250px|miniatura|dreapta|Râul Banias și o cascadă a sa în Platoul Golan 250px|miniatura|dreapta|Centrala electrică a Palestinei. Ape de inundații din rezervorul Yarmuk sunt dirijate spre râul Yarmuk 1937-1933 Planul de deviere a izvoarelor Iordanului (în arabă:خطة تحويل منابع المياه - Khutat thahwil manabie almiah - in traducere - Planul de deviere a resurselor de apă;în ebraică:התוכנית להטיית מעינות הירדן) a fost un proiect elaborat de Liga Arabă vizând devierea rîurilor Hasbani și Banias, doi afluenți ai Iordanului, pentru a nu se mai vărsa în Marea Galileei (Lacul Kineret sau Lacul Tiberiada). Obiectivul acestui plan de inginerie hidraulică era de a reduce potențialul de dezvoltare al Israelului, în contextul conflictului israelo-arab. Din 1953, Israelul a lansat un vast proiect de irigații - Apeductul național al Israelului (Hamovil Haartzí), destinat transferului de resurse de apă din nordul țării spre sudul ei, care este mult mai arid. Planul de deviere a izvoarelor Iordanului a fost aprobat de Liga Arabă în 1964, însă bombardamente lansate de aviația israeliană pe teritoriul Siriei în aprilie 1967 au cauzat oprirea proiectului Context 250px|miniatura|dreapta|Lacul Galileei În 1955 s-a publicat Planul unificat pentru Valea Iordanului, cunoscut ca Planul Johnston. Era un plan de anvergură regională vizând fixarea drepturilor de folosință a apelor Iordanului de către țările riverane. Proiectul a fost acceptat de comitete tehnice din Israel și ale Ligii Arabe. Prezentarea planului în Knesset la Ierusalim în iulie 1955 nu a ajuns la o votare. Comitetul arab l-a aprobat în septembrie 1955 si l-a transmis Consiliului Ligii Arabe spre votare finală. Liga arabă a ales să nu-l ratifice pentru motive că nu recunoștea Statul Israel. Murakami 1995 p. 295-297 După Criza Suezului din 1956, țările arabe, cu excepția Iordaniei, și-au înăsprit considerabil poziția față de Israel. Shlaim 2015 p. 185-186 și s-au împotrivit planului, de data aceasta, fățiș, sub motiv că va permite Israelului să-și întărească economia. Shlaim 2015 p. 228-250 Ele au susținut că îmbunătățirea resurselor de apă ale Israelului va crește mișcarea de emigrație a evreilor spre statul evreiesc și va reduce posibilitățile de întoarcere a refugiaților palestinieni acolo. Cu toate acestea. președintele egiptean Gamal Abdel Nasser i-a asigurat pe americani că țările arabe riverane vor respecta cotele de ape determinate de Planul Johnston. Moshe Great Britain and the Conflict in the Middle East 1964-1967 - The Coming of the Six-Day War, Greenwood Publishing Group,2003 p. 261

Israelul și Iordania au continuat, de partea lor, lucrările de inginerie civilă în bazinul versant al Iordanului. Au fost duse la bun sfârșit două șantiere însemnate. La Eshed Kinarot Israelul a derivat o parte a apelor Lacului Galileei (1,7 milioane de metri cubi pe zi) spre sudul țării prin intermediul Apeductului Național construit între 1955-1964, iar Iordania a săpat în 1957-1966 Canalul Ghor oriental, , astăzi denumit Canalul Regele Abdallah, care începe la confluența dintre Iordan și râul Yarmuk și însoțește Iordanul până la Marea Moartă.

Planul de deviere '' 250px|miniatura|Parcursul Apeductului Național al Israelului În 1964, în vreme ce apeductul național israelian era aproape de terminare, țările arabe reunite la Conferința la nivel înalt de la Cairo din ianuarie 1964 au votat pentru un plan destinat sa împiedice proiectul de irigații israelian În locul opțiunii militare, ele au ales devierea izvoarelor Iordanului așa încât să reducă debitul apelor spre Lacul Galileei, rezervorul de la care apeductul național israelian conducea apele spre sudul țării.

S-au studiat două planuri. Unul prevedea deviarea râului Hasbani spre râul Litani, combinată cu devierea râului Banias spre râul Yarmuk. Al doilea prevedea devierea râurilor Hasbani și Banias spre Yarmuk. A fost preferat al doilea plan. Era, însă, un proiect anevoios, tehnic dificil și costisitor.

În 1965 Siria au început lucrările prin construirea canalului Banias spre Yarmuk, cu finanțarea Arabiei Saudite și a Egiptului. Odată terminate, aceste lucrări ar fi permis transferarea apei din Banias într-un rezervor la Mukhaiba care să furnizeze apă Siriei și Iordaniei și să priveze de apă Lacul Galileei.

Libanul, unde se afla izvorul râului Hasbani, a început și el lucrări pentru a-i dirija apele spre Banias. Ansamblul acestor lucrări, dacă ar fi fost duse la bun sfârșit, ar fi redus cu 35% capacitatea Apeductului național al Israelului și ar fi redus resursele de apă ale Israelului cu 11%. Aceasta ar fi dus la o creștere a salinității Lacului Galileei cu 60 ppm (părți pe milion)Kobori, Glantz 1998 עמ'130-129–130. Israelul a arătat ca acest proiect de deviere a apelor constituia o lezare a drepturilor sale suverane. Israelienii au început să replice la incidentele de frontieră de-a lungul zonei demilitarizate prin bombardamente ale proiectului de deviere a apelor. Michael B.Oren Six Days of War - June 1967 and the Making of the Modern Middle East, Oxford University Press] 2002 isbn=978-0-19-515174-9 Această campanie de lovituri aeriene în profunzimea teritoriului sirian, a culminat în aprilie 1967.

Consecințe Recrudescența conflictelor legate de controlarea apelor între Israel și țările arabe a fost unul din factorii declanșatori ai Războiului de Șase Zile

Lecturi suplimentare

Note

Categorie:Râul Iordan Categorie:Relațiile externe ale Israelului Categorie:1964 Categorie:Proiecte și evenimente anulate