right|200px|thumb|Pulcheria pe un solidus emis la Constantinopol; în exergă: CONOB.
Aelia Pulcheria () a fost o regentă bizantină, fiica lui Arcadius și Aelia Eudoxia.
Istoria vieții Împărătesei Pulcheria
Murind Arcadie împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic Teodosie fiind de opt ani, și pe cele trei fiice, Pulheria, Arcadia și Marina. Pulheria era cu cinci ani mai mare decât fratele său, foarte înțeleaptă și curată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dăruit-o ca pe un dar împărăției grecești, spre ajutor tânărului Teodosie și spre apărarea Ortodoxiei care, în acea vreme, era tulburată de eretici. Aceasta, având o înțelegere care covârșea anii ei, a fost primită la împărăție împreună cu fratele său și a fost rânduita Augustă. Și era atunci de șaisprezece ani când, luând puterea cea împărătească, nu cu cunoștință femeiască, ci cu înțelepciune bărbătească, a început a așeza împărăția grecească; de la înțelepciunea și cunoștința ei toată lumea se minuna, pentru că de la Dumnezeu avea această dăruire pentru curăția vieții sale. Că pentru dragostea lui Dumnezeu și purtând grijă de pacea grecilor n-a vrut să se însoțească cu bărbat, ca să nu fie vreo dezbinare între bărbatul și fratele ei, ci făgăduindu-se pe sine mireasă lui Dumnezeu a vrut ca până la moarte să petreacă în feciorie. Iar spre semnul fecioriei sale celei lui Dumnezeu logodită, în soborniceasca biserică din Constantinopol a făcut un prestol dumnezeiesc din aur și din pietre scumpe, minunat și de mult preț.
Încă îndemna spre paza fecioriei și pe Arcadia și pe Marina, surorile ei, care așijderea au făgăduit lui Dumnezeu ca să-și păzească curăția lor până la sfârșitul vieții. Și viețuiau cu dânsa în post și în rugăciune, supunându-se ele acesteia nu numai ca celei mai mari surori, ci ca și maicii lor, și ca împărătesei; încă ținea loc de maică și fratelui său Teodosie, împăratul, pentru că se îngrijea de dânsul foarte mult, învățându-l pe el frica lui Dumnezeu. Și știind bine limba greacă și latină, singură i-a fost lui învățătoare, nu numai învățându-l pe el carte, ci și la bunele obiceiuri povățuindu-l pe dânsul.
Ci îl învăța pe el toate lucrurile cele bune spre o bună și cuviincioasă ocârmuire. Și cădea sămânța cea bună nu pe pământ rău, că o asculta pe ea în toate și atâta a putut învățătura ei cea bună încât atunci când a ajuns la vârsta de bărbat desăvârșit era mai mult decât alți împărați bun și blând, răbdător și nerăutăcios, înțelept și socotitor, îndurător și milostiv, pentru că, pe lângă învățătura, și rugăciunea Sfintei Pulheria i-a sporit lui în viață. Această sfântă a zidit o Biserică prea slăvită în numele Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu și a făcut în Vlaherne alte multe biserici și mânăstiri; a dat la săraci nelipsită milostenie și, prin sârguință ei, împărăția era în pace și în liniște mare, ferită de dezbinările eretice dinlăuntru. Săvârșindu-se douăzeci de ani de la nașterea împăratului Teodosie și venind vremea însurării lui, preafericita Pulheria se sârguia ca să afle o fecioară vrednică de cămara împărătească. În acea vreme, a venit de la Atena în Constantinopol o oarecare fecioară, pe nume Athinais (sau Atinaida), pagina cu credința, foarte frumoasă și înțeleaptă, fiică a unui filosof atenian, anume Leontie, care învățase bine de la tatăl său filosofia, astronomia, geometria și toată înțelepciunea greacă și pe mulți înțelepți cu cunoștința îi întrecea.
Deci, venise în Constantinopol pentru o pricină că aceasta: murind tatăl ei, a împărțit moștenirea toată la doi fii ai săi, Valerie și Aetie, iar ei nu-i lăsase mai nimic, numai câțiva galbeni. Întrebându-l pe el rubedeniile și vecinii ce lasă fiicei sale, a răspuns: "Destul îi sunt ei frumusețile și înțelepciunea ei". Și aceasta zicând-o, a murit. Și împărțiră cei doi frați toată averea părintească între dânșii, iar surorii lor nu i-au dat nimic. Pentru aceea venise ea la Constantinopol, ca să se jeluiască de nedreptatea fraților săi. Pe aceea văzând-o Pulheria, precum și frumusețea ei, bunul obicei și înțelepciunea cercetându-le cu privirea, a gândit să o logodească pe ea cu fratele său.
