dreapta|miniatura|Harta modernă a Georgiei care arată granița cu Rusia, precum și secțiunile disputate din Abhazia și Osetia de Sud Frontiera între Georgia și Rusia (în , în ) este granița de stat dintre Georgia și Rusia. Ea are de jure o lungime de 920 km și se întinde de la coasta Mării Negre în vest și apoi de-a lungul Munților Caucazul Mare până la frontiera triplă cu Azerbaidjanul în est, urmând astfel îndeaproape . În 2008, Rusia (și ulterior ) a recunoscut independența a două republici autodeclarate din cadrul Georgiei (regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud), ceea ce înseamnă că, într-un sens de facto, frontiera georgiano-rusă este acum împărțită în patru secțiuni: în vest, frontiera vestică Georgia–Rusia între Abhazia și Osetia de Sud, și frontiera estică Georgia–Rusia între Osetia de Sud și Azerbaidjan. În prezent, cea mai mare parte a comunității internaționale refuză să recunoască independența celor două teritorii și le consideră ca aparținând Georgiei.

Descriere

Frontiera între Georgia și Rusia (secțiunea vestică) dreapta|miniatura|Punctul de trecere Granița începe în vest, din punctul în care se varsă în Marea Neagră, chiar la vest de orașul Leselidze. Apoi urmează cursul râului Psou pe măsură ce acesta curge spre nord și apoi spre est până în vecinătatea , după care urmează creasta Munților Caucaz spre sud-est, până la Muntele Zekara. , , , și sunt vârfuri proeminente ale acestei secțiuni.

Frontiera între Georgia și Rusia (secțiunea estică) Secțiunea estică a frontierei dintre Georgia și Rusia începe de la muntele Zekara și continuă spre est de-a lungul Munților Caucaz până la frontiera triplă cu Azerbaidjanul. , Muntele Kazbek, , , Muntele Șhara și sunt vârfuri proeminente ale acestei secțiuni.

Istoric

În secolul al XIX-lea, regiunea Caucazului a fost disputată între Imperiul Otoman, aflat atunci în declin, și Rusia, care se extindea către sud. Rusia a anexat oficial din estul Georgiei în 1801 și apoi Regatul Imereti din vestul Georgiei în 1804, în urma încheierii tratatului rusesc cu Osetia de Nord și a construirii bazei militare din Vladikavkaz în 1784. Construcția a început în 1799, în urma . În primul deceniu al secolului al XIX-lea, Rusia a continuat să-și extindă frontierele către sud, în detrimentul Imperiilor Persan și Otoman.

Teritoriile georgiene au fost inițial organizate în , au fost reorganizate în între 1840 și 1846 și, în final, au fost divizate în guberniile și . Granița de nord a acestor teritorii corespunde aproximativ cu granița modernă dintre Georgia și Rusia, adică se întinde de-a lungul lanțului muntos Caucaz. Abhazia a obținut în 1810 un statut de regiune semiautonomă, cu o granița cu gubernia Gruzia stabilită de-a lungul râului . În 1864, Abhazia a fost reorganizată prin încorporarea regiunii , situate la vest de râul Ingur, care făcuse parte până atunci din gubernia Kutaisi și fusese considerată, în general, teritoriu istoric georgian, și a fost redenumită „districtul militar Suhum”, fiind transformată în 1883 în și încorporată în gubernia Kutaisi. Cu toate acestea, granița de vest a Abhaziei a fost stabilită pe râul Begepsta, iar teritoriile aflate la vest de aceasta au fost încorporate în (azi în actualul ținut Krasnodar). În deceniile următoare, componența etnică a Abhaziei s-a schimbat,din cauza afluxului de coloniști georgieni și ruși.

