Munții Tarcău sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Grindușu, având 1.664 m. thumb|300 px|right|Munții Tarcău-Priveliște spre valea Pârâului Doamna thumb|300 px|right|De sub Cernegura spre Munții Stânișoarei - în centru silueta ascuțită este a Vârfului Horaița
Repere onomatologice, culturale, istorice, literare Frumusețea si sălbăticia locurilor au fost surse de inspirație pentru scriitori, ca Mihail Sadoveanu (care plasează în Valea Tarcăului, satul lui Nechifor și al Vitoriei Lipan - personajele din romanul Baltagul), Calistrat Hogaș (care a parcurs o bucată a culmii Goșmanului - povestind aceasta în cartea În munții Neamțului), precum și pentru Alexandru Vlahuță (în România pitorească).
Delimitare și împărțire Munții Tarcăului sunt așezațiOp. cit. Bibliografie: Așezare și limite - Caracterizare fizico-geografică - Munții Tarcău. Ghid turistic, Brânduș Costică & Grasu Constantin, Ed. pentru turism, București, 1987 în nord-estul României la exteriorul grupei centrale a arcului Carpaților Orientali, având o direcție generală de la nord-nord-vest spre sus-sud-est, cale de aproximativ 65 de km (în zona axială - de-a lungul văilor Tarcăului și Asăului). Au o lățime medie de 40 km și ocupă o suprafață de circa 1810 km².
Administrativ sunt așezați pe teritoriul a trei județe, Neamț și Bacău în principal, precum și o mică porțiune spre sud-vest, în Harghita.
Principalele limite geografice sunt date de văile unor râuri: La nord se află valea Bicazului în porțiunea dintre Cheile Bicazului și orașul Bicaz, continuată apoi de cea a Bistriței până la Piatra Neamț La nord-est și est pe aliniamentul Piatra Neamț - Solonț - Moinești - Comănești se află, dinspre nord spre sud, valea Tazlăului, spre sud-est, cea a Tazlăului Sărat și spre Trotuș, cea a pârâului Urmeniș La vest se află axialele văilor Dămucului spre nord și Valea Rece spre sud Limita sud-vestică și sudică este dată de Râul Trotuș
Principalii veciniHarta Turistică a Munților Tarcău, Cartograf Ovidiu Șerbănescu, 1987, Munții Tarcău Ghid Turistic sunt: Spre est și nord-est, la sud de Piatra-Neamț Depresiunea Cracău-Bistrița, urmată spre sud de înșeuarea formată între aceasta și Tazlău de Dealul Bărboiu și spre sud de Depresiunea Tazlău-Cașin. La sud-est dincolo de Tazlăul Sărat și Urmeniș, Munții Berzunți În amonte la sud-vest de Trotuș și de Depresiunea Comănești - în aval, Munții Ciucului La vest de râurile Dămuc și Valea Rece, se află Munții Hășmaș În partea de nord se învecinează prin valea Bistriței, în partea de vest cu Masivul Ceahlău și spre est cu Munții Stânișoarei.
DiviziuniOp. cit. Bibliografie: Relieful - Caracterizare fizico-geografică - Munții Tarcău. Ghid turistic, Brânduș Costică & Grasu Constantin, Ed. pentru turism, București, 1987: Culmea Muntele Lung: thumb|200 px|right|Munții Tarcău-Culmea Muntelui Lung privită de lângă Pasul Fagului Are o lungime de mai puțin de 20 km și constituie cumpăna apelor dintre Dămuc, la vest și Tarcău la est. Versantul estic este puternic înclinat, spre diferență de cel vestic. Altitudinea sa coboară treptat de la sud spre nord. Culoarul depresionar Bicaz - Trotuș: Este situat la est de Muntele Lung, între acesta și Culmea Grindușu-Ciudomâr. Relieful aflat mai jos decât cel din flancuri, se găsește pe o distanță de circa 35 km - mai ales în sectorul central (800-900 m altitudine) cu o lungime de aproximativ 20 km, corespunzător bazinelor superioare ale Aței (în nord) și Brateșului (în sud) - bazine despărțite printr-un prag de 1100 m. Aici este evident caracterul propriuzis depresionar. Peste praguri similare, de 1125 m în nord și 1215 m în sud, se trece în bazinul Bicazului prin valea pârâului Secu și în cel al Trotușului prin Valea Rece. Culmea