Hiperpop (engleză: Hyperpop) este o mișcare muzicală electronică și un microgen vag definit, care a apărut la începutul anilor 2010 în Regatul Unit. Se caracterizează printr-o abordare exagerată sau maximalistă a muzicii populare și integrează de obicei sensibilități pop și avangardiste, inspirându-se în același timp din elemente întâlnite în mod obișnuit în muzica electronică, rock, hip hop și dance. Originile hiperpop-ului sunt urmărite în principal în producția casei de discuri și a colectivului de artă PC Music al muzicianului englez AG Cook, împreună cu artiștii asociați Sophie, GFOTY și Charli XCX, contribuind la pionieratul unui stil muzical care a fost ulterior cunoscut sub numele de „bubblegum bass”.
În 2019, genul muzical a cunoscut o creștere a popularității odată cu viralitatea piesei "Money Machine" de 100 gecs, și a fost propagat în continuare de Spotify, a cărui angajată Lizzy Szabo a lansat influenta listă de redare „Hiperpop”, după ce a observat termenul „hiperpop” în metadatele platformei, care fuseseră adăugate anterior de analistul de date Glenn McDonald în 2018. În urma acestui fapt, stilul a câștigat o popularitate mai mare în rândul Generației Z prin intermediul platformelor de socializare precum TikTok, în special pe Alt TikTok, ceea ce i-a sporit expunerea în timpul carantinei cauzate de COVID-19. În plus, mai multe stiluri contemporane precum digicore, glitchcore, robloxcore, dariacore și subgenuri precum hyperplugg și hyperfunk au fost, de asemenea, asociate cu mișcarea de către presă.
După ce hiperpop-ul a intrat în mainstream la începutul anilor 2020, eticheta a fost respinsă de artiștii asociați inițial cu scena, ceea ce a dus la un declin general al muzicienilor emergenți. Influența genului a fost durabilă în dezvoltarea microgenurilor ulterioare de pe internet care au apărut sau s-au dezvoltat în principal la începutul anilor 2020, cum ar fi sigilkore, jerk, rage, hexd și krushclub, alături de ascensiunea indie sleaze și renașterea pop-ului în timpul recesiunii.
Caracteristici Potrivit jurnalistului Eli Enis de la Vice, hiperpop-ul nu înseamnă atât respectarea regulilor muzicale, cât „un etos comun de transcendere a genului în ansamblu, operând în același timp în contextul muzicii pop”. Artiștii întruchipează o abordare exagerată, eclectică și autoreferențială a muzicii pop și folosesc de obicei elemente precum melodii sintetizatoare obraznice, voci auto-tuned „earworm” și compresie și distorsiune excesive, precum și referințe suprarealiste sau nostalgice la cultura internetului din anii 2000 și la era Web 2.0. Caracteristicile comune includ voci puternic procesate; sunete metalice, melodice de percuție; sintetizatoare cu pitch shifted; refrene atrăgătoare; melodii scurte; și „estetică strălucitoare, drăgălașă” juxtapusă cu lirism angoasă sau ironic. Hiperpop-ul a fost descris ca fiind „post-internet”.
Mișcarea este adesea asociată cu comunitatea LGBTQ, inspirându-se în principal din cultura queer. Mai mulți artiști cheie se identifică drept gay, non-binari sau transgender. Accentul pus de microgen pe modulația vocală le-a permis artiștilor să experimenteze cu prezentarea genului în vocile lor, precum și să abordeze disforia de gen. Artiști precum Sophie și 8485 explorează teme ale fluidității de gen în conținutul lor liric.
Fundal
Etimologie Cea mai veche utilizare cunoscută a termenului „hiperpop” a fost făcută în octombrie 1988 de către scriitorul Don Shewey într-un articol despre trupa scoțiană de dream pop Cocteau Twins, afirmând că Anglia anilor 1980 „a hrănit fenomenele simultane de hiperpop și antipop”. La sfârșitul anilor 2000, termenul „hiperpop” a fost uneori folosit ca descriptor de gen în scena nightcore și ulterior asociat cu artiștii din jurul casei de discuri și colectivului de artă PC Music, cu sediul la Londra, la începutul anilor 2010. Ulterior, analistul de date Spotify Glenn McDonald, responsabil pentru baza de date de genuri Every Noise at Once, precum și pentru includerea etichetei „hiperpop” în metadatele platformei în 2018, a declarat că a văzut pentru prima dată termenul în 2014, cu referire la PC Music, dar nu s-a gândit la el ca la un „microgen” decât în 2018.
Istorie
Anii 2010
Origini Hiperpop a apărut inițial din casa de discuri și colectivul artistic PC Music la începutul anilor 2010. Editorul Spotify, Lizzy Szabo, l-a numit pe A. G. Cook ca „nașul” hiperpop-ului. Potrivit lui Enis, PC Music „a pus bazele exuberanței melodice și producției caricaturale [a microgenului]”, unele dintre calitățile suprarealiste ale hiperpop-ului derivând tot din hip-hop-ul anilor 2010. Ea afirmă că hiperpop-ul s-a bazat pe influența PC Music, dar a încorporat și sunete de emo rap, cloud rap, trap, trance, dubstep și chiptune. Printre colaboratorii frecvenți ai lui Cook, Variety și New York Times au descris munca lui Sophie ca fiind pionieră în acest stil, în timp ce Charli XCX a fost descrisă drept „regina” stilului de către Vice, EP-ul ei din 2016, Vroom Vroom și mixtape-ul din 2017, Pop 2, au stabilit un model pentru sunetul său, prezentând producție „extravagantă” de AG Cook, Sophie, Umru și Easyfun, precum și „o misiune principală de a oferi muzicii pop – sonic, spiritual, estetic – un lifting pentru epoca modernă”.
