Dinesh Chandra Rupasinghe Gunawardena (în , în ; ) un politician din Sri Lanka care a servit ca prim-ministru al statului Sri Lanka din 2022 până în 2024. Acesta a deținut, de asemenea, funcțiile de ministru al administrației publice, afacerilor interne, consiliilor provinciale și administrației locale. Gunawardena este liderul partidului de stânga Mahajana Eksath Peramuna (MEP) din 1983, a fost pentru scurt timp liderul de facto al Sri Lanka Podujana Peramuna din 2022 până în 2023, și a ocupat funcții în cabinetul mai multor guverne anterioare, inclusiv cea de lider al camerei din 2020 până în 2022.
Născut într-o familie de politicieni, fiind fiul lui Philip Gunawardena și al Kusumasiri Gunawardena și nepotul lui Vivienne Goonewardene, acesta a fost educat la Royal College din Colombo și, ulterior, la University of Oregon, unde a susținut pacifismul în timpul Războiului din Vietnam. Intrând în politică în 1983 ca membru al parlamentului din partea Maharagama și ulterior din partea Colombo, prima sa funcție în guvern a fost cea de ministru al transporturilor sub conducerea lui .
În 2022, Gunawardena a fost numit prim-ministru după ce fostul președinte Gotabaya Rajapaksa a demisionat în contextul crizei economice în desfășurare, iar Ranil Wickremesinghe a fost ales succesor al acestuia. În septembrie 2024, Gunawardena a demisionat.
Biografie Gunawardena s-a născut în familia de politicieni Gunawardena la 2 martie 1949. Tatăl său, Philip Gunawardena, a fost cunoscut drept „părintele socialismului din Sri Lanka” și o figură cheie a independenței, iar mama sa, Kusumasiri Gunawardena, a fost membră a parlamentului. Mătușa sa, Vivienne Goonewardene, a fost adesea considerată „cea mai importantă figură feminină a stângii din Sri Lanka”.
Educat la Royal Primary School din Colombo și la Royal College din Colombo, acesta și-a continuat studiile la Netherlands School of Business. De asemenea, a absolvit cu o diplomă de B.B.A. la University of Oregon și, în timp ce se afla în Statele Unite, s-a implicat în activismul studențesc, participând la protestele împotriva Războiului din Vietnam.
Gunawardena s-a căsătorit ulterior cu Ramani Wathsala Kotelawela din familia Kotelawela/Jayawardena, care este nepoata generalului Sir John Kotelawela, al treilea prim-ministru al statului Sri Lanka. Aceștia au avut un fiu, Yadamini, și o fiică, Sankapali. Ramani a murit de hepatită nediagnosticată la mijlocul anilor 1980.
Cariera politică 1972 – 2000 După absolvirea University of Oregon, Gunawardena a lucrat în New York, dar s-a întors în Sri Lanka în 1972, după moartea tatălui său. A fost numit în comitetul central al Mahajana Eksath Peramuna (MEP) în august 1973 și a devenit secretar general al MEP în 1974.
Gunawardena a fost candidatul MEP în Avissawella la alegerile parlamentare din 1977, dar nu a reușit să fie ales până când a candidat din partea MEP în districtul electoral Maharagama la alegerile parțiale din 1983, câștigând și intrând în Parlament. În timpul alegerilor parlamentare din 1989, Gunawardena a candidat cu succes ca unul dintre candidații MEP în districtul electoral multinominal Colombo. A fost din nou unul dintre candidații MEP în districtul Colombo la alegerile parlamentare din 1994, dar MEP nu a reușit să câștige niciun loc în Parlament.
2000 – 2010 La 27 august 2000, MEP s-a alăturat People's Alliance (PA). Gunawardena a candidat la alegerile parlamentare din 2000 ca unul dintre candidații PA în districtul Colombo. A fost ales și a reintrat în Parlament.
În urma alegerilor din 2000, a fost numit ministru al transporturilor, iar în septembrie 2001 i s-a încredințat și portofoliul mediului. A fost reales la alegerile parlamentare din 2001.
La 20 ianuarie 2004, Sri Lanka Freedom Party (SLFP) și Janatha Vimukthi Peramuna (JVP) au format United People's Freedom Alliance (UPFA), la care MEP s-a alăturat la 2 februarie 2004. Gunawardena a candidat la alegerile parlamentare din 2004 ca unul dintre candidații UPFA în districtul Colombo. A fost ales și a reintrat în Parlament. A fost numit ministru al dezvoltării urbane și al alimentării cu apă și ministru adjunct al educației după alegeri. În ianuarie 2007, portofoliul său de cabinet a fost schimbat în ministru al dezvoltării urbane și al dezvoltării zonelor sacre, dar a pierdut funcția de ministru adjunct. A fost numit responsabil cu disciplina grupului parlamentar al puterii în iunie 2008.
2010 – prezent Gunawardena a fost reales în alegerile parlamentare din 2010, după care a fost numit ministru al alimentării cu apă. Și-a pierdut funcția din cabinet în urma alegerilor prezidențiale din 2015, deși a fost reales. În martie 2017, a fost suspendat de la ședințele parlamentare timp de o săptămână din cauza perturbării repetate a procedurilor.
La 22 iulie 2022, Gunawardena a fost numit prim-ministru după ce fostul președinte Gotabaya Rajapaksa a demisionat în contextul crizelor economice și politice în desfășurare, iar Ranil Wickremesinghe a fost ales de către Parlament ca succesor al acestuia. Gunawardena și Wickremesinghe au fost colegi de clasă în timpul școlii.
La 23 septembrie 2024, în urma înfrângerii lui Wickremesinghe în alegerile prezidențiale și a învestirii succesorului său, Anura Kumara Dissanayake, Gunawardena a demisionat din funcția de prim-ministru.
Note
Bibliografie
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1949 Categorie:Nașteri pe 2 martie Categorie:Srilankezi în viață Categorie:Oameni din Colombo Categorie:Budiști Categorie:Sindicaliști Categorie:Miniștri ai educației Categorie:Miniștri ai transporturilor Categorie:Prim-miniștri ai Sri Lanka