Maria Mudura () a fost o tânără din Vadu Crișului, Bihor, menționată în sursele interbelice în contextul întoarcerii regelui Carol al II-lea din exil, la 6 iunie 1930. În timpul a avionului regelui lângă sat, Maria i-ar fi oferit apă dintr-un ulcior, gest care a fost ulterior legendarizat.
Biografie Maria Mudura s-a născut în 1912. Mama ei se numea Zamfira Mudura.
La 6 iunie 1930, în timpul întoarcerii sale din exil, Carol al II-lea a efectuat o aterizare forțată într-un lan de grâu de la marginea satului Vadu Crișului, din cauza pierderii unui rezervor de carburant. Locuitorii satului – Maria, împreună cu mama sa, Zamfira, fratele Florea și alți săteni (Pop Ștefan, Dubău Mihai, Păcurar Pintea și Pescariu Teodor) – care lucrau în câmp, s-au apropiat de avion și i-au asistat pe membri echipajului. Comunitatea locală a ajutat echipajul să scoată avionul din lan și să facă rost de combustibil, iar Maria Mudura i-a oferit regelui apă dintr-un ulcior, gest care, în contextul cultului personalității regale, a fost ulterior legendarizat.
Evenimentul a influențat relația de simpatie dintre suveran și locuitorii satului, iar localitatea a fost denumită temporar Vadul lui Carol al II-lea între 1932 și septembrie 1940, la propunerea administrației locale.
Între 1930 și 1940, delegații din Vadu Crișului participau anual la parada de la București, ocazie cu care Maria Mudura oferea regelui apă din același ulcior pe care i-l dăduse în 1930.
În cultura populară Maria Mudura a apărut pe prima pagină a numărului 184 al revistei Realitatea Ilustrată, din 7 august 1930.
miniatura|Fântâna Modura în anii 1940 În 1939, o statuie care o reprezenta pe Mudura, cunoscută ca Fântâna Modura, a fost realizată de sculptorul Constantin Baraschi. Aceasta a fost așezată pe „Aleea Restaurației” din Parcul Național Regele Carol al II-lea (în prezent Parcul Herăstrău).
dreapta|miniatura|Galben mare, 1940 Cu ocazia aniversării a zece ani de domnie a lui Carol al II-lea, a fost emisă o monedă comemorativă, fără valoare nominală, denumită Galben mare. Aceasta era realizată dintr-un aliaj de 90% aur și 10% cupru, având diametrul de 41 mm și greutatea de 42 g. Pe revers era ilustrată scena din 1930, în care Maria Mudura, în genunchi, îi oferea ulciorul cu apă regelui Carol al II-lea.
Viața personală În 1932, Maria Mudura s-a căsătorit cu plutonierul de jandarmi Ioan Amarghioalei, în satul Cernuc, județul Someș. Deoarece nu deținea zestrea cerută de regulamentele militare, în august 1931, Maria Mudura a solicitat sprijinul regelui Carol al II-lea pentru a se căsători cu Ioan. Acesta a aprobat căsătoria, fiind invitat de cuplu la nuntă.
Note
Categorie:Nașteri în 1912 Categorie:Decese în 1998 Categorie:Românce din secolul al XX-lea