Edward Mitchell Bannister () a fost un pictor canadian-american, cunoscut în special pentru peisajele sale inspirate din natura Noii Anglii. Este considerat unul dintre cei mai importanți artiști afro-americani ai secolului al XIX-lea, iar opera sa este asociată cu American Barbizon School și cu tonalismul. Bannister a câștigat recunoaștere națională după obținerea unei medalii la Centennial Exposition din Philadelphia, în 1876, pentru lucrarea sa Under the Oaks.
Biografie
Tinerețe Bannister s-a născut la 2 noiembrie 1828 în Saint Andrews, o localitate din Colonia Noul Brunswick, pe malul râului St. Croix. Tatăl său, Edward Bannister, era originar din Barbados, iar mama sa, Hannah Bannister (născută Alexander), s-a născut în Noul Brunswick, într-o zonă apropiată de locul său natal. Deși ambii părinți erau de culoare, Bannister a fost uneori clasificat drept „mulatru”, o etichetă bazată pe percepția recensămintelor și nu pe identitatea sa sau pe istoricul familial. După moartea tatălui său, în 1832, Bannister și fratele său mai mic, William, au fost crescuți de mama lor. În copilărie, a fost ucenic al unui cizmar, iar talentul său la desen a fost remarcat timpuriu. După moartea mamei sale, în 1844, el și fratele său au locuit la ferma avocatului și comerciantului Harris Hatch, unde și-a dezvoltat abilitățile artistice copiind gravuri și realizând portrete.
Bannister și fratele său au lucrat pentru o perioadă de câteva luni la bordul unor nave, ca ofițeri și bucătari, înainte de a emigra la Boston, la sfârșitul anilor 1840. În recensământul american din 1850, cei doi sunt înregistrați ca locuind în aceeași pensiune cu familia Revaleon și lucrând ca bărbieri. Această profesie, coroborată cu statutul lor de rasă mixtă, le-a asigurat o poziție relativ favorabilă în rândul clasei de mijloc din Boston. Deși își dorea să devină pictor, Bannister s-a confruntat cu dificultăți în obținerea unei ucenicii sau a accesului la instituții academice, din cauza discriminării rasiale. Deși Boston era un important centru aboliționist, orașul se număra totodată printre cele mai segregate din Statele Unite în jurul anului 1860. Ulterior, Bannister și-a exprimat frustrarea față de lipsa unei formări artistice formale, atribuind realizările sale mai degrabă talentului înnăscut decât instruirii de specialitate.
Bannister a primit prima sa comandă de pictură în ulei în 1854, Nava spre exterior, realizată la solicitarea medicului afro-american John V. DeGrasse. Rama aurită a lucrării a fost realizată de Jacob R. Andrews, auritor, pictor și membru al Histrionic Club. Ulterior, DeGrasse i-a comandat lui Bannister portrete ale sale și ale soției sale. Patronajul oferit de membri ai comunității afro-americane, precum DeGrasse, a fost esențial pentru debutul carierei lui Bannister, întrucât această comunitate urmărea să sprijine și să evidențieze contribuțiile sale la cultura înaltă. În acest context, portretistica a fost percepută ca un gen privilegiat pentru exprimarea libertății și a oportunităților, iar majoritatea primelor comenzi ale lui Bannister aparțin acestui domeniu.
Prin intermediul ziarelor aboliționiste, precum The Anglo-African și The Liberator, precum și al scrierilor lui Martin R. Delany, Bannister a aflat despre alți artiști afro-americani, printre care Robert S. Duncanson, James Presley Ball, Patrick H. Reason și David Bustill Bowser, ale căror realizări i-au întărit convingerea că o carieră artistică era posibilă. Deși majoritatea instituțiilor culturale din Boston restricționau accesul persoanelor de culoare, Bannister a avut acces la unele dintre acestea, precum biblioteca Ateneului din Boston, care deținea colecții de artă europeană și găzduia expoziții ale pictorilor marini iluminiști, între care Robert Salmon și Fitz Hugh Lane.
