Campionatul European de Fotbal Sub-21 2027 (cunoscut și sub numele de UEFA Under-21 Euro 2027) va fi cea de-a 26-a ediție a Campionatului European de Fotbal Sub-21 (ediția a 29-a, dacă este inclusă și era Sub-23). Competiția este campionatul bienal internațional de fotbal pentru tineret organizat de UEFA pentru echipele naționale masculine sub 21 de ani din Europa. Un total de 16 echipe vor juca în turneul final. Jucătorii născuți la sau după 1 ianuarie 2004 sunt eligibili să participe.

La fel ca și celelalte turnee ale competiției desfășurate în anul dinaintea Jocurilor Olimpice, și această ediție va fi criteriu de calificare pentru turneul olimpic de fotbal. Patru echipe vor obține calificarea la turneul de la Los Angeles unde țările respective vor fi reprezentate de echipele sub 23 de ani.

Turneul va fi găzduit de Albania și Serbia. Cele două țări și-au anunțat candidatura comună la 9 mai 2024. Inițial, Albania a dorit să candideze solitar, dar nu îndeplinea criteriul privind stadioanele. Astfel, Federația de la Tirana a contactat forurile similare din Kosovo și Macedonia de Nord, dar nici acestea nu îndeplineau criteriile. Astfel că a fost contactată federația sârbă, aceasta fiind preferată celor din Belgia și Turcia care de asemenea se arătaseră interesate de o co-candidatură. Meciul de deschidere se va juca la Novi Sad iar finala va fi găzduită de Stadionul Național din Tirana.

Stadioane TiranaElbasanStadioanele din AlbaniaArena KombëtareElbasan ArenaCapacity: 22.500Capacity: 12.800ShkodërRrogozhinëStadiumi Loro BoriçiEgnatia ArenaCapacity: 16.000Capacity: 4.267

Novi SadLeskovacStadioanele din SerbiaStadion KarađorđeStadion DubočicaCapacity: 14.800Capacity: 8.136ZaječarLoznicaKraljevica StadiumStadion LagatorCapacity: 8.168Capacity: 8.030

Preliminariile În afară de cele două țări organizatoare, Liechtenstein (care și-a desființat echipa Sub-21) și Rusia (interzisă din cauza invaziei în Ucraina), toate celelalte 51 de echipe naționale membre UEFA participă în preliminariile de calificare pentru a determina restul de 14 locuri din turneul final. Echipele au fost împărțite în nouă grupe, prima clasată în fiecare grupă obținând calificarea la turneul final. Dintre echipele de pe locul 2, cea care are cea mai bună linie de clasament promovează de asemenea direct la turneul final, iar celelalte opt vor disputa meciuri de baraj pentru cele patru locuri rămase.

Echipele calificate Următoarele echipe până în prezent s-au calificat la turneul final.

Notă: Toate statisticile privind aparițiile includ doar perioada Sub-21 (din 1978). Echipă Metoda de calificare Data calificării Apariții Prima apariție Ultima apariție Cea mai bună performanță 4 februarie 2025 2 1984 1984 (1984) 4 februarie 2025 6 2007 2019 (2007)

Faza grupelor

Câștigătoarele de grupă și echipele ce se clasează pe locul 2 avansează în sferturile de finală.

Reguli de departajare În faza grupelor, echipele sunt clasate în funcție de puncte (3 puncte pentru victorie, un punct pentru egal, 0 puncte pentru înfrângere), iar dacă se află la egalitate la puncte, se aplică următoarele criterii de departajare, în ordinea dată, pentru a determina clasamentele (Articolele 18.01 si 18.02): Puncte în meciurile directe între echipele aflate la egalitate; Diferență de goluri în meciurile directe între echipele aflate la egalitate; Goluri marcate în meciurile directe între echipele aflate la egalitate; Dacă mai mult de două echipe sunt aflate la egalitate, iar după aplicarea tuturor criteriilor de meciuri directe de mai sus, un subset de echipe este în continuare la egalitate, toate criteriile de meciuri directe de mai sus sunt reaplicate exclusiv acestui subset de echipe; Diferența de goluri în toate meciurile din grupă; Goluri marcate în toate meciurile din grupă; Lovituri de departajare dacă doar două echipe au același număr de puncte și se întâlnesc în ultima etapă a grupei și sunt la egalitate după aplicarea tuturor criteriilor de mai sus (nu se utilizează acest criteriu dacă mai mult de două echipe au același număr de puncte sau dacă clasările lor nu sunt relevante pentru calificarea pentru etapa următoare); Puncte disciplinare (cartonaș roșu = 3 puncte, cartonaș galben = un punct, eliminare pentru două cartonașe galbene într-un meci = 3 puncte); Clasamentul coeficientului UEFA pentru extragerea finală.

Toate orele sunt locale, CEST (UTC+2).

Faza eliminatorie În faza eliminatorie, prelungirile și loviturile de departajare sunt folosite pentru a decide câștigătorii, dacă este necesar.

Referințe

Legături externe

Under-21 Matches: 2027, UEFA.com Campionatul la FRF

Categorie:Campionatul European de Fotbal Sub-21 Categorie:2027 în fotbal Categorie:Fotbal în Albania Categorie:Fotbal în Serbia Categorie:Competiții sportive internaționale găzduite de Albania Categorie:Competiții sportive internaționale găzduite de Serbia