Matilda este un roman pentru copii scris de autorul britanic Roald Dahl și publicat în 1988 de editura Jonathan Cape. Cartea urmărește povestea Matildei Wormwood, o fetiță precoce cu părinți indiferenți, care ajunge la o școală condusă cu severitate de temuta directoare, domnișoara Trunchbull.

De-a lungul timpului, romanul a fost adaptat în numeroase forme: versiuni audio interpretate de actrițele Joely Richardson, Miriam Margolyes și Kate Winslet, filmul Matilda din 1996, regizat de Danny DeVito, o dramatizare radiofonică în două părți difuzată de BBC Radio 4, precum și celebrul musical Matilda the Musical (2010–2011), jucat cu succes în West End-ul londonez, pe Broadway și în alte colțuri ale lumii. În 2022, musicalul a beneficiat și o adaptare cinematografică.

În 2003, Matilda s-a clasat pe locul 74 în The Big Read, un sondaj realizat de BBC în rândul publicului britanic privind cele mai îndrăgite 200 de romane din toate timpurile. First of two pages. Archived 2 September 2014 by the publisher. Charles Dickens and Terry Pratchett led with five of the Top 100. The four extant Harry Potter novels all made the Top 25. The Dahl novels were Charlie and The Chocolate Factory, The BFG, Matilda, and The Twits. Nouă ani mai târziu, în 2012, cartea a ocupat locul 30 într-un clasament al celor mai bune romane pentru copii din toate timpurile, publicat de revista americană School Library Journal. Totodată, revista Time a inclus Matilda în lista celor „100 de cele mai bune cărți pentru tineri din toate timpurile”. În același an, personajul Matilda Wormwood a fost omagiat prin apariția pe un timbru poștal comemorativ emis de Royal Mail.

Rezumat

Matilda Wormwood se naște într-un mic sat din Buckinghamshire, aflat la aproximativ 40 de minute de Reading și la 13 kilometri de Aylesbury. Încă din primii ani de viață dovedește o inteligență ieșită din comun: la un an vorbește fluent, la trei ani și jumătate citește, iar până la vârsta de patru ani și câteva luni epuizează toate cărțile pentru copii din bibliotecă, trecând apoi la opere clasice precum Marile speranțe sau Jane Eyre. În ciuda talentului ei, părinții o tratează cu indiferență și abuz emoțional, refuzând să-i recunoască abilitățile. Pentru a-și alina frustrarea, Matilda recurge la farse ingenioase: lipește pălăria tatălui de cap, ascunde un papagal pentru a simula prezența unei fantome și îi decolorează părul tatălui cu apă oxigenată. La cinci ani și jumătate începe școala, unde se împrietenește cu domnișoara Jennifer Honey, o profesoară blândă și plină de compasiune, impresionată de capacitățile ei intelectuale. Aceasta încearcă să o mute într-o clasă superioară, dar este împiedicată de severa directoare, domnișoara Agatha Trunchbull. Încercările de a convinge părinții să-i aprecieze inteligența eșuează, mama susținând chiar că „inteligența” este o trăsătură nedorită la o fată.

Mai târziu, domnișoara Trunchbull o pedepsește pe Amanda Thripp pentru că poartă codițe — un stil pe care directoarea îl detestă — și, într-un exces de brutalitate, o aruncă peste gardul locului de joacă, ca pe un obiect de aruncat cu ciocanul. Un alt episod notabil îl are în centru pe Bruce Bogtrotter, prins de bucătar furând o felie din tortul preferat al directoarei. În fața întregii școli, Trunchbull îl obligă să devoreze un tort uriaș, cu diametrul de 46 cm, iar când băiatul reușește surprinzător să-l termine, aceasta, furioasă, îi sparge tava în cap.

În această atmosferă de teroare, Matilda dezvoltă o legătură tot mai strânsă cu domnișoara Honey și observă cum Trunchbull își supune elevii la pedepse exagerate și ingenios de crude, menite să descurajeze orice plângere către părinți. Una dintre cele mai temute pedepse este „The Chokey”, un dulap întunecat, îngust și claustrofobic, căptușit cu cuie și cioburi de sticlă. Situația atinge un punct critic atunci când prietena Matildei, Lavender, îi joacă directoarei o festă punând un triton în ulciorul cu apă. Deși nevinovată, Matilda este acuzată pe nedrept și, copleșită de furie, își descoperă brusc o abilitate neașteptată: reușește prin telechinezie să răstoarne paharul cu apă și să verse tritonul peste Trunchbull.

