miniatura|Un detaliu din de Hieronymus Bosch

Înjunghierea este sau contactul violent cu un obiect ascuțit ori cu vârf ascuțit, de la mică distanță. Termenul denotă, în mod obișnuit, o acțiune intenționată, precum cea a unui asasin sau a unui criminal, însă sunt posibile și înjunghierile accidentale. Înjunghierea se deosebește de sau tăiere prin faptul că mișcarea obiectului folosit este, în general, perpendiculară pe și direct în corpul victimei, nu trasă de-a lungul suprafeței acesteia.

Plăgile prin înjunghiere reprezintă o formă specifică de traumă penetrantă a pielii, rezultată în urma înjunghierii. Înjunghierile au fost frecvente în rândul bandelor criminale și în închisori, deoarece cuțitele sunt ieftine, ușor de procurat (sau de improvizat), ușor de ascuns și relativ eficiente. Înjunghierea a fost utilizată și .

Istorie miniatura|După ce a fost atacată și înjunghiată în septembrie 1898, împărăteasa austro-ungară Elisabeta de Bavaria s-a îmbarcat pe o navă fără să conștientizeze gravitatea stării sale, ca urmare a unei . Sângerând până la moarte din cauza unei răni la inimă, ultimele cuvinte ale Elisabetei au fost: „Ce s-a întâmplat cu mine?” miniatura|Arma crimei, probe și fotografii dintr-un caz de omor din Trondheim, Norvegia, 1928. Lama ruptă a cuțitului era înfiptă în spatele victimei înjunghiate. Exponatele sunt expuse la Muzeul Național Norvegian de Justiție Penală.

Înjunghierile au fost frecvente de-a lungul istoriei omenirii și au constituit mijlocul de asasinare a mai multor figuri istorice importante, precum al doilea calif Umar, dictatorul roman Iulius Cezar și împăratul Caligula.

În Japonia, practica istorică a înjunghierii deliberate în cadrul este cunoscută sub numele de seppuku (mai colocvial hara-kiri, literalmente „tăierea burții”, deoarece implică deschiderea abdomenului). Ritualul este strict codificat, iar persoana care se sinucide este asistată de un „secund”, căruia i se încredințează sarcina de a o decapita (pentru a grăbi moartea și a preveni o suferință prelungită) după producerea rănii abdominale.

Epidemiologie În 2013, au avut loc aproximativ 8 milioane de înjunghieri la nivel mondial.

În Statele Unite, în 2020, 9% din cele 22.429 de omucideri au implicat un instrument ascuțit; dintre acestea, o proporție mai mare de femei au folosit un instrument ascuțit (13%) decât bărbații (8,2%).

Mecanism Pielea umană are o anumită elasticitate, oferind o protecție parțială; atunci când corpul uman este înjunghiat cu un obiect subțire, cum ar fi un mic, pielea se poate strânge în jurul obiectului și se poate închide parțial după îndepărtarea acestuia, reținând o parte din sânge în interiorul corpului. Din acest motiv, s-a speculat că , o depresiune concavă alungită într-o lamă metalică, ar avea rolul de a facilita scurgerea sângelui din corp pentru a provoca mai multe daune. În realitate, șanțul este o ranforsare structurală a lamei, similară ca design cu o grindă metalică în formă de I utilizată în construcții. Cu toate acestea, este la fel de periculoasă ca sângerarea externă; dacă sunt secționate suficiente vase de sânge pentru a provoca leziuni grave, elasticitatea pielii nu va împiedica pierderea sângelui din sistemul circulator și acumularea acestuia în alte părți ale corpului.

Moartea prin înjunghiere este cauzată de șoc, hemoragie, infecție sau pierderea funcției unui organ esențial, cum ar fi inima și/sau plămânii.

Tratament medical Anterior, o victimă a unei înjunghieri abdominale era supusă de rutină unei ; în prezent, se consideră sigură evitarea intervenției chirurgicale dacă pacientul este stabil. În acest caz, pacientul trebuie monitorizat pentru semne de decompensare care indică o leziune internă gravă. Dacă pacientul este instabil după o înjunghiere, trebuie inițiată laparotomia pentru a identifica și trata eventualele leziuni interne.

Autopsie Atunci când o persoană care a suferit o rană prin înjunghiere decedează, corpul este supus unei autopsii, iar rana este examinată de un . O astfel de examinare poate oferi informații valoroase despre arma folosită pentru a produce rănirea. Pe baza aspectului exterior și a constatărilor interne, medicul legist poate formula, de obicei, o opinie privind dimensiunile armei, inclusiv lățimea și lungimea minimă posibilă a lamei. De asemenea, se poate determina dacă arma avea un singur tăiș sau două tăișuri.

Uneori pot fi determinați și factori precum conicitatea lamei și mișcarea cuțitului în rană. Contuziile sau pot oferi indicii despre garda cuțitului.

Note

Vezi și Plagă Trasul în țeapă

Legături externe

Categorie:Tactici teroriste Categorie:Omor Categorie:Metode de sinucidere Categorie:Cauze ale morții Categorie:Violență