Bombardarea Barcelonei a fost o serie de atacuri aeriene conduse de Italia fascistă și Germania Nazistă în sprijinul armatei rebele naționaliste a lui Franco, care a avut loc între 16 și 18 martie 1938, în timpul Războiului Civil Spaniol. Până la 1.300 de persoane au fost ucise și cel puțin 2.000 au fost rănite.
Contextul general În martie 1938, naționaliștii au început o ofensivă în Aragon, după Bătălia de la Teruel. La 15 martie, guvernul francez, condus de Léon Blum, a decis să redeschidă frontiera spaniolă iar aprovizionarea din Uniunea Sovietică a început să ajungă la Barcelona. Dictatorul fascist italian Benito Mussolini, fără a-l informa în prealabil pe Francisco Franco, a decis să efectueze raiduri aeriene masive împotriva Barcelonei, în convingerea că acest lucru „va slăbi moralul roșilor”. Mussolini, la fel ca generalul italian Giulio Douhet, credea că aviația putea câștiga războiul prin bombardamente strategice (numite și „bombardamente de teroare”), și a ordonat personal să efectueze un „bombardament continuu al Barcelonei, lent și susținut în timp”.
Bombardamentul Între 16 și 18 martie 1938, Barcelona a fost bombardată de către corpul aeronautic expediționar italian , ramura Forțelor Aeriene Italiene, care lupta în Războiul Civil Spaniol. Aceste bombardiere au decolat din Mallorca purtând însemnele spaniole pe aripi. Primul raid a avut loc pe 16 martie la ora 22:00, fiind efectuat de avioane de vânătoare germane . După aceea, au urmat șaptesprezece raiduri aeriene efectuate de bombardiere italiene și la intervale de trei ore, până la ora 15:00, pe 18 martie. În noaptea de 18 martie, cartierele muncitorești au fost grav afectate. Forțele Aeriene Republicane Spaniole (FARE) nu au trimis avioane de vânătoare la Barcelona până în dimineața zilei de 17 martie.
Barcelona dispunea de puține arme antiaeriene și nu avea acoperire aeriană, fiind practic lipsită de apărare. Bombardierele au survolat în tăcere orașul la altitudine mare și și-au repornit motoarele abia după ce au lansat bombele, ceea ce înseamnă că nu s-a putut da alarma și bombardierele nu au putut fi detectate decât după ce bombele au explodat asupra țintei . Italienii au folosit bombe cu explozie întârziată, concepute să treacă prin acoperișuri și să explodeze în interiorul clădirii, precum și un nou tip de bombă care exploda cu o forță laterală puternică, astfel încât să distrugă obiectele aflate la câțiva centimetri de sol. Valul repetat de atacuri efectuate de italieni a făcut ca alarmele de raid aerian ale orașului să devină inutile, deoarece nu mai era clar dacă sirenele anunțau începutul sau sfârșitul unui atac.
Bombardierele italiene au lansat 44 de tone de bombe. În loc să vizeze ținte militare, italienii intenționau să distrugă zonele industriale ale orașului și să demoralizeze tabăra republicană, într-o acțiune descrisă de unii autori drept primul bombardament zonal de tip „covor”. Țintele și obiectivele declarate erau depozitele militare, fabricile de arme, trenurile cu soldați și portul, dar clădirile civile, cinematografele, consulatele și teatrele au fost, de asemenea, lovite sau distruse în timpul bombardamentelorBarcelona air raid, 17 and 18 march.
Urmările Atacul a fost condamnat de democrațiile occidentale din întreaga lume. Secretarul de stat al SUA Cordell Hull a declarat: „Nicio teorie a războiului nu poate justifica un astfel de comportament. ... Simt că vorbesc în numele întregului popor american!”"Foreign News: Barcelona Horrors". Time. (28 March 1938).. Franco nu a fost informat inițial despre atacuri și a fost nemulțumit; pe 19 martie, a cerut suspendarea bombardamentelor, de teama „complicațiilor în străinătate”Thomas, Hugh (2006). The Spanish Civil War. Penguin Books: London. p. 785.Payne, Stanley G. & Palacios, Jesús (2014). Franco: A Personal and Political Biography. University of Wisconsin Press. p. 194.. Mussolini, pe de altă parte, era foarte mulțumit de bombardamente. Ministrul italian al afacerilor externe și ginerele lui Mussolini, Galeazzo Ciano, a declarat că: „Era mulțumit de faptul că italienii au reușit să provoace groază prin agresiunea lor, în loc să se complacă în mandolinele lor. Acest lucru ne va crește popularitatea în Germania, unde se iubește războiul total și nemilos.”.
Mai târziu în acel an, jurnalistul britanic , care se afla la Barcelona în acel moment, a publicat un articol despre atacuri. El a relatat că bombardierele au planat la altitudine mare pentru a evita detectarea de către detectoarele acustice ale avioanelor și și-au repornit motoarele abia după ce au lansat bombele, metodă pe care el a numit-o „abordarea silențioasă”. Efectul a fost că avioanele nu au fost detectate și alerta a sunat abia după ce bombele au explodat asupra țintei. Împreună cu perioada de timp dintre fiecare atac individual, acest lucru a avut un efect demoralizant asupra populației civile, care a suferit o anxietate prelungită, total disproporționată față de numărul de bombe aruncate pe o perioadă lungă de timp. Având în vedere faptul că alegerea țintelor din interiorul orașului nu avea o valoare militară evidentă și că atacurile au încetat fără un motiv aparent, Langdon-Davies a concluzionat că raidurile constituiau un experiment deliberat în utilizarea unor astfel de tactici, în vederea pregătirii aplicării lor în orice conflict ulterior dintre germani și italieni împotriva Regatului Unit
Vedeți și:
Legiunea Condor
Note
Resurse internet "Foreign News: Barcelona Horrors". Time. 28 martie 1938. Catalunya màrtir (1938). (în limba franceză cu subtitrare în catalană).
Categorie:Crime de război din Războiul Civil Spaniol Categorie:Bătălii și operații strategice de bombardare Categorie:Bătălii ale Războiului Civil Spaniol