În 1904, granița vestică a Abhaziei a fost modificată prin separarea zonei aflate la vest și nord de și unirea acesteia cu okrugul Cernomorsk, cu scopul aparent de a include acolo o nouă stațiune de vacanță de lux la Gagra, ce urma a fi construită de ducele Alexandru de Oldenburg. În urma Revoluției Ruse din 1917, popoarele din Caucazul de Sud s-au separat de Rusia, au înființat (RFDT) în 1918 și au început cu otomanii. (Armenian Perspective) Între timp, okrugul Suhum se declarase semiautonom la 9 noiembrie 1917, sub conducerea Consiliului Popular Abhaz (CPA). În decembrie 1917, la îndemnul politicianului georgian Akaki Cihenkeli, a fost anulată modificarea graniței vestice a Abhaziei din 1904 și a fost restabilită vechea graniță de pe râul Begepsta. La începutul anului 1918, membrii Consiliului Popular Abhaz s-au întâlnit cu liderii georgieni, iar cele două părți au încheiat un acord inițial prin care Abhazia urma să formeze okrugul Suhum, ce trebuia să includă, de asemenea, regiunea Samurzakano (în ciuda majorității sale ) și să se întindă de-a lungul coastei Mării Negre până la râul . Bolșevicii au invadat Abhazia în aprilie 1918, dar au fost alungați în luna următoare.

Între timp, dezacordurile interne din cadrul RFDT au determinat Georgia să părăsească federația în mai 1918, urmată la scurt timp după aceea de Armenia și Azerbaidjan. Oficialii georgieni și abhazi s-au întâlnit din nou în încercarea de a încheia un acord, georgienii insistând să includă Abhazia în Georgia, dar ca regiune autonomă; cu toate acestea, mulți lideri abhazi se temeau că Georgia urmărea să „georgianizeze” regiunea și să o anexeze complet. Discuțiile dintre forțele militare georgiene și forțele ruse din Armata Voluntarilor de la începutul anului 1919 privind demarcarea unei frontiere . Unii georgieni au revendicat inițial o frontieră nord-vestică care se întindea spre nord-vest până la râul . active în regiune au propus o frontieră de-a lungul râului Mzîmta. Pe la mijlocul anului 1919 a apărut un impas în condițiile în care râul Mehadri oferea o graniță de facto. Rusia a recunoscut independența Georgiei prin . (1962). A Modern History of Georgia, p. 226. London: Weidenfeld and Nicolson. S-a convenit ca Georgia să fie formată din fostele gubernii Tiflis, Kutaisi și Batumi, plus okrugurile și . Articolul 3.1 din Tratat prevedea că „Frontiera de stat dintre Rusia și Georgia se întinde de la Marea Neagră, de-a lungul râului Psou până la Muntele Ahaheha, trece peste Muntele Ahaheha și Muntele Agapet și continuă de-a lungul frontierei de nord a fostelor provincii Cernomorsk, Kutaisi și Tiflis până în zona Zakatal și de-a lungul graniței de est a acestuia până la frontiera Armeniei.”. Articolul 3.4 prevedea că o delimitare mai precisă va avea loc la momentul oportun.

Între timp, disputele dintre oficialii abhazi și cei georgieni au continuat, însă acestea au devenit irelevante atunci când Armata Roșie a Rusiei în 1921. Abhazia a fost încorporată în cadrul statului sovietic sub denumirea , cu condiția ca ulterior să se alăture Republicii Sovietice Socialiste Gruzine în baza unui „tratat special de unire”. Rusia a restabilit inițial granița din 1864, întinsă de-a lungul râului Begepsta, însă aceasta a fost anulată în 1929 și s-a revenit la granița de pe râul Psou. Georgia a fost încorporată ulterior, împreună cu Armenia și Azerbaidjanul, în RSFS Transcaucaziană, ce făcea parte din URSS. RSS Gruzină a fost reînființată în 1936 și a încorporat Abhazia ca (retrogradată de la statutul de republică unională la cel de republică autonomă)..

dreapta|miniatura|Harta Georgiei din 1954, care arată zonele nordice care au fost anexate Georgiei În urma deportării de către Iosif Stalin a grupurilor etnice acuzate de colaborare cu naziștii, granița dintre Georgia și Rusia a fost modificată în favoarea Georgiei în 1944, Georgia obținând Kluhori de la Karaciai-Cerchezia în vest (cuprinzând orașele și și Muntele Elbrus) și Ahalhevi de la RASS Ceceno-Ingușă în est (cuprinzând localitatea și teritoriile înconjurătoare). După moartea lui Stalin, aceste modificări au fost anulate între 1955 și 1957, iar granița de dinainte de 1944 a fost restabilită.

