Gheorghe Ioanovici de Duleu şi Valea Mare (în ; ) a fost un om politic, lingvist și jurnalist român, consilier al Mitropolitului Andrei Șaguna, membru corespondent (din 1867) și ulterior membru de onoare (din 1881) al Academiei Maghiare de Științe. A fost un susținător constant al ideii de autonomie culturală a românilor din Transilvania și a promovat reconcilierea între români și maghiari în spirit liberal și reformist.

Biografie thumb|left|Stema lui Gheorghe Ioanovici Provenea dintr-o familie de aromâni originară din Macedonia, tatăl său fiind cel care a adoptat numele de familie Joannovics/Ioanovici. Sora sa mai mică, Ana Roza, a fost cumnata ministrului maghiar al justiției din 1849, Sebo Vukovics. A urmat cursurile Liceului Catolic din Timișoara, iar apoi a studiat filosofia la Universitatea din Pesta și dreptul la Academia Regală de Drept din Bratislava, obținând diploma de avocat în anul 1842.

În același an s-a alăturat opoziției reformiste maghiare, implicându-se activ în viața publică a comitatelor Timiș și Caraș, precum și în cea a orașului Timișoara. A fost delegat al Timișoarei la Dieta de la Pozsony (1847–1848), unde s-a afiliat Cercului Opoziției și a colaborat la ziarul Pesti Hírlap, editat de Lajos Kossuth.

În 1849 a fost ales vicecomite al comitatului Caraș, susținând mișcarea pentru independența Ungariei. După capitularea de la Șiria, în august 1849, a fugit din țară și a trăit un an în exil în Imperiul Otoman, revenind în 1850. A participat la conspirația anti-habsburgică condusă de József Makk (1851–1852), fiind condamnat la doisprezece ani de detenție. A fost închis la Pesta, Wiener Neustadt și Olomouc, până la amnistia generală din 1857.

Cumnatul său a fost marele industriaș și mecenat vienez Nicolae Dumba, care a murit de altfel în casa lui Ioanovici din Budapesta, în 1900.

Activitatea politică și administrativă

După instaurarea regimului neoabsolutist (1861–1867), Ioanovici s-a retras temporar din politică și s-a dedicat studiilor lingvistice și activității jurnalistice, colaborând cu publicațiile Magyarország, Ország și Pesti Napló. În articolele sale a apărat Constituția de la 1848 și ideea unității maghiare cu croații și slavonii.

În a doua jumătate a anilor 1860 a revenit în viața politică. A fost deputat în Parlamentul de la Budapesta pentru circumscripția Bogsán (Bocșa) între 1865 și 1881. A reprezentat inițial Partidul lui Ferenc Deák, apoi, după unificarea partidelor în 1875, a devenit membru al Partidului Liberal, iar din 1878 s-a alăturat Opoziției Unite. S-a remarcat în special prin luările de poziție privind drepturile minorităților și prin discursurile sale din 1878 împotriva ocupării Bosniei.

Între 1865–1867 a fost secretar al Camerei Deputaților, iar în perioada 1867–1871 a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, condus de József Eötvös. În această calitate, a avut un rol esențial în separarea ortodocșilor români din Transilvania de Biserica Ortodoxă Sârbă, fiind considerat întemeietorul autonomiei bisericești a românilor transilvăneni din epoca mitropolitului Andrei Șaguna. A fost membru al Adunării Naționale Bisericești și consilier la Mitropolia Ardealului, în perioada păstoririi lui Andrei Șaguna.

Și-a pierdut funcția după 1871, când cei trei români din minister – Gheorghe Ioanovici (secretar de stat), Ioan Pușcariu și Vasile Roșescu (referenți) – au fost înlăturați de noul ministru al culturii, care l-a înlocuit pe liberalul József Eötvös, care era deschis concesiilor culturale și lingvistice față de români.

Între 1874 și 1881 a fost din nou deputat, însă s-a îndepărtat treptat de viața politică, mai ales după moartea prietenului său Ferenc Deák.

Ioanovici își petrecea timpul între moșiile sale de la Duleu și Valea Mare, precum și la Pesta, unde familia sa deținea un palat și mai multe imobile.

Ioanovici a susținut constant autonomia lingvistică și culturală a românilor din Ungaria și a fost mecenat al evenimentelor culturale românești din Budapesta.

Activitatea lingvistică Pe lângă activitatea politică, Gheorghe Ioanovici a avut o contribuție importantă în domeniul lingvisticii, fiind preocupat de morfologia și sintaxa limbii maghiare – în special de studiul verbelor ikes, al sufixului -nak/-nek și al prefixelor privative.

După alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe (1867), și-a susținut discursul inaugural intitulat Despre formarea unor cuvinte noi (1869). A fost preocupat și de problemele accentului și ale ordinii cuvintelor în limba maghiară, teme abordate și în prelegerea sa Studii de ordine a cuvintelor (1886), ținută după alegerea ca membru onorific al Academiei (1881).

Ca promotor al limbii literare, a fost membru activ al redacției revistei Magyar Nyelvőr și adept al orientării ortologice. În lucrările Să ne înțelegem unii cu alții și Întrebare infinită a susținut ideea că, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea de înnoire a limbii maghiare se încheiase, iar diferențele dintre neologi și ortologi erau depășite. A contribuit, de asemenea, la elaborarea dicționarului juridic maghiar.

Activitatea masonică După Compromisul austro-ungar din 1867, Ioanovici s-a implicat activ în renașterea mișcării masonice din Regatul Ungariei, fiind primit în loja Corvin Mátyás. A obținut gradul de maestru și ulterior a parcurs toate treptele ritului scoțian, devenind președinte al Marelui Consiliu de Grad 33.

A fost membru al lojelor Humboldt, Eötvös, Könyves Kálmán și Libertas, iar între 1871–1886 a fost Mare Maestru al Marelui Oriens al Ungariei, apoi, între 1897–1909, Mare Maestru al Mari Loji Simbolice a Ungariei.

A fost apropiat al filantropului român Emanoil Gojdu, care l-a desemnat executor testamentar al moștenirii sale.

Afilieri și recunoașteri Membru corespondent (1867) și onorific (1881) al Academiei Maghiare de Științe Președinte al Comisiei Filologice a Academiei Maghiare (1883–1895) Membru al Societății Kisfaludy (din 1867)

Gheorghe Ioanovici a decedat în 1909, în Budapesta. Catafalcul lui a fost expus în aula Academiei Maghiare de Științe. A fost înmormântat după ritul ortodox în Cimitirul Kerepesi. La înmormântarea sa a participat și o delegație a guvernului maghiar.

Note

Categorie:Nașteri în 1821 Categorie:Nașteri pe 24 noiembrie Categorie:Decese în 1909 Categorie:Decese pe 10 ianuarie Categorie:Români din Ungaria Categorie:Politicieni maghiari Categorie:Lingviști maghiari Categorie:Lingviști români Categorie:Jurnaliști maghiari Categorie:Membri ai Academiei Maghiare de Științe Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848 Categorie:Aromâni Categorie:Deputați români în Dieta Ungariei Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Creștini ortodocși români Categorie:Francmasoni români Categorie:Filantropi români Categorie:Nobili români transilvăneni Categorie:Timișoreni Categorie:Decese în Budapesta