Maurienne este o vale intra-alpină și o regiune naturală franceză, situată în departamentul Savoie din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes. Având o lungime de 125 km, ea este străbătută de râul L'Arc. Aceasta corespunde uneia dintre cele șase provincii istorice ale Savoiei, care a fost inițial un pagus (pagus Maurianensis), apoi a devenit comitatul Maurienne, integrat ulterior în comitatul Savoiei, înainte de a deveni una dintre provinciile administrative (între 1723 și 1860) ale ducatului Savoiei.
Toponimie Inițial, valea era ocupată de medulli, care au fost integrați în provincia Alpes Cottiennes până la dispariția acesteia în secolul al VI-lea, în timp ce partea inferioară era ocupată de graiocèles, în provincia Alpes Grées. Denumirea de Maurienne se substituie treptat pentru a desemna valea Médulles.
Etimologia cuvântului Maurienne a generat mai multe ipoteze. Primele mențiuni ale numelui apar în jurul secolului al VI-lea, odată cu ridicarea catedralei primitive dedicate Sfântului Ioan Botezătorul la Maurienna Urbs (viitoarea Saint-Jean-de-Maurienne). Se găsește astfel un Urbem Mauriennam în această perioadă. În aceeași epocă, Gregor de Tours desemnează orașul astfel: „urbs Maurienna” sau „locus Mauriennensis”. În 739, testamentul patriciului Abbon menționează vallis Maurigenica. Canonicul Adolphe Gros observă că Maurienne, sub forma Maurogenna, desemnează orașul până în secolul al X-lea, moment în care începe să i se asocieze numele sfântului, în timp ce valea este desemnată prin „territorio Mauriennam”.
Unii specialiști văd în originea termenului „Maurienne” un derivat al latinescului Malus Rivus, „pârâu rău”, care ar fi evoluat în mau riou/rien, așa cum susținea alpinistul William Auguste Coolidge într-un articol publicat în revista Alpine în 1904. Într-adevăr, râul Arc este cunoscut pentru viiturile sale.
Pentru canonicul Gros, în Dictionnaire étymologique des noms de lieu de la Savoie (1935), trebuie luată în considerare o altă ipoteză. El vede în formele primitive Maurogenna sau Maurigenna, desemnând orașul, o formă feminină a termenului Maurogenos. Acesta ar fi un cuvânt hibrid între numele unui anume roman Maurus și sufixul celtic Genna, care înseamnă „fiul lui”.
Canonicul Jean-Louis Grillet, în Dictionnaire historique, littéraire et statistique des départemens du Mont-Blanc et du Léman, consemnează că, pentru Jean de Pineda (iezuit spaniol din secolul al XVII-lea), „consulul Gaius Marius, după ce i-a înfrânt pe cimbri în trecătorile aproape inaccesibile ale Mauriennei, a deschis o cale militară de-a lungul râului Arcq, iar în consecință valea a fost numită Via-Marian, și prin corupere, Mauriana”.
O ultimă ipoteză, care tinde să persiste, afirmă încă din secolul al XVII-lea, odată cu Theatrum Statuum Sabaudiæ (c. 1682), că Maurienne își are originea în cuvântul „maur”, în legătură cu incursiunile sarazinilor din secolul al X-lea. Majoritatea erudiților care au studiat problema amintesc însă de mențiunile mult anterioare din secolul al VI-lea. Într-adevăr, în 942, regele , din rațiuni strategice și temându-se că regele Italiei, Berengar al II-lea, ar putea accede la tronul său, a încheiat un tratat cu sarazinii. Acești războinici călători urmau să se stabilească în Alpi pentru a preveni orice invazie străină. Unii istorici consideră că, în urma acestui acord, o parte a comunității sarazine s-a implantat în valea Arc, care de facto a ajuns să poarte numele de Maurienne. Numeroase teorii caută, așadar, originea denumirii acestei văi. Poate fi vorba de un amestec erudit al tuturor acestor explicații. Diversitatea ipotezelor subliniază în orice caz caracterul misterios al rădăcinilor toponimului.
În francoprovensală, numită uneori și arpitană, Maurienne se traduce prin Môrièna.
Geografie
Având o lungime de peste 120 de kilometri, Maurienne este una dintre cele mai mari văi transversale ale Alpilor. Râul care a modelat-o după ultima perioadă glaciară este Arc. Maurienne începe la umbra masivului Levanna, alcătuit din trei vârfuri acoperite de ghețarii de la izvoarele Arc și care domină cătunul Écot (comuna Bonneval-sur-Arc), la poalele colului Iseran. Valea urmează mai întâi un ax nord-est—sud-vest până la Modane, după care coboară spre nord-vest până la Aiton, unde Arc se varsă în Isère.
