Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris

Statutul lui Cuza sau Statutul Desvoltător Convențiunii din 7/19 august 1864 a fost un act cu caracter constituțional adoptat la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Motivat de împroprietărirea țăranilor clăcași și eliberarea lor de corvezi, statutul a făcut guvernarea mai autocratică, crescând influența domnitorului și, în același timp, mai democratică, crescând egalitatea dreptului de vot și reducând influența marilor latifundiari în adunarea aleasă.

La conferința de la Constantinopole care a urmat proclamării Statutului, actul este recunoscut cu modificări minore și, într-o anexă atașată actului, se admite pentru prima dată autonomia internă completă a Principatelor-Unite. Actul devine astfel prima Constituție a României.

Istoric Proiectul de constituție al „Cărvunarilor” de la 13 septembrie 1822 Document a fost descoperit de către E. Hurmuzaki în arhiva Consulatului rus de la Iași (Eudoxiu Hurmuzaki, p. 81). a fost opera novatorilor (liberalii de mai târziu) A.D. Xenopol, p. 94 și ciocoilor (numiți la vremea respectivă cărvunari) N. Iorga, Istoricul constituției românești, p. 20Eudoxiu Hurmuzaki, p. 55 inspirați direct de marele vornic Iordache Drăghici N. Iorga, Istoricul constituției românești, p. 21 și redactat probabil de către comisul Ionică Tăutu.

Revoluția de la 1848, care a început prin citirea Proclamației de la Islaz pe 9/21 iunie 1848, a avut un proiect de Constituție a României care nu a putut fi realizat datorită înfrângerii revoluției. Acad. Dan Berindei, Islaz - 1848. Guvernul provizoriu și prima Constituție, HistoriaAlocuțiunea din 11 iunie 2008

În această perioadă, Moldova și Valahia au fost guvernate după „acte cu caracter constituțional” (de exemplu, Regulamentul organic) sau alte dispoziții care, pentru a fi schimbate, cereau aprobarea Imperiului Otoman sau Rus. După Războiul Crimeii, principatele au fost guvernate urmând Convenția de la Paris din 7/19 august 1858, adoptată după Tratatul de Pace din 30 martie 1856 și semnată de Imperiul Otoman și puterile garante Franța, Marea Britanie, Austria, Prusia, Rusia, și Sardinia. .

Context Convenția de la Paris preciza procesul de guvernare, legea electorală și unirea „sub numirea de Principatele-Unite Moldavia și Valahia Articolul 1. ”, dar „în țărâmurile [limitele] stipulate prin înțelegerea Puterilor garante cu Curtea Suzerană Imperiul Otoman. . Articolul 2. ”

Domnitorii sunt aleși pe viață Articolul 10. , numesc magistrații Articolul 7. , propun legile și numesc administrația civilă. Articolul 14. Se stabilește o uniune vamală, poștală și o coordonare în pregătirea militară, dar bugetele, adunările legislative alese pe șapte ani, guvernele, sunt separate. Două instituții, cu sediul la Focșani și comune ambelor principate, sunt prevăzute: o Înaltă Curte de Casație și Justiție, precum și o Comisie Centrală permanentă formată din 16 membri (fiecare jumătate aleasă separat de cele două Adunări și cu termenul expirând odată cu adunarea care i-a ales), care propune legislația comună și activează de asemenea ca o Curte Constituțională.

Un prim proiect de constituție a Principatelor-Unite a fost dezbătut în prima sesiune a Comisiei Centrale în primăvara lui 1859, la scurt timp după dubla alegere a lui Cuza în ianuarie 1859. Această constituție propusă (o singură adunare și o comisie specială alese diferit, noi reguli pentru alegerea domnitorului, etc.) ar fi abrogat complet Convenția, singurul document care garanta unirea principatelor, la mai puțin de un an de la semnarea ei. Kogălniceanu s-a opus, văzând în el un joc politic al anti-unioniștilor și considerând că stabilizarea unirii recent obținute este mai importantă decât un document declarativ care antagonizează puterile garante și Imperiul Otoman. Proiectul de constituție nu a fost aprobat.