Grindușu – Ciudomâr: Este lungă de aproximativ 40 km și este cea mai înaltă, formând axa orografică a regiunii. Este discontinuă pentru că sectorul său central este secționat de afluenții de stânga ai Tarcăului - Ața, Brateș, Bolovăniș, Tărcuța. În est, este delimitată de văile Tarcăului - în sectorul nordic și, Camâncăi în cel sudic. Cuprinde 3 sectoare: Cel nordic între Bistrița și Ața - cu o înălțime medie de 1200-1300 m, cel central - mai înalt și puternic fragmentat - între Ața și Tărcuța și cel sudic între Tărcuța și Trotuș - cel mai înalt și mai puțin fragmentat - cu aspect de zid, aproape rectiliniu și relativ îngust superior, care pe mai bine de 15 km nu coboară sub 1500 m. Ultimul conține cele mai înalte vârfuri, dintre care șase au mai mult de 1600 m. Din culme se desprind culmi secundare, sudice: Din sectorul central din dreptul vârfului Măieruș pe o distanță de mai mult de 20 km, pornește cu o direcție inițial sud-vestică și apoi sudică sectorul Bolovănișului (înălțime medie de 1300-1400 m și numeroase vârfuri ce depășesc 1400 m). Acesta este delimitat la vest de obârșia Brateșului și axul Văii Reci iar la est de obârșiile Bolovânișului și Tărcuței continuate de valea Tărhăușului. Preluca Tâlharului - lungă de peste 30 km - se află între văile Camâncăi la vest și Asăului la est. Este mai scundă, cu câteva vârfuri care deabea depășesc 1300 m. Culmea Goșmanu - Geamăna: Este delimitată în vest de văile Tarcăului și Asăului spre sud. Nu este secționată de niciun curs de apă, totuși în partea de est este pătrunsă de văile transversale ale pâraielor Calu, Iapa, Nechitu și Tazlău. Are între Bistrița și Trotuș peste 50 km. Nu este prea înaltă, dar nu are nici șei mai joase de 1100 m. Altitudinile maxime se înregistrează în sectorul central. Prelungirea secundară sudică situată la vest de Tazlăul Sărat poartă numele de Culmea Runcu Stânelor. thumb|200 px|Munceii Bistrița-Tazlău - De la sud de Cernegura spre Bahrin Munceii Bistrița - Tazlău: Se află la est de Culmea Goșmanu - Geamăna și reprezintă în mare parte culmile secundare transversale ale acesteia. Spre est, ei domină dealurile subcarpatice ale depresiunilor Bistriței și Tazlăului. În sectoarele nordic (dintre Bistrița și Calu) și sudic (dintre Tazlău și Tazlăul Sărat) zona este puternic fragmentată în culmi scurte și masive izolate. În sectorul central, situat între pâraiele Calu și cursul superior al Tazlăului, domină culmile lungi de 10-15 km orientate vest-est. Sectorul sudic aflat între Tazlăul Sărat (la vest) și Tazlăul Mare (la est) aparține Munceiilor Uture.
Elemente de geologie, geomorfologie, hidrografie, climă, superlative ale florei și faunei thumb|200 px|right|Prelungiri vestice secundare ale Culmii Goșmanu Geamăna văzute din curtea Mănăstirii Sihăstria Tarcăului
Geomorfologie Munții Tarcău se află în categoria munților mijlocii ai României. Majoritatea vârfurilor - teșite și spinări domoale - sunt situate între 1100–1400 m, altitudinea șeilor de intersecție necoborând în general sub 1000 m. Șeile și pasurile sunt în general înalte. Altitudinea culmilor scade în general de la sud spre nord și din zona centrală spre periferie - mai rapid către est decât spre vest.
Din punct de vedere morfologic culmile interfluviale principale - prelungi de ordinul zecilor de kilometri - sunt larg vălurite, culmile secundare fiind - în general - scurte, în general rotunjite și ele superior, dar mărginite de versanți abrupți. Orientarea generală a culmilor principale este aceeași cu a masivului muntos - de la nord-nord-vest spre sus-sud-est. Cumpăna de ape a bazinului Tarcăului este situată la vest de axa orografică reprezentată de Culmea Grindușu - Ciudomâr (fragmentată de văi), spre Muntele Lung.