O parte a văii este integrată în Parcul Național Vanoise, în continuitatea Parcului Național Gran Paradiso (Italia).
Nu există propriu-zis un „masiv al Mauriennei”: valea este mărginită la nord (malul drept al Arc) de marele masiv Vanoise și de lanțurile Lauzière și Grand Arc, iar la sud (malul stâng) de Alpii Graici (în sens restrâns), masivele Mont-Cenis, Cerces, Arves, și Belledonne.
Principalele trecători alpine care pornesc din vale sunt: Iseran (2 764 m) spre Tarentaise, cel mai înalt pas rutier al Alpilor ; Mont-Cenis (2 085 m) spre valea Suse ; Télégraphe (1 566 m) și Galibier (2 642 m) spre Briançonnais și Oisans ; Croix-de-Fer (2 065 m) și Glandon (1 922 m) spre Oisans ; Madeleine (1 993 m) spre Tarentaise ; Grand Cucheron (1 188 m) spre valea Huiles.
Vârfuri principale Grande Casse, 3.855 m, punctul culminant al văii Vârful Charbonnel, 3.752 m Vârful Parrachée, 3.695 m Grande Motte, 3.653 m Vârful Fournache, 3.642 m Albaron, 3.637 m Levanna, 3.619 m Vârful Ronce, 3.612 m Domul Arpont, 3.599 m Bessanèse, 3.592 m Domul Chasseforêt, 3.586 m Grand roc Noir, 3.582 m Crucea Roșie, 3.571 m Ouille d’Arbéron, 3.563 m Domul Nants, 3.562 m Vârful Péclet, 3.561 m Petite Ciamarella, 3.549 m Vârful Polset, 3.528 m Vârful Ribon, 3.527 m Vârful Labby, 3.521 m Aiguille d’Arves, 3.514 m Muntele Gébroulaz, 3.509 m Vârful Scolette, 3.506 m Vârful Lamet, 3.504 m Domul Polset, 3.497 m Vârful Arcelle, 3.493 m Grande aiguille Rousse, 3.482 m Vârfurile Châtelard, 3.479 m Stânca Saints-Pères, 3.472 m Vârful Étendard, 3.464 m Vârful Sana, 3.436 m Vârful Échelle, 3.418 m Vârful Bouchet, 3.416 m Vârful Rénod, 3.380 m Muntele Ambin, 3.378 m Dents d'Ambin, 3.372 m Domul Sonnailles, 3.361 m Vârful Claret, 3.355 m Vârful Sommeiller, 3.332 m Vârful Méan Martin, 3.330 m Domul Pichères, 3.324 m Grand Roc, 3.316 m Muntele Giusalet, 3.312 m Muntele Pelve, 3.312 m Vârful Thorens, 3.262 m Vârful Bouchet, 3.254 m Vârful Buffettes, 3.233 m Marele Galibier, 3.228 m Vârful Réchasse, 3.212 m Vârful Thabor, 3.207 m Muntele Thabor, 3.178 m Signal du Petit Mont-Cenis, 3.162 m Muntele Bréquin, 3.134 m Râteau d’Aussois, 3.128 m Stânca Chevrière, 3.126 m Calul Negru, 2.832 m Grand pic de la Lauzière, 2.829 m Vârful Frêne, 2.807 m Vârful Bellecombe, 2.755 m Marele Arc, 2.484 m
Împărțirea văii
Geografii disting în mod tradițional trei ansambluri: valea inferioară, mijlocie și superioară. Istoricul Jean Dompnier, în prezentarea sa generală a văii mijlocii, precizează că „este destul de ușor să scoți în evidență întreruperile de relief din această vale de peste 120 de kilometri, unde alternează ombilicuri și praguri glaciare, dar este mai riscant pe plan istoric, economic și administrativ.” La aceste trei ansambluri se pot adăuga și văile afluente, printre care cea a Valloirette (de la Col du Galibier până la Saint-Michel-de-Maurienne), bazinul Arve sau al Arvanului, care curge până la Saint-Jean-de-Maurienne, valea Villards, numită și a Glandonului (Saint-Alban-des-Villards și Saint-Colomban-des-Villards), ori cea a Bugeonului (de la Col de la Madeleine până la La Chambre). Numeroase văi secundare au constituit căi de trecere privilegiate încă din Antichitatea târzie între Peninsula Italică și Europa de Vest. Unele, precum văile Avérole, Savine, Fréjus sau Rocheure, nu au fost niciodată cu adevărat populate, dar au servit mereu drept căi de trecere.