Realizarea unirii efective va dura trei ani, timp în care o singură guvernare este treptat realizată, cu un singur buget și o singură adunare. În tot acest timp Cuza a promulgat un mare număr de decrete, legi și regulamente după model francez, organizând numeroase instituții, dintre care Consiliul de Miniștri, Curtea de „Compturi” (Curtea de Conturi mai târziu), și un Consiliul de Stat care prepara proiectele de legi propuse de domnitor. Se organizează învățământul primar și secundar, autoritatea judecătorească în judecătorii, tribunale, Curtea de Casațiune, Ministerul Public, armata, sistemul metric de măsuri și greutăți, etc. Codicele Române, 1865.

Dar se ajunge la un impas în reforma agară, care necesita aprobarea Adunării. La 2 mai 1864 adunarea este dizolvată și se anunță noi alegeri pentru o adunare aleasă după o nouă lege electorală. Este proclamat Statutul și se anunță un referendum pentru adoptarea lui.

Prevederile statutului Ca și unirea efectivă a principatelor și secularizarea averilor mănăstirilor „grecești”, Statutul a fost decis în țară. Statutul și noua lege electorală sunt semnate de Cuza, Kogălniceanu (prim-ministru și ministru al afacerilor interne), Nicolae Rosetti-Bălănescu (ministrul afacerilor externe), Dimitrie Bolintineanu (ministrul cultelor), generalul Gheorghe Manu și P. Orbescu (ministrul justiției).

Deși unele din articolele Convenției nu mai sunt relevante (de exemplu, Comisia Centrală fusese desființată între timp), Statutul este bazat pe Convenție pentru că aceasta rămâne documentul care garanta unirea. De asemenea, pentru a arăta necesitatea Statutului, se face cu diplomație trimitere la prevederile Convenției, care cerea îmbunătățirea situației țăranilor clăcași:

În Statut, legile pot fi inițiate numai de domnitor și sunt pregătite cu ajutorul Consiliul de stat.Articolul 3. Statutul introduce un Senat controlat de domnitor, dar Adunarea Deputaților este în întregime aleasă și

adică a domnitorului, Senatului și Adunării Deputaților. Statutul, secțiunea „Modificațiuni”.

Dinspre oligarhie spre democrație Statutul lui Cuza trebuie considerat împreună cu legea electorală care îi este atașată pentru că, înaintea introducerii votului universal și egal, o importanță deosebită o avea legea electorală care determina cum sunt aleși deputații și, implicit, cum vor vota ei.

Convenția a desființat titlurile, rangurile și privilegiile de clasă ale boierilor. Dar, legea electorală a Convenției avea condiții foarte avantajoase pentru marii latifundiari. Cei cu un venit de peste 1000 „galbeni” pe an (aproximativ 10,000 lei) alegeau aproximativ două treimi din deputați. Cei cu un venit între 100 și 1000 galbeni alegeau restul de o treime din deputați. Un galben (o monedă de aur) valora aproximativ 10 lei (o moneda de argint). Principatele-Unite nu aveau dreptul să bată monedă și foloseau diferite monezi străine.

Pentru comparație, o slujbă de funcționar începea cu un salariu de 500-1000 lei pe an, care creștea la 3000 lei pentru un funcționar experimentat cu multe responsabilități. Doar câteva persoane din administrație aveau un venit de peste 10,000 lei pe an (de exemplu, președinții tribunalelor județene). Astfel, pentru că nu exista multă industrie sau prestare de servicii costisitoare, cei cu un venit peste 10,000 lei erau în cea mai mare parte marii latifundiari, foștii „boieri de rang mare”, cu sate întregi de țărani clăcași lucrând pe moșia lor.

Guvernarea era oligarhică pentru că acești aproximativ 3,000 de mari latifundiari La o populatie de aproximativ 5 milioane. controlau adunarea deputaților. Prevederile acestei legi electorale duceau la situații neobișnuite. De exemplu, unicul locuitor cu un venit peste 10,000 lei și drept de vot într-un district mai sărac (Ismail) alegea singur, perfect legal, deputatul districtului. Este astfel clar de ce a fost necesară o revizuire a Convenției pentru împroprietărirea țăranilor. Cuza însuși provenea dintre marii latifundiari și avea un venit anual de peste 3,000 galbeni (una din condițiile alegerii domnitorului). Dar el se alătură celor mulți, împotriva marilor latifundiari, și cere o guvernare mai democratică.