Drept aceea, mai întâi spre sfântul botez a apropiat-o pe ea și ca pe o fiică a făcut-o sieși. Apoi, ca pe o vrednică de nunta împărătească, a însoțit-o cu împăratul, fratele său Teodosie. Și i-a dat ei nume din Sfântul botez, Eudoxia. După aceea, i-a născut Eudoxia lui Teodosie o fiică, care, când a împlinit vârsta potrivită, a fost însoțită cu Valentinian al III-lea în Roma, cel pe care l-a învrednicit Teodosie la o parte a împărăției sale.
În timpul acestor drept credincioși împărați a fost soborul al treilea a toată lumea în Efes, care a discutat erezia lui Nestorie, prin sârguință fericitei Pulheria, pentru că mare râvna avea aceasta pentru dreapta credință. Și pe fratele său, fiindcă începuse a se înșela cu eresul și a rătăci din adevărata cale, l-a sfătuit, și în dreapta credință l-a întărit, fapt pentru care era cinstită de sfinții părinți cu multe laude.După câțiva ani, vrăjmașul, nesuferind să vadă risipirea eresurilor sale care se făcea prin Sfânta Pulheria, s-a înarmat asupra ei vrând să o depărteze pe ea de la împărătescul scaun și de la stăpânire. Acest lucru l-a și făcut la o vreme, Dumnezeu îngăduind ca plăcuții săi să fie ispitiți. Iar ispitirea aceea s-a început cu un chin ca acesta: era la împăratul Teodosie un famen oarecare, anume Hrisafie, iubit de împăratul și între sfetnici nu mai prejos, dar plin de vicleșug și de răutate, de vrajbă și de iubire de argint. Acela s-a sculat asupra prea sfințitului patriarh Flavian, care se suise pe sca-un după sfântul Proclu. Și era Flavian bărbat vrednic de acea cinste, ca un dreptcredincios, care și viață cerească avea. Iar Hrisafie era eretic și nu se învoise la supunerea lui. Deci, căutând asupra lui pricină, a trimis la dânsul, zicând să se gătească un dar împăratului spre binecuvântare, ca unul ce a fost pus arhiereu din nou. Iar el, gătind, a trimis niște pâini curate. Iar Hrisafie, lepădând pâinile, a zis: "Aur, iar nu pâini, se cade a se trimite spre binecuvântare de la patriarh". Iar patriarhul prin trimiși i-a răspuns zicând: "Bine știe Hrisafie că aurul și argintul bisericesc este al lui Dumnezeu și la nimeni nu se poate da, decât numai la săraci".
Atunci, Hrisafie, mai mult mâniindu-se asupra patriarhului, se gândea cu ce fel de meșteșug i-ar săpa lui groapa. Văzând că fericită Pulheria, dreptcredincioasă fiind, îl sprijină foarte mult pe patriarh și nu îi era cu putință ca să-i facă lui ceva rău, a gândit vrăjmașul ca să-i facă rău și ei. Deci, a început a semăna neghină între Pulheria și Eudoxia împărăteasa, făcând vrajbă între dânsele cu felurite meșteșuguri.
