Redding, Connecticut

Redding este o localitate cu statut de oraș încorporat în comitatul Fairfield, Connecticut, Statele Unite. Populația era de 8.765 de locuitori la recensământul din 2020.

Istorie

Înființare În perioada în care coloniștii au început să primească subvenții pentru terenuri în limitele actualului Redding, potecile nativilor americani traversau porțiuni din zonă, inclusiv Calea Berkshire care se întindea de la nord la sud.

În 1639, Roger Ludlow a cumpărat teren de la amerindienii locali pentru a întemeia Fairfield, iar în 1668 Fairfield a cumpărat o altă porțiune de pământ numită pe atunci Northfield, care cuprindea terenuri care fac acum parte din Redding.

În scopul colonizării, autoritățile din Fairfield au împărțit terenul nou disponibil în parcele numite la acea vreme „loturi lungi”, care de la nord la sud nu măsurau mai mult de o treime de milă în lățime, dar se întindeau de la est la vest până la 15 mile.

Nathan Gold, un om din Fairfield care avea să servească drept viceguvernator al Connecticutului între 1708 și 1723, a primit o concesiune de teren pentru 800 de acri în 1681.

Primii coloniști care s-au stabilit în zona actualului Redding au trăit lângă un sat de amerindieni condus de Chickens Warrups (menționat și ca Chicken Warrups sau Sam Mohawk în unele relatări), al cărui nume este inclus pe mai multe acte de proprietate funciară obținute de coloniști în întreaga zonă.

Conform înregistrărilor comitatului Fairfield și ale statului din perioada înființării orașului Redding, numele original al orașului era Reading, după orașul din Berkshire, Anglia. Probabil mai precis, însă, istoria orașului atribuie numele lui John Read, un important proprietar de pământuri, avocat proeminent în Boston și fost predicator congregaționalist convertit la anglicanism. Read a ajutat la delimitarea granițelor localității și la obținerea recunoașterii ei ca district al comitatului Fairfield în 1729. În 1767, la scurt timp după încorporare, numele a fost schimbat în ortografia actuală, Redding, pentru a reflecta mai bine pronunția sa.

În 1809, Congresul a acordat orașului Redding primul său oficiu poștal american, care a oficializat în 1844 ortografia numelui orașului.

Războiul de Independență și tabăra Armatei Continentale În anii dinaintea Declarației de Independență, tensiunile au crescut în Redding între loialiștii tory și numărul mai mare al celor care sprijineau rezoluțiile Congresului Continental, unii loialiști fugind pentru a scăpa de represalii. Aproximativ 100 de bărbați din Redding s-au oferit voluntar să servească sub comanda căpitanului Zalmon Read într-o companie a noului al 5-lea Regiment Connecticut, care a participat la asediul fortului Saint-Jean din Quebec în toamna anului 1775, înainte ca termenii de serviciu ai voluntarilor să expire la sfârșitul lunii noiembrie.

În 1777, Congresul Continental a creat o nouă Armată Continentală cu înrolări care durau trei ani. Regimentul 5 Connecticut a fost reformat, înrolând câțiva oameni din Redding, desemnați să păzească proviziile militare în Danbury, Connecticut. Aflând despre depozit, britanicii au trimis o forță de aproximativ 2.000 de soldați pentru a distruge proviziile, debarcând pe 26 aprilie la Westport (așa cum se numește în prezent) și întreprinzând un marș de 23 de mile spre nord. Coloana s-a oprit pe Redding Ridge pentru o pauză de două ore, mulți locuitori fugind într-o zonă împădurită și stâncoasă. Coloana britanică și-a reluat marșul spre Danbury, unde soldații au distrus proviziile, apoi s-au ciocnit cu forțele Armatei Continentale și ale miliției în Ridgefield, în timp ce se întorceau spre sud.

Pentru iarna anilor 1778–1779, generalul George Washington a decis să împartă Armata Continentală în trei divizii care încercuiau orașul New York, unde generalul britanic Sir Henry Clinton își stabilise cartierele de iarnă. Generalul-maior Israel Putnam a ales Redding ca tabără de iarnă pentru aproximativ 3.000 de soldați regulați și miliție aflați sub comanda sa. Tabăra Redding le-a permis soldaților lui Putnam să păzească depozitul de aprovizionare reaprovizionat din Danbury și să sprijine orice operațiuni de-a lungul Long Island Sound și a văii râului Hudson. Unii dintre bărbați erau veterani ai taberei de iarnă de la Valley Forge, Pennsylvania, din iarna precedentă. Soldații din tabăra Redding au îndurat lipsa de provizii, temperaturi scăzute și ninsori abundente.

