Christian Eduard Ludwig Wilhelm Fröhner () a fost un arheolog și numismat, membru de onoare al Academiei Române din anul 1871.
Biografie Christian Eduard Ludwig Wilhelm Fröhner provine dintr-o familie modestă și, din acest motiv, va începe să-și câștige existența ca și preceptor, timp în care studiază și filologie la Bonn. Acesta este elevul lui Otto Jahn și Friedrich Gottlieb Welcker.
În anul 1858 părăsește brusc universitatea, dintr-un motiv inexplicabil și se stabilește la Paris în 1859, la Karl Benedikt Hase. Îl întâlnește, aici, pe Napoleon Bonaparte, devine unul dintre apopiații săi și îl ajută la redactarea lucrării intitulată ,,Istoria lui Iulius Cezar", publicată în 1865-1866.
Apropiat de Ernest Renan și protejat de contele de Nieuwerkerke, intră în legătură cu Adrien de Longpérier, căruia îi propune să întocmească cataloagele Antichităților de la Luvru, preponderent cele ale vaselor pictate. În februarie 1862 va obține un post temporar la Luvru, însă catalogul planificat de către aceștia nu poate fi realizat, din cauza diferențelor generate de către achiziționarea colecției Campana.
Întocmește, totuși, cataloagele inscripțiilor grecești și ale sculpturilor antice. Discreditată de mai multe erori și stângăcii, critica sa la adresa piesei ,,Salammbô”, scrisă de Gustave Flaubert îi va atrage o replică tăioasă din partea autorului.
În ciuda numeroaselor sale dușmănii, inclusiv cu Longperier, datorită legăturilor sale cu Napoleon al III-lea, obține postul de conservator adjunct al Muzeului Luvru și este naturalizat francez prin intermediul unei favori speciale, fiind totodată numit cavaler al Legiunii de Onoare, în 1866.
După punerea în concediu nelimitat a lui Longperier, i se încredințează responsabilitatea Departamentului de Antichități. Longperier demisionează în anul 1870, însă Renan obține ca Felix Ravaisson să fie numit conservator în locul lui Frohner. Ocupă, de atunci, postul de conservator al obiectelor de artă din palatele imperiale, dar își păstrează biroul la Luvru.
Este denunțat în timpul Războiului din 1870 pentru presupusă colaborare cu inamicul și este închis la Conciergerie. Rămâne acolo, în ciuda absurdității acuzațiilor. Își va pierde, acum, toate funcțiile și veniturile, ajungând într-o stare financială precară. Încearcă atunci să obțină despăgubiri financiare prin intermediul șantajului, amenințând muzeele franceze că va dezvălui Germaniei obiectele confiscate în perioada 1806-1807 și nerestituite în 1815.
Numit director al Conferințelor liberede arheologie la École pratique des hautes études, în 1871, Léon Renier, devenit dușmanul său din 1862, îl împiedică să predea. Trăiește, apoi, din redactarea cataloagelor și din relațiile cu negustorii de antichități. Cataloagele sale devin ulterior lucrări de referință importante pentru Antichitate și arheologia Evului Mediu Timpuriu.
Își donează toate colecțiile Bibliotecii Naționale. Cabinetul de medalii primește, astfel, un fond comparabil cu donația ducelui de Luynes. Tot în această perioadă, cărțile și manuscrisele sale vor fi trimise la Weimar.
Alice Grégoire realizează în 1870 un bust de teracotă,ce este încă păstrat la Cabinetul de medalii al Bibliotecii Naționale a Franței reprezentându-l pe Frohner.
Note
Vezi și Lista membrilor Academiei Române
Legături externe
Categorie:Membri de onoare din străinătate ai Academiei Române Categorie:Articole despre academicieni create automat