Șeful Statului Major al Armatelor, comandantul Mountsaka, care a venit la baza militară Maya-Maya pentru a-i aduce înapoi în rând, a fost luat prizonier și plasat în izolare. În cele din urmă, Apărarea Civilă a reușit să restabilească ordinea. Ngouabi a fost eliberat și repus în grad.
Confruntarea i-a conferit un oarecare statut în armată și a devenit liderul ofițerilor progresiști care doreau o politică mai de stânga din partea guvernului. Repartizat la biroul de cercetare al Statului Major General, a publicat o lucrare intitulată „Soldat al poporului”.
La începutul anului 1968, climatul politic s-a deteriorat. Massamba-Débat l-a demis pe Ambroise Noumazalaye și a decis să își asume el însuși rolul de prim-ministru. În luna iulie, tensiunea ajunsese la cote maxime. Din ce în ce mai contestat de clasa politică, Massamba-Débat i-a arestat pe Ngouabi și locotenentul Eyabo pe pentru activism politic excesiv. Batalionul aerian s-a revoltat din nou. Un detașament para-comando, condus de subofițerul Akouala, i-a eliberat pe cei doi prizonieri pe 31 iulie. Cu iscusință, Ngouabi și trupele sale au pătruns în centrul de detenție preventivă din Brazzaville și i-au eliberat din închisoare pe comandantul Mouzabakani și pe locotenentul Kinganga, închiși timp de câteva luni pentru tentativă de destabilizare a regimului. Astfel, ei au produs o diviziune în sânul poulației din Pool, atragând simpatia unei anumite părți a acestei comunități. În rândul populațiilor originare din regiunea natală a lui Massamba-Débat, exista o adevărată fragmentare între bakongo, care îl susțineau pe președinte, și celelalte grupuri etnice, nostalgice după Fulbert Youlou.
Pe măsură ce pozițiile se întăreau și țara se afla în pragul unui război civil, Massamba-Débat, slăbit după dezertarea comandantului Apărării Civile, Ange Diawara, a fost forțat să amnistieze toți prizonierii politici. Ngouabi devine punctul de convergență al numeroaselor opoziții existente la adresa șefului statului: ofițerii progresiști, ofițerii de dreapta — dintre care Mouzabakani era figura principală, facțiunea Noumazalaye și facțiunea Lissouba.
Preluarea puterii (august – decembrie 1968) Pe 3 august, în timp ce Massamba-Débat părăsea Palatul Poporului pentru a se îndrepta spre satul său natal, lăsând scaunul vacant, armata a publicat o declarație prin care îl invita pe președintele Republicii să își reia atribuțiile. Comunicatul specifica faptul că locotenentul Poignet, secretar de stat pentru apărarea națională, prelua rolul interimar. Oficialii militari au anunțat, de asemenea, numirea lui Ngouabi în funcția de comandant-șef al APN, în locul căpitanului Ebadep, și a căpitanului Sylvain-Goma în funcția de Șef de Stat Major, în locul căpitanului Kimboula-Nkaya.
Negocierile dintre noii oameni forte ai armatei și Massamba-Débat, întors la Brazzaville, au început pe 4 august. Acestea au dus, pe 5 august, la formarea unui nou guvern și la constituirea unui Consiliu Național al Revoluției (CNR), cu . Între membrii noului CNR erau și 12 ofițeri, inclusiv Ngouabi, Alfred Raoul, Kimbouala-Nkaya și Sassou N'Guesso. Massamba-Débat a acceptat și formarea unui nou guvern. Noua echipă reflecta echilibrul improbabil stabilit după confruntare (Lissouba la planificare, Mouzabakani la interne, Matoumpa-Mpolo la informații etc.)
Pe 16 august, o Lege fundamentală a abrogat constituția din 1963 și a înființat legal CNR, un organ legislativ provizoriu. Acesta devine adevăratul sediu al puterii. Era prezidat de Marien Ngouabi, în timp ce Massamba-Débat nu era decât un simplu membru. Funcționarea CNR îl privase, în fapt, președintele Republicii de puterea reală. În 20 august, comandantul Alfred Raoul a fost numit prim-ministru, prin decizia CNR.
La sfârșitul lunii august, în urma deciziei CNR de a încorpora Apărarea Civilă în APN, tensiunile au crescut din nou. Ultimii susținători ai lui Massamba-Débat din cadrul Apărării Civile s-au refugiat în tabăra meteorologică din Bacongo. Pe 29 august, armata a început asaltul. După de lupte, susținătorii președintelui s-au predat. Pe 4 septembrie, confruntat cu erodarea puterii sale, Alphonse Massamba-Débat a demisionat din funcția de președinte al Republicii. A fost închis imediat.