Valea inferioară Valea inferioară începe cu cantonul Aiguebelle și se termină în zona cantonului La Chambre. Această parte a văii traversează masivele cristaline externe. Este o porțiune împădurită și verde, cu fund larg, plat și adâncit. Ea este alcătuită din pereți abrupți, cu o diferență de nivel foarte mare între talveg și vârfurile apropiate (în medie 2.000 de metri), vizibile din fundul văii. De exemplu, diferența de nivel dintre satul Épierre, situat la 348 metri, și vârful apropiat Grand Pic de la Lauzière, care atinge 2.829 metri, oferă vizitatorului impresia de a se afla în fața unui zid de aproape 2.480 de metri înălțime. Valea inferioară, datorită reliefului său accidentat și pădurilor sale dense și bogate în numeroase specii, oferă un ecosistem ideal pentru numeroase specii de animale rare și sălbatice, precum râsul.
Valea de mijloc
De la La Chambre începe valea de mijloc, care se întinde până la Modane. Aceasta este alcătuită dintr-un fund de vale foarte îngust, deschizându-se după impresionante defilee și praguri, precum cel de la Pas du Roc, la intrarea în Saint-Michel-de-Maurienne, către bazine legate de văi laterale unde se află majoritatea satelor montane și stațiunilor de schi, precum Orelle (conectată la domeniul ), Valloire sau Saint François Longchamp. Aceste văi se termină, în general, printr-o trecătoare carosabilă, cum sunt Madeleine, Galibier sau Croix-de-Fer, ori prin simple pasuri, precum Col de la Valette (2 291 m) sau Col de la Vallée Étroite. În aceste bazine se concentrează majoritatea locuințelor și a infrastructurilor industriale. Ele sunt alimentate de numeroase torenți de munte, care au determinat implantarea uzinelor siderurgice în Maurienne la începutul secolului al XX-lea, la fel cum s-a întâmplat și în Tarentaise sau în Valais. În prezent, principalul actor industrial este grupul Trimet, care a înlocuit grupul Rio Tinto. Aceste uzine, ce necesită o putere electrică considerabilă, sunt alimentate de centralele hidroelectrice locale (precum barajul de la Bissorte). La început, transportul electricității pe distanțe mari nu era stăpânit, motiv pentru care industriile au fost implantate în proximitatea surselor de energie. Cel mai bun exemplu este Saint-Jean-de-Maurienne, care rămâne un important pol electrometalurgic.
Fundul văii de mijloc nu cunoaște, raportat la lungimea sa considerabilă, decât o creștere redusă de altitudine. Această porțiune a văii beneficiază, pe versantul adret, de un însorire excepțională. Acest microclimat, prezent și în anumite locuri din Mauriennea superioară, precum conul de dejecție de la Sollières-Sardières-Termignon, permite menținerea unei agriculturi tradiționale și de subzistență, dar și renașterea unor culturi uitate, precum cea a șofranului. În același mod, viticultura reapare: pe versanții cei mai bine expuși se replantează vițe de vie, în special soiul persan, un vin roșu originar din Maurienne, adaptat condițiilor climatice locale.
Modane, ultimul oraș al văii, este un oraș de frontieră, situat la capătul tunelurilor feroviar și rutier ale Fréjusului și dominat de stațiunea Valfréjus. Așadar, Modane, oraș aflat la limita văii de mijloc, reprezintă poarta de acces către valea superioară a Arc. De altfel, la ieșirea din localitate, relieful se schimbă radical: drumul național, până atunci relativ plat, începe să urce brusc și se transformă într-o șosea de munte ce străbate falezele vertiginoase ale pragului glaciar format de defileul Esseillon.
Valea Superioară În sfârșit, prin valea superioară se înțelege partea înaltă a văii Arc, care urmează frontiera italiană pe o distanță de aproximativ 45 de kilometri, în regiunea masivului Mont-Cenis. Extinzându-se dincolo de defileul Esseillon, aceasta constituie partea superioară a văii Arc, având un talveg de altitudine ridicată, ce începe la 1 100 de metri, format în principal din praguri glaciare ce se deschid către conuri de dejecție. Ea debutează în amonte de tracătoareade la Chavière, ce marchează sfârșitul masivelor cărbunoase și începutul unității masivelor cristaline Grand-Saint-Bernard/Vanoise/Ambin, care se întind din Valais până în valea Suse și sunt mărginite la est de masivul Grand-Paradis.