Lancia Ypsilon este un automobil din Segmentul B (începând cu a patra generație; anterior încadrat în Segmentul A) fabricat și comercializat de Lancia, aflat în prezent la a patra generație și, din 2024, singurul model din gama mărcii.
În ciuda vizibilității relativ reduse la nivel global și european, Lancia Ypsilon este un model foarte popular în Italia. Între 1995 și 2019, Lancia a vândut peste 1,6 milioane de exemplare ale modelelor Y și Ypsilon doar pe piața italiană. În 2023, în ciuda vechimii sale, cea de-a treia generație deținea cea mai mare cotă de piață din segmentul B în Italia.
Prima generație (1995–2003)
Lancia Ypsilon sau Y (Tip 840) a fost proiectată de Enrico Fumia în 1992. Dezvoltarea a durat aproximativ 24 de luni, cu un cost estimat la circa 400 de miliarde de lire italiene, iar modelul a fost prezentat la Roma în ianuarie 1996.
Designul se remarca prin formele arcuite ale caroseriei, repetate pe toate laturile. Lungimea era de aproximativ 3,72 m, cu 33 cm mai mare decât cea a modelului Y10. Lancia Y a fost construită pe aceeași platformă ca Fiat Punto (seria 176), cu ampatament scurtat și suspensie independentă: lonjeroane MacPherson în față și brațe oscilante în spate.
Printre caracteristicile principale se numărau configurația cu cinci locuri, materialele interioare de calitate (inclusiv plastic moale) și numeroase opțiuni de personalizare, precum cele peste 100 de nuanțe de caroserie din programul Lancia Kaleidoscope. Un alt element distinctiv a fost panoul de instrumente amplasat central pe bord, soluție adoptată ulterior și la modelele Musa și Ypsilon (2003).
Inițial, gama includea trei niveluri de echipare: LE, LS și LX. Ulterior a fost introdusă și o ediție specială, Cosmopolitan, realizată în colaborare cu revista omonimă și bazată pe versiunea LX. Modelul a fost comercializat pe piața europeană.
Aerul condiționat era standard pe versiunea LX și opțional pe LS. Versiunea LX oferea și un panou de instrumente îmbunătățit, cu turometru și un afișaj mai mare care indica inclusiv temperatura exterioară.
Motoarele proveneau din familia FIRE, lansată inițial pe modelul Y10 în 1985 și utilizată ulterior pe mai multe modele Fiat și Lancia. Acestea erau disponibile în variante de 1.108 și 1.242 cm³, cu opt supape și distribuție cu arbore cu came în chiulasă. Motorul de vârf, de 1.4 litri cu 12 supape din familia „Pratola Serra”, dezvoltând , a fost preluat de la Fiat Bravo/Brava.
Având în vedere succesul limitat al motorului Pratola Serra, acesta a fost înlocuit ulterior de primul motor din seria SuperFIRE, cu patru supape pe cilindru și injecție multipunct. Lancia Y a fost primul model care a beneficiat de această evoluție a sistemului FIRE.
Versiunea sport Elefantino Rosso („Elefănțelul roșu”, simbol asociat modelelor sportive Lancia HF din raliuri) era varianta performantă a modelului Y și o alternativă apropiată de Fiat Punto Sporting. Aceasta dispunea de interior din Alcantara, jante de 15", suspensie coborâtă și rigidizată, cutie de viteze cu rapoarte mai scurte, servodirecție mai directă și elemente estetice specifice. Viteza maximă era de aproximativ 177 km/h, fiind singura versiune din gamă echipată cu anvelope 195/50 R15.
2000–2003 În octombrie 2000, modelul a primit un facelift exterior și interior. Modificările exterioare au inclus o grilă frontală mai mare, bare de protecție redesenate, stopuri noi, capace de roți cu design actualizat și proiectoare de ceață noi. Moldurile laterale au devenit mai netede și vopsite în culoarea caroseriei.
La interior au fost introduse scaune și tetiere noi, un volan redesenat și un panou de bord mai lizibil și mai modern, inclusiv prin utilizarea unui afișaj LED. Lungimea totală a crescut ușor, de la 3,72 m la 3,74 m.
Versiunile LX și Elefantino Rosso, comercializate la un preț de listă de aproximativ 15.060 €, includeau dotări standard precum airbaguri pentru șofer și pasager, aer condiționat, ABS, servodirecție, sistem audio Blaupunkt cu șase difuzoare, banchetă spate fracționată, oglinzi electrice, geamuri electrice, închidere centralizată cu telecomandă, proiectoare de ceață și jante din aliaj.