Activist, artist și student în Boston Bannister a cunoscut-o pe Christiana Carteaux, coafeză și femeie de afaceri născută în Rhode Island din părinți afro-americani și narragansett, în 1853, când a aplicat pentru un post de frizer în salonul acesteia. Ambii erau implicați în mișcarea aboliționistă din Boston, iar frizeriile constituiau importante spații de întâlnire pentru aboliționiștii afro-americani. Cei doi s-au căsătorit la 10 iunie 1857, iar Christiana Carteaux a devenit principalul susținător și patron al carierei lui Bannister. Ulterior, cuplul a locuit timp de doi ani la Lewis Hayden și Harriet Bell Hayden, pe Southac Street nr. 66, o stație a Căii ferate subterane din Boston.
În 1855, William Cooper Nell a recunoscut ascensiunea artistică a lui Bannister în lucrarea Patrioții de culoare ai Revoluției Americane, menționând pictura Nava spre exterior. De asemenea, Bannister a fost încurajat să-și continue activitatea artistică de pictorul Francis Bicknell Carpenter. Până în 1858, el figura ca artist în directorul orașului Boston. În jurul anului 1862, Bannister a petrecut aproximativ un an la New York, unde a studiat fotografia, probabil pentru a-și susține practica picturală, după care a lucrat ca fotograf, realizând plăci solare și colorând fotografii. Printre primele sale portrete comandate se numără cel al lui Prudence Nelson Bell, realizat în 1864, perioadă în care a obținut și un spațiu de lucru în Studio Building din Boston. Acolo a intrat în contact cu artiști importanți, precum Elihu Vedder și John La Farge. După ce s-a afirmat ca artist, Bannister a fost elogiat de aboliționistul William Wells Brown într-o lucrare publicată în 1865.
Bannister a fost membru al comunității artistice afro-americane din Boston, alături de Edmonia Lewis, William H. Simpson și Nelson A. Primus. A cântat ca tenor în Corul Crispus Attucks, care interpreta cântece antisclavie la evenimente publice, și a fost membru al Histrionic Club. De asemenea, a participat ca delegat la Convențiile Cetățenilor de Culoare din New England din august 1859 și 1865, iar numele său apare în mai multe petiții publice publicate în The Liberator.
Bannister și Christiana Carteaux au fost membri activi ai Twelfth Baptist Church, o congregație aboliționistă militantă situată pe Southac Street, în apropierea locuinței lor de la Hayden House. În mai 1859, Bannister a îndeplinit funcția de secretar al întâlnirilor bisericii organizate ca reacție la încarcerarea sclavilor fugari în cazul Oberlin–Wellington, iar în 1863 a avut același rol în pregătirea festivităților dedicate Proclamației de Emancipare.
În timpul Războiului Civil American, Christiana Carteaux a militat pentru egalitatea salarială a soldaților afro-americani și a organizat, în 1864, un târg de ajutorare pentru regimentele 54 Infanterie, 55 Infanterie și 5 Cavalerie din Massachusetts, care nu fuseseră plătite de peste un an și jumătate. În sprijinul acestei cauze, Bannister a donat un portret în mărime naturală al lui Robert Gould Shaw, comandantul Regimentului 54, ucis în luptă. Lucrarea a fost expusă sub titlul Martirul nostru, potrivit aboliționistei Lydia Maria Child, și a fost elogiată în New York Weekly Anglo-African drept „un exemplar rafinat de artă”, inspirând totodată poezia „Portretul colonelului Shaw din Boston”, de Martha Perry Lowe. Pictura a fost achiziționată de statul Massachusetts și expusă în clădirea guvernamentală, însă locația sa actuală este necunoscută.
Portretul lui Robert Gould Shaw realizat de Bannister a fost unul dintre numeroasele memoriale dedicate lui Gould Shaw de către membri ai comunității artistice afro-americane din Boston, cum ar fi Edmonia Lewis. Aceste opere de artă, folosite în scopul practic de a strânge bani pentru soldații de culoare, contraziceau idealurile aboliționiștilor brahmani din Boston, precum Gould Shaw. Deși brahmanii susțineau abolirea, o vedeau mai degrabă ca pe un bine abstract decât ca pe o cauză concretă care avea nevoie de sprijin material. Laudele paternaliste aduse portretului de Lowe și Child au exemplificat diviziunea dintre aboliționiștii albi din Boston și comunitatea afro-americană. Prin opere de artă precum Memorialul Robert Gould Shaw din 1884, brahmanii din Boston au respins eticheta posesivă de „Martirul nostru” atribuită de artiști de culoare precum Bannister și Edmonia Lewis.