Sfârșitul anilor 2010 - anii 2020
Al doilea val Conform publicației Vice and the Face, un al doilea val de hiperpop, care a urmat scenei originale PC Music, a apărut în 2019, condus de duetul hiperpop 100 gecs, al cărui hit viral „ Money Machine ” a contribuit la reinventarea și popularizarea genului. În mai 2019, au lansat albumul lor de debut, 1000 gecs, care a acumulat milioane de ascultări pe serviciile de streaming . The Independent a descris 100 gecs ca ducând hiperpop-ul „la cele mai extreme și extrem de atrăgătoare concluzii ale sale: ritmuri trap de dimensiunile stadionului, procesate și distorsionate până aproape de distrugere, voci emo supraevaluate și cascade de arpegii ravey”. În august 2019, Spotify a lansat playlistul „Hiyperpop”, condus de editorul senior, Lizzy Szabo, care a inclus ulterior selecția invitaților de la 100 Gecs și alții din scenă, contribuind la popularizarea și mai mare a microgenului. Printre alți artiști prezenți în playlist s-au numărat AG Cook, Popstar Patch, Slayyyter, Gupi, Caroline Polachek, Hannah Diamond și Kim Petras. Szabo și colegii ei au ajuns la numele playlistului după ce l-au găsit în metadatele platformei, care proveneau de pe site-ul Every Noise at Once, administrat de analistul de date și angajatul Spotify Glenn McDonald, căruia i s-a atribuit adăugarea termenului în 2018. În noiembrie, Cook a adăugat în playlist artiști non-hiperpop, precum J Dilla, Nicki Minaj, Lil Uzi Vert și Kate Bush, ceea ce a provocat controverse din cauza acestor adăugiri care au eliminat artiștii hiperpop mai mici, care se bazau pe playlist pentru câștigurile lor. În plus, David Turner, fost manager de strategie la SoundCloud, a remarcat o „creștere bruscă în martie și aprilie 2020 a noilor creatori” de pe platformă, mulți dintre aceștia realizând muzică adiacentă hiperpop-ului.
În 2020, microgenul a început să înregistreze o creștere mai mare a popularității, legată de carantina impusă de COVID-19, albume precum „how i'm feeling now” (2020) de Charli XCX și „ Apple” (2020) de AG Cook au apărut pe listele de sfârșit de an ale criticilor din 2020, în timp ce mișcarea a înregistrat o influență culturală mai largă în rândul Generației Z pe platformele de socializare precum TikTok, în special „Alt TikTok”, pe care Rolling Stone l- a descris ca fiind „una dintre principalele contraculturi din aplicație”. Pe 25 septembrie 2020, Pitchfork a menționat Alt TikTok ca având o influență asupra tendințelor muzicale mai largi, afirmând: „Muzica Alt TikTok este acum o zonă fierbinte pentru marile case de discuri, împingând-o și mai departe în mainstream”. În iulie 2021, piesa „ SugarCrash! ” a artistului Hiperpop ElyOtto a devenit una dintre cele mai populare melodii din istoria TikTok și a fost folosită în peste 5 milioane de videoclipuri pe platformă. În 2022, Ringtone Mag a sugerat că o parte din motivul pentru care microgenul a crescut în popularitate pe platformă se datorează naturii sale de a favoriza ritmurile grele pe care creatorii puteau dansa și face tranziții.
În timpul pandemiei, „rave-urile hiperpop” virtuale din Los Angeles, denumite pur și simplu „Subculture”, au câștigat importanță prin intermediul „petrecerilor Zoom ” de șase ore, primind peste 1.000 de invitați în perioada de vârf și găzduind ulterior rave-uri în orașe din Statele Unite după încheierea carantinei cauzate de COVID-19. În 2023, rave-urile au atras atenția Rolling Stone pentru mixul lor de artiști PC Music și alții sub umbrela hiperpop, inclusiv artiști influențați de rap de la SoundCloud, precum și pentru includerea semnificativă a comunității LGBTQ, rave-urile funcționând ca evenimente utile de networking. Organizatorii Subculture, Gannon Baxter și Tyler Shepherd, și-au exprimat sentimente amestecate cu privire la utilizarea termenului „hiperpop”, dar Shepherd a declarat că este „doar un instrument pentru a transmite rapid despre ce domeniu al muzicii vorbim”.
În 2024, albumul Brat al Charli XCX, lansat pe 7 iunie, a atins locul 3 în Billboard 200 și a cunoscut succes comercial în SUA, Marea Britanie și Australia, obținând totodată cele mai mari ratinguri critice din 2024 pe Metacritic, devenind cel mai de succes album hiperpop comercial din toate timpurile, cu performanțe puternice în topuri și tendințe inspirate în modă și cultură, precum „Brat Summer”. Estetica vizuală și conținutul liric al albumului au fost ulterior reutilizate de Kamala Harris în timpul campaniei sale electorale din 2024. Albumul a fost urmat de un album de remixuri cu colaboratori precum A. G. Cook, Troye Sivan, Addison Rae și The Dare.
Referințe Categorie:Stiluri de muzică britanică Categorie:Anii 2020 în muzică Categorie:Anii 2010 în muzică Categorie:Subgenuri de muzică pop Categorie:Genuri muzicale din secolul al XXI-lea Categorie:Muzică de consum Categorie:Genuri muzicale Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite