miniatura|Femei duhobori, 1887. Duhoborii (din – „luptători cu duhul”) sunt o comunitate religioasă de origine rusă, apărută la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în timpul domniei Ecaterinei a II-a. Ei fac parte din așa-numitele grupuri de „creștini spirituali”, alături de Molocani, și se caracterizează prin respingerea Bisericii Ortodoxe, a clerului și a ritualurilor tradiționale, susținând că Dumnezeu sălășluiește în sufletul omului și cere doar o viață morală curată.

Astăzi, comunități duhobore există în Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, precum și în Canada, unde s-a stabilit o parte semnificativă a lor la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Istorie Originile Secta a luat naștere în regiunile rurale ale Rusiei centrale, mai ales în gubernia Tambov, în condițiile grele ale iobăgiei. Întemeietorii mișcării au fost foști iobagi – Siluan Kolesnikov și Ilarion Pobirohin – care predicau împotriva preoților și a abuzurilor boierilor, chemând însă nu la revoltă armată, ci la îmbunătățire morală și viață curată.

Inițial, învățătura duhoborilor respingea cultul extern, icoanele, posturile și armata. „Biserica” era orice adunare de credincioși, iar rugăciunea se făcea în case particulare. Scriptura scrisă era considerată secundară față de „legea lui Dumnezeu scrisă în inimă”.

Prigoane și deportări Autoritățile țariste au considerat secta periculoasă pentru ordinea de stat, întrucât adepții refuzau serviciul militar și ritualurile ortodoxe. Ei au fost persecutați, exilați în Siberia, apoi strămutați de Alexandru I în stepele de pe râul Molocinaia (Ucraina). Ulterior, în 1844, au fost mutați din nou în Caucazul de Sud, în regiunile Ahalkalaki și Borci.

În noile colonii, duhoborii au prosperat ca agricultori și crescători de vite. Deși învățătura lor interzicea violența, în timpul războaielor ruso-turce și al Războiului Ruso-Japonez, mulți au sprijinit armata rusă prin rechiziții și logistică.

Conducători și organizare În comunități, conducerea a fost preluată de o dinastie de „îndrumători spirituali”, urmașii lui Kapustin și Kalmîkov, culminând cu autoritatea Lucheriei Kalmîkova (d. 1885). Aceasta administra „casa orfanilor” – centrul economic și religios al comunității – și dispunea de o putere absolută asupra credincioșilor.

După moartea ei, secta s-a împărțit între adepții lui Piotr Vasilievici Verighin, care a fost deportat în Siberia, și așa-numita „mică partidă” din satul Goreloe, mai puțin dispusă să accepte conducători. Verighin a devenit figura dominantă, iar prin intermediul scrisorilor din exil a consolidat un curent radical, care propovăduia refuzul armelor, vegetarianismul și comunitatea de bunuri.

Emigrarea în Canada La sfârșitul secolului al XIX-lea, cu sprijinul scriitorului Lev Tolstoi și al quakerilor, o parte dintre duhobori (verighiniții) au emigrat în Canada (1899–1900). Acolo s-au stabilit în colonii agricole, mai ales în Saskatchewan și Columbia Britanică. Ideile de viață comunală au fost aplicate doar parțial, multe gospodării devenind ferme independente.

O parte din comunități au format „Comunitatea Creștinilor Duhobori” (Christian Community of Universal Brotherhood), care însă a trecut prin conflicte interne, inclusiv acțiuni radicale ale grupării „Sons of Freedom”.

Duhoborii în Caucaz și Rusia Cei rămași în Caucaz au continuat să trăiască în satele lor (precum Gorelovka, Spassovka, Orlovka, Rodionovka). În perioada sovietică, au avut conflicte cu autoritățile privind colectivizarea și serviciul militar, fiind considerați conservatori și refractari la educație și modernizare.

Doctrină Învățăturile duhoborilor includ: respingerea Bisericii instituționale, a preoților și a icoanelor. credința că Dumnezeu locuiește în sufletul omului, nu în clădiri sau cărți. Biblia este o carte scrisă de oameni, valoarea ei fiind limitată față de revelația interioară. viața morală, neprihănirea și iubirea aproapelui sunt esențiale. refuzul violenței, al jurământului și al serviciului militar. practica adunărilor religioase în case particulare, cu rugăciuni și cântări.

Duhoborii în cultura rusă Duhoborii au atras atenția scriitorilor ruși, în special Lev Tolstoi, care i-a sprijinit financiar și moral în emigrarea lor. Ei au fost descriși ca o comunitate simplă, pașnică și devotată credinței, dar și ca o mișcare controversată, datorită conflictelor interne și atitudinii față de autorități.

În prezent Astăzi, comunități duhobore există în Rusia (mai ales în Caucaz), în Georgia și Armenia, dar și în Canada, unde trăiesc câteva mii de membri. În Republica Moldova și Ucraina, grupurile istorice aproape au dispărut.

Note

Bibliografie В. Дружинин, Духоборы, Ленинград, 1930. George Woodcock, Ivan Avakumovic, The Doukhobors, Toronto, 1968. Koozma J. Tarasoff, Spirit Wrestlers: Doukhobor Pioneers' Struggle for Survival Abroad and at Home, Ottawa, 2002.

Vezi și Molocani

Legături externe Spirit Wrestlers – site despre istoria și cultura duhoborilor Doukhobor Genealogy Website

Categorie:Protestantism Categorie:Secte creștine Categorie:Istoria Rusiei Categorie:Istoria Caucazului Categorie:Istoria Canadei