Pe 7 septembrie, CNR a modificat Legea fundamentală și a desființat funcția de președinte al Republicii. Prim-ministrul Raoul a fost însărcinat cu asigurarea interimatului funcției de șefului statului până la înființarea unor instituții definitive. În realitate, după înființarea CNR-ului, Marien Ngouabi a devenit adevăratul om forte al țării.
La , Legea fundamentală a fost din nou modificată. CNR, reorganizat și redus la , odată cu eliminarea apropiaților lui Massamba-Débat, a devenit organul suprem al statului. Șeful Consiliului era, de drept, președintele Republicii. Marien Ngouabi a devenit, astfel, al treilea președinte al Congo, la vârsta de .
El a preluat conducerea unei țări de un milion de locuitori, a cărei economie se baza pe agricultură (alimente și export, mai ales cafea și cacao), exportul de cherestea, exploatarea minieră și transport. În această ultimă zonă, infrastructura (Calea Ferată Congo-Ocean, Ruta Comilog, Ruta fluvială și Portul Pointe-Noire) și amplasarea sa geografică îi permiteau țării să joace un rol de tranzit pentru alte țări din subregiune (Gabon, Camerun, Republica Centrafricană și chiar Ciad). Congo avea, de asemenea, o industrie agroalimentară și textilă în creștere, parțial privată și parțial de stat. Serviciile publice, deși modeste, funcționau corect. Corupția fusese eradicată aproape complet de regimul Massamba-Débat. Situația financiară a statului era sănătoasă. Principala limitare a țării era deficitul său de resurse umane la nivel înalt. Congo nu avea la dispoziție decât o mână de cadre universitare, ingineri, avocați sau contabili și mai puțin de o sută de medici. Totuși, cu o rată de școlarizare de 95% la nivel primar, toate speranțele păreau justificate.
La preluarea mandatului, Ngouabi a confirmat punerea lui Alfred Raoul în funcția de prim-ministru. Aceasta a constituit un nou guvern în care Mouzabakani nu apărea.
Spre deosebire de predecesorii săi, Ngouabi nu a ocupat Palatul Poporului, reședința președintelui Republicii de după independență. El a preferat să rămână la sediul APN, unde i s-a amenajat o reședință.
Consolidarea puterii (1969-1971) În primii ani la putere, Marien Ngouabi a întreprins reconstrucția politică a societății congoleze după modelul sovietic. În această privință, există o ruptură clară față de anii Massamba-Débat, a căror referință a fost China comunistă. Instituțiile politice au fost remodelate după modelul țărilor est-europene. Cooperarea cu URSS, RDG, Cehoslovacia, România și Cuba a fost consolidată.
Totuși, din punct de vedere economic, nu exista nicio tulburare. Tonul era cu siguranță mai puțin prietenos față de țările occidentale, dar interesele lor economice în industrie, comerț și servicii erau clare. Naționalizările rămâneau limitate, iar Congo solicita încontinuu cooperare tehnică și capital occidental, în special francez. Companiile Elf-Congo și Agip Recherches Congo au fost create chiar în 1969, prin asocierea statului congolez, minoritar, cu întreprinderea franceză ERAP și, respectiv, cea italiană Agip în domeniul identificării și exploatării petrolului.
Consolidarea puterii lui Ngouabi se ciocnește de multiple tentative de destabilizare. În , acesta a reorganizat Armata și a creat o Curte Revoluționară de Justiție, însărcinată cu judecarea celor care au desfășurat activități dăunătoare bunei funcționări a MRN din 1963. Câteva zile mai târziu, Mouzabakani, suspectat că pregătea o lovitură de stat, a fost arestat împreună cu alți ofițeri. Kinganga, implicat și el, a fugit la Kinshasa. Tribunalul revoluționar, prezidat de Simon-Pierre Ngouoniba-Nsari, asistat de Christophe Moukouéké, l-a condamnat pe Mouzabakani la muncă silnică pe viață în iulie. Complicii săi (André Loufoua, Firmin Mouzabkani, Joseph Senso etc.) au primit diverse sancțiuni.
Pe 19 iunie, căpitanul Kikadidi, Foueti și alte 17 persoane au fost arestate pentru o tentativă de lovitură de stat în favoarea fostului președinte, Massamba-Débat. Aceștia au fost condamnați la diferite pedepse penale, iar Kikadidi a fost eliberat din armată. În , TMRN s-a transformat în Uniunea Tineretului Socialist Congolez (UTSC).