Philipp Melanchthon (numele grecizat al lui Philipp Schwarzerd – în germană „pământ negru”; ) a fost un filolog, filosof, umanist, teolog, autor de manuale și poet neolatin. A fost cunoscut ca Praeceptor Germaniae. Prieten foarte apropiat cu Martin Luther, reformator el însuși, s-a distanțat, în cele din urmă de acesta, când a început să politizeze Reforma.

Biografie Copilăria Tatăl său, Georg Schwartzerdt era originar din Heidelberg și lui îi era încredințată dotarea militară a principelui. Mama sa, Barbara, fiica lui Johann (Hans) Reuter din Bretten, un negustor de vinuri și de stofe, era înrudită cu Elisabeth, unica soră a lui Johannes Reuchlin.

S-a născut în casa bunicilor de la Bretten, unde a și crescut împreună cu cei trei frați și cu sora lor. Bunicul din Brettheim (cum se numea pe atunci localitatea Bretten) s-a preocupat de educația lui de bază, îndeosebi de studiul limbii latine, grație lecțiilor lui Johannes Unger.

Copilăria i-a fost adânc marcată când tatăl său s-a întors bolnav dintr-o expediție militară (se zicea că ar fi băut apă dintr-o fântână otrăvită; dar se pare că era vorba de o boală profesională cauzată de plumb și de alte substanțe chimice care se foloseau în armata de pe atunci). Numai credința profundă a lui Georg Schwartzerdt l-a ajutat să depășească acel moment de criză.

Avea numai 11 ani când, la 17 octombrie 1507, i-a murit bunicul și la zece zile după și tatăl. În urma acestei pierderi, Filip a fost trimis la rudele de la Speyer.

Formarea Împreună cu fratele său Georg, au frecventat școala de latină din Pforzheim, pe când locuiau la Elisabeth (Els), sora lui Johannes Reuchlin.

Activitate

În mod foarte discret, Luther susținea poligamia, bazându-se pe Biblie; în schimb prietenul său Melanchthon o susținea în mod fățis. În cele din urmă, poziția lor a devenit notorie când s-a aflat de bigamia landgrafului de Hessa, care fusese sfătuit de ei, ceea ce a stârnit un enorm scandal în Germania.

Luther considera poligamia ca fiind inoportună, dar permisă conform Bibliei; el considera că nu are căderea să revoce permisiunea acordată în Vechiul Testament.

Melanchthon nu avea cum să nege acordul său, din moment ce a fost martor ocular la căsătoria landgrafului cu a doua nevastă. Martin Bucer, la fel.

Melanchthon i-a propus de asemenea lui Henric al VIII-lea al Angliei să practice bigamia. Luther a făcut și el același lucru.

Luther, Bucer și Melanchthon nu susțineau poligamia pentru creștinii de rând, ci doar pentru a îndeplini interesul politic.

Note

Bibliografie

Categorie:Nașteri în 1497 Categorie:Decese în 1560 Categorie:Filozofi germani Categorie:Luterani Categorie:Teologi creștini din secolul al XVI-lea Categorie:Umaniști germani Categorie:Filologi germani Categorie:Teologi germani Categorie:Poeți latini Categorie:Absolvenți ai Universității din Heidelberg Categorie:Eponime ale asteroizilor Categorie:Scriitori de limbă latină din secolul al XVI-lea