Gara Lotru este o gară istorică situată în satul Golotreni, orașul Brezoi, județul Vâlcea. Construită între anii 1898 - 1901, după proiectul inginerului Mihail M. Romniceanu, clădirea este inclusă pe lista monumentelor istorice din România (cod LMI VL-II-m-B-09683).

Descriere Clădirea este alcătuită din trei corpuri identice, unite prin două volume de legătură, fiecare cu acoperiș propriu în două ape. Corpul central se remarcă prin folosirea de cărămizii aparente și detalii decorative.

Istoric Construcția gării a început în 1898, ca parte a liniei ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, inaugurată în 1902. Proiectul a aparținut inginerului Mihail M. Romniceanu (1854 - 1915), absolvent al Universității din București și al Școlii Naționale de Drumuri și Poduri din Champs-sur-Marne, Franța.

La 11 iulie 1898, principele Ferdinand a vizitat șantierul gării Lotru în timpul unei inspecții pe Valea Oltului, ocazie cu care a văzut „lucrările de artă” executate pentru noua linie ferată.

În 1909 a fost deschisă linia de cale ferată îngustă Gara Lotru–Brezoi–Mălaia–Voineasa, utilizată în principal pentru transportul lemnului și al minereurilor. Calea ferată și-a pierdut importanța odată cu modernizarea drumurilor din anii '60 și cu lucrările hidroenergetice (barajele Mălaia și Brădișor), care au dus la scufundarea unor porțiuni de traseu. După 1992, circulația trenurilor a fost sistată, iar șinele au fost demontate în anul 2000.

Importanță Gara Lotru a reprezentat principalul punct feroviar al zonei Brezoi și legătura acesteia cu rețeaua națională. În prezent, gara este punct de plecare pentru accesul turistic spre Cheile Latoriței, Lacul Brădișor și zona Voineasa.

Distanțe față de alte orașe (gări) din România

Gara Lotru - Gara București Nord - 346 km Gara Lotru - Gara Cluj Napoca - 265 km Gara Lotru - Gara Timișoara Nord - 487 km Gara Lotru - Gara Iași - 730 km Gara Lotru - Gara Craiova - 163 km Gara Lotru - Gara Constanța - 550 km

Vezi și

Căile Ferate Române Muzeul Căilor Ferate Române Magistrale feroviare în România

Note

Categorie:Fondări în 1902 Categorie:Gări din România Categorie:Monumente istorice din județul Vâlcea Categorie:Gări din județul Vâlcea Categorie:Brezoi