Un este un set de companii cu relații de afaceri interconectate și acționari, care au dominat economia japoneză în a doua jumătate a secolului XX. În sens legal, este un tip de grup de afaceri organizat sub forma unei alianțe slab structurate în cadrul comunității de afaceri din Japonia. A apărut pentru a înlocui sistemul zaibatsu, dizolvat în timpul ocupației Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial. Deși influența lor a scăzut de la sfârșitul secolului XX, keiretsu continuă să fie forțe importante în economia Japoniei în secolul XXI.
Companiile membre dețin porțiuni mici din acțiunile celorlalte companii, având ca centru un nucleu bancar; acest sistem ajută la protejarea fiecărei companii de fluctuațiile pieței de capital și de încercările de preluare ostilă, permițând astfel planificarea pe termen lung.
Origini Keiretsu prototipic a apărut în timpul miracolului economic japonez ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul dizolvării monopolurilor verticale controlate de familii, cunoscute sub numele de zaibatsu.
Zaibatsu au constituit nucleul activității economice și industriale în cadrul Imperiului Japonez, odată cu accelerarea industrializării japoneze din perioada Meiji. Acestea au deținut o mare influență asupra politicilor naționale și externe ale Japoniei, influență care a crescut și mai mult după victoriile din Războiul ruso-japonez din 1904–1905 și Primul Război Mondial. În perioada interbelică, zaibatsu au sprijinit militarismul japonez și au beneficiat de cuceririle din Asia de Est, prin contracte profitabile.
După capitularea Japoniei, forțele de ocupație aliate au încercat parțial să dizolve zaibatsu, care colaboraseră cu militarismul în prima jumătate a secolului XX și în timpul războiului. Totuși, guvernul Statelor Unite a anulat ulterior aceste ordine pentru a sprijini reindustrializarea Japoniei, văzută drept un bastion împotriva comunismului în Asia, așa că zaibatsu nu a fost complet desființat.In his 1967 memoirs, George F. Kennan wrote that aside from the Marshall Plan, setting the "" in Japan was "the most significant contribution [he] was ever able to make in government." George F. Kennan, Memoirs, 1925–50 (Boston, 1967), 393.
Tipuri Cele două tipuri de keiretsu, orizontal și vertical, pot fi clasificate în continuare ca:
Keiretsu orizontal Aspectul principal al unui keiretsu orizontal (cunoscut și sub denumirea de keiretsu financiar) este organizarea sa în jurul unei bănci japoneze prin relații de acționariat reciproc cu alte companii. Banca ajută aceste companii printr-o gamă de servicii financiare. Principalele keiretsu japoneze orizontale, denumite și „Cei șase mari”, includ: , , , Mitsubishi, Mitsui și DKB Group. Keiretsu orizontale pot avea și relații verticale, denumite „filiale”.
Keiretsu orizontale au atins apogeul în jurul anului 1988, când mai mult de jumătate din valoarea pieței de capital japoneze consta din participații încrucișate. De atunci, băncile și-au redus treptat aceste dețineri încrucișate. Codul de guvernanță corporativă japonez, în vigoare din iunie 2015, cere companiilor listate să publice o justificare pentru participațiile lor încrucișate. Parțial ca rezultat al acestei cerințe, cele patru „megabănci” japoneze rezultate din cele șase bănci majore keiretsu (în special Mitsubishi UFJ Financial Group, Sumitomo Mitsui Financial Group, Sumitomo Mitsui Trust Group și Mizuho Financial Group) și-au exprimat intenția de a reduce în continuare volumul investițiilor lor în participații încrucișate.
Calitatea de membru în keiretsu orizontal este adesea liberă și adesea nu este ceva luat în considerare în luarea deciziilor de zi cu zi de către membrii săi.
