Gheorghi Vernadski (în ; ) a fost un istoric rus care a activat în Statele Unite, autor al mai multor cărți despre istoria Rusiei.
Anii petrecuți în Europa stanga|miniatura|upright|Gheorghi Vernadski și sora lui, Nina Născut la Sankt Petersburg pe , Vernadski se trăgea dintr-o familie respectabilă de intelectuali ruși. Tatăl lui era Vladimir Vernadski, un celebru geolog ruso-ucrainean.
A intrat la Universitatea din Moscova (unde tatăl lui era profesor) în 1905 dar, din cauza tulburărilor Primei Revoluții Ruse, a trebuit să-și petreacă următorii doi ani în Germania, la Universitatea Albert Ludwigs din Freiburg și la Universitatea din Berlin, unde și-a însușit doctrinele lui .
Întors în Rusia, Vernadski a reluat cursurile la Universitatea din Moscova, absolvind în 1910. Printre profesorii lui s-au numărat istoricii și . Tânărul absolvant a refuzat să-și continuie cariera în universitate după afacerea Kasso din 1910 și s-a mutat la Universitatea Sankt Petersburg, unde a predat în următorii șapte ani, primind și un masterat pentru disertația pe tema efectelor Francmasoneriei asupra . miniatura|left|Vernandski cu soția lui, Nina, în 1909 Apropiat politic de partidul kadet (tatăl lui era unul din lideri), Vernadski și-a început cariera ca susținător al ideilor liberale, scriind biografiile lui și Pavel Miliukov. În anii Războiului Civil Rus (1917–1920), a predat un an la Perm. După aceea a predat la Kiev și a urmat la Simferopol, unde a activat la universitatea locală timp de doi ani.
După căderea Crimeei în mâinile bolșevicilor în 1920, Vernadski a părăsit țara și s-a dus la Istanbul, după care în același an s-a mutat la Atena. La sugestia lui , s-a stabilit la Praga, unde a predat din 1921 până în 1925 la Facultatea Rusă de Drept. Acolo, împreună cu Nikolai Trubețkoi și P.N. Savițki, a participat la formularea teoriei eurasiatice a istoriei ruse. După moartea lui Kondakov, Vernadski a condus , care disemina ideile lui privind cultura rusă ca sinteză de influențe slavone, bizantine și nomade. stanga|miniatura|upright|Vernadski la Poltava în 1908
Anii din America In 1927, și i-au oferit lui Vernadski un post la Universitatea Yale din Statele Unite. La Yale, a fost întâi de istorie (1927–1946), apoi profesor universitar de istorie a Rusiei în 1946. A rămas în acel post până la pensionarea sa în 1956. A murit la New Haven pe .
Prima carte scrisă de Vernadski în engleză a fost un manual foarte circulat de istorie a Rusiei, publicat prima oară în 1929 și republicat de șase ori pe parcursul vieții lui. A fost tradus în mai multe limbi, inclusiv ebraică și japoneză. În 1943, a început lucrul la opera lui de căpătâi, O istorie a Rusiei, din care s-au publicat în cele din urmă șase volume, în ciuda morții coautorului acesteia, profesorul , în 1959.
Interpretarea istoriei Rusiei
Vernadski a adoptat o abordare nouă a istoriei Rusiei, prezentând-o ca o continuă succesiune de imperii, începând cu sciții, apoi sarmații, goții și hunii; Vernadski a încercat să determine legile expansiunii și prăbușirii acestora. Ideile lui puneau accent pe importanța culturilor migratorilor asupra progresului cultural și economic al Rusiei, anticipând astfel unele din ideile promovate de Lev Gumiliov.
