Christopher Frank () a fost un scriitor, scenarist și regizor francez de origine britanică. A câștigat Premiul Renaudot în 1972 pentru romanul său Noaptea americană, care a fost baza filmului Important e să iubești (1975) al lui Andrzej Zulawski.

Biografie Frank și-a terminat studiile secundare la Deauville. S-a apropiat de scena de la Royal Court Theatre din Londra ca asistent de scenă pentru Les Nègres de Jean Genet. A lucrat de asemenea ca fotograf, traducător și jurnalist.

Ca scriitor, a debutat cu romanul Mortelle, care a primit premiul Hermès. A scris apoi două piese care au fost jucate la Paris: Moartea lordului Chatterley (1971) și La Valse (1972) și s-a ocupat de adaptarea și punerea în scenă a piesei Question de virilité (1974) de Michael Weller.

Frank și-a început apoi cariera cinematografică scriind scenarii pentru regizori precum Costa-Gavras și Alain Delon, dedicându-se mai târziu pe deplin regiei. Unele dintre romanele sale au servit drept bază pentru filme, în timp ce Visul maimuței nebune a fost adaptat pentru filmul cu același titlu (1990), regizat de Fernando Trueba, care a câștigat Premiul Goya pentru cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu adaptat. În această lucrare, Frank folosește drept context negocierile pentru realizarea unui film la comandă din punctul de vedere al scenaristului care trebuie să inventeze o poveste care să reprezinte obsesiile regizorului.

Christopher Frank a murit la Paris la 19 noiembrie 1993, în urma unui infarct miocardic, la vârsta de 50 de ani.

Publicații 1967 Muritoare (Mortelle), éditions du Seuil 1972 Noaptea americană (La Nuit américaine), éditions du Seuil 1974 La Mort de lord Chatterley, L'Avant-Scène 1976 Visul maimuței nebune (Le Rêve du singe fou) 1979 Josepha 1981 Cavalerul și Regina (Le Chevalier et la Reine) 1984 Anul meduzelor (L'Année des méduses) 1989 Je ferai comme si je n'étais pas là

Titlurile în limba română sunt preluate din sursele indicate;.

Filmografie selectivă Scenarist 1974 Le Mouton enragé, regia Michel Deville 1975 Important e să iubești (L'important c'est d'aimer), regia Andrzej Zulawski 1977 Pasagerii (Les Passagers), regia Serge Leroy 1977 Attention, les enfants regardent, regia Serge Leroy 1977 Un om grăbit (L'Homme pressé), regia Édouard Molinaro 1979 La Dérobade, regia Daniel Duval 1979 Clar de femeie (Clair de femme), regia Costa-Gavras 1980 Trei oameni periculoși (Trois Hommes à abattre), regia Jacques Deray (și dialoghist) 1981 Eaux profondes, regia Michel Deville 1981 Josepha, regia Christopher Frank 1981 Afacerea Pigot (Pour la peau d'un flic), regia Alain Delon (și dialoghist) 1981 O afacere ciudată (Une étrange affaire), regia Pierre Granier-Deferre 1983 Reușita (Le Battant), regia Alain Delon 1983 Femmes de personne, regia Christopher Frank 1983 Anul meduzelor (L'Année des méduses), regia Christopher Frank 1983 Prietenul lui Vincent (L'Ami de Vincent), regia Pierre Granier-Deferre 1986 Cours privé, regia Pierre Granier-Deferre 1987 Malone, un tueur en enfer, regia Harley Cokeliss 1987 Spirale, regia Christopher Frank 1992 L'Atlantide, regia Bob Swaim 1993 Elles n'oublient jamais, regia Christopher Frank 1993 Le Fil de l'horizon, regia Fernando Lopes

Regizor Din 1981, Christopher Frank s-a dedicat și regiei. Cinema 1982 Josepha 1984 Femeile nimănui (Femmes de personne) 1984 Anul meduzelor (L'Année des méduses) 1987 Spirale 1994 Elles n'oublient jamais

Televiziune 1989 Adieu Christine 1990 La Seconde și Julie de Carneilhan, bazat pe romanele lui Colette 1992 La Femme de l'amant

Premii și nominalizări Premiul César 1982 – César pentru cel mai bun scenariu original sau adaptat pentru filmul O afacere ciudată; 1983 – César pentru cel mai bun debut filmic pentru filmul Josepha;

Talentul lui de scriitor a fost, de asemenea, recompensat de două ori: 1967 Prix Hermès de literatură pentru romanul Mortelle; 1972 Prix Renaudot de literatură pentru romanulNoaptea americană;

Note

Bibliografie

Vezi și Listă de filme străine până în 1989

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1942 Categorie:Nașteri pe 5 decembrie Categorie:Decese în 1993 Categorie:Decese pe 20 noiembrie Categorie:Regizori francezi Categorie:Scriitori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Scenariști francezi Categorie:Laureați ai Premiului Renaudot Categorie:Oameni din Buckinghamshire