miniatura|Pedepsele pentru infracțiuni grave în instanțele statale, studiu realizat de Departamentul de Justiție al Statelor Unite În dreptul penal, sentința este pedeapsa pentru o infracțiune dispusă de o instanță de judecată după condamnarea în cadrul unei proceduri penale, în mod normal la sfârșitul unui proces. O sentință poate consta în închisoare, amendă sau alte sancțiuni. Sentințele pentru mai multe infracțiuni pot fi o sentință concurentă, în care toate sentințele cu închisoare sunt executate împreună în același timp, sau o sentință consecutivă, în care perioada de închisoare este suma tuturor sentințelor executate una după alta.

Dacă o pedeapsă este redusă la o pedeapsă mai puțin aspră, atunci se spune că pedeapsa a fost atenuată sau comutată. Rareori, în anumite circumstanțe, acuzațiile de omor pot fi atenuate și reduse la ucidere din culpă. Cu toate acestea, în anumite sisteme juridice, un inculpat poate fi pedepsit dincolo de termenii pedepsei, prin fenomene precum stigmatizarea socială sau pierderea beneficiilor guvernamentale.

Legile stabilesc pedepsele maxime ce pot fi aplicate pentru anumite infracțiuni, iar ghidurile de sentințiere prevăd adesea limitele minime și maxime ale închisorii, aplicarea concretă fiind lăsată la discreția instanței de judecată. Totuși, în unele jurisdicții, procurorii au o influență considerabilă asupra pedepselor efective, datorită puterii lor de decizie privind infracțiunile cu care va fi inculpat făptuitorul și faptele pe care le vor dovedi sau asupra cărora vor cere recunoașterea printr-un acord de recunoaștere a vinovăției. Legea privind sentințele include uneori „praguri” care duc la pedepse mult mai severe atunci când se aplică anumitor fapte. De exemplu, o lege privind recidiviștii periculoși sau infractorii de carieră poate impune o creștere semnificativă a pedepsei dacă inculpatul comite o a treia infracțiune de un anumit tip.

Clasificare Sentințele sunt clasificate în funcție de:

Domeniul juridic sau tipul de acțiune ori sistemul la care se referă: civil, penal, administrativ, canonic. sentințe de simplă constatare, de condamnare sau constitutive. Organul emitent, de obicei, un judecător unic (monocratic), o instanță de judecată sau alte autorități cărora sistemul le conferă legitimitate. Jurisdicția și competența juridică a judecătorilor unici, a curților judecătorești, a tribunalelor, a apelurilor, a curților supreme, a curților constituționale, înțelese ca diferite grade de judecată și de apel.

Filosofii

TeorieScopul teorieiPosibile pedepseRetribuțiePedeapsa este impusă fără alt motiv decât comiterea unei infracțiuni, pe baza ideii că, dacă este proporțională, pedeapsa este moral acceptabilă ca răspuns care satisface partea vătămată, apropiații acesteia și societatea. Sentințe tarifare (fixe) Pedeapsa trebuie să fie proporțională cu infracțiuneaDescurajarea individuluiIndividul este descurajat să mai comită infracțiuni prin teama de o pedeapsă suplimentară. Pedeapsă cu închisoarea AmendăDescurajarea altoraPublicul larg este avertizat cu privire la pedepsele probabile. Pedeapsă cu închisoarea Amendă Depinde de conștientizarea sentinței de către ceilalți.DenunțareSocietatea își exprimă dezaprobarea și întărește limitele morale. Reflectă gravitatea și vinovăția fapteiProtecția publiculuiInfractorul este făcut incapabil să mai comită alte infracțiuni pentru a proteja societatea în ansamblu. Pedeapsă cu închisoarea Monitorizare electronică Ordine de interdicțieReabilitareReformarea comportamentului infractorului. Pedepse individualizate Muncă în folosul comunitățiiReparațieDespăgubirea victimelor sau a comunității. Compensații financiare Muncă neremunerată Scheme de reparație

Proces Sentința este pronunțată la finalul unui proces în care judecătorul sau judecătorii au avut posibilitatea să evalueze dacă comportamentul în cauză respectă sau nu legea și care aspecte pot constitui încălcări ale unor prevederi legale specifice. În funcție de jurisdicție, etapele care preced pronunțarea sentinței pot varia, iar sentința poate fi contestată de ambele părți până la un anumit nivel de apel. Dacă se formulează apel, sentința emisă de cea mai înaltă instanță de apel admisă în cauză devine sentința definitivă. Sentința trebuie, de regulă, anunțată public și, în majoritatea jurisdicțiilor, trebuie justificată printr-o explicație a raționamentelor juridice și a evaluărilor care au stat la baza acesteia. Sentința este stabilită de un judecător și/sau juriu și este pronunțată în numele sau în reprezentarea autorității superioare a statului.

Chiar și o sentință definitivă poate fi anulată în circumstanțe excepționale, de obicei predeterminate în cadrul jurisdicției în cauză. Majoritatea acestor cazuri apar din cauza neregulilor constatate în procesul judiciar după pronunțarea sentinței. Cele mai extreme exemple apar în cauzele penale, când ies la iveală dovezi concludente ale nevinovăției după pronunțarea sentinței, ceea ce duce la anularea acesteia.

În majoritatea jurisdicțiilor, potrivit legislației privind dubla incriminare, sentința definitivă este unică, în sensul că nicio persoană nu poate fi judecată sau condamnată de mai multe ori pentru aceleași fapte (cu excepția cazurilor de apel). Sentințele sunt un izvor de drept, în sensul că reprezintă o interpretare autorizată a legii în cazuri concrete.

Note

Legături externe

Categorie:Drept procesual penal Categorie:Pedepse