Referendumul pentru menținerea Regatului Unit în Comunitățile Europene

Referendumul din 1975 privind menținerea Regatului Unit în Comunitățile Europene, cunoscut și sub diverse sub denumiri precum Referendumul privind Comunitatea Europeană (Piața Comună), referendumul privind Piața Comună și referendumul privind aderarea la CEE, a fost un referendum neobligatoriu care a avut loc la 5 iunie 1975 în Regatul Unit (UK) în temeiul prevederilor Legii Referendumului din 1975, pentru a întreba electoratul dacă țara ar trebui să continue să rămână membră a Comunităților Europene (CE), cunoscute la acea vreme și sub numele de Piața Comună - la care aderat ca stat membru cu doi ani și jumătate mai devreme, la 1 ianuarie 1973, sub guvernul conservator al lui Edward Heath. Manifestul Partidului Laburist pentru alegerile generale din octombrie 1974 promitea că poporul va decide prin urne dacă va rămâne în CE.

Într-o broșură din 1975, prim-ministrul Harold Wilson a spus: „Vă rog să vă folosiți votul. Căci votul dumneavoastră va decide acum. Guvernul vă va accepta verdictul.” Broșura mai spunea: „Acum a venit momentul să decideți. Guvernul vă va accepta decizia - indiferent cum va merge.” Electoratul și-a exprimat un sprijin semnificativ pentru continuarea calității de membru CE, cu 67% în favoarea acesteia, la o prezență la vot națională de 64%.

Acesta a fost primul referendum național organizat vreodată în Regatul Unit, dar, din cauza principiului străvechi al suveranității parlamentare, rezultatul nu putea fi obligatoriu nici pentru Guvern, nici pentru Parlament și avea să rămână singurul referendum la nivelul întregului Regat Unit până la referendumul din 2011 privind sistemul de vot alternativ, care a avut loc treizeci și șase de ani mai târziu. De asemenea, a fost singurul referendum național organizat privind relația Regatului Unit cu Europa până la referendumul din 2016 privind continuarea apartenenței la UE.

Alegerile generale din februarie 1974 au dus la un guvern minoritar laburist, care a câștigat ulterior cu o majoritate generală foarte mică la alegerile generale din octombrie 1974. Partidul Laburist s-a angajat în manifestul său din februarie 1974 să renegocieze termenii aderării Marii Britanii la CE și apoi să consulte publicul cu privire la rămânerea Marii Britanii în CE în noile condiții, dacă acestea erau acceptabile pentru guvern. Partidul Laburist se temea dintotdeauna de consecințele apartenenței la CE, cum ar fi diferențele mari dintre prețul ridicat al alimentelor în cadrul Politicii Agricole Comune și prețurile scăzute predominante pe piețele Commonwealth-ului, precum și pierderea atât a suveranității economice, cât și a libertății guvernelor de a se angaja în politici industriale sociale, iar liderii partidelor și-au exprimat opinia că de fapt conservatorii au negociat condiții nefavorabile pentru Marea Britanie. Șefii de guvern din CE au convenit asupra unui acord la Dublin, la 11 martie 1975; Wilson a declarat: „Cred că obiectivele noastre de renegociere au fost atinse în mod substanțial, deși nu complet”, și a spus că guvernul va recomanda un vot în favoarea menținerii apartenenței. Pe 9 aprilie, Camera Comunelor a votat cu 396 de voturi la 170 pentru continuarea în cadrul Pieței Comune în noile condiții. Odată cu aceste evoluții, guvernul a elaborat un proiect de lege privind referendumul, care urma să fie adoptat în cazul unei renegocieri reușite. miniatura|Sigla campaniei „Păstrează Marea Britanie în Europa”. Dezbaterea și campania pentru referendum au reprezentat o perioadă neobișnuită în politica britanică și au fost al treilea scrutin național organizat în șaptesprezece luni. În timpul campaniei, Guvernul laburist a fost divizat, iar membrii săi au făcut campanie de oricare parte a chestiunii, o încălcare fără precedent a responsabilității colective a Cabinetului. Majoritatea voturilor din Camera Comunelor în pregătirea referendumului au fost adoptate doar după sprijinul opoziției, iar guvernul s-a confruntat cu mai multe înfrângeri pe probleme tehnice, cum ar fi gestionarea și formatul numărării voturilor la referendum.

Referendumul a îndeplinit temporar ambiția lui Harold Wilson de a uni Partidul Laburist divizat în privința problemei europene; cu toate acestea, opt ani mai târziu, manifestul electoral general al Partidului Laburist din 1983 promitea retragerea din Comunitatea Europeană. De asemenea, a consolidat semnificativ poziția politicienilor în favoarea Pieței Comune (mai târziu pro-Europa) în Parlamentul Regatului Unit pentru următorii treizeci de ani; cu toate acestea, problema menținerii apartenenței a rămas controversată.

În deceniile care au urmat, guvernele succesive ale Regatului Unit s-au integrat mai mult în proiectul european prin ratificarea tratatelor europene ulterioare (în special cele de la Maastricht și de la Lisabona). Guvernul Regatului Unit a decis totuși să nu adopte euro după ce lira sterlină a fost forțată să se retragă din Mecanismul European al Cursului de Schimb în 1992, în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Miercurea Neagră. În ciuda acestui fapt, politicienii din ce în ce mai eurosceptici au crezut că principiul suveranității parlamentare este erodat și au cerut un al doilea referendum privind apartenența Marii Britanii la ceea ce devenise deja Uniunea Europeană (UE), ceea ce a dus la o majoritate restrânsă în favoarea ieșirii Regatului Unit din UE.

Note

Lectură suplimentară

Butler, D. și Kitzinger, U., Referendumul din 1975. Londra și New York: Palgrave Macmillan UK, 1996. Milward, A., „ Ascensiunea și declinul unei strategii naționale: Regatul Unit și Comunitatea Europeană: Volumul 1” ('The Rise and Fall of a National Strategy: The UK and The European Community). Londra și New York: Routledge, 2002; republicată în 2012. Saunders, Robert, Da Europei! Referendumul din 1975 și Marea Britanie din anii șaptezeci. (Cambridge University Press, 2018). Wall, S., Istoria oficială a Marii Britanii și a Comunității Europene, volumul II: De la respingere la referendum, 1963-1975 (The Official History of Britain and the European Community, Volume II: From Rejection to Referendum, 1963-1975). Londra și New York: Routledge, 2013.

Vezi și

Aderarea Regatului Unit la Comunitățile Europene Brexit Referendumul privind menținerea Regatului Unit la Uniunea Europeană din 2016

Legături externe (în engleză)

Exemple de pliante de campanie folosite în timpul campaniei pentru referendumul din 1975 Textul integral al actului de aderare Camera Lorzilor și Referendumul din 1975 - Patrimoniul Viu al Parlamentului Regatului Unit Transcrierea pamfletului guvernamental care pledează pentru votul pentru rămânerea în CEE Articolul „Jan-Henrik Meyer, Referendumul din 1975 privind continuarea apartenenței Marii Britanii la CEE” pe site-ul CVCE Adrian Williamson, Pledoarii pentru Brexit: lecții din anii 1960 și 1970, History and Policy (2015). Articolul „Andrew Glencross (2015), Privind înapoi pentru a privi înainte: 40 de ani de dezbatere despre referendum în Marea Britanie”

Categorie:Referendumuri din Regatul Unit Categorie:1975 în Regatul Unit