Republica Afganistan (1973–1978)

Republica Afganistan ( ; , Jumhūrī-yi Afğānistān) a fost prima republică a Afganistanului. Adesea numită Republica Daoud, a fost înființată în iulie 1973 de generalul Mohammad Daoud Han din dinastia Barakzai care le-a detronat pe vărul său, regele Mohammad Zahir Șah, printr-o lovitură de stat. Ocazia pentru lovitură a fost Constituția Afganistanului din 1964, care a luat puterea de la majoritatea membrilor familiei regale în favoarea centralizării sub Zahir Șah și descendenții săi, sub principiul democrației.Richard S. Newell (1997). Daoud Han era cunoscut pentru autocrația sa și pentru încercările de a moderniza țara cu ajutorul atât al Uniunii Sovietice, cât și al Statelor Unite, printre alții.

În 1978 a avut loc o lovitură de stat militară cunoscută sub numele de Revoluția Saur, declanșată de Partidul Democrat Popular din Afganistan, de orientare comunistă, în cadrul căreia Daoud și familia sa au fost uciși. „Republica Daoud” a fost ulterior înlocuită de Republica Democratică Afganistan, susținută de Uniunea Sovietică.

Istorie Formare În iulie 1973, în timp ce regele Mohammad Zahir Șah, monarhul afgan aflat atunci pe tron, se afla în Italia pentru o intervenție chirurgicală la ochi, precum și pentru terapie împotriva lombagiei, vărul și cumnatul său, generalul Mohammad Daoud Han, fost prim-ministru, a organizat o lovitură de stat la Kabul. Această lovitură de stat a răsturnat Regatul Afganistanului și a instaurat în locul său Republica Afganistanului, care era un stat cu partid unic. Generalul Daoud fusese forțat să demisioneze din funcția de prim-ministru de către regele Zahir cu un deceniu mai devreme. Regele a abdicat luna următoare pentru a evita riscul unui război civil total.

Conducerea cu partid unic După preluarea puterii, Daoud Khan, care s-a autoproclamat primul președinte al Afganistanului, și-a înființat propriul partid politic, Partidul Revoluționar Național. Acest partid a devenit unicul centru al activității politice din țară. În 1974, a fost introdus noul drapel al Afganistanului, precum și emblema sa, ceremonia de arborare a drapelului având loc în fața Palatului Prezidențial Arg.

În ianuarie 1977, a fost convocată o loya jirga în urma alegerilor pentru Adunarea Constituantă și a aprobat o nouă constituție care a instituit un stat prezidențial cu partid unic, opoziția politică fiind reprimată, uneori în mod violent.

Tot în 1973, , fost prim-ministru, a fost acuzat de complotarea unei lovituri de stat, deși nu este clar dacă planul viza noul guvern republican sau monarhia abolită. Maiwandwal a fost arestat și ar fi comis suicid în închisoare înainte de proces, însă o convingere larg răspândită susține că a fost torturat până la moarte.

Instaurarea comunismului După ce generalul Daoud a instaurat Republica Afganistanului în 1973, membri ai Partidului Democrat Popular din Afganistan (PDPA) au primit funcții în guvern. În 1976, președintele Daoud a instituit un plan economic pe șapte ani pentru țară. El a inițiat programe de instruire militară cu India și Egiptul, și a început discuții privind dezvoltarea economică cu Iranul. De asemenea, Daoud și-a îndreptat atenția către statele bogate în petrol din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită, Irakul și Kuweitul, printre altele, în căutarea de asistență financiară.

În timpul președinției lui Daoud, relațiile cu Uniunea Sovietică s-au deteriorat. Aceștia au considerat că orientarea sa către un leadership mai prietenos cu Vestul reprezenta un pericol, inclusiv criticile lui Daoud la adresa calității de membru al Cubei în Mișcarea de Nealiniere și expulzarea consilierilor militari și economici sovietici. Suprimarea opoziției politice a determinat, de asemenea, ca PDPA, sprijinit de sovietici și un aliat important în lovitura de stat din 1973 împotriva regelui, să se întoarcă împotriva lui.