Geologie thumb|200 px|left|Treaptă de gresie deasupra cascadei de la intrarea în defileul Bolovănișului Din punct de vedere geologic munții se află în unitatea tectono-structurală a flișului, apărând într-o succesiune etalată de la vest spre est toate tipurile de unități tectonice ale acestuia, parțial suprapuse. Se dezvoltă aici 5 pânze de șariaj edificate succesiv ca fâșii longitudinale cu orientare nord-sud, de lățimi variabile (de la 1–2 km la peste 20 km)Munții Tarcău - 2.1.5.2. Munții flișului - 2.1.5. Unități spațiale - 2.1. Regiunea Carpaților Orientali - 2. Regiunile geografice ale Carpaților - Partea a II-a Carpații - Geografia Carpaților și Subcarpaților; Prof. univ. dr. Irina Ungureanu; Secția Istorie-Geografie, Facultatea de Istorie, Universitatea Al.I.Cuza; Iași; 2004Op. cit. Bibliografie: Alcătuire geologică - Caracterizare fizico-geografică - Munții Tarcău. Ghid turistic, Brânduș Costică & Grasu Constantin, Ed. pentru turism, București, 1987. Astfel, la vest se află în succesiune pânzele de Ceahlău (Muntele Lung, bazinele hidrografice ale pâraielor Dămuc, Valea Rece și Bolovăniș), Teleajen (cu o lățime de 4–10 km, relieful depresionar de la poalele Muntelui Lung) și Audia (cea mai îngustă, de 1–2 km lățime). În partea central-estică se regăsește pânza de Tarcău. Are peste 20 km în bazinul mijlociu al Asăului și ocupă peste jumătate din aria regiunii. Cuprinde zona culmilor ce flanchează văile Tarcăului, Asăului și Camâncăi, precum și sinclinalele aferente, respective cel mai înalt relief din zonă (culmile Goșmanu-Geamăna și Grindușu-Ciudomâr). În extremitățile nord și sud-estice apare pânza de Vrancea în “semifereastra” Bistriței. Este cea mai nouă dintre cele 5 și are relieful puternic fragmentat, arealul fiind cel mai coborât – din punct de vedere tectonic. thumb|200 px|right|<div style="text-align:center">Defileul Bolovănișului în amonte Stratigrafic rocile cretacice, care sunt caracteristice în general în partea de vest, se continuă în ariile centrală și de est cu roci paleogene. Pânzele de Ceahlău, Teleajen și Audia aparțin Cretacicului, cea de Tarcău și Vrancea – Paleogenului (respectiv perioadelor Eocen și Oligocen cea de Tarcău și Oligocenului cea de Vrancea).
Din punct de vedere litologic: În vest apar roci cretacice în general moi (strate de Bistra, de Plăieșu, de Palanca): gresii slab rezistente, calcare în strate subțiri (pânza de Ceahlău), cu intercalații de șisturi argiloase negre (complexul șisto-grezos urmat de gresia masivă de Cotumba de la nivelul pânzei de Teleajen). Ceva mai spre est se decelează șisturi negre (pânza de Audia), gresii glauconitice, marnocalcare. Paleogenul pânzei de Tarcău cuprinde în cea mai mare parte gresii și calcare eocene (de Tarcău – cu cea mai mare extindere și, (de Doamna) precum și gresie oligocenă (de Fusaru). Caracteristică pentru zona Munților Tarcăului (de unde și numele unității tectonice respective) este gresia de Tarcău: micacee, cenușie, se află în strate de 0,5–5 m. Pe seama acesteia a luat naștere cel mai înalt relief din regiune. În pânza de Vrancea domină șisturile bituminos-disodilice și gresia de Kliwa – oligocene. thumb|200 px|left|Râul Tarcău (în zona Repezișurilor Ianuș) thumb|200 px|right|De pe Bâtca Doamnei spre sud-vest
Hidrografie Clima Vegetația Vegetația Munților Tarcău este în proporție de 90 % de tip forestier, deosebindu-se două etaje: cel al molidului (Picea abies - Picea excelsa) și cel al fagului(Fagus sylvatica), asociate secundar cu vegetație ierboasăOp. cit. Bibliografie: Vegetația - Caracterizare fizico-geografică - Munții Tarcău. Ghid turistic, Brânduș Costică & Grasu Constantin, Ed. pentru turism, București, 1987. Etajul molidului reprezintă mai mult de 50% din areal, specia fiind distribuită în special la nivelul părților înalte și mijlocii a principalelor culmi - mai ales în partea înaltă din Grinduș și pe suprafața aflată între Dămuc și Valea Rece. Molidișurile în aceste zone sunt pure sau aproape pure, masive, dese, întunecoase și monotone, stratul erbaceu sau arbustiv lipsind sau fiind slab dezvoltat.