În anii următori au fost introduse și ediții speciale precum DoDo, Vanity și Unica. Versiunile de 16V și-au redus puterea cu ca urmare a introducerii standardelor de emisii Euro 3, emisiile fiind reduse printr-o livrare mai liniară a puterii.
De asemenea, motorul de 1.108 cm³ a fost eliminat din gamă deoarece nu fusese adaptat la noile reglementări Euro 3, rămânând disponibile motoarele 1.2 8V și 1.2 16V.
În septembrie 2003, după aproape nouă ani de producție și peste 804.600 de unități vândute, succesorul său, noua Lancia Ypsilon, a fost lansat, înlocuind complet modelul Y în anul următor.
Motoare Versiune Disponibilitate Capacitate cilindrică Putere Cuplu 0–100 km/h(secunde) Viteză maximă(km/h) Consum(L/100 km) Emisii CO2(g/km) 1.1 FIRE 8V 1996–2000 1108 cm³ la 5.500 rpm la 3.250 rpm 15 6,3 150 1.2 FIRE 8V 1996–2000 1242 cm³ la 5.500 rpm la 3.000 rpm 13,3 (13,5, cutie cu 6 trepte) (, cutie cu 6 trepte) 6,7 (6,6, cutie cu 6 trepte) 158 (156, cutie cu 6 trepte) 1.4 Pratola Serra 12V 1996–1997 1370 cm³ la 6.000 rpm la 4.000 rpm 12,4 7,8 185 1.2 FIRE 16V 1997–2000 1242 cm³ la 6.000 rpm la 4.500 rpm 10,9 6,6 157 1.2 FIRE Elefantino Rosso 16V 1997–2000 1242 cm³ la 6.000 rpm la 4.500 rpm 10,9 7,0 166 1.2 FIRE 8V 2001–2003 1242 cm³ la 5.000 rpm la 2.500 rpm 14,1 5,7 136 1.2 FIRE 16V 2001–2003 1242 cm³ la 5.000 rpm la 4.000 rpm 11,2 6,0 144
Versiuni dreapta|miniatura|Lancia Y cu motor 1.4 12V
Lancia Y LE (1996) Lancia Y LS (1996) Lancia Y LX (1996) Lancia Y Elefantino Blu (1997) Lancia Y Elefantino Rosso (1997) Lancia Y Cosmopolitan (1998) Lancia Y Marie Claire (2000) Lancia Y DoDo (2001) Lancia Y Vanity (2001) Lancia Y Unica (2002) Lancia Y Caprice
Siguranță Modelul Y a obținut 2 stele la testele de impact Euro NCAP pentru protecția ocupanților adulți și 2 stele pentru siguranța pietonilor.
A doua generație (2003)
2003–2006 Lancia Ypsilon (Tip 843), introdusă în 2003, a fost concepută pentru a răspunde preferințelor unui public tânăr și, în timp, a înregistrat vânzări ridicate, în special în rândul clientelei feminine. A devenit cel mai bine vândut model din gama Lancia, cu o producție anuală de aproximativ 60.000 de unități. Inițial, a fost asamblată la uzina Fiat din Melfi. În iunie 2005, producția a fost mutată în Sicilia, la uzina din Termini Imerese, Palermo. Modelul folosește o caroserie cu trei uși, lungă de aproximativ 3,78 metri, cu un design inspirat de istorica Lancia Ardea.
Partea frontală este caracterizată de o grilă cromată cu lobi superiori, iar blocurile optice sunt amplasate la extremitățile aripilor frontale. Barele de protecție includ un element longitudinal nevopsit deasupra prizei de aer, la ale cărei capete sunt integrate proiectoarele de ceață. O nervură proeminentă traversează lateralele caroseriei. Partea posterioară este dotată cu stopuri verticale integrate în aripi și în bara de protecție. Hayonul de dimensiuni reduse limitează parțial vizibilitatea, deasupra plăcuței de înmatriculare fiind amplasată o bară cromată.
Modelul utilizează o versiune cu ampatament scurtat a platformei B, debutată odată cu Fiat Punto (188) și folosită și de Fiat Idea și Lancia Musa. Motorul este montat transversal în față, cu tracțiune față. Suspensia față este independentă, de tip MacPherson cu bară stabilizatoare, iar în spate este utilizată o suspensie semi-independentă cu bară de torsiune. Sistemul de frânare include discuri ventilate în față și tamburi în spate, în timp ce versiunile Sport Momo Design erau echipate cu frâne pe disc pe toate roțile și suspensie rigidizată. Toate versiunile erau dotate standard cu ABS și EBD, precum și cu servodirecție electrică, iar opțional erau disponibile controlul electronic al stabilității și controlul tracțiunii.
