thumb|right|150px|Turnul cu ceas din Yaffa
Jaffa sau Yaffa (în , în = Yaffa sau Yafa al-'Abqa („Yaffa cea veche”) sau al-Qal'a („Fortăreața”); în tăblițele de la Tell al Amarna din 1350 î.e.n. „Yapu”; în ) este partea sudică, antică, a orașului israelian Tel Aviv (numele complet al acestuia fiind Tel Aviv-Yaffo; în ), un port străvechi la Marea Mediterană, unul din cele mai vechi orașe-porturi din lume. O parte a portului antic și câteva mozaicuri antice s-au păstrat până astăzi.
Portul Yaffa, foarte solicitat din timpuri antice și medievale, a reprezentat una din stațiile în căile spre est ale europenilor („Scările Levantului” - în franceză „les Échelles du Levant”, din punct de vedere comercial fiind însă o „scară secundară”) ca și porturile Akko și Cezareea.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea Yaffa a fost cel mai mare centru urban și economic din Palestina, cu o populație predominant arabă. Războiul dintre arabi și evrei din 1948-1949 a dus la părăsirea orașului de marea majoritate a arabilor.
Din 1950 Yaffa a devenit parte a municipiului Tel Aviv-Yafo, împreună cu orașul vecin evreiesc Tel Aviv.
Populația Yaffei număra în anul 2008 aproximativ 46.500 locuitori, din care 30.000 evrei și 16.000 arabi, dintre aceștia din urmă circa 3/5 fiind musulmani, iar 2/5 creștini. În 2022 numărul locuitorilor a fost de circa 55.100, din care 18.000 arabi.Primaria Tel Aviv-Yaffo Populatia arabă din Tel Aviv-Yaffo în oglinda numerelor 2024 thumb|right|200px|Portul Yaffa În limba arabă Yaffa este poreclită „Mireasa mării” „Arus al-Bahr”. Numele Numele Yaffa sau Yáffo este legat etimologic de cuvintele ebraice „yóffi” (יופי), în traducere „frumusețe”, și „yaffá” (יפה), în traducere „frumoasă”,Eerdmans, p. 594 iar o legendă evreiască îl leagă de numele unuia din fiii lui Noe, Iafet (în ), care ar fi întemeiat portul la 40 de ani după Potop. O tradiție elenă târzie relatată de Pliniu cel Bătrân îl asociază cu Jopa, fiica lui Aeolus, zeul vântului.Phaidon Guide, p. 304 Fenicienii îl numeau Yapey. Este menționat în lista lui Tutmes al III-lea și în papirusuri antice egiptene ca cel cunoscut sub numele de YP. În tăblițele de la Tell al Amarna și în inscripția lui Senaherib apare sub forma Yapu. Geograful arab Al Muqaddasi (sec. al X-lea) îl amintește sub numele Yaffa, folosit de arabi până în zilele noastre.
În Vechiul Testament (Biblia ebraică) (ebr. Tanah) Marea Mediterană este denumită uneori Marea Yaffo (Yam Yaffo), iar în literatura midrashică „Marea Yaffei” (Yamá shel Yaffo)
Particularități geografice Localitatea a fost ridicată pe o colină de calcar pe malul Mării Mediterane. În trecutul geologic se presupune ca se afla aici un golf și locul de vărsare în mare al rîului Ayalon. Din motive diverse cursul rîului s-a lovit de obstacole și a fost stăvilit și deviat spre nord până ce a întâlnit în cale rîul Yarkon. În zonă s-a creat un acvifer de coastă înaltă pe care s-a bazat mai târziu economia renumitelor livezi de citrice ale Yaffei.
Antichitate
Egipteni, canaaneeni, filisteni si evrei Așezarea antică propriu zisă e marcată azi de colina Tell Yaffa care se ridică la o înălțime de 40 m și este dominată în prezent de biserica franciscană Sf. Petru.
Portul natural al Yaffei a fost folosit încă din Epoca Bronzului mijlociu. Orașul-port canaanit a cunoscut o lungă dominație egipteneegipteană - până prin anul 800 î.e.n., de asemenea a fost controlată multă vreme de către filisteni, inclusiv de către regatul Ashdodului, și a făcut de câteva ori parte, temporar, din regatele ebraice antice - Israelul unit - sub regii Solomon și David, iar mai târziu sub unii din regii Iudeei (Yehuda).
