Abbévillers este o comună franceză, situată în departamentul Doubs, regiunea culturală și istorică Franche-Comté în regiunea Bourgogne-Franche-Comté.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Localizare Comună de frontieră între Grandfontaine, Fahy (Elveția) și Hérimoncourt (Franța).

Comune limitrofe

Climă În 2010, climatul comunei era de tip montan, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS), bazat pe o serie de date ce acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climei din Franța metropolitană, conform căreia comuna este expusă unui climat montan sau de margine montană și se află în regiunea climatică Jura. Aceasta este caracterizată printr-o pluviozitate ridicată în toate anotimpurile (1 000 până la 1 500 mm/an), ierni aspre și o însorire redusă.

Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 8,7 °C, cu o amplitudine termică anuală de 17,1 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 1255 mm, cu 12,8 zile de precipitații în ianuarie și 11,1 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Saint-Dizier-l'Évêque la 6 km distanță, este de 10,1 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 1099,4 mm.

Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020. Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022.

Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Abbévillers este clasificată ca târg rural, conform noii grile comunale de densitate cu 7 niveluri definită de Insee (Institutul Național de Statistică și Studii Economice din Franța) în 2022. Este situată în afara unității urbane. În plus, comuna face parte din zona metropolitană a orașului Montbéliard, fiind o comună din zona sa adiacentă. Această zonă, care regrupează 137 de comune, este clasificată în rândul zonelor cu 50.000 până la mai puțin de 200.000 de locuitori.

Ocuparea solurilor Ocuparea solurilor a comunei, așa cum reiese din baza de date europeană de ocupare biofizică a solurilor Corine Land Cover (CLC), este marcată de importanța terenurilor agricole (58,7% în 2018), în scădere față de 1990 (60,5%). Repartizarea detaliată în 2018 este următoarea: păduri (35,2%), terenuri arabile (28,8%), pajiști (25%), zone urbanizate (6,1%), zone agricole eterogene (4,9%). Evoluția ocupării terenurilor în comună și a infrastructurilor sale poate fi observată pe diferitele reprezentări cartografice ale teritoriului: harta Cassini (secolul XVIII), harta de stat-major (1820-1866) și hărțile sau fotografiile aeriene ale IGN pentru perioada actuală (1950 până în prezent).

thumb|600px|centre|Harta infrastructurii și utilizării terenului a comunei în 2018 (CLC).

Toponimie Denumirea localității a evoluat de-a lungul timpului, fiind atestată sub următoarele forme: Albervillers în 1140, Albervillars în 1147, Albrechzviler sau Auberveler în 1300, Azberveler în 1306, Abeveler în 1331, Abeviler în 1443, Abelviller în 1480, Abevillers în 1664.

Istorie

Abbévillers este menționat pentru prima dată în 1147, prin dijmele percepute de prioratul Lanthenans. De asemenea, prioratul Froidefontaine (apoi succesorii săi, Iezuiții din Ensisheim și Colegiul Regal din Colmar) percepeau aici o rentă funciară anuală de 2 florini de aur încă dinainte de 1328.

În secolul al XIII-lea, Abbévillers forma un domeniu și avea un senior cu același nume, vasal al Comtelui de Montbéliard. Există numeroase acte de reînnoire a omagiului feudal pentru anii 1297, 1313, 1321 etc. Se presupune că acest senior ar fi deținut un castel fortificat, însă nu a mai rămas nimic din acesta.

Aceste posesiuni au trecut apoi, prin căsătorie, la familia vecină Rocourt, iar de la aceasta, la seniorii de Reischach și Wandelincourt. Aceștia, în secolul al XVI-lea, în 1574 și 1579, au vândut moșia contelui Frédéric de Würtemberg-Montbéliard, care l-a alipit domeniului Comital. Un alt domeniu aparținând lui Jacquot de Velatte a fost cumpărat de familia Franquemont în 1422. De asemenea, a fost reunit domeniului Montbéliard în timpul secolului al XVI-lea.

Locuitorii din Abbévillers erau șerbi; ei au fost eliberați, unii de către contesa de Montbéliard, Henriette, în 1431, iar ceilalți de către prințul Frédéric în 1584. Deveniți supuși taxei pe pământ și obligați la corvezi față de senioria Montbéliard, ei îi datorau, ca toți ceilalți supuși: inspecția armelor, paza și garda la castelul și orașul Montbéliard.

Locuitorii, deși rezidau departe de căile de tranzit, au căzut victime ale conflictelor vremii: în secolul al XV-lea, din cauza Écorcheursilor, apoi a războaielor Burgundiei, în măsura în care seniorul de Rocourt, în 1480, le-a acordat o diminuare a taxelor datorate, „până când vor crește și se vor înmulți după ruinele războaielor”. Însă în 1587, când trupele lui Guise au devastat țara, satul Abbévillers a suferit pierderi mari, prezbiteriul a fost distrus, iar Marchelavillers a fost incendiat. Totuși, cel mai mare număr de victime a fost înregistrat în timpul Războiului de Treizeci de Ani, începând cu 1635, din cauza devastărilor, jafurilor, ciumei și foametei. Mulți locuitori au fugit în Elveția și s-au întors abia după 10 sau 20 de ani. Țara, decimată, a avut nevoie de mulți ani pentru a se reface.