În acea vreme s-a întâmplat un lucru ca acesta: avea obicei împăratul Teodosie de iscălea împărăteștile sale scrisori fără a le citi, necercînd nici să știe ce era scris într-însele și oricine poftea, după a sa voie, gătind scrisoarea, o aducea la împăratul, iar el neobservând ce era scris într-însa, punea mâna sa cea împărătească. Drept aceea, fericită Pulheria văzând acea neîngrijire a lui, a vrut, ca una ce totdeauna se îngrijea de dânsul, ca să-l îndrepteze pe el cu dragoste. Și a pus la cale o meșteșugire de acest fel: a scris o adresă ca din partea împăratului, în care scria cum împăratul îi da în robie pe femeia sa surorii sale, Pulheria, prin rugămintea ei, și îi adeverește că de acum nu mai are stăpânire asupra ei. O scrisoare ca aceasta gătind-o, i-a dat-o împăratului să o iscălească. Iar el, după obiceiul său, necitind scrisoarea și neștiind ce era într-însa scris, a pus mâna sa cea împărătească și a iscălit. Iar Pulheria, luând acea scrisoare, a chemat cu cinste pe împărăteasa Eudoxia în palatul său și cu vorbă de dragoste și cu cinste a ținut-o pe ea la sine mult. Iar trimițând împăratul după împărăteasa, Pulheria nu a lăsat-o pe ea. Și a doua oară trimițând, i-a răspuns zâmbind Pulheria: "Să știe împăratul că nu are putere peste împărăteasa sa, că mi-a dat-o mie în robie și prin scrisoarea sa cea împărătească a în-tărit aceasta". Acestea zicându-le, a mers singură la fratele său și i-a zis: "Vezi, împărate, că nu faci bine iscălind scrisorile necitite! " Și i-a arătat lui scrisoarea aceea. Cu o meșteșugire ca aceasta înțe-leaptă a sfătuit pe împăratul ca să fie mai cu pază și să cerceteze și să citească scrisorile acelea pe care avea să-și pună împărăteasca iscălitură. Înștiințându-se de aceasta, vicleanul vrăjmaș Hrisafie, famenul, s-a apropiat de Eudoxia împărăteasa, zicându-i: "Vezi ce-ți face ție Pulheria, cum te defaimă? Roaba ei vrea să te facă pe tine. Până când vei suferi de la dânsa unele ca acestea ?! Au nu ești ca și ea împărăteasă și cu împăratul mai de aproape, ca un trup cu dîn-sul ?" Unele ca acestea și mai multe zicându-le, vrăjmașul a pornit spre mânie pe Eudoxia, care după aceea a început a-și îndemna bărbatul ca, luând stăpânirea împărătească de la Pulheria, singur să împărățească. Iar împăratul, îndemnat de femeie și de Hrisafie, deși se gândea să le urmeze sfatul, se rușina ca să aducă necinste asupra surorii și învățătoarei sale. Deci în taină a rugat pe patriarh ca pe Pulheria, când va intra în biserică, să o sfătuiască ca să se facă diaconiță, ca pe una ce viețuia cu curăție și cu sfințenie și de slujba diaconiei fiind vrednică. Pentru că era obiceiul într-acele vremi ca pe fecioarele cu viață curată să le silească, chiar și nevrând, la slujirea diaconească. Deci și pe sfânta Pulheria voia să o silească la aceeași faptă, ca să o depărteze cu o slujbă ca aceasta de la stăpânirea împărătească. Deci, patriarhul a spus de aceasta Pulheriei în taină, iar ea, cunoscând o scornire ca aceea a fratelui său și cunoscând vrajba împărătesei și a lui Hrisafie, singură și-a lăsat stăpânirea împărătească și, plecând din palatele împărătești cu servitoarele sale și așezându-se la un loc osebit de liniște, slujea lui Dumnezeu în tăcere și fără tulburare.
Atunci, ereticul Hrisafie, aflând vreme cu prilej răutății sale, a pornit pe împăratul împotriva patriarhului. Și era biserica lui Dumnezeu în tulburare, sculându-se ereticii fără temere, nemaifiind Pulheria apărătoarea dreptei credințe. Atunci a deschis Dumnezeu împăratului ochii minții lui, ca să-și cunoască greșeala și să știe mânia cea nedreaptă a împărătesei sale asupra sfintei Pulheria și să înțeleagă înrăutățita purtare a lui Hrisafie.
Oarecând aduseră împăratului Teodosie un măr foarte frumos și mare, mai presus de a sa fire, de a căruia frumusețe și mărime neobișnuită mirându-se, l-a trimis pe el împărătesei sale. Și aceea, ținându-l la sine, nu l-a mâncat, ci l-a trimis lui Paulin senatorul, un iubit prieten al împăratului, bolnav fiind atunci. Iar Paulin, neștiind nimic, a trimis mărul acela împăratului. Deci, luând mărul împăratul, l-a cunoscut pe el și mergând la împărăteasă, a întrebat-o zicând: "Unde este mărul pe care l-am trimis ție?" Iar împărăteasa neștiind că mărul acela a venit iarăși în mâinile împăratului i-a răspuns: "L-am mâncat". Atunci împăratul i-a arătat ei mărul și i-a zis: "Dar acesta ce este?" Și dintr-acea vreme s-a mâniat foarte asupra împărătesei și cu necinste a ocărât-o pe ea, pentru că i se părea că îl înșală cu Paulin și îndată pe Paulin l-a trimis la surghiunie în Capadocia, iar pe împărăteasă, de atunci, nu o mai lăsa să vină pe la dânsul. Așijderea și asupra lui Hrisafie, famenului, sfetnicul împărătesei, foarte s-a mâniat, pentru că s-a încredințat că era pricinuitor de multă răutate. Și mai întâi a luat de la dânsul averea, apoi în surghiunie l-a trimis.