Amy Lynn Bradley (n. 12 mai 1974, Petersburg, Virginia, SUA) este o cetățeană americană care a dispărut în timpul unei croaziere în Caraibe, la bordul navei Rhapsody of the Seas a companiei Royal Caribbean International, la sfârșitul lunii martie 1998, în timp ce vasul se îndrepta spre Curaçao. Locul în care se află rămâne necunoscut. La momentul dispariției, avea 23 de ani și era absolventă a Universității Longwood.

La 24 martie 1998, sistemul electronic de acces al navei a înregistrat întoarcerea lui Bradley în cabina familiei la ora 03:40, după ce a stătuse până târziu dansând. Tatăl ei, Ron, s-a trezit în jurul orei 05:30 și a văzut-o dormind pe un șezlong la balcon; însă, la ora 06:00, dispăruse. După alertarea autorităților, Paza de Coastă a Antilelor Olandeze a efectuat o căutare de patru zile în apele din jur și de-a lungul rutelor de croazieră, fără rezultat. Autoritățile au luat în calcul ipotezele că ar fi căzut peste bord și s-ar fi înecat sau că s-ar fi sinucis.

În anii care au urmat, au existat mai multe semnalări privind posibile apariții ale lui Bradley în Curaçao, Barbados și San Francisco. Deși anchetatorii nu au putut corobora niciuna dintre aceste semnalări, ele au alimentat speculațiile că Bradley ar fi fost victima unui act criminal sau a traficului de persoane. Cazul a fost prezentat în programele TV Dr. Phil și America’s Most Wanted. În iulie 2025, serialul documentar în trei părți Amy Bradley Is Missing a fost lansat pe Netflix.

Prezentare generală Tinerețe și educație Amy Lynn Bradley s-a născut la 12 mai 1974, în orașul Petersburg din Virginia, SUA, fiind fiica lui Iva și Ronald „Ron” Bradley, director de asigurări. Are un frate mai mic, Brad. Amy Bradley locuia în comitatul Chesterfield, Virginia. A absolvit Liceul L. C. Bird și a urmat cursurile Universității Longwood, beneficiind de o bursă integrală pentru baschet, absolvind cu o diplomă în psihologia sportului în decembrie 1996. Bradley era cunoscută pentru abilitățile sale remarcabile la înot, precum și pentru faptul că lucrase anterior ca salvamar. În perioada studiilor universitare, Bradley și-a dezvăluit orientarea sexuală (bisexuală) familiei sale; fosta sa iubită a declarat că, atunci când Bradley le-a spus părinților despre orientarea ei, aceștia „n-au fost fericiți” și „au fost dezamăgiți”. Tatăl ei a afirmat: „Este viața lui Amy; nu este ceea ce am fi ales noi pentru ea, dar este viața ei și o iubim necondiționat”.

Înainte de dispariție

Ron a câștigat o croazieră cu toate cheltuielile plătite de angajatorul său, iar Amy Bradley s-a alăturat familiei sale la bordul navei de croazieră Rhapsody of the Seas, operată de compania Royal Caribbean International, cu rută spre Curaçao, o insulă din Caraibele Olandeze aflată sub autoritatea Regatului Țărilor de Jos. Bradley se temea de înălțimi și, inițial, era îngrijorată în legătură cu croaziera, din cauza dimensiunii navei și a faptului că aceasta se afla în largul oceanului, însă era totodată entuziasmată de călătorie, deoarece fratele ei, Brad, se întorsese acasă de la facultate și urma să li se alăture. În perioada respectivă, Bradley lucra cu normă întreagă la restaurantul Ruth's Chris Steak House, însă își redusese programul și intenționa să înceapă o nouă slujbă la o firmă de consultanță în domeniul informaticii, după întoarcerea din croazieră.

La 21 martie 1998, Amy Bradley și familia ei s-au îmbarcat pe navă. Pe 23 martie, Amy și fratele ei, Brad, au stat până târziu dansând și consumând alcool împreună cu membrii formației navei, Blue Orchid, la o petrecere disco organizată pe puntea de la etajul nouă. Unul dintre membrii formației, Alister „Yellow” Douglas, a fost văzut bând și dansând cu Amy în acea noapte, însă a susținut că a părăsit petrecerea în jurul orei 1:00 dimineața. Videograful Chris Fenwick i-a filmat pe Bradley și Douglas dansând.