În ciuda ocupației trupelor lui Ludovic al XIV-lea (1676-1697) și a pretențiilor regelui asupra senioriei Blamont, Abbévillers a rămas parte integrantă a Comitatului Montbéliard până la alipirea franceză din 1793.

În timpul dificultăților survenite la moartea principelui Léopold-Eberhard, în 1723, prin Abbévillers au reintrat în posesia principatului (râvnit de copiii nelegitimi ai defunctului principe) plenipotențiarii ducelui regent Eberhard-Louis de Würtemberg-Stuttgart. În 1724, satul a suferit un incendiu înspăimântător care a devastat aproximativ zece case. Doar 3 dintre ele sunt datate cu anii 1706, 1716 și 1756. În 1750 existau 62 de case.

Dintre ultimele trei războaie, merită menționat doar faptul că, în 1870-1871, viitorul deputat Viette a comandat, împreună cu francs-tireurs, operațiuni de diversiune de-a lungul frontierei elvețiene în timpul avansării și apoi al retragerii Armatei lui Bourbaki.

Marchelavillers Această fermă sau grânar este deja menționată în reînnoirea omagiului feudal din 1297, împreună cu Moulin-de-la-Doue. A fost răscumpărată de prințul Frédéric în 1574 și 1579 și alipită domeniului comital. Începând cu 1583, prințul a instalat aici o stână care a fost devastată în 1587 și care a funcționat până în 1635. Distrusă de război, a fost reînființată în 1647. În 1725, existau 515 de ovine pe pășuni. Ferma era administrată de arendatori care plăteau arenda în natură. Soldații francezi din Blamont au încercat în zadar să pună stăpânire pe cătun după 1723. În 1774, prințul regent, Charles-Eugène, a dat fief-ul Marchelavillers fratelui său, Stathouder-ul Frédéric-Eugène.

Populația și societatea Date demografice Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în comună începând din 1793. Pentru comunele cu mai puțin de 10 000 de locuitori, un recensământ al întregii populații este realizat la fiecare cinci ani, populațiile legale pentru anii intermediari fiind estimate prin interpolare sau extrapolare.

În 2022, comuna număra 1099 locuitori, în creștere cu +6,6 % față de 2016 (Doubs: +1,88 %, Franța fără Mayotte: +2,11 %).

Cultură locală și patrimoniu Sursa râului Doue Râul Doue izvorăște dintr-o faleză stâncoasă aflată în fundul unei văi, formând o mică cascadă; cursul său subteran a fost explorat pe 348 m. Pârâul nu seacă niciodată, debitul său la etiaj fiind de 50 l/s. Râul Doue trece prin Glay, unde primește apele râului Creuse, apoi se varsă în Gland, care se unește cu Doubs la 12 km mai departe. Situl sursei este înscris printre Spațiile Naturale Sensibile din departamentul Doubs.

Moara Moara, alimentată printr-o derivație a sursei, este atestată ca existentă încă din secolul al XIII-lea. De asemenea, figurează pe harta Cassini. Proprietate a ducelui de Württemberg în secolul al XVIII-lea, a fost vândută, în 1794, ca bun național și renovată în 1809. În 1842 avea 3 roți. Situl este achiziționat în 1897 de un bancher al cărui arendaș obține autorizația „de a exercita industria de ascuțire și lustruire a pilelor”. În 1907, noul său proprietar, Nicolas Schligler-Deiss, instalează un atelier de „tăiere a pilelor vechi”. Între 1936 și 1951, moara este folosită ca fierăstrău. Devine o locuință înainte de a fi cumpărată, în 2006, de către sindicatul intercomunal al Văii Gland și deschisă publicului. Roata cu 48 de cupe de 3,70 m în diametru este utilizată, începând cu 2009, pentru a antrena un generator electric.

Locuri și monumente Monumentul Eroilor pe fațada primăriei, semnat Armand Bloch.

Un cuptor de var, precum și un cuptor de țiglă și cărămidă sunt construite în 1876 și puse în funcțiune în 1877. Aceste cuptoare se închid în 1918 din lipsă de personal, sunt relansate în 1949 de Henry Beuclert și René Evalet înainte de a se închide definitiv în 1954. Cuptorul de var este demolat parțial în 1998. Anul următor, primăria decide să conserve și să renoveze ansamblulPanouri explicative pe loc, care descriu istoria cuptoarelor..

Note

Referințe

Vezi și Lista comunelor din Doubs

Legături externe

Resurse relevante pentru geografie:

Resurse relevante pentru mai multe domenii:

Categorie:Comune din Doubs