Înființarea serviciului feroviar Construcția căii ferate Danbury și Norwalk a început în 1850 și lega cele două orașe urmând un traseu de 23 de mile de-a lungul văii râului Norwalk, care trecea prin Redding. Transportul regulat cu locomotive cu aburi a început la 1 martie 1852. Aceasta a dus la înființarea gărilor Redding în West Redding, Sanford în Topstone și gara Georgetown, construită inițial în Wilton, dar ulterior reconstruită în Redding.

Minerit dreapta|miniatura|Rocă de granat de culoarea scorțișoarei lângă gara din Redding. În 1876, după ce A.N. Fillow a început să extragă mică în cartierul Branchville din Redding, doi mineralogi de la Universitatea Yale au observat prezența unor minerale în pegmatit, și au furnizat fonduri pentru extinderea operațiunii. Istoricii spun că mina a produs între șapte și nouă minerale necunoscute până atunci, inclusiv unul numit reddingit. De-a lungul timpului, mina avea să producă cantități de cuarț, feldspat, mică, beril, spodumen și columbit.

O altă caracteristică geologică unică este roca de bază din apropierea gării. Aceasta este compusă din granat aproape pur și masiv.

Fabrica Gilbert & Bennett În 1834, Gilbert & Bennett Co. a achiziționat amplasamentul unei foste fabrici de piepteni de-a lungul râului Norwalk, în cartierul Georgetown din Redding, și a început să producă țesătură din plasă metalică pentru diverse utilizări, incluzând în timp site și plase pentru ferestre. În timpul Primului Război Mondial, armata americană a adaptat produsele companiei pentru plase de camuflaj, măști de gaze și căptușeli de tranșee; iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, produsele se uitilizau în cadrul corpului de transmisii. stanga|miniatura|Gilbert & Bennett în Georgetown, Connecticut. Un grup de capital privat a achiziționat compania în 1985 și a început relocarea operațiunilor în alte locații. În 1987, amplasamentul Gilbert & Bennett a fost inclus în Registrul Național al Locurilor Istorice ca parte a Districtului Istoric Georgetown.

Într-un document de nominalizare din 1987 pentru Registrul Național al Locurilor Istorice, susținătorii au citat Gilbert & Bennett drept un „anacronism” în istoria industriei și forței de muncă din SUA.

„Străzi rezidențiale liniștite, mărginite de copaci, converg spre un complex industrial funcțional; case istorice bine conservate stau alăturate fabricilor moderne; cartierele de mahala deteriorate, asociate cu industria modernă, nu există”, se arată în nominalizare. „Elita din Georgetown, aproape exclusiv oameni asociați cu Gilbert și Bennett, trăia în mijlocul muncitorilor săi. Cartierele etnice previzibile existau într-adevăr în Georgetown, în mare parte în afara districtului, dar angajații lor erau aparent încurajați să ocupe sau să construiască case lângă conacele managerilor și funcționarilor.”

În 1999, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a desemnat iazul fabricii și terenul înconjurător drept sit federal pentru a stimula remedierea poluării de acolo. De atunci, mai mulți dezvoltatori au încercat să finanțeze construcția unui proiect de dezvoltare rurală la amplasamentul Gilbert & Bennett, care să includă un amestec de clădiri rezidențiale și comerciale. dreapta|miniatura|Școala districtuală Umpawaug

Geografie Conform Biroului de Recensământ al Statelor Unite, Redding are o suprafață totală de din care este teren și , sau 1,75%, este apă. Redding se învecinează cu Bethel, Danbury, Easton Newtown, Ridgefield, Wilton și Weston.

Redding are nouă subdiviziuni principale: Redding Center, Redding Ridge, Poverty Hollow, Sunset Hill, Lonetown, West Redding, Branchville, West Redding River Delta și Georgetown. Multe dintre acestea au diverse subdistricte, cum ar fi Little Boston în Branchville, Redding Glen în Redding Ridge și Umpawaug în West Redding.