Interiorul dispune de inserții din plastic pe panourile ușilor, iar bordul este acoperit, în funcție de versiune, cu material textil AIRtex, piele sau Alcantara. Tapițeria în două tonuri și inserțiile decorative imită aluminiul. Erau disponibile patru tipuri principale de tapițerie: „Glamour”, AIRtex, Alcantara și piele, iar consola frontală oferea numeroase spații de depozitare pentru șofer și pasager.
2006–2010 stanga|miniatura|Ypsilon facelift 2006, partea posterioară În toamna anului 2006, Ypsilon a primit un facelift care a vizat în principal gama de motoare și interiorul. Modelul a primit o grilă frontală nouă, bare de protecție mai rotunjite, cu prize de aer mărite, și blocuri optice spate cu efect de „gheață”. Gama era disponibilă în cinci niveluri de echipare: Argento, Passion, Oro Bianco, Oro Giallo și Platino. Noile materiale pentru scaune au fost introduse împreună cu combinații cromatice actualizate, iar tapițeria bordului era disponibilă fie în finisaj argintiu lăcuit, fie în gri închis. Modelul a fost echipat și cu motorul 1.3 Multijet 16v, disponibil în variante de 75, 90 sau 105 CP.
Noul Ypsilon putea fi echipat opțional cu controlul electronic al stabilității și sistem de asistență la pornirea în rampă. Aderența laterală era de aproximativ 0,93 g, deși ruliul caroseriei rămânea pronunțat din cauza reglajului mai confortabil al suspensiei. Schimbătorul de viteze era amplasat într-o poziție înaltă, iar bancheta spate era fracționabilă și culisantă, disponibilă în configurații cu două sau trei locuri. Modelul din 2008 a introdus filtrul de particule DPF ca dotare standard pentru toate motoarele diesel, cu excepția versiunii 1.3 Multijet de 105 CP cu transmisie manuală automatizată DFN (Dolce Far Niente).
2010–2011 În 2010, oglinzile exterioare au fost mărite, iar farurile au primit un finisaj închis la culoare. În 2011, Lancia a lansat versiunea finală a modelului, denumită Ypsilon Unyca.
Producția celei de-a doua generații Lancia Ypsilon s-a încheiat la 23 noiembrie 2011, după închiderea uzinei Fiat din Termini Imerese, unde era asamblat modelul. A treia generație a modelului Lancia Ypsilon a fost produsă ulterior la Tychy, în Polonia.
Ediție specială miniatura|Lancia Ypsilon 2005 Sport Zagato Ypsilon a fost produs și în versiuni bicolore (B-colore), inspirate de tradiția stilistică Lancia. Printre cele mai populare versiuni s-au numărat Passion, Momo Design și Sport Momo Design, caracterizate prin caroserie în două tonuri, cu diferențiere între partea superioară (oglinzi, acoperiș și hayon) și restul caroseriei, precum și prin detalii cu tentă sportivă (jante din aliaj, elemente interioare specifice). Acestea derivau din conceptul Ypsilon Sport, prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 2005 și dezvoltat în colaborare cu centrul de design Zagato. dreapta|miniatura|Lancia Ypsilon 2010 Elle
Începând cu 2009, Ypsilon Versus a fost o ediție limitată la 1.000 de exemplare, proiectată în colaborare cu Versace, cu caroserie în nuanța „Bronzino Bronze”, elemente interioare dedicate și jante sport de 16 inci, de culoare închisă.
În 2009, la Paris, a fost prezentat conceptul Ypsilon Elle, realizat în colaborare cu revista omonimă, caracterizat prin culori și ornamente interioare specifice, în special în nuanțe de roz.
Motoare Gama de motorizări includea motorul pe benzină 1.2 Fire cu patru cilindri, a cărui putere a fost majorată de la 60 CP la 69 CP în octombrie 2010. Versiunii 1.2 i s-a alăturat inițial un motor cu 16 supape de , înlocuit în 2006 de un 1.4 Fire cu 8 supape de . Motorul 1.4 a fost disponibil și într-o versiune cu 16 supape de 95 CP, iar varianta 1.4 8V de 78 CP a fost oferită, începând cu 2009, și în versiunea EcoChic alimentată cu GPL sau benzină.
Motorul diesel 1.3 Multijet a fost produs inițial între 2003 și 2006, cu puteri cuprinse între și , fiind ulterior dezvoltat pentru a oferi 90 și 105 CP. Versiunile Multijet echipate cu DPF au contribuit la reducerea emisiilor și a consumului de combustibil.
Benzină 1.2 8V 1.2 16V (prima serie) 1.4 8V (seria a doua)