Tratatul de la Arras încheiat la 21 septembrie 1435, este acordul prin care regele Carol al VII-lea al Franței și ducele Burgundiei, Filip cel Bun, au soluționat lungul conflict dintre armagnaci și burgunzi.Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, p. 496.

Context istoric Ducele Ioan cel Neînfricat a devenit conducătorul Burgundiei în 1404. În conflictele politice din Franța, el a fost în fruntea partidei burgunzilor, câștigând o influență dominantă la curtea regală. În 1407 conflictul său cu armagnacii a culminat cu asasinarea conducătorului acestora, ducele Ludovic de Orléans. În 1419 încercarea lui Ioan cel Neînfricat de a ajunge la o înțelegere cu delfinul, viitorul rege Carol al VII-lea, s-a sfârșit prin asasinarea sa pe podul de la Montereau de către oamenii delfinului.

Asasinarea lui Ioan cel Neînfricat l-a determinat pe fiul și moștenitorul acestuia, Filip al III-lea (supranumit cel Bun), să se alăture englezilor după Tratatul de la Troyes încheiat la 21 mai 1420. Englezii, sub conducerea regelui Henric al V-lea, înaintau în Franța. Regele Franței, Carol al VI-lea (supranumit cel Nebun), influențat de soția sa, Isabela, a convenit prin acest tratat ca fiica sa, Caterina, să se căsătorească cu regele Henric al V-lea, urmând ca după moartea sa, acesta să cârmuiască Anglia și Franța în uniune personală. Delfinul, fratele Caterinei, a fost exclus din linia de succesiune și exilat datorită implicării sale în uciderea ducelui Ioan cel Neînfricat. Burgundia, alături de Anglia, s-a îndreptat împotriva delfinului (viitorul rege Carol al VII-lea), pe care îl considera vinovat de aceste urmări. Alianța a durat până la Conferința de Pace de la Arras.

În martie 1433 moartea neșteptată a Annei de Burgundia, soția ducelui de Bedford, John de Lancaster, regentul Angliei, a slăbit legăturile dintre dinastia Lancastrian și ducele Filip al III-lea. Ducele, deja bătrân, s-a îndrăgostit de Jacquetta de Luxemburg, în vârstă de șaptesprezece ani, moștenitoarea Ducatului de Luxemburg, vasală a ducelui Burgundiei. Acesta a fost nemulțumit de căsătoria care a avut loc pe 22 aprilie 1433 la Thérouanne.

Pe 16 ianuarie 1435 la Nevers au fost create premizele încheierii unui acord: cancelarul Franței, noul conetabil Arthur de Richemont și ducii de Bourbon și Orléans s-au întâlnit cu ducele Filip cel Bun. Orléans a stabilit o condiție pentru negocierile de pace: eliberearea lui Carol de Orléans, prizonier de mulți ani în Anglia. Moartea ducelui Bedford în iunie 1435 la Rouen, a grăbit cursul discuțiilor. Apropierea francezilor de împăratul Sigismund al Sfântului Imperiu Roman și revolta țesătorilor din Flandra care nu mai puteau importa lână din Anglia prin portul Calais, l-au îngrijorat pe ducele Filip care a decis să părăsească tabăra regelui Angliei, Henric al VI-lea, amintindu-și și că acesta era și primul pair al Franței. La inițiativa sa a început o conferință de pace în trei, la Arras deschisă la începutul lunii august. Ducele Burgundiei era însoțit de fiul său, Carol (supranumit ulterior Temerarul), de numeroșii săi bastarzi, de stăpânii provinciilor Burgundiei și de indispensabilul său consilier, Nicolas Rolin. Englezii au trimis o delegație condusă de cardinalul de Beaufort, arhiepiscopul de York, contele de Suffolk și Pierre Cauchon, reprezentantul francezilor care se alăturaseră englezilor, după ce devenise episcop de Lisieux, în ciuda dorinței sale de a deveni episcop de Rouen. Francezii erau reprezentați de mari nobil, asistați de juriști eminenți, doctori ai Universității din Paris.

Dar autoritatea morală supremă, care garanta buna desfășurare a negocierilor și deciziile adoptate, fusese încredințată legatului papal asistat de secretarul său, inteligentul și învățatul Enea Silvio Piccolomini (viitorul papă Pius al II-lea), precum și de cardinalul Ciprului, purtător de cuvânt al Conciliului de la Basel al cărui delegat era. miniatura|Proclamarea păcii după Tratatul de la Arras (La Cronicque du temps de trois chrétien roy Charles, septisme de ce nom, roy de France de Jean Chartier, sec. al XV-lea) Congresul de la Arras a fost un eveniment de o importanțâ excepțională. Negocierile au fost aproape întrerupte datorită englezilor care au părăsit conferința înainte de semnarea tratatului de pace: ei doreau ca regele Franței să se declare vasal al regelui Angliei. Acesta a fost un obstacol readus constant pe masa negociatorilor. După plecarea englezilor, regele Franței și ducele Burgundiei au ajuns la un compromis, dar sfera tratatului a fost diminuată de faptul că pacea pe care au stabilit-o nu era una „europeană”, ci un acord între două state, Franța și Burgundia.

Tratativele de pace Pe 5 august 1435 o conferință de pace sub auspicii ecleziastice, a început la Abația Saint Vaast, lângă Arras. Conflictele dintre Franța, Anglia și Burgundia au făcut obiectul negocierilor prezidate de cardinalii Niccolò d'Albergati, reprezentantul papei, și Hugh de Lusignan, reprezentantul Conciliul de la Basel (1431–1449).