Topografie Topografia orașului Redding este dominată de trei creste, care se întind de la nord la sud, cu văi intermediare cu pante abrupte și cornișe stâncoase în unele secțiuni. Cea mai mare altitudine este de aproximativ 254 de metri deasupra nivelului mării, pe Sunset Hill, în partea de nord-est a orașului, iar altitudinea joasă este de aproximativ 85 de metri deasupra nivelului mării, la rezervorul Saugatuck, de-a lungul graniței de sud.

Patru pâraie curg spre sud prin Redding, spre Long Island Sound: râul Aspetuck, râul Little, râul Norwalk și râul Saugatuck.

Râul Saugatuck curge prin rezervorul Saugatuck, cea mai mare întindere de apă din Redding, creat în 1938 prin inundarea unei porțiuni din valea râului Saugatuck.

Evenimente meteorologice Uraganul Sandy, cu vânturi de intensitate similară cu cea a unei furtuni tropicale, a ajuns în Connecticut pe 29 octombrie 2012, doborând copaci în tot orașul și întrerupând alimentarea cu energie electrică a 98% din locuințe și afaceri.

Sandy a fost a treia furtună care a provocat pagube materiale în Redding și Connecticut alături de uraganul Irene din august 2011 și așa-numita „furtună de nord-est de Halloween” de la sfârșitul lunii octombrie a acelui an. Furtuna de nord-est a lăsat ninsoare abundentă pe copacii care încă aveau frunziș, rezultând o creștere a numărului de ramuri și trunchiuri rupte care au deteriorat proprietățile și liniile electrice, unele zone nefiind alimentate cu energie electrică timp de 11 zile.

Începând cu 15 octombrie 1955, ploile abundente au provocat inundații de-a lungul râului Norwalk și al altor căi navigabile din Connecticut. Inundațiile din 1955 au dus la ruperea unui baraj la fabrica Gilbert și Bennett și la inundarea cartierului Georgetown, pe lângă alte daune aduse proprietății și infrastructurii.

Un uragan din 1938, cunoscut sub numele de „Long Island Express”, a distrus culturile din Redding, dar vestul Connecticutului a fost ferit de impactul furtunii considerată cea mai distructivă din istoria înregistrată a Americii.

Marea Viscolă din 1888 (cunoscută și sub numele de Marele Uragan Alb din 1888) a îngropat Redding sub o cantitate abundentă de zăpadă în martie a acelui an, un locuitor amintindu-și că caii și vacile „stăteau până la mijloc” în zăpadă.

Climă Orașul se află într-o zonă climatică continentală umedă ( clasificare climatică Köppen : Dfa), cu ierni reci și înzăpezite și veri calde și umede, precum și patru anotimpuri distincte. Temperaturile maxime de vară sunt în medie în jurul valorii de 80°F (în jurul valorii de 20°C), cu minime în medie în jurul valorii de 60°F (în jurul valorii de 10°C).

Demografie

Conform recensământului din 2010, în oraș locuiau 9.158 de persoane, 3.470 de gospodării și 2.593 de familii. Redding are a treia cea mai mică densitate a populației din comitatul Fairfield, cu 285,3 persoane pe milă pătrată (110,2/ km² ). Între 2000 și 2010, populația orașului Redding a crescut cu 10,7%.

Compoziția rasială a orașului în 2010 era 94,90% albi, 0,70% afro-americani, 0,10% nativi americani, 2,20% asiatici, 2,10% din alte rase sau din două sau mai multe rase. Hispanicii sau latino-americanii de orice rasă reprezentau 2,60% din populație.

Din 3.470 de gospodării, 35,4% aveau copii sub 18 ani care locuiau cu ei, 66,1% erau cupluri căsătorite care locuiau împreună, 6,3% aveau o femeie cap de familie fără soț prezent, iar 25,3% nu erau familii. Persoanele fizice reprezentau 21,3% din totalul gospodăriilor, iar 12,1% aveau pe cineva care locuia singur și avea vârsta de 65 de ani sau mai mult. Mărimea medie a gospodăriilor era de 2,63 persoane, iar mărimea medie a familiei era de 3,07 persoane.