Până în 1978, Daoud realizase foarte puțin din ceea ce și-a propus. Economia afgană nu înregistrase progrese reale, iar nivelul de trai al populației nu crescuse. De asemenea, Daoud a fost criticat pentru constituția cu partid unic din 1977, care l-a îndepărtat de susținătorii săi politici. În martie 1978, Daoud a vizitat Islamabad și a convenit să nu mai sprijine grupările rebele din Pakistan, precum și să expulzeze în viitor militanți . El a planificat, de asemenea, ca personalul militar afgan să fie instruit de Forțele Armate pakistaneze.

Când, până în 1978, afganii s-au dezamăgit de guvernul „care nu face nimic” al lui Daoud, oficialii PDPA au fost identificați de unii ca singurii responsabili de reformele economice și sociale. În acel moment, cele două facțiuni principale ale PDPA, anterior aflate într-o luptă pentru putere, au ajuns la un acord fragil de reconciliere. Ofițerii armatei simpatizanți comuniști planificau deja o mișcare împotriva guvernului. Conform lui , care a devenit șef de stat afgan în 1979, PDPA începuse să comploteze lovitura de stat încă din 1976, cu doi ani înainte ca aceasta să se materializeze.

Revoluția Saur miniatura|A doua zi după Revoluția Saur din Kabul. PDPA a preluat puterea printr-o lovitură de stat militară brutală în 1978, cunoscută sub numele de Revoluția Saur. La 27 aprilie, trupele de la baza militară de la Aeroportul Internațional din Kabul au început să se îndrepte spre centrul capitalei. Consolidarea puterii a durat doar 24 de ore, incluzând un raid aerian asupra (Palatul Prezidențial), iar unitățile insurgente ale armatei au preluat rapid instituțiile și liniile de comunicație critice. Daoud, detronat, și majoritatea membrilor familiei sale au fost executați în ziua următoare.Garthoff, Raymond L. Détente and Confrontation.

, secretar general al PDPA, a fost proclamat președinte al Prezidiului Consiliului Revoluționar și l-a succedat efectiv pe Mohammed Daoud Khan ca șef al statului. În același timp, el a devenit și șeful guvernului noii Republici Democrate Afganistan.

Politici Daoud Han a urmat politica bi-tarafi, adică „fără părți”, în timpul Războiului Rece. El a căutat investiții atât din partea Uniunii Sovietice, cât și a Statelor Unite. Seculariștii l-au sprijinit pe Daoud, deoarece era favorabil ca vălul islamic (și mai precis ) să rămână opțional pentru femeile afgane, însă extremiștii hărțuiau femeile care alegeau să nu poarte vălul, ajungând chiar să arunce acid pe picioarele neacoperite.

Îmbunătățirea relațiilor afgano–pakistaneze După răscoala din Valea Panjshir din 1975, o rebeliune eșuată susținută de Iran și Pakistan ( și ) care urmărea răsturnarea guvernului republican prin intermediul , Daoud a realizat că un Pakistan mai prietenos era în interesul său. Prin urmare, el a susținut rezolvarea disputelor de frontieră cu Pakistanul și echilibrarea relațiilor Afganistanului cu Uniunea Sovietică prin extinderea legăturilor cu Occidentul și prin contactarea țărilor musulmane precum Iran, Arabia Saudită, Irak, Kuweit, Egipt și altele pentru asistență financiară.

În timpul întâlnirii cu prim-ministrul din iunie 1976, Daoud a indicat că existau țări (referindu-se la Uniunea Sovietică) „care nu doreau să vadă ameliorarea relațiilor afgano-pakistaneze. Era imperativ ca acele părți să fie private de satisfacția de a asista la deteriorarea relațiilor dintre Afganistan și Pakistan”.Abdul Samad Ghaus, “The Fall of Afghanistan—An Insider Account” (Washington, DC: Pergamon-Brassy’s, 1988), pp. 127.

După o altă vizită a lui Daoud în august 1976, relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit, iar comerțul de tranzit a beneficiat semnificativ, permițând transportul surplusului de recolte din India pe cale terestră către Afganistan. În consecință, atât Bhutto, cât și Daoud erau aproape de a ajunge la un acord privind recunoașterea Liniei Durand în schimbul acordării de autonomie provinciei North-West Frontier (NWFP) și Belucistan de către Pakistan.