Matilda îi dezvăluie domnișoarei Honey noile ei puteri, iar aceasta, la rândul ei, îi împărtășește un secret dureros: după moartea suspectă a tatălui ei, doctorul Magnus Honey, a fost crescută de o mătușă abuzivă — nimeni alta decât domnișoara Trunchbull. Directoarea nu doar că a terorizat-o în copilărie, dar îi reține și moștenirea, obligând-o pe Honey să trăiască în sărăcie, într-o căsuță dărăpănată de la țară. Mai mult, timp de zece ani, salariul ei de profesoară a fost direcționat în contul mătușii, în timp ce Honey primea doar o liră pe săptămână ca bani de buzunar. Hotărâtă să o răzbune pe prietena sa, Matilda începe să-și exerseze acasă puterile telechinetice. Ocazia se ivește în timpul unei lecții brutale conduse de Trunchbull: Matilda ridică o bucată de cretă și, fără să o atingă, scrie pe tablă ca și cum ar fi chiar spiritul lui Magnus Honey. Mesajul, adresat Agathei pe nume, îi cere să îi redea lui Miss Honey casa și salariul și să părăsească școala pentru totdeauna. Îngrozită, Trunchbull leșină în fața elevilor.

A doua zi, directorul adjunct, domnul Trilby, vizitează casa domnișoarei Trunchbull și o găsește complet goală, semn că aceasta a părăsit locuința în grabă. Trunchbull nu mai este văzută niciodată. La scurt timp, domnișoara Honey primește o scrisoare de la un avocat local, care o informează că economiile tatălui său se află în siguranță în bancă și că moșia copilăriei îi revine de drept. Trilby este numit noul director al școlii, iar sub conducerea sa atmosfera și programa se îmbunătățesc considerabil. Matilda este mutată direct în clasa a XII-a, alături de elevi mai mari, iar în scurt timp își pierde puterea de telechinezie. Domnișoara Honey explică faptul că, odată ce energia intelectuală a Matildei este canalizată către un program mai provocator, nu mai rămâne „excesul” care îi alimenta puterea.

Matilda continuă să o viziteze frecvent pe domnișoara Honey. Într-una dintre aceste vizite, își găsește părinții și fratele mai mare, Michael, împachetându-și lucrurile pentru a fugi în Spania, după ce poliția a descoperit înșelătoriile domnului Wormwood, care vindea mașini cu vitezometre trucate și umplute cu rumeguș. Profitând de ocazie, Matilda cere să rămână cu domnișoara Honey, iar părinții, preocupați doar de propria scăpare, acceptă fără ezitare. Astfel, Matilda și domnișoara Honey au parte de un final fericit, în timp ce familia Wormwood dispare pentru totdeauna din viața ei.

Scriere Într-o primă variantă a romanului, Roald Dahl o înfățișa pe Matilda ca pe o fată rea și irațională — inspirată de poemul „Matilda” al lui Hilaire Belloc — care își tortura părinții nevinovați și își folosea puterile psihokinetice pentru a ajuta un profesor lipsit de scrupule să câștige bani la cursele de cai. Biograful Jeremy Treglown, analizând manuscrisele și documentele lui Dahl, a subliniat rolul decisiv al editorului american Stephen Roxburgh, de la Farrar, Straus and Giroux, în remodelarea radicală a poveștii. Roxburgh a propus ca Matilda să devină un copil inocent, pasionat de lectură, ale cărui puteri se manifestă ca răspuns la abuzurile suferite. Tot el a sugerat numeroase modificări ale personajelor principale, ulterior integrate în versiunea finală a cărții. Relația profesională dintre cei doi s-a deteriorat însă după ce Dahl a decis să trimită manuscrisul și altor edituri. În cele din urmă, varianta revizuită a fost publicată de Puffin Books. Într-un interviu ulterior, Dahl a admis că „a greșit” în conceperea inițială a poveștii și că rescrierea i-a luat mai bine de un an, dar nu a menționat contribuția lui Roxburgh. (Roald Dahl official website)

Personajele și locurile din Matilda au fost inspirate, în parte, din experiențele personale ale lui Roald Dahl. „Reaua și dezgustătoarea” doamnă Pratchett, proprietara magazinului de dulciuri pe care autorul îl frecventa în copilărie la Cardiff, a stat la baza creării domnișoarei Trunchbull. Personajul domnului Wormwood a fost inspirat de o figură reală din satul natal al lui Dahl, Great Missenden, Buckinghamshire. Tot aici, biblioteca locală a servit drept model pentru biblioteca doamnei Phelps, unde Matilda descoperă și devorează literatura clasică încă de la patru ani și câteva luni. Referindu-se la pasiunea Matildei pentru lectură, Lucy Dahl, fiica autorului, a explicat că romanul reflectă și dragostea tatălui ei pentru cărți: „Cred că exista o teamă profundă și sinceră în inima lui că acestea vor dispărea și a vrut să scrie despre asta”.

Receptare critică La un an după apariție, în 1989, Matilda a câștigat Premiul Red House pentru Cartea Copiilor, iar în 2000 a primit Premiul Blue Peter Book Award. În 2003, romanul s-a clasat pe locul 74 în The Big Read, un sondaj BBC dedicat celor mai apreciate 200 de romane din toate timpurile. First of two pages. Archived 2 September 2014 by the publisher. Charles Dickens and Terry Pratchett led with five of the Top 100. The four extant Harry Potter novels all made the Top 25. The Dahl novels were Charlie and The Chocolate Factory, The BFG, Matilda, and The Twits. În 2012, School Library Journal a plasat Matilda pe locul 30 în topul celor mai bune 100 de romane pentru copii, fiind prima dintre cele patru opere ale lui Dahl incluse în listă — mai multe decât ale oricărui alt autor. Revista Time a înscris, la rândul ei, cartea în lista celor „100 de cele mai bune cărți pentru tineri din toate timpurile”. La nivel global, vânzările au depășit 17 milioane de exemplare, iar din 2016 Matilda a devenit cea mai vândută lucrare a lui Dahl. În 2023, un nou sondaj BBC a clasat romanul pe locul 10 în topul „Celor mai bune 100 de cărți pentru copii din toate timpurile”.

Adaptări În 1990, Teatrul Redgrave din Farnham a prezentat o adaptare muzicală a romanului, realizată de Rony Robinson, cu muzica lui Ken Howard și Alan Blaikley. Spectacolul, care a avut-o pe Annabelle Lanyon în rolul Matildei și pe Jonathan Linsley în rolul domnișoarei Trunchbull, a făcut turnee în Marea Britanie și a primit recenzii mixte.

O a doua versiune muzicală, Matilda the Musical, scrisă de Dennis Kelly și Tim Minchin și comandată de Royal Shakespeare Company, a avut premiera în noiembrie 2010, iar pe 24 noiembrie 2011 a debutat oficial la Teatrul Cambridge din West End. Producția a ajuns apoi pe Broadway, unde a avut premiera la 11 aprilie 2013, la Teatrul Shubert. Musicalul a fost montat și în turnee în Statele Unite și a avut premiera în Australia în iulie 2015. Versiunea scenică s-a bucurat de un succes enorm atât la public, cât și la critici, câștigând numeroase premii Olivier în Marea Britanie și premii Tony în SUA. Un critic a descris spectacolul drept „cel mai bun musical britanic de la Billy Elliot încoace”.

Romanul a fost adaptat în filmul Matilda în 1996, cu Mara Wilson în rolul principal. Regizat de Danny DeVito, care a jucat și rolul domnului Wormwood și a narat povestea, filmul a schimbat decorul și naționalitatea personajelor (cu excepția domnișoarei Trunchbull, interpretată de actrița galeză Pam Ferris), transformându-le din britanice în americane. Deși nu a avut un succes comercial remarcabil, producția a fost apreciată de critici și deține un scor de 90% pe Rotten Tomatoes, bazat pe recenziile a 21 de critici.

În decembrie 2009, BBC Radio 4 a difuzat o adaptare în două părți a romanului în cadrul serialului Classic Serial. Adaptarea, realizată de Charlotte Jones, l-a avut pe Lenny Henry în rolul naratorului, pe Lauren Mote în rolul Matildei, pe Nichola McAuliffe în rolul domnișoarei Trunchbull, pe Emerald O'Hanrahan în rolul domnișoarei Honey, pe Claire Rushbrook în rolul doamnei Wormwood și pe John Biggins în rolul domnului Wormwood.