Orașul Yaffa este menționat pentru prima dată de surse egipteană, între care o epistolă egipteană din preajma anului 1470 î.e.n., așa-zisul Papirusul Harris, scris întru lauda faraonului Thutmose al III-lea care cucerise orașul printr-un șiretlic ce aduce aminte de calul troian (circa 200 de luptători egipteni se ascunseseră în niște coșuri dăruite guvernatorului canaanit al cetății).Jerome Murphy-O'Connor, "The Holy Land", pag. 492. Localitatea este amintită și în tăblițele de la Tell al Amarna din 1350 î.e.n.
Yaffa este pomenită în Vechiul Testament în patru ocazii — în Cartea lui Iosua (Yoshua) ca punct de limită al domeniului seminției israelite a lui Dan, ca port unde s-au descărcat cedrii importați din Fenicia și destinați construcției templului din Ierusalim în secolul 10 î.e.n. și din nou în secolele al V-lea și al IV-lea î.e.n., și ca punct de plecare al profetului Iona în nenorocosul lui voiaj către Tarshish.
Cuceritori din Mesopotamia și din Persia. Amprenta feniciană și elenă Jaffa a cunoscut, odată cu întreaga regiune, invazia asiriană (a regelui Senaherib) (702 î.e.n.), stăpânirea babilonienilor, a perșilor, a fenicienilor din Sidon (al căror rege Eshmunezer a primit-o în dar de la perși și a ridicat aici un templu al zeului Eshmun), a lui Alexandru cel Mare și a statelor elenistice care i-au urmat - Egiptul ptolemeic și Siria seleucidă.
Perioada hasmoneeană Locuitorii Yaffei, eleni sau elenizați, s-au opus revoltei evreilor conduși de Iuda Macabeul (Yehuda Makkabi). Ei au urcat cu forța un mare număr de evrei pe niște corăbii și i-au înecat apoi în largul mării. Yehuda Makkabi i-a pedepsit trecându-i pe localnici prin foc si sabie. Grecii din Yaffa au continuat o să ofere o rezistență acerbă și în anii următori și au putut fi înfrânți abia mai târziu de către Yonatan Makkabi, și încă odată de Shimon Makkabi, astfel încă abia în anul 147 î.e.n. localitatea a putut trece sub controlul regatului evreilor, mai întâi sub dinastia Hasmoneilor (cu o întrerupere în timpul ocupației de către regii seleucizi Antiohos al VII - lea Sidetes si Antiohos al XII - lea Kizikos, fiind apoi recucerit de regele evreu Yohanan Hyrkanos) și după aceea sub cea a Antipatrizilor. În această perioadă Yaffa a fost populată de evrei și a căpătat un caracter evreiesc.
Dominația romană. Păgâni, evrei, samariteni și creștini la Yaffa Sub romani, Jaffa a trecut prin mai multe mâini.
În anul 63 î.e.n., Gnaeus Publius Pompeius, cucerind Iudeea, a separat administrativ orașul, pe atunci chemat Joppe, de restul țării. Julius Caesar l-a redăruit însă regelui evreu Hyrkanos al doilea. Marcus Antonius l-a oferit la rândul său iubitei lui, reginei Egiptului, Cleopatra a VII - a , dar ulterior Irod cel Mare l-a redobândit de la Octavianus.
La începutul Războiului iudeilor, în anul 66 e.n. orașul a fost pustiit de soldații romani ai lui Cestius Gallus, iar vreo 8400 de locuitori au fost masacrați, după mărturia lui Josephus Flavius. Și totuși evreii (iudeii) s-au reorganizat și au transformat în scurt timp portul Yaffei într-o bază navală din care porneau pentru a ataca corăbiile romane aflate în drum între Siria și Egipt. În anul 67 e.n., Yaffa a fost cucerită de trupele imperiale romane ale noului comandant Flavius Vespasianus după lupte înverșunate. care au fost eternizate în monede romane purtând inscripția festivă "Judea navalis" și " Victoria navalis". Vespasianus a atacat noaptea, iar o parte din locuitori fugind pe bărci în largul mării , în vreme de furtună, s-au scufundat și înecat. Yaffa a fost, în cele din urmă, anexată definitiv de către Roma sub numele de Flavia Joppe. În localitate au continuat însă să trăiască și locuitori evrei, amintiți în Talmud, precum și o comunitate creștină. Dupa reprimarea ultimei revolte a evreilor conduse de Shimon Bar Kokhba în 135 e.n. s-a extins aria populată de samariteni ,care s-au instalat și în localitățile de pe malul mării, inclusiv la Yaffa.