Granița a devenit frontieră internațională în 1991, în urma dizolvării Uniunii Sovietice și a proclamării independenței republicilor sale constitutive. Cu toate acestea, au izbucnit lupte între Georgia și regiunile autonome Abhazia și Osetia de Sud, care au dus la independența de facto a celor două teritorii separatiste. Georgia și Rusia au început activitatea de delimitare a frontierei lor în 1993. În 2008, Georgia a încercat să restabilească controlul asupra Osetiei de Sud, declanșând un război cu Rusia, în urma căruia Rusia a recunoscut independența atât a Osetiei de Sud, cât și a Abhaziei. Drept urmare, toate discuțiile privind frontiera cu Georgia au fost încheiate, însă autoritățile abhaze și ruse au continuat lucrările în secțiunea comună a frontierei. Din punctul de vedere rus, abhaz și osetin, granița dintre Georgia și Rusia a devenit acum mult mai scurtă (de la 694 la 365 km) și este împărțită în două porțiuni, una vestică între Abhazia și Osetia de Sud și una estică între Osetia de Sud și Azerbaidjan. Din perspectiva georgiană, granița ruso-georgiană nu s-a schimbat după prăbușirea Uniunii Sovietice, iar ambele republici autodeclarate sunt entități ilegale care ocupă teritoriul georgian.

În 2011 a apărut o dispută privind satul , ca urmare a faptului că Rusia și Abhazia au început să-și delimiteze . Rusia a propus anexarea satului Aibga la ținutul Krasnodar, o mișcare căreia i s-a opus guvernul abhaz. Georgia s-a opus oricăror demersuri de transfer a ceea ce consideră a fi teritoriu georgian.

Puncte de trecere a frontierei Singurul punct de trecere a frontierei dintre Georgia și Rusia este la Zemo Larsi/Verhnîi Lars, pe , care face legătura între localitățile (Georgia) și Vladikavkaz (în republica rusă Osetia de Nord-Alania). Există, de asemenea, un punct de trecere a frontierei dintre Abhazia și Rusia la –Adler și un punct de trecere a la – ().

Frontiera între Abhazia și Rusia Rusia are o de cu republica autoproclamată și nerecunoscută la nivel internațional Abhazia, o regiune separatistă a Georgiei aflată sub ocupație rusă, iar această graniță este păzită de (Rusia) și de . Georgia consideră ilegitimă orice încercare de a delimita o graniță între regiunea separatistă Abhazia și Rusia.

, care curge de-a lungul , este vital pentru activitatea economică. De asemenea, el este folosit ca rută pentru contrabanda cu mărfuri ilegale.

Istoric În timpul Războiului din Abhazia (1992–1993), după începerea luptelor, secțiunea abhază de 221 km a căii ferate care se întindea de la stația de frontieră Psou (granița dintre Abhazia și Rusia) până la stația Ingur (granița dintre Abhazia și Georgia) a fost închisă pentru Armenia și Georgia începând din 14 august 1992, după aruncarea în aer a podului feroviar peste râul Ingur (care despărțea Georgia de Abhazia). Mai târziu, pe 6 octombrie 1992, forțele abhaze au capturat orașul Gagra și au ajuns la granița cu Rusia la scurt timp după aceea.

Pe 19 septembrie 1994, Federația Rusă și-a închis granița cu Abhazia, iar ulterior, pe 19 decembrie, avea să închidă granița de-a lungul râului Psou. Federația Rusă a dispus ca toate transporturile maritime către Suhumi să fie oprite din nou pe 5 ianuarie 1996, ceea ce explică de ce a avut loc un incident în martie 1996, atunci când o navă turcească a fost împiedicată să intre în portul Suhumi. În , Federația Rusă a „relaxat” controalele sale la frontieră pentru a „permite” accesul bărbaților de vârstă militară, probabil din cauza celui de-al Doilea Război Cecen.