Compromisul Crittenden a fost o propunere nefinalizată de a consfinți permanent sclavia în Constituția Statelor Unite, și de a face neconstituțională interzicerea ei de către viitoarele Congrese. A fost introdusă de senatorul federal american ( din Kentucky) pe . El avea ca obiectiv rezolvarea crizei de secesiune din 1860–1861 care în cele din urmă a condus la Războiul Civil American, adresând temerile și nemulțumirile facțiunilor din Sud, și înăbușind . Compromisul Crittenden nu trebuie confundat cu , care prevedea ca Uniunea să nu ia măsuri împotriva sclaviei.

Context Compromisul propunea șase amendamente constituționale și patru rezoluții ale Congresului. Crittenden a introdus pachetul ca inițiativă legislativă pe .Amendments Proposed in Congress by Senator John J. Crittenden: December 18, 1860 Avalon Project Pe a fost scos de pe ordinea de zi și nu a mai fost discutat.

El garanta permanentizarea sclaviei în statele sclavagiste și adresa revendicările Sudului în raport cu sclavii fugari și cu sclavia în Districtul Columbia. El propunea reinstaurarea Compromisului Missouri (care rămăsese caduc după 1854 când s-a adoptat Legea Kansas–Nebraska și a fost scos complet în afara Constituției în 1857 prin decizia Dred Scott) și extindea linia compromisului spre vest, interzicând sclavia la nord de paralela de 36° 30′ și garantând-o la sud de ea. Compromisul cuprindea și o .

Compromisul s-a bucurat de popularitate în rândul celor mai mulți senatori federali din Sud, dar republicanii în general îl considerau inacceptabil, întrucât ei se opuneau expansiunii sclaviei în teritorii, în afara statelor unde ea exista deja. Liderul acestui partid, președintele ales Abraham Lincoln se opunea și el, ceea ce a fost decisiv pentru soarta compromisului.„Lincoln nu putea admite aceasta. «Să nu sprijinum nicio propunere de compromis în ce privește extinderea sclaviei», scria el unor lideri republicani de seamă, inclusiv Seward. Compromisul lui Crittenden «ne va pierde tot ce am câștigat prin alegeri».” , "The Hedgehog and the Foxes," Journal of the Abraham Lincoln Association, vol. 12, numărul 1 (1991), pp. 49-65, citat la p. 53; retipărit în James M. McPherson, Abraham Lincoln and the Second American Revolution, Oxford University Press (1991), pp. 113-130, quotation at p. 118. Republicanii au spus că acest compromis „ar însemna un veșnic legământ de război împotriva oricărui popor, trib, sau stat care deține vreo palmă de pământ de aici până în Țara de Foc”. Singurele teritorii de la sud de acea linie erau părți din Teritoriul New Mexico și din Teritoriul Indian. Era de la sine înțeles în rândul ambelor tabere că sclavia nu avea cum să înflorească în New Mexico mai ales din cauza climei. Sudul a refuzat propunerea republicanilor din Cameră, aprobată de o comisie pe , de a admite imediat New Mexico ca stat. Nu toți adversarii Compromisului Crittenden se opuneau și . The New York Times vorbea despre „toată viitoarea creștere a Republicii” și „tot Teritoriul care ar putea vreodată să aparțină Statelor Unite—tot Mexicul și America Centrală”.

Componente

Amendmente la Constituție dreapta|miniatura|400x400px|Statele și teritoriile sclavagiste și libere în 1858. Linia Compromisului Missouri din 1820, pe paralela 36° 30′ N. despărțea statul Missouri de Teritoriul Arkansas, dar interzicea sclavia din orice nou stat sau teritoriu aflat la nord de această linie și la vest de Missouri, așa cum avea să propună Compromisul Crittenden patruzeci de ani mai târziu. (Această parte a Compromisului din 1820 fusese în mare parte anulată de Legea Kansas–Nebraska din 1854 și de decizia Curții Supreme în cazul Dred Scott din 1857.)

Sclavia urma să fie interzisă în orice teritoriu federal al Statelor Unite „deținut astