Incidentul militar de frontieră de la Mamornița din 28 mai/10 iunie–30 mai/12 iunie 1916 a reprezentat un episod de violare deliberată de trupele Imperiului Rus, a neutralității României, în timpul Ofensivei Brusilov a Primului Război Mondial. În cursul acestui incident, trupele ruse au atacat forțele austro-ungare din fața lor, din Bucovina, intrând pe teritoriul României la Mamornița Românească, localitate de frontieră cu un punct vamal din nordul județului Dorohoi.

Incursiunile ruse au început în noaptea de 24 mai s.v/6 iunie s.n. 1916 și au culminat cu declanșarea atacului frontal al localității fortificate Zurin în noaptea de 28 spre 29 mai/10 spre 11 iunie. Încălcările teritoriului românesc au fost consemnate până în 4/17 iunie, în 5/18 iunie 1916, trupele austro-ungare repliindu-se pentru a nu le fi tăiată retragerea de avansul forțelor ruse pe direcția Cernăuți.

Guvernul Ion I. C. Brătianu a răspuns prin dislocarea Diviziei 8 Infanterie spre frontieră, prin trimiterea unei note de protest părții ruse, în care se preciza că în lipsa retragerii trupelor ruse se va răspunde pe cale armată și prin trimiterea comandantului marii unități române, generalul Ioan Pătrașcu, cu misiunea de a-i contacta pe comandanții ruși, aflați în zonă, spre a-i notifica de cererea României ca trupele ruse să părăsească teritoriul românesc.

Limitat de negocierile care aveau loc în ce privește intrarea României în război, Guvernul României a considerat explicațiile și scuzele transmise de autoritățile ruse satisfăcătoare, deși rușii au evacuat cu greu teritoriul românesc și definitiv doar după retragerea austro-ungară din areal, sub presiunea militară rusă. Opinia publică din România a primit știrea încălcării flagrante a neutralității statului cu o oarecare simpatie, presa din România a menajat partea rusă și intervenționiștii români au folosit succesul Ofensivei Brusilov, pentru a pune la unison presiune în sensul intrării statului român în Marele Război.

Context

Spre frontieră, liniile de front ruse și austriece se găseau pe direcțiile Toporăuți–Boian și Rarancea–Mahala–Ostrița–Zurin.

În dispozitivul de apărarea austro-ungar, Zurin era o localitate puternic întărită cu tranșee adânci căptușite cu gratii și scânduri groase, legate de șanțuri de circulație acoperite. Tranșeele erau protejate de rețele numeroase de sârmă ridicate pe pari de lemn, care în apropierea tranșeelor erau înlocuiți de stâlpi de metal cu vârful ascuțit. Rețeaua de tranșee forma 3 linii de apărare: una anterioară de Zurin, una în spatele satului și una pe deal. Lucrările de apărare erau parțial mascate de vama românească și de satul românesc Mamornița, ceea ce făcea distrugerea de către artilerie a zonei respective aproape imposibilă. Apărarea, rezemată de frontiera română, era astfel favorizată, atacatorii putându-se desfășura pe un front de doar 600-700 de metri, ceea ce anula superioritatea numerică a rușilor.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 300 În apărare, la Zurin se afla în dispozitivul de luptă Regimentul 5 Infanterie Honvéd (),Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 301 atacarea frontală a fortificațiilor austro-ungare fiind posibilă numai dinspre teritoriul românesc.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 281 Pe frontul pădurea Caliceanca–Ostrița–Zurin se aflau inclusiv Brigada Papp și Regimentul 18 Infanterie Landsturm.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 304

În dispozitivul de luptă rus, pe frontul Cernăuți-Zurin se aflau cu Regimentele 73 (Krimski), 74, 75 și 76 Infanterie, cu regimentele 409, 410, 411 și 412 Infanterie, cazacii din Regimentele Kubanski și Tereki Cavalerie, unități din și o brigadă de artilerie.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 302Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 303 Comandant al era generalul Fiodor Arturovici Keller. În perioada premergătoare incidentului de la Mamornița, Marele Stat Major român l-a trimis în regiune pe maiorul L. Bârzotescu, cu misiunea de a culege informații despre luptele dintre trupele ruse și cele austro-ungare.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 282

La 22 mai/4 iunie 1916, cu scopul de a reduce presiunea exercitată de trupele germane pe Frontul de Vest la Verdun, Armata Imperială Rusă a trecut la ofensivă în sectorul de sud-vest al Frontului de Răsărit, în Galiția, conform propunerii generalului Alexei Brusilov. În scurt timp, rușii, ajunși la granița cu România, au fost protagoniștii unei violări flagrante a teritoriului românesc și a statutului de neutralitate al statului român.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 280

Preludiul

Violările de frontieră au debutat în noaptea de 24-25 mai/6-7 iunie 1916, când o patrulă rusă de cavalerie a trecut râul Prut cu scopul de a ataca santinelele austriece din Bucovina. Formată după aprecierile militarilor români de 12 oameni și după aprecierile sătenilor de 40 de oameni, patrula, după ce a trecut frontiera în apropierea satului Cotul Hotin a traversat șoseaua Mamornița Românească–Herța și ulterior dealul Budacu la cota 250, unde a lăsat caii. Patru militari ruși au traversat frontiera austro-română și au tras 8-10 focuri asupra santinelelor austriece, după care patrula s-a înapoiat pe teritoriul rus, pe același traseu ca la venire.Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 289

Două zile mai târziu, în noaptea de 26-27 mai/8-9 iunie, militarii români au surprins în jurul orei 2 un grup de 11 militari rușiCăruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 290 veniți dinspre Cotul Hotin prin Balta Roșie, pe teritoriul românesc și în urma unui scurt schimb de focuri, i-au dezarmat și i-au predat secției de jandarmi rurali Herța. În aceeași noapte, o altă patrulă rusă de cavalerie de 24 de oameni, din care 2 ofițeri a trecut pe teritoriul românesc pe direcția Prut–Slobozia dealul Budac–pădurea Buda, unde o patrulă românească de grăniceri de la pichetul Pascatu i-a găsit, i-a dezarmat și i-a predat secției de jandarmi Herța, fără niciun foc de armă.

Incidentul Urmărind să se infiltreze din flanc pentru a ataca pozițiile austriece din Bucovina cu scopul de a întoarce dreapta austriacă, rușii, în noaptea de 28-29 mai/10-11 iunie 1916 au declanșat un asalt de infanterie spre localitatea bucovineană fortificată Zurin din direcția localității românești Mamornița, ocupată între timp de trupele țariste, după un violent bombardament de artilerie pe întregul front aflat între Toporăuți, Rarancea, Zurin și Boian .

Operațiunile militare ruse

Inițial, în timpul unui atac de front între Boian și Zurin rușii au intrat pe teritoriul românesc pe la gura pârâului Mamornița,Căruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 287 situată la circa 1.500 m nord-est de pichetul de grăniceri, cu un efectiv de aproximativ 2 companii. Deși traversarea frontierei a fost reperată de trei patrule de frontieră românești, două dintre acestea, compuse din soldați rezerviști și aflate la est de locul de traversare, s-au retras în interior fără a putea veni la pichet ca să raporteze, în timp ce a treia, formată din grăniceri și aflată la vest de locul de trecere, a fost capturată de invadatori și dusă peste Prut pe teritoriul rus, fiind lăsată ulterior să se întoarcă în România pe la est de locul de traversare (această patrulă a revenit la pichet după două ore, prea târziu pentru a mai putea alarma comanda plutonului de grăniceri). La ora 22:30, grănicerii de la pichetul Mamornița au reperat militarii ruși care violaseră frontiera pe șoseaua Herța–Mamornița Românească. Aflat la pichet, trimisul Marelui Stat Major, maiorul Bârzotescu, a luat contact cu ofițerii comandanți de subunități și le-a cerut acestora să se retragă de pe teritoriul României. Trupele invadatoare s-au retras însă doar din satul Mamornița, nu și din restul teritoriului românesc.

Pe 29 mai/11 iunie, pe la ora 1:30 rușii au revenit, au ocupat șanțul de frontierăCăruntu, Războiul mondial la hotarele României. Informații despre ..., 2007, p. 291 cu efectivul unui regiment de cavalerie. Descălecați de pe caii lăsați înapoia satului Boian, aceștia au luat cu asalt primele tranșee austriece, declanșând foc din armamentul individual și din mitraliere, spre poziția austriacă. Prinși între două focuri, în urma unui ordin grănicerii și infanteriștii români aflat la Mamornița, împreună cu maiorul Bârzotescu, s-au retras spre satul Horbova după retragerea autorităților civile și populației locale, pe dealurile din împrejurimi. La post au fost lăsați soldații Bocănescu Vasile și Ruxand[r]a Nicolae, cu ordinul de a se ascunde în caz de pericol în pivnița plutonului sau a vămii.

Cavaleria rusă a ocupat între timp întreg șanțul de frontieră situat la vest de Balta Roșie până la vama românească și partea de est a satului Mamornița Românească, fortificând poziția. Trupele țariste au ridicat și două poduri pentru transportul muniției și răniților peste Prut și respectiv Balta Roșie. În dimineața de 29 mai/11 iunie a fost declanșat un duel de artilerie care a durat până la ora 11:30, în timpul căruia rușii au bombardat satul Zurin și vama austriacă. La ora 12 trupele țariste au ocupat și vama românească și au instalat mitraliere în clădirea ei, la etajul superior și în partea de vest a acesteia la 800 de m de postul vamal. Întețirea luptelor și ocuparea pichetului românesc de ruși i-au determinat pe cei doi soldați români rămași în vamă, la amiaza zilei de 29 mai/11 iunie să încerce să părăsească localul, acțiune în cursul căreia, la ora 15, Ruxand[r]a Nicolae a fost împușcat mortal în învălmășeala luptei. Un raport militar ulterior a apreciat că, mai mult ca probabil acesta a fost împușcat de austrieci. (cadavrul său a putut fi recuperat numai a doua zi, după retragerea rusă). Focul de artilerie și tirurile de armament individual și mitraliere au continuat puternic toată după-amiaza, rușii ocupând vama austriacă.

După ce în seara zilei de 29 mai/11 iunie comandantul Diviziei 8 Infanterie române, venit în localitate, a plecat la ora 22 spre Noua Suliță spre a se întâlni cu generalul comandant al trupelor ruse din areal, în timpul nopții de 29-30 mai/11-12 iunie patrule puternice ale Regimentului 69 Infanterie român au patrulat prin Mamornița cu scopul de a dezarma soldații ruși și a-i soma să evacueze teritoriul românesc. Cu toate acestea, ofițeri ruși întâlniți de una dintre patrule au refuzat să evacueze teritoriul încălcat, răspunzând că se vor retrage doar când vama și localitatea Mamornița românești vor fi ocupate de efective românești puternice, spre a preveni o eventuală ocupație austriacă. Totuși, în aceeași noapte s-au repliat în partea de nord-est a localității Mamornița militarii ruși aflați la vest de vama românească.