Adunarea de la Lutița (în ) a fost o mare adunare secuiască desfășurată între 16 și 18 octombrie 1848 în localitatea Lutița, în Ținutul Secuiesc, comitatul Harghita. Aproximativ 60.000 de secui s-au adunat pentru a-și exprima sprijinul față de Guvernul revoluționar maghiar și față de legea unirii Transilvaniei cu Ungaria. Adunarea, care a început pașnic, a marcat începutul răscoalei secuiești și aderarea secuilor la Revoluția Maghiară din 1848–1849.
Context istoric În toamna anului 1848, tensiunile dintre susținătorii revoluției maghiare și oponenții acesteia au atins un nivel critic în Transilvania, o provincie locuită de trei naționalități principale: maghiari (inclusiv secui), români și sași. Românii și sașii, care se opuneau unirii Transilvaniei cu Ungaria, au început să se înarmeze deschis, sprijiniți de Karl von Urban, comandantul regimentului de graniță din Năsăud.
De cealaltă parte, în favoarea guvernului de la Pesta s-au situat populația maghiară din orașele transilvănene, secuii și mici grupuri de maghiari din comitatele vestice. Situația tensionată era menținută sub control de generalul austriac Anton von Puchner, care, la acel moment, nu se declarase încă deschis împotriva guvernului maghiar.
În acest context, László Berzenczey, deputat al scaunului Mureș, a convocat o adunare generală a secuilor pentru 16 octombrie 1848, la Lutița. Reluând un obicei străvechi (de multă vreme nepracticat), participanții au venit înarmați. La adunare au luat parte reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale – de la foștii iobagi recent eliberați până la nobilii mijlocii și primorii (nobilimea superioară).
La eveniment au participat și regimentele secuiești, cu aprobarea lui Puchner, deși această permisiune fusese obținută cu greu, sub pretextul stării de neliniște generale.
Hotărârile adunării Participanții la adunare au depus un jurământ de credință față de Guvernul Maghiar, în numele întregii națiuni secuiești. Secuii au renunțat la statutul de "națiune privilegiată", decretând că "toți cetățenii Ținutului Secuiesc sunt egali în drepturi și îndatoriri". Ei au declarat că poporul secuiesc este gata să apere drepturile oricărui neam asuprit (inclusiv al românilor), dar au cerut, în același timp, ca românii și sașii să recunoască legea unirii celor Transilvaniei cu Ungaria, sancționată de rege.
Convocatorul adunării a subliniat importanța legilor din aprilie 1848, în special articolele privind egalitatea în fața legii, emanciparea iobagilor și contribuția egală la sarcinile publice. Cu toate acestea, aceste principii au avut un rol secundar în hotărârile adoptate la Lutița.
Adunarea a decis formarea unei armate secuiești după modelul Armatei maghiare, avându-l drept comandant pe colonelul de husari Sándor Sombori. De asemenea, s-a instituit serviciul militar obligatoriu pentru toți tinerii între 19 și 25 de ani.
Urmările adunării În a doua zi a adunării, s-a răspândit vestea că, în Partium, grupuri de țărani români răsculați, instigate de autoritățile imperiale, au atacat sate maghiare. Drept răspuns, secuii au format patru brigăzi și au intrat imediat în campanie.
La scurt timp după aceea, generalul Anton von Puchner s-a întors împotriva guvernului maghiar, trecând de partea forțelor imperiale austriece.
Note
Categorie:Revoluția Maghiară din 1848-1849 Categorie:Istoria secuilor