În Noul Testament, în Faptele Apostolilor, Yaffa este menționată în relatarea despre apostolul Petru (Shimon Kifa) care a reînviat acolo pe văduva evreică Tabitha ("căprioara" in aramaică; Dorcas în greacă; în ebraică - Tzvia?) și care, în timpul șederii în Yaffa la Simeon tăbăcarul (Shim'on Bursi) a avut apoi viziunea egalității în ochii lui Dumnezeu între evrei și celelalte neamuri. O pictură înfățișând acest eveniment poate fi văzută în biserica catolică Sfântul Petru din Yaffa. Mormântul Tabithei se află într-un cartier din estul Yaffei, Abu Kabir, fiind adăpostit de o biserică ortodoxă rusă.
Talmudul - Mishná (Mișna) și Gemará (Ghemara) povestesc despre cărturarii evrei, tannaim și amoraim care au trăit și activat în Yafo: Rav Adda demin Yafo (sau Abba) și fiul său Rabbi Hiya (Hiya brey deRabbi Adda), Rabbi Tanhum d'Yafo, Rabbi Yohanan (Yudan) d'Yafo, Rabbi Nahman d'Yafo. Rabbi Yossi ben Halafta a vizitat localitatea. Cimitirul antic al Yaffei, cercetat în 1876 de către Charles Clermont Ganneau (1846- 1923), cuprinde multe morminte vechi de evrei. Locuitorii evrei erau fie născuți in Țara lui Israel (Palestina), fie proveneau din repatriați din Alexandria , din Cappadocia , din Cyrene, Chios , Thesalia etc. Ei se ocupau cu comerțul de textile si balsamuri, cu țesutul și spălatul vestmintelor și cu pescuitul.
In secolele al III - IV samaritenii deveniseră populația majoritară în zonă. În urma reprimării sângeroase a revoltelor lor de către împărații bizantini, numărul lor s-a micșorat și o mare parte a supraviețuitorilor dintre ei au fost siliți să se convertească la creștinism.
Din cauza atmosferei ostile, inclusiv a unor agresiuni din partea unora din locuitorii eleni creștini, și evreii au fost până la urmă nevoiți să părăsească orașul în veacul al V-lea.
Evul Mediu Bizanțul În Jaffa există până în zilele noastre o veche comunitate creștină, de diferite rituri. După reprimarea samaritenilor de către împărații bizantini bizantini, ea devenise majoritară. Crestinii erau atunci de limbă elenă și aramaică, și au devenit în mare parte arabofoni după venirea arabilor în secolul al VII-lea. Astăzi aceste comunități sunt foarte mult micșorate, ca întreaga populație creștină arabă din Palestina,în urma consecințelor războiului israelo-arab din 1948 - 1949 și prin emigrații suplimentare ulterioare.
Sub stăpânirea bizantină Yaffa a făcut parte din provincia Palaestina Prima, pomenită fiind ca port însemnat de către Chiril de Alexandria. Din secolul al V-lea e.n., a fost numit și la Yaffa un episcop . Doi din episcopii care au funcționat la Yaffa , Fidus (431 i.e.n.) și Elias (536 î.e.n.) au participat la conciliile bisericii.
Califatele arabe Arabii conduși de Amr ibn al-As, din comandanții vestiți ai califului Omar, cuceresc mica urbe, sub steagul Islamului, în anul 636.
Noul oraș Ramla devine noua capitală a districtului Jund Falastin, ce înlocuise provincia romană și bizantină Palaestina Prima și face de acum parte din provincia Siria (Sham) cu centrul la Damasc. Ramla, situată mai spre centru, se folosește de serviciile portului Yaffa. Cu timpul , populația Yaffei se arabizează și localitatea devine un oraș arab, ajungând în cele din urmă, sub stăpânirea turcă și britanică în secolul al XX-lea, cel mai mare centru urban arab din Palestina, mai mare din punct de vedere a numărului populației decât Ierusalimul și Gaza.
Sub noua cârmuire musulmană (califatele omeyad , abbasid și fatimid), un număr de evrei au putut reveni în localitate și să sălașluiască aici până la venirea cruciaților în secolul al XI-lea. În 1170, în perioada cruciată, în cursul trecerii lui prin Yaffa, călătorul evreu spaniol Beniamin din Tudela (Binyamin Mi'Tudela) a găsit un singur locuitor evreu - de meserie vopsitor.
Yaffa, ca și întreaga regiune a Palestinei și Siriei, cunoaște în anii dominației arabe , și perioade tulburi , ca de pildă luptele Fatimizilor cu secta ismailită a Karmaților (originari din Irak si Bahrein și conduși in acel timp de Hassan al As'am) și cu Hamdanizii (originari din Djazira și Mosul). În anul 971 Palestina, ocupată de general Jawhar, în slujba califului Al Muizz, trece în mâinile Califatului șiit al Fatimizilor (originari din Maghreb) care, cu excepția anilor de tiranie ai califului Al Hakim, arată în general toleranță față de creștini și evrei.