Leul românesc (plural: lei, codul ISO 4217: RON) este unitatea monetară a României. Un leu este subdivizat în 100 bani (singular: ban).Lista țărilor, a teritoriilor și a monedelor, europa.eu
Pe 1 iulie 2005, România a realizat o reformă monetară, schimbând leul anterior (codul ISO 4217: ROL) cu un leu nou (RON). 1 RON este egal cu 10 000 ROL. România a intrat în Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007 și este de așteptat să treacă la moneda unică europeană, euro.BNR, Prezentări și interviuri România, adoptarea euro și Uniunea Bancară, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată.
Etimologie thumb|200px|left|Löwenthaler (Taler-leu) olandez emis în 1660.
În secolul al XVII-lea în statele românești circulau printre alte monede, taleri-leu olandezi (în , iar în și, până în 1901, Löwenthaler), denumiți astfel deoarece aveau gravat pe revers un leu rampant.
Chiar și după ieșirea din uz a talerilor, numele de „leu” a fost păstrat ca termen generic pentru monede. În 1867, leul românesc a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Istorie
Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î.Hr. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.
În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538 d.Hr.
Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă (1713)Romanian coins: 5 ducați de aur emiși de Constantin Brâncoveanu Moneda avea diametrul de 35 mm și 17,05 g. a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și considerată drept „un semn de independență”Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și pînă azi, p.410., dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
thumb|right|200px|Monedă Sadagura cu valorile nominale de o para / trei denghi, care a circulat în Principatele Române (Moldova și Muntenia), emisă în 1772 de armata de ocupație rusă.
Monedele Sadagura au fost primele monede comune Principatelor Române Moldova și Muntenia, fiind puse în circulație de către armata de ocupație rusă, în timpul Războiului Ruso-Turc (1768-1774).
Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint (din În : în română, „douăzeci”.: „denumirea monedei de 20 creițari”), stanga|miniatura|216x216px|Probă monetară de 5 sutimi din 1864 Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal prețios din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii ale statelor vasale.
Cuza a bătut totuși în 1864 la Paris o monedă de aramă de cinci sutimi cu chipul lui, dar această monedă n-a fost pusă în circulație din cauza opoziției Turciei. I s-a întâmplat lui Cuza ceea ce i se întâmplase cu câțiva ani mai înainte Domnitorului Barbu Știrbei care, bătând monede fără învoirea Turciei, a fost silit să le retragă din circulație.C.I. Condurache, Istoricul sistemelor monetare în țările române până la 1867, în: Buletinul Societății Numismatice Române, anii XXVII-XXVIII Nr. 81-82, 1933-1934, p. 58
Primul leu Perioada antebelică thumb|10 bani, 1867 thumb|Monedă de aur, cu valoarea nominală de 20 de lei, emisă în 1870; diametrul monedei este de 21 mm, iar greutatea de 6,43 g. thumb|Bilet ipotecar de 10 lei, la 1877 thumb|Monedă de aur, cu valoarea nominală de 20 de lei (revers), emisă în 1883, Uniunea Monetară Latină: titlul de 900‰, iar greutatea de 6,45 g. thumb|Bancnote de: 50 bani, 25 bani, 10 bani, cu chipul regelui Ferdinand, la 1917.Bancnota de 10 bani a intrat în Cartea Recordurilor "Guinness" drept cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă în 1917, are ștampila Ministerului de Finanțe al României și are dimensiunile 27,5 x 38 mm.Smallest paper money Prin Legea pentru înființarea noului sistem monetar și fabricarea monetelor naționale, votată de Adunarea Deputaților la , adoptată de Senat la C.I. Condurache, Istoricul sistemelor monetare în țările române până la 1867, în: Buletinul Societății Numismatice Române, anii XXVII-XXVIII Nr. 81-82, 1933-1934, p. 59 și publicată în Monitorul, Jurnal oficial al României, nr. 89 din , s-a stabilit leul ca unitate monetară națională. Acesta era o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Propunerea denumirii monedei ca „leu”, i-ar fi aparținut lui Cezar Bolliac, iar cea de „bani” lui Cristian Tell.
Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, cu valori nominale de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, care au fost bătute în Anglia în 1867.
În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu valoarea nominală de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu valori nominale de 50 de bani (denumite popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.
La 3 martie 1870, a fost înființată Monetăria Statului, care a putut bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. În acel an 1870, au fost bătute monedele de argint, cu valoarea nominală de 1 leu și de aur, cu valoarea nominală de 20 de lei, desenate de gravori celebri, în epocă, germani (Kullrich, Scharf) și francez (Paulin Tasset). Din cauza lipsei de monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce a condus la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble”, care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.
Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.
La 1 aprilie 1880, a fost înființată Banca Națională a României, care era singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
Sediul Băncii Naționale a României a fost construit între 1884 și 1889, după planurile arhitecților francezi Albert Galleron și Joseph Cassien-Bernard.
Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valori nominale de 5, 10 și 20 bani, care au fost bătute la monetăria Bruxelles.
În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, la sărbătorirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Garantat în aur și argint, leul românesc a rămas o monedă europeană stabilă până la Al Doilea Război Mondial,Mihail Gr. Romașcanu, Tezaurul român de la Moscova, editura Saeculum, București 2000 (reeditare a textului original din anul 1934). în ciuda faptului că moneda a trecut prin diverse încercări precum:
- aurul Băncii Naționale a României, trimis la adăpost de invazia germană, în 1916 și 1917 la Moscova, a fost confiscat de puterea sovietică, iar doar o foarte mică fracțiune simbolică a fost înapoiată, în pofida cererilor reiterate de România;
- costurile unificării monetare din 1920 (7.079.000.000 lei), prin care România a răscumpărat monedele care circulau în teritoriile unite cu România între 1918 și 1919 (coroane austro-ungare, ruble), precum și leii fără acoperire emiși de Administrația Militară de Ocupație în România prin Banca Generală Română, în timpul Primului Război Mondial.
Uniunea Monetară Latină
România a aderat la Uniunea Monetară Latină (organizație monetară internațională, fondată pe regimul bimetalismului aur-argint) în 1889, odată cu Austro-Ungaria, Bulgaria, Venezuela, Serbia, Muntenegru și San Marino. Organizația fusese creată în 1865 de Franța, Belgia, Italia, Elveția, Luxemburg și a intrat în vigoare la 1 august 1866. Statelor fondatoare li s-au alăturat Grecia, apoi Spania, în 1868. Statele membre au fost de acord să schimbe moneda națională la un standard de 4,5 grame de argint sau 0,290322 grame de aur (un raport de 15,5 la 1) și să le facă în mod liber interschimbabile. Astfel, de exemplu, moneda de aur, cu valoare nominală de 20 de franci francezi avea aceeași valoare cu moneda cu valoare nominală de 20 de lei românești. Potrivit Tratatului, monedele fiecărui stat membru aveau curs legal în fiecare stat din Uniune (cu o plafonare pentru monedele divizionare de argint).
Uniunea Monetară Latină s-a autodizolvat la 1 ianuarie 1927.
thumb|5 lei, 1920 thumb|20 lei, 1930
Perioada interbelică și Al Doilea Război Mondial
După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației, din cauza distrugerii economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble rusești) din teritoriile nou-dobândite, precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană. Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a acceptării leului de ocupație sovietic. Obligarea României la plata unor uriașe despăgubiri de război a dus inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100 000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5 000 000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.
Al doilea leu thumb|Ultima bancnotă, emisă la 5 decembrie 1947, înainte de instaurarea R.P.R. Prin Reforma monetară din 1947, s-a făcut prima denominare a leului, la un raport de 20.000:1. Reevaluarea a fost realizată de Guvernul Petru Groza (2) fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o sumă fixă din moneda veche, diferențiat în funcție de statutul social și profesional. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa de mijloc și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a comunismului în România. După refromă, paritatea leu-dolar era de 150 de lei stabilizați pentru 1 dolar.
Galerie de fotografii cu bancnote care au circulat între 1948-1952