Negociatorii principali trimiși de Carol al VII-lea au fost ducele Carol de Bourbon, arhiepiscopul de Reims, Regnault de Chartres, și conetabilul Franței, Arthur al III-lea de Bretania. Interesele regelui Angliei, Henric al VI-lea, au fost reprezentate de episcopul de Winchester, Henric Beaufort, episcopul de Lisieux, Pierre Cauchon, și de contele de Suffolk, William de la Pole. Filip cel Bun a reprezentat personal interesele Burgundiei.

Trimiși ai regelui Neapolelui, ai ducilor de Bretania, Orléans și Alençon, ai Universității din Paris și ai celor mai importante orașe din Franța au fost observatori. De asemenea, a fost prezent la negocieri împăratul Sigismund de Luxemburg.

Amadeus al VIII-lea de Savoia, devenit ulterior antipapă sub numele Felix al V-lea, a participat și el la negocierile de pace. Abila sa mediere a dus la apropierea Franței de Burgundia.

Acordul dintre Franța și Burgundia Prin tratatul din 21 septembrie 1435, Carol al VII-lea a confirmat posesiunile cedate în 1424, le-a completat prin cedarea unor enclave regale de pe teritoriul Ducatului de Burgundia și a promis că va pedepsi ucigașii ducelui Ioan cel Neînfricat. De asemenea, el a cerut oficial scuze lui Filip cel Bun pentru uciderea tatălui său.

Burgundia a obținut o independență efectivă dar ducele Burgundiei a rămas vasalul regelui Franței însă a fost exceptat de la obligația omagiului feudal și primit câteva noi teritorii:

comitatele Auxerre și Mâcon; orașele de pe valea râului Somme, între care Péronne; Ponthieu, Bar-sur-Seine și Boulogne; comitatul Vermandois cu capitala sa, Saint-Quentin.

În schimb, ducele Filip cel Bun a renunțat la comitatul Tonnerre, primit de la tatăl său și l-a recunoscut pe Carol al VII-lea ca rege al Franței care avea mână liberă să recucerească teritoriile pierdute în favoarea englezilor.Philippe Zwang: Jeanne d'Arc et son temps, Casterman, 1999, Repères Histoire.

Negocierile cu Anglia Negociatorii englezi se așteptau ca în tratativele de pace să fie implicate doar Anglia și Franța. Ei au propus un armistițiu pe termen lung și căsătoria tânărului rege Henric al VI-lea cu fiica regelui Carol al VII-lea fără a renunța la pretenția la tronul Franței, ceea ce a împiedicat orice pași semnificativi în direcția păcii. Englezii au părăsit însă negocierile datorită raidurilor întreprinse de francezi pe teritoriul posesiunilor lor continentale. Între timp, delegația franceză și membrii ai clerului l-au îndemnat pe ducele Filip cel Bun să încheie pace cu Carol al VII-lea. Delegația engleză a aflat la întoarcere că aliatul lor schimbase tabăra. Regentul englez, ducele de Bedford, Ioan de Lancaster, a murit la Rouen pe 14 septembrie 1435, o săptămână înainte de încheierea tratativelor de pace.

După încheierea congresului de pace Aflat în război cu Anglia, campaniile militare duse de Filip cel Bun, au eșuat și, după revolta din orașul Bruges din 1437, el a trebuit să negocieze cu englezii și să permită acestora comerțul liber cu Flandra. Totuși, Filip cel Bun a obținut eliberarea ducelui Carol de Orléans din mâinile englezilor după bătălia de la Azincourt, punând astfel capăt vechii dușmănii dintre burgunzi și armagnaci.

Comitatul Vermandois, cu capitala sa Saint-Quentin, cedat Burgundiei de regel Franței prin Tratatul de la Arras, a revenit în posesia Franței în 1477.

Tratatul de la Arras a fost o victorie diplomatică majoră pentru Franța și a marcat începutul ultimilor ani ai Războiului de 100 de Ani. A pus capăt conflictului dintre regele Carol al VII-lea al Franței și ducele Filip al III-lea al Burgundiei. Prin ruperea alianței dintre Burgundia și Anglia, Carol al VII-lea și-a consolidat poziția de monarh al Franței împotriva pretențiilor regelui Henric al VI-lea al Angliei. Disputa politică internă dintre armagnaci și burgunzi a fost încheiată. Franța fusese mult timp aliată cu Scoția, lăsând astfel Anglia izolată. Începând din 1435 posesiunile engleze din Franța s-au diminuat treptat.

Note

Galerie de imagini

Bibliografie

Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt pe Main, 1985, . Mark Warner: The Anglo-French Dual Monarchy and the House of Burgundy, 1420-1435 : The Survival of an Alliance, French History, Editura Oxford University Press, vol. 11, nr. 2,‎ Oxford, 1997, pp. 103-130. Joycelyne Gledhill Dickinson: The Congress of Arras.1435. A study in medieval diplomacy, vol. 40, nr. 138-139,‎ Editura Oxford University Press, Willey, 1955, pp. 31-41, (versiune online).

Categorie:Istoria Franței Categorie:Tratate ale Franței Categorie:Tratate de pace Categorie:Războiul de 100 de Ani