În noua lege electorală, pentru Adunarea Deputaților, voturile celor cu un venit de peste 1,000 lei, care includ numeroși funcționari de la orașe, contează egal cu voturile marilor latifundiari. Se mai prevede o clasă de alegători care plătesc o taxa de 48 lei pentru a vota, dar este nevoie de 50 din ei pentru a alege un alegător direct sau votul lor echivalează cu 1/50 dintr-un vot direct. Legea electrorală atașată Constituției din 1866 a făcut guvernarea mai oligarhică din nou, deși nu atât de exagerat cum era ea prevăzută în Convenție.

Rezultat Statutul a fost propus spre aprobare prin plebiscit Decretul nr. 517 din 2 mai 1864 al lui Alexandru Ioan Cuza, publicat în Monitorul - Jurnal Oficial al Principatelor Unite Române, nr. 99 din 4/16 mai 1864 . În plebiscitul între 10/22 și 14/26 mai 1864 au fost exprimate 682.621 de voturi pentru „da”, 1.307 voturi pentru „nu” și 70.220 abțineri. Dinu C. Giurescu (coordonator), Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București 2003, ISBN 973-45-0432-0, p. 208

La 25 mai 1864 Cuza pleacă la Contantinopole pentru a convinge Imperiul Otoman și puterile garante să accepte Statutul. Cu excepția Franței Aliat constant al lui Cuza și susținător consecvent al reformei agrare. și Italiei Nou reunită și ea. , celelalte state semnatare ale Convenției de la Paris se opun. Dar momentul este prielnic, pentru că disensiuni dintre puterile garante în alte probleme de politică europeană fac imposibilă obținerea unui consens între ele care să împiedice aplicarea Statutului. Cuza declară că se va întoarce în țară dacă nu se ajunge în curând la un acord. Statutul este acceptat de puterile garante cu modificări minore, prin Protocolul Conferinței de la Paris din 16/28 iunie 1864 și este promulgat la 2/14 iulie 1864.

O consecință imediată după adoptarea Statutului prin referendum și acceptarea lui de Imperiul Otoman și puterile garante a fost promulgarea prin decret Conform articolui 18 al Statutului. la 15 august 1864 a reformei agrare, un proiect național și motivația pentru întreaga inițiativă. Trei milioane de clăcași au devenit trei milioane de proprietari de pământ ca urmare a împroprietăririi. Cuza în scrisoarea către Carol I din 1867. O adunarea formată din 160 de deputați este aleasă și ea ulterior după noua lege electorală.

Constituție a României

O altă realizare importantă este recunoașterea pentru prima dată în anexa cu modificările aduse Statutului că

Astfel, Statutul nu rămâne documentul cu un scop precis și practic (împroprietărirea țăranilor), el devine cu această precizare prima Constituție a României. Cuza subliniază diferența în discursul cu ocazia promulgării Statutului și a noii legi electorale din 2 iulie 1864:

Ca și alegerea unui singur domnitor în 1859, centralizarea administrației, unirea adunărilor după 1862 la București Iașiul, la jumătate de oră de Prut, nu mai era un candidat viabil pentru capitala Principatelor-Unite după ocuparea Basarabiei de Imperiul Rus. , secularizarea averilor mănăstirilor „grecești” Având călugări greci și închinate mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, etc. în 1863, Statutul și noua lege electorală sunt decizii luate intern, iar modificările aduse Statutul recunosc oficial această autonomie internă.

Note

Bibliografie A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Partea I De la origina până la 1848, Partea II De la 1848 până la 1866, Librăria Stănciulescu, București, 1920 Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Supliment I, vol. 4 Nicolae Iorga, Istoricul constituției românești, în Noua constituție a României și noile constituții europene, Institutul Social Român, Tiparul Cultura Națională, București, 1922 Codicele Române, cu note de Vasilie Boerescu, București, 1865 Legiurea Caragea, re-publicată sub îngrijirea lui C. N. Brăiloiu, București, 1865 A. D. Xenopol Istoria Românilor din Dacia Traiană, Domnia lui Cuza Vodă (partea I și II, vol. 13 and 14), Editura Cartea Românească, București.