Vernadski a devenit în America principalul exponent al ideilor ce prezentau Rusia ca fiind cel puțin în egală măsură asiatică, nu doar europeană. El a arătat multe diferențe culturale între Rusia și Europa și a lăudat succesul dezvoltării Rusiei pe o cale independentă, care dezvăluia caracterul ei unic. Vernadski credea în determinismul geografic, ca și colegul lui de la Yale, . Ei considerau că caracteristicile unei țări definesc caracterul poporului și, prin urmare, al guvernării acestuia. Din acest motiv, Vernadski identifica rădăcinile culturii ruse într-o lungă perioadă străveche dinaintea sosirii grupurilor slave. El contrazicea astfel ideea obișnuită că Rusia modernă și-ar avea originile în Rutenia Kieveană. El punea accent pe importanța perioadei mongole (1238–1471), pe când hoarda reunea larga câmpie eurasiatică sub un singur conducător. Aceasta a conferit Rusiei țariste un guvern centralizat puternic și o neîncredere profundă față de Europa. Vernadski era iritat că Petru cel Mare încercase să occidentalizeze Rusia, distorsionându-i caracterul național. El a afirmat că Petru nu a reușit decât să polarizeze Rusia între o elită orientată spre Occident, care a intrat într-un profund conflict cu țărănimea eurasiatică. El a susținut că această polarizare a fost una din principalele slăbiciuni ale regimului țarist, care l-a făcut incapabil să abordeze mișcările revoluționare de la începutul secolului al XX-lea. El se bucura de căderea guvernului parlamentar de tip european în Revoluția din Octombrie 1917 care a adus la putere bolșevicii. Vernadski nu era liberal, nici simpantizant comunist, dar îi admira pe bolșevici pentru că reconstruiseră o Rusie asertivă pe alte linii decât cele europene.
Critici Scrierile lui Gh. Vernadski despre trecutul istoric se bazau pe izvoare arhivistice solide, dar fuga lui din Rusia l-a izolat de materialele originale din perioadele mai târzii. Ca urmare, unii din criticii primelor ediții ale lucrărilor lui se îndoiau de anumite cifre și estimări ale lui pentru perioada contemporană, arătând că multe din ele erau aproximări și nu dovezi clare. După ce a apărut în 1930 o nouă ediție a lucrării , S.B. Clough de la Universitatea Columbia a recenzat-o astfel în :
Cea mai serioasă critică a cărții pare justificată de discuția perioadei sovietice. Profesorul Vernadski este un refugiat rus și nu a reușit să se scuture de o preconcepție antibolșevică. De exemplu, discutând , el afirmă: «în unele domenii, calitatea produselor fabricate a scăzut sub cea a producției dinainte de război cu 30, 40 sau chiar 50 de procente». Aceasta este evident o aproximare: calitatea unor produse atât de diverse încât să acopere toată producția Rusiei nu poate fi redusă la un simplu procentaj. În întreaga lui discuție despre planul cincinal, nu ține cont în măsură suficientă de munca și capitalul investite pentru producția viitoare și, citând statisticile planului cincinal, nu spune clar la care plan cincinal se referă. Mai mult, el compară cifrele de la sfârșitul primului an cu cele din anul anterior, când o imagine mai clară s-ar fi format dacă le compara cu un indice. Ultimul paragraf al cărții pare îndoielnic: „la finalul anului 1930, Noua Politică Economică putea fi considerată complet abrogată. Începuse un nou experiment în comunismul militant.”
Iakov Lure (1968) a acuzat lucrarea Rusia Kieveană (1948) a lui Vernadski de reciclarea fără critică a despre un presupus tratat comercial pe care l-ar fi încheiat Vladimir cel Mare cu bulgarii de la Volga în 1006, care nu apare decât în a doua variantă (tipărită) a lucrării Istoria Rossiiskaia a lui Tatișcev, nu și în prima, și care nu este cunoscută din nicio altă sursă, dar care se coroborează fără cusur cu teoriile mercantiliste ale lui Tatișcev. Vernadski știa că S. L. Peștici scrisese un articol în 1946 în care afirma că nu există dovezi ale unui astfel de tratat, „dar [Vernadski] nici nu a acceptat concluziile acestuia, nici nu le-a contrazis în vreun fel.” La fel, Vernadski a scris că „datele lui Tatișcev se încadrează bine în imaginea generală de ansamblu” despre fondarea de școli de către și în secolele al XII-lea și al XIII-lea, deși acestea apar numai în a doua variantă a lucrării lui Tatișcev și nicăieri altundeva, și par că mai mult reiau convenabil ideile iluministe ale lui Tatișcev despre importanța educației, decât să reflecte izvoare istorice.
Recenzii
Note
Bibliografie
(1943–69) A History of Russia (Yale Press) ; reprinted 1965. (1948, repub. 1973) Kievan Russia (Yale Press) . (1953) The Mongols and Russia (1959) The Origins of Russia
Categorie:Cadre didactice ale Yale University Categorie:Decese în 1973 Categorie:Nașteri în 1887 Categorie:Istorici ruși Categorie:Oameni din Sankt Petersburg