Activismul lui Bannister s-a manifestat și prin alte inițiative: pe 17 iunie 1865, el a adunat aproximativ două sute de membri ai Twelfth Baptist Church la o Mare Sărbătoare a Cumpătării pe Boston Common, mărșăluind sub un banner cu mesajul „Drepturi egale pentru toți oamenii”. Bannister a studiat ulterior la Institutul Lowell cu artistul William Rimmer, care preda cursuri de desen după natură între 1863 și 1865. Rimmer, recunoscut pentru expertiza sa în anatomia artistică, l-a ajutat pe Bannister să-și consolideze abilitățile într-un domeniu în care considera că are lacune. Datorită afacerii sale de fotografie, Bannister urma cursurile mai ales seara. Prin Rimmer și comunitatea de la Studio Building, el a fost influențat de picturile lui William Morris Hunt, inspirate de Școala de la Barbizon. La Institutul Lowell, Bannister a legat o prietenie de durată cu pictorul John Nelson Arnold; ambii au devenit membri fondatori ai Providence Art Club. Între 1868 și 1869, el a format un parteneriat temporar de pictură cu Asa R. Lewis, sub denumirea „Bannister & Lewis”, perioadă în care a început să se promoveze atât ca pictor de portrete, cât și de peisaje.
În ciuda primelor sale comenzi, Bannister a întâmpinat dificultăți în a obține o recunoaștere mai largă din cauza rasismului din Statele Unite. După emancipare și sfârșitul Războiului Civil, mulți aboliționiști s-au dispersat, diminuând patronajul acordat artiștilor afro-americani. Din cauza concurenței crescânde, Bannister l-a sprijinit puțin pe James Presley Primus, care venise la el în căutarea unui ucenic. Un articol din New York Herald l-a desconsiderat pe Bannister și opera sa, afirmând că „negrul are o apreciere pentru artă, deși este în mod evident incapabil să o producă”, ceea ce pare să-i fi sporit determinarea de a-și afirma succesul artistic. În același timp, el a început să fie recunoscut mai mult în cercurile artistice din Boston.
Perioada din Providence Susținut de Christiana Carteaux, Bannister a devenit pictor cu normă întreagă în 1870, după ce s-au mutat la Providence, Rhode Island, la sfârșitul anului 1869. Inițial, și-a stabilit un studio în clădirea Băncii Naționale Mercantile, apoi în clădirea Woods, împărțind etajul cu artiști precum Sydney Burleigh și legând o prietenie de durată cu George William Whitaker. A realizat mai multe peisaje, câștigând în 1872 un premiu la Expoziția Industrială de la Rhode Island pentru tabloul După-amiaza de vară, și a început să trimită lucrări la Boston Art Club. Bannister a primit recunoaștere națională în 1876, când a câștigat premiul întâi la Centenarul Philadelphiei pentru pictura sa în ulei Sub stejari, lucrare doar cu o semnătură pentru a fi evaluată obiectiv, fără a influența juriul prin identitatea sa.
Pe măsură ce cariera sa a evoluat, a primit numeroase comenzi și distincții, inclusiv medalii de argint de la Asociația Mecanicilor Caritabili din Massachusetts (1881 și 1884). Printre patronii săi s-au numărat Isaac Comstock Bates și Joseph Ely. Bannister a fost membru al consiliului de administrație al Școlii de Design din Rhode Island în 1878 și, în 1880, a contribuit la fondarea Providence Art Club, unde a predat cursuri și a participat la conducerea inițială a clubului. A expus lucrări la Boston Art Club, în Connecticut și la Academia Națională de Design din New York, precum și la Expoziția de Bumbac din New Orleans în 1885, unde lucrările sale au fost segregate de comisii.