(„Înaltul Comandament al Forțelor Aeriene”, acronim OKL) a fost înaltul comandament al forțelor aeriene () din Germania Nazistă.

Istoric era organizată într-o structură mare și diversă, condusă de ministrul Reichului și comandantul suprem al forțelor aeriene (în ) Hermann Göring. Prin intermediul Ministerului Aviației (), Göring controla toate aspectele aviației din Germania Nazistă, atât civile, cât și militare. Această organizație a fost înființată în perioada de pace, înainte de implicarea Germaniei în Războiul Civil Spaniol.

La începutul anului 1937, Göring a anunțat reorganizarea Ministerului Aerului al Reichului în ramuri militare și civile. Ramura militară urma să fie condusă de Înaltul Comandament al Forțelor Aeriene () în frunte cu șeful și statul major general al OKL. Cu toate acestea, separarea aviației militare de cea civilă era incompletă și fragmentată. Unele părți ale ramurii militare au rămas sub controlul inspectorului general al Forțelor Aeriene, Erhard Milch.

Acestea erau: Direcția centrală Oficiul general al aviației Toate inspectoratele

Motivul principal al acestei reorganizări a fost acela de a-l submina pe Milch, care beneficia de atenția favorabilă a Partidului Nazist. Cu toate acestea, mai târziu în cursul acelui an și la începutul anului 1938, Göring a modificat din nou structura organizațională, eliminând trei birouri din subordinea lui Milch și a Statului Major General și punându-le sub controlul său direct.

Acestea au fost: Biroului de Personal al Luftwaffe – sub comanda generalului-maior () Apărarea aeriană – sub comanda generalului de artilerie antiaeriană () Biroul tehnic – sub comanda generalului-maior Ernst Udet

După această schimbare, aceste birouri au devenit centre de putere suplimentare în cadrul Reichsluftfahrtministerium (RLM), fragmentând și mai mult organizația de vârf a Forțelor Aeriene. De asemenea, aceasta a paralizat zone funcționale importante.

Organizația Pentru a se pregăti pentru războiul european ca ramură aeriană a forțelor armate combinate ale Germaniei naziste (), forțele aeriene germane aveau nevoie de un comandament superior echivalent cu cel al armatei () și al marinei (). Astfel, la 5 februarie 1935, a fost creat OKL, iar în 1939 structura forțelor aeriene germane a fost reorganizată. Meritul pentru formarea unui adevărat comandament superior revine generalului aviației () Günther Korten, comandantul Flotei Aeriene 1 (), și șefului său de operațiuni, . Amândoi au militat pentru crearea unui comandament separat de Ministerul Aviației al lui Göring, care avea competențe generale. Intenția era de a pune forțele aeriene germane într-o poziție adecvată pentru război, prin gruparea tuturor componentelor militare esențiale ale RLM într-un singur comandament.

Aceasta includea următoarele ramuri: Statul Major General Statul Major Operațional Inspectoratul General al Armamentului Direcția Intendență Serviciul de Transmisiuni.

Alte domenii, precum instruirea, administrația, apărarea civilă și proiectarea tehnică, au rămas sub controlul RLM. Noua organizație s-a dovedit a fi mai eficientă și a funcționat până la sfârșitul războiului.

OKL, la fel ca omologii săi din armată și marină, raporta Înaltului Comandament al Forțelor Armate (; OKW), care la rândul său răspundea în fața lui Hitler pentru comanda operațională a celor trei ramuri ale forțelor armate.

OKL era împărțit în eșalonul față () și eșalonul spate (). Eșalonul față se deplasa odată cu teatrul de operațiuni, în timp ce eșalonul spate rămânea aproape exclusiv în Berlin.

OKL era, de asemenea, ramura operațională a forțelor aeriene germane. Din punct de vedere operațional, era împărțită în flote aeriene la nivel înalt. Inițial, era împărțită în patru flote aeriene () care erau formate geografic și numerotate consecutiv. Ulterior, au fost adăugate încă trei flote aeriene, pe măsură ce teritoriul controlat de Germania s-a extins. Fiecare flotă aeriană era o entitate autonomă. Comandantul fiecăreia era responsabil de operațiunile aeriene generale și de activitățile de sprijin. A existat și un comandant al aviației de vânătoare (), carer era responsabil de toate operațiunile de vânătoare și raporta șefului flotei aeriene.

Fiecare flotă aeriană era împărțită în districte aeriene () și corpuri aeriene (). Fiecare district aerian avea între 50 și 150 de ofițeri conduși de un general-maior. Acesta era responsabil de asigurarea structurii administrative și logistice, precum și a resurselor pentru fiecare aerodrom. Corpurile aeriene, pe de altă parte, erau responsabile de aspectele operaționale legate de zbor, cum ar fi desfășurarea unităților, controlul traficului aerian, tehnica de luptă și întreținerea.

Deoarece această organizație punea la dispoziția unităților aeriene structura de sprijin la sol, unitățile aeriene erau scutite de necesitatea de a muta personalul de sprijin dintr-o locație în alta odată cu relocarea unității. Odată ce unitatea ajungea la noua locație, tot personalul aeroportului trecea sub comanda comandantului respectivei unități.

Lista comandanților Comandanții supremi ai Luftwaffe

Șefii Marelui Stat Major al OKL

Note

Bibliografie

Categorie:Luftwaffe Categorie:Istoria militară a Germaniei