Acest acord nu s-a materializat din cauza loviturii de stat a lui Zia ul-Haq în iunie 1977, care a pus capăt guvernului lui Bhutto, iar Daoud a fost ucis un an mai târziu în timpul Revoluției Saur din aprilie 1978.Abdul Samad Ghaus, “The Fall of Afghanistan—An Insider Account” (Washington, DC: Pergamon-Brassy’s, 1988), pp. 127.

Armata La câteva zile după lovitura de stat, fosta Armata Regală Afghană sub Zahir Șah era menționată în ziarul ca Armata Republicană Afghană sub conducerea lui Daoud Khan.Abdul Samad Ghaus, “The Fall of Afghanistan—An Insider Account” (Washington, DC: Pergamon-Brassy’s, 1988), pp. 127. miniatura|220x220px|Emblema Ministerului Apărării al Republicii AfganistanDā Urdu Mojellā [National Army Magazine] (56th ed.). Un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite din 1973 afirma că exista o problemă a loialităților în cadrul armatei afgane, descriind situația astfel: „Populația, în general, consideră forțele armate ca un instrument al guvernului, mai degrabă decât ca o organizație a cetățenilor aflați în serviciul națiunii. Individul respectă, de regulă, autoritatea, dar acest respect este manifestat în primul rând față de propriul său șef tribal sau cap al familiei”. Până la sfârșitul anilor 1970, Forțele Aeriene Afgane dispuneau de peste 180 de aeronave, constând din avioane de vânătoare Mikoian-Gurevici MiG-17, Mikoian-Gurevici MiG-19 și Mikoian-Gurevici MiG-21, avioane de atac Suhoi Su-7BM și bombardiere Iliușin Il-28.

Daoud Han a depus eforturi intense pentru a cultiva legături militare mai strânse cu India, ca mijloc de a evita dependența totală de instruirea și aprovizionarea sovietică. Până în noiembrie 1974, Afganistanul a început o amplă consolidare militară de-a lungul Liniei Durand, beneficiind de promisiunea unui sprijin militar sovietic suplimentar, care includea echipament de infanterie, sisteme radar, 1.170 de tancuri (precum T-62, T-54 și T-55, precum și tancuri pentru montarea de poduri), peste 6.000 de piese de artilerie (inclusiv câte 500 de rachete SAM-7 și SAM-2), vehicule de transport, echipamente de infanterie, radare, 40 de avioane MiG-21 și 40 de avioane MiG-17, precum și 50 de elicoptere de luptă. 270 de ofițeri au plecat la instruire în Uniunea Sovietică, iar alți 250 au fost trimiși în India.Paliwal, Avinash (15 October 2017).

Sub conducerea lui Daoud, Armata Republicană Afgană și-a mărit, de asemenea, efectivele, de la 13 divizii de infanterie la 16. Fiecare dintre cele 3 corpuri de armată a fost întărit cu o brigadă mecanizată și un batalion de tancuri. De-a lungul frontului Jalalabad–Pasul Khyber, prezența Armatei Republicane Afghane a fost consolidată. Anterior, existaseră doar o brigadă de munte și o singură divizie de infanterie, până când acestea au fost întărite cu o divizie de infanterie care dispunea de propriul batalion de tancuri, precum și cu o brigadă de munte suplimentară, încă două batalioane de tancuri și o brigadă de infanterie. Toate aceste măsuri au fost întreprinse în vederea formării unui „Corp Jalalabad”, planificat să fie alcătuit din două divizii de infanterie, dintre care una divizie de munte, și o divizie blindată formată din trei batalioane de tancuri.

În zona Gardez–Matun, în fața orașului Bannu, Armata Afgană a fost de asemenea întărită. Un batalion de tancuri și o brigadă blindată au fost adăugate unui sector care conținea deja două divizii de infanterie și o brigadă de munte. În provincia Kandahar, Divizia 7 Blindată a fost reorganizată, două batalioane de tancuri fiind retrase și înlocuite cu trei batalioane de tancuri noi, dotate cu tehnică modernă. Forțelor Corpului 2 de Armată din Kandahar, care erau deja compuse dintr-o divizie de infanterie, o divizie blindată și o brigadă de munte, li s-au adăugat o brigadă mecanizată, o brigadă de artilerie, o brigadă antiaeriană și încă o brigadă de munte. Aerodromul Kandahar a fost activat și a devenit pe deplin operațional, găzduind două escadrile de avioane MiG-17.