Keiretsu vertical Keiretsu verticale (cunoscute și drept keiretsu industriale sau de distribuție) sunt utilizate pentru a lega furnizorii, producătorii și distribuitorii dintr-o anumită industrie. Băncile au o influență mai redusă asupra keiretsu-urilor verticale. Exemple de acest tip includ Toyota, Toshiba și Nissan. Se creează una sau mai multe societăți subsidiare, aranjate pe trepte de importanță, în beneficiul companiei-mamă. Furnizorii majori formează a doua treaptă sub compania-mamă, iar companiile de producție mai mici compun treptele trei și patru. Cele situate la treptele superioare sunt cele mai profitabile și cele mai protejate de fluctuațiile pieței.
Unele keiretsu verticale pot aparține unuia sau altuia dintre keiretsu-urile orizontale. Anumite keiretsu verticale sunt afaceri de familie, cum ar fi grupurile Hitotsubashi/Shogakukan, Otowa/Kodansha și APA. Studii au arătat că aceste keiretsu verticale, în special cele care aparțin aceluiași keiretsu orizontal, sunt mai susceptibile să formeze alianțe decât celelalte tipuri sau decât companiile în care una sau două entități au afilieri keiretsu. Keiretsu-urile verticale sunt considerate un model organizațional eficient și competitiv în industria auto.
Istoric În timpul ocupației Japoniei, sub autoritatea Comandantului suprem al Puterilor Aliate, generalul Douglas MacArthur, s-a făcut la sfârșitul anilor 1940 o încercare parțial reușită de dizolvare a zaibatsu-urilor. Șaisprezece zaibatsu au fost vizate pentru dizolvare completă, iar alte 26 pentru reorganizare după dizolvare. Totuși, companiile formate prin dezmembrarea zaibatsu-urilor au fost ulterior reintegrate. Corporațiile dispersate au fost reinterconectate prin cumpărări de acțiuni pentru a forma alianțe orizontal integrate în numeroase industrii. Oriunde a fost posibil, companiile din keiretsu se aprovizionau reciproc, făcând astfel alianțele și vertical integrate. În această perioadă, politica guvernamentală oficială a promovat crearea unor corporații comerciale robuste, capabile să reziste presiunilor puternice generate de intensificarea concurenței comerciale.
Keiretsu-urile majore erau fiecare centrate în jurul unei bănci, care împrumuta bani companiilor membre ale keiretsu-ului și deținea poziții de capital în aceste companii. Fiecare bancă avea un control considerabil asupra companiilor din keiretsu și acționa ca o entitate de supraveghere și de intervenție în caz de urgență. Un efect al acestei structuri a fost reducerea semnificativă a apariției preluărilor ostile în Japonia, deoarece nicio entitate nu putea amenința puterea băncilor. Deși granițele dintre ele s-au estompat în ultimii ani, au existat opt keiretsu majore postbelice.
Toyota este considerată cea mai mare dintre grupurile keiretsu vertical integrate, deși compania este mai degrabă privită ca un keiretsu „apărut”, împreună cu SoftBank și Seven & I Holdings. Băncile aflate în vârful acestui aranjament nu sunt atât de mari pe cât s-ar presupune în mod normal, astfel încât aceasta este, de fapt, considerată a fi mai mult integrată orizontal decât alte keiretsu.
Recesiunea japoneză din anii 1990 a avut efecte profunde asupra keiretsu. Multe dintre cele mai mari bănci au fost puternic afectate de portofolii de credite neperformante și au fost forțate să fuzioneze sau să iasă din afaceri. Aceasta a estompat granițele dintre keiretsu-uri: de exemplu, Sumitomo Bank și Mitsui Bank au devenit Sumitomo Mitsui Banking Corporation în 2001, în timp ce Sanwa Bank (banca grupului Hankyu-Toho) a devenit parte a Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ.
În linii mari, aceste cauze au condus la o percepție puternică în comunitatea de afaceri japoneză că vechiul sistem keiretsu nu mai reprezenta un model de afaceri eficient și au dus la o relaxare generală a alianțelor keiretsu. Deși încă există, ele nu mai sunt la fel de centralizate sau integrate ca înainte de anii 2000. De exemplu, multe companii japoneze aflate în dificultate se confruntă cu o realitate nouă în care obținerea sprijinului financiar din partea băncilor principale devine din ce în ce mai dificilă și mai puțin probabilă. Printre aceste companii se numără Sharp Corporation și Toshiba, ambele companii emblematice care au fost nevoite să accepte investiții străine în urma dificultăților financiare din anii 2010.