După câteva ore, Brad s-a întors în cabina familiei, situată pe puntea a opta. Sistemul computerizat de închidere a ușilor navei a înregistrat că Brad a revenit în cabină la ora 3:35 dimineața, iar Amy Bradley l-a urmat cinci minute mai târziu. Brad a relatat că el și sora sa au stat pe balconul cabinei și au vorbit înainte ca el să se culce. Se crede că Amy a mai rămas trează o perioadă.

Dispariția Între orele 5:15 și 5:30 dimineața, la 24 martie, Ron s-a trezit și și-a verificat copiii, observând că Amy dormea pe șezlongul de pe balconul cabinei lor. Ron a declarat pentru presa locală: „Puteam să văd picioarele lui Amy de la șolduri în jos. [...] Am adormit la loc. Ușa balconului era închisă, pentru că, dacă nu ar fi fost închisă, m-aș fi ridicat și aș fi închis-o.” Când s-a trezit din nou, la ora 6:00 dimineața, Amy dispăruse, împreună cu țigările și bricheta ei. Mai târziu, Ron a declarat: „M-am pornit să încerc să o găsesc. Când nu am găsit-o, nu știam ce să cred, pentru că nu era deloc în firea lui Amy să plece fără să ne spună unde se duce.” După ce a căutat-o în zonele accesibile ale navei, Ron i-a trezit pe ceilalți membri ai familiei și le-a spus, la ora 6:30 dimineața, că Amy dispăruse.

Trei martori au afirmat că în dimineața dispariției, au văzut-o pe Bradley pe puntea superioară împreună cu Alister Douglas, între orele 5:30 și 5:45, având un aparat foto. Potrivit acestora, Douglas i-a lui Bradley o băutură care conținea un lichid de culoare închisă. Martorii au spus că Bradley și Douglas au fost împreună în lift, după care Douglas a fost văzut umblând singur, la scurt timp după ora 6:00 dimineața.

Căutare și investigație

Familia lui Amy a raportat imediat dispariția acesteia echipajului navei și i-a rugat să nu permită celor aproximativ 2.000 de pasageri să debarce de pe vasul de croazieră, solicitând totodată să fie făcut un anunț pentru a ajuta la găsirea lui Amy. Totuși, echipa biroului comisarului de bord le-a spus că era prea devreme pentru a face un anunț la nivelul întregii nave. Echipajul a fost de acord să transmită un mesaj la ora 7:50 dimineața, după ce majoritatea pasagerilor părăsiseră deja vasul, anunțând: „Amy Bradley este rugată să se prezinte la biroul comisarului de bord.” Între orele 12:15 și 13:00, personalul navei de croazieră a căutat-o pe Bradley la bord, însă fără rezultat. Se consideră că îÎntârzierea începerii unei căutări imediate a fost o greșeală care ar fi putut reduce șansele de a o găsi.

Brad și-a amintit că Douglas s-a apropiat de el la scurt timp după dispariția surorii sale și i-a spus: „Hei, omule, îmi pare rău să aud despre sora ta.” La momentul respectiv, nu se făcuse încă niciun anunț, iar Brad a afirmat că momentul conversației a fost „suspect”. FBI-ul l-a interogat pe Douglas la scurt timp după aceea și i-a administrat un test poligraf, ale cărui rezultate au fost neconcludente. Ron a declarat că Douglas „a ieșit zâmbind de la interogatoriu, arătând cu degetul mare în sus către membrii trupei sale, ca și cum [...] totul ar fi în regulă. [...] Știam ce se întâmplă. Știam că fusese cu Amy.” Douglas a negat că ar ști ceva despre dispariția lui Bradley.

Paza de Coastă a Caraibelor Olandeze a efectuat o căutare timp de patru zile, care s-a încheiat la 27 martie. Compania Royal Caribbean Cruise Lines a închiriat o barcă pentru a continua căutarea. Paza de Coastă a folosit trei elicoptere și un avion echipat cu radar pentru a sprijini operațiunea.

Inițial, autoritățile au suspectat că Bradley ar fi căzut peste bord sau s-ar fi sinucis. Totuși, anchetatorii au afirmat că „nu există dovezi că Amy, o salvamară antrenată, a căzut peste bord, a fost împinsă sau s-a sinucis.”

Posibile apariții La o lună după dispariția lui Amy, familia acesteia s-a deplasat în Curaçao, unde a fost abordată de un șofer de taxi care susținea că o văzuse pe Amy în timp ce nava acosta, la 24 martie. El a afirmat că Amy alerga prin parcare în căutarea unui telefon. De asemenea, a spus că își amintește ochii ei verzi, descriși pe afișul care anunța o recompensă pentru găsirea ei. Martorul a susținut, de asemenea, că o văzuse pe Amy și în alte locuri de pe insulă, însă afirmațiile sale nu au fost niciodată confirmate de autorități.

În august 1998, doi scafandri canadieni au afirmat că au văzut o femeie despre care au crezut că era Amy pe o plajă populară din Curaçao, cunoscută sub numele de Playa Porto Marie. Unul dintre martori, David Carmichael, a relatat că o femeie care corespundea descrierii lui Amy se afla în compania a doi „bărbați agresivi”, dintre care unul semăna cu Alister Douglas. Carmichael a spus că femeia, auzindu-l vorbind engleză, s-ar fi întors și ar fi încercat să se apropie de el. Martorul a afirmat apoi că bărbatul care semăna cu Douglas a intrat în câmpul său vizual și i-a făcut semn femeii să se îndepărteze spre barul de pe plajă. Carmichael a susținut că femeia îl privea ocazional și apoi își lăsa privirea în jos, părând să încerce să comunice subtil cu el. Martorii se aflau la aproximativ 0,6 metri distanță de femeie și au descris cu exactitate ochii și tatuajele lui Amy. Carmichael a recunoscut-o pe Amy după ce i-a văzut fotografia în emisiunea America’s Most Wanted și a declarat: „Sunt bântuit de acea întâlnire cu Amy. Știu că era ea.” Ulterior, el l-a contactat pe tatăl lui Amy și a zburat în Virginia pentru a se întâlni cu familia acesteia. FBI-ul a investigat relatarea, însă nu a putut corobora afirmațiile martorului.

Subofițerul William Hefner din Marina Statelor Unite a afirmat că, în ianuarie 1999, a întâlnit o femeie care pretindea că este Amy Bradley într-un bordel din Curaçao. Hefner a relatat că se afla în zona barului când o femeie caucaziană s-a apropiat de el, identificându-se ca fiind Amy Bradley și cerându-i ajutorul. Potrivit lui Hefner, femeia i-a spus că era ținută acolo împotriva voinței sale și că ajunsese acolo după ce, în timpul croazierei, debarcase pentru a căuta droguri și fusese apoi constrânsă să rămână în acel loc. După ce s-a retras din Marina Militară și s-a pensionat, Hefner a contactat familia Bradley în mai 2002, explicând că inițial se abținuse să raporteze incidentul pentru ca nu cumva prezența sa într-un bordel să-i afecteze cariera. El și-a exprimat convingerea că femeia pe care a întâlnit-o era într-adevăr Amy Bradley. FBI-ul a investigat ulterior aceste afirmații, însă a descoperit că bordelul fusese distrus într-un incendiu și nu s-au găsit dovezi concludente în susținerea afirmațiilor lui Hefner.

Evoluții ulterioare În toamna anului 1999, părinții lui Amy Bradley au primit un e-mail de la un bărbat pe nume Frank Jones. Acesta le-a spus că este fost ofițer al Forțelor Speciale ale Armatei Statelor Unite și că dispune de o echipă de soldați experimentați care ar putea s-o salveze pe Amy. Jones susținea că echipa sa o văzuse pe Amy ținută prizonieră de un grup columbian înarmat, într-un complex de locuințe înconjurat de sârmă ghimpată. Echipa a oferit chiar o descriere exactă a tatuajelor ei și a cântat cântecul de leagăn pe care mama lui Amy obișnuia să i-l cânte. În următoarele luni, Frank Jones a continuat să transmită noutăți familiei Bradley, trimițând rapoarte despre pretinsele reperări ale lui Amy. Când a afirmat că se pregătește o operațiune de salvare, a solicitat fonduri suplimentare. Familia i-a trimis lui Jones o sumă totală de 210.000 de dolari pentru organizarea misiunii și a așteptat în zadar un apel de confirmare a operațiunii. Ulterior, s-a descoperit că Jones inventase întreaga poveste pentru a-i înșela pe membrii familiei Bradley. În februarie 2002, procurorii federali din Richmond l-au acuzat că i-a fraudat pe soții Bradley cu 24.444 de dolari și pe Organizația Națională pentru Copii Dispăruți cu 186.416 dolari. Jones a pledat vinovat în aprilie pentru fraudă poștală și a fost condamnat la cinci ani de închisoare.