Infrared Space Observatory (în , prescurtat ISO) este un telescop spațial care observă în infraroșu mediu și îndepărtat (între 2,5 și 240 µm), dezvoltat de Agenția Spațială Europeană și pus pe orbită în noiembrie 1995. Până la oprirea sa în mai 1998, ISO a permis observarea în special a două categorii de obiecte: galaxiile luminoase în infraroșu îndepărtate și norii moleculari, precum norul Rho Ophiuchi sau nebuloasa Orion. Succesor al IRAS, care a inaugurat observarea în infraroșu din spațiu efectuând o scanare completă a cerului care a permis identificarea unui număr foarte mare de surse infraroșii, ISO este primul telescop în infraroșu capabil să efectueze observații detaliate ale acestor surse.
Context Radiația infraroșie este emisă de orice obiect care degajă căldură. Chiar și obiectele reci radiază infraroșu. Din acest motiv, infraroșul permite observarea obiectelor nedetectabile în lumina vizibilă, cum ar fi norii de gaz prezenți în mediul interstelar, care joacă un rol esențial în nașterea stelelor. Dar radiația infraroșie este în mare parte blocată de atmosfera terestră. În noiembrie 1983, IRAS a fost primul telescop lansat în spațiu capabil să observe în infraroșu. Rezultatul unei colaborări între NASA, Țările de Jos și Regatul Unit, acesta permite identificarea a de surse de infraroșu prin studierea unor porțiuni vaste ale cerului.
Derularea proiectului Dezvoltarea Agenția Spațială Europeană a propus proiectul ISO în martie 1979. După mai multe studii, proiectul ISO a fost selectat în 1983 ca misiune „piatră de temelie” a programului științific Horizon 2000. Instrumentele științifice îmbarcate au făcut obiectul unei cereri de propuneri în iulie 1984. Patru instrumente au fost selectate în iunie 1985. Dezvoltarea satelitului a fost încredințată companiei Aérospatiale (Centrul spațial din Cannes - Mandelieu), astăzi Thales Alenia Space. Echipa industrială cuprinde 32 de companii, printre care DASA (Germania), responsabilă de sarcina utilă, Linde AG, responsabilă de subsistemul de răcire cu heliu lichid, Aérospatiale (Franța), responsabilă de telescop, CASA (Spania) pentru structura modulului de serviciu, subsistemul termic și cablarea și Fokker (Țările de Jos) pentru controlul atitudinii.Controlul atitudinii, o expresie preluată din , este fie acțiunea de a impune atitudinea dorită unui aparat aerospațial, fie dispozitivul care permite această acțiune. Zece țări au furnizat diferitele componente ale instrumentelor științifice.
Faza operațională Telescopul ISO a fost plasat pe orbită la 17 noiembrie 1995 de o rachetă Ariane 4 de tip 44P, lansată de la Centrul Spațial Guyanez. Satelitul a funcționat normal atâta timp cât a dispus de rezerve de heliu lichid pentru a răci instrumentele la o temperatură sub -269 °C. Misiunea s-a încheiat la 8 aprilie 1998, când heliul s-a evaporat complet. Odată epuizat acesta, s-au mai efectuat observații parțiale timp de încă 150 de ore cu ajutorul instrumentului SWS, care putea funcționa fără sursă de răcire. S-au efectuat diferite teste înainte de oprirea definitivă a satelitului la 16 mai. Satelitul trebuie să reintre în atmosferă la 20-30 de ani după încetarea operațiunilor. Misiunea a durat 30 de luni, cu 12 luni mai mult decât era prevăzut, ceea ce a permis observarea regiunii Orion/Taurul, foarte importantă din punct de vedere științific, accesibilă numai în timpul acestei prelungiri neplanificate. Performanțele satelitului s-au dovedit a fi mult mai bune decât se preconiza, cu o precizie de orientare de o secundă de arc (de 10 ori mai bună decât cea solicitată) și o instabilitate de orientare după 30 de secunde de 2,7 secunde de arc, adică de cinci ori mai bună decât se preconiza. 98 % din obiectivele prioritare au fost observate, iar disponibilitatea telescopului a fost de 98,3 % din timpul alocat operațiunilor științifice. În timpul misiunii, au fost efectuate individuale.
Tratarea posterioară a datelor Proiectul nu s-a încheiat odată cu încetarea operațiunilor satelitului. Toate datele au fost prelucrate utilizând ansamblul datelor de calibrare colectate în timpul misiunii. Datele rezultate a fost puse la dispoziția comunității astronomilor în decembrie 1998, iar toate datele au devenit de domeniu public în august 1999. Între 2002 și 2006, datele au fost prelucrate din nou pentru a constitui arhiva definitivă a ISO.
Note
Vezi și Astronomie în infraroșu IRAS predecesor și Herschel, succesor european al ISO.
Categorie:Telescoape spațiale în infraroșu Categorie:Observatoare Spațiale ale Agenției Spațiale Europene Categorie:Horizon 2000 Categorie:Sateliți artificiali lansați în 1995 Categorie:Eponime ale unor obiecte astronomice Categorie:Sateliți ai Agenției Spațiale Europene