Acest mediu schimbat, la rândul său, a condus la dezvoltarea unei industrii corporative de achiziții în creștere în Japonia, întrucât companiile nu mai pot fi ușor salvate de băncile lor, precum și la o creștere a litigiilor derivate inițiate de acționari mai independenți.
În afara Japoniei Modelul keiretsu este destul de unic pentru Japonia. Cu toate acestea, multe grupuri de afaceri diversificate, ne-japoneze, au fost descrise ca fiind keiretsu, cum ar fi (Regatul Unit), Tata Group (India), (Columbia) și (Venezuela).
Industriile auto și bancară au creat rețele extinse de deținere încrucișată la nivel transnațional, dar companiile naționale sunt, în general, gestionate independent. Bănci menționate ca fiind centrale pentru sisteme asemănătoare keiretsu includ Deutsche Bank, iar sisteme similare keiretsu, în general denumite „trusturi”, au fost create de bănci de investiții în Statele Unite, precum JP Morgan și Mellon Financial/familia Mellon, începând din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea (aproximativ aceeași perioadă în care au fost create și în Japonia), dar ele au fost în mare măsură limitate de legislația antitrust promovată de Theodore Roosevelt în prima parte a secolului XX. O formă de keiretsu poate fi regăsită și în participațiile încrucișate ale marilor companii media din majoritatea țărilor dezvoltate. Acestea sunt în mare parte concepute pentru a lega producătorii de conținut de canale specifice de distribuție, iar proiecte media de amploare, cum ar fi filmele costisitoare, sunt adesea încorporate cu proprietatea răspândită între mai multe companii mari.
Punct de vedere contrar Profesorul J. Mark Ramseyer de la Harvard Law School și profesorul Yoshiro Miwa de la Universitatea Tokio au susținut că keiretsu-urile postbelice sunt un „mit” creat de gânditori marxiști în anii 1960, pentru a argumenta că monopolul capitalului domina economia japoneză. Ei subliniază rarefierea și lipsa de consistență a relațiilor de acționariat reciproc în cadrul keiretsu, inconsecvența în relațiile membrilor cu „băncile principale” ale fiecărui keiretsu și lipsa puterii și influenței „cluburilor de prânz” ale alumni zaibatsu, care sunt adesea considerate nucleul guvernanței keiretsu.
Relația bilaterală Statele Unite-Japonia Până în aprilie 2015, reprezentantul comercial al SUA, Michael Froman, și ministrul japonez al Economiei, Akira Amari, reprezentând cele două mari economii din cadrul Parteneriatului Trans-Pacific (format din 12 națiuni), erau implicați în discuții bilaterale privind agricultura și piesele auto, „cele două cele mai mari obstacole pentru Japonia.” Acordurile bilaterale ar fi deschis piețele reciproce pentru produse precum orezul, carnea de porc și automobilele.
În timpul sesiuni ministeriale de două zile a negocierilor TPP desfășurate în Singapore în mai 2015, negociatorul american veteran Wendy Cutler și Oe Hiroshi din Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei au purtat discuții bilaterale privind una dintre cele mai controversate probleme comerciale, automobilele. Negociatorii americani doreau ca japonezii să-și deschidă întregul lor aranjament keiretsu, un pilon al economiei japoneze, pentru automobilele americane. Ei își doreau ca rețelele de dealeri japoneze, precum cele ale Toyota, Nissan, Honda, Mitsubishi și Mazda, să comercializeze automobile americane. Încheierea cu succes a acestor discuții bilaterale era necesară înainte ca ceilalți zece membri TPP să poată finaliza acordul comercial.
Note
Categorie:Management strategic Categorie:Economia Japoniei Categorie:Conglomerate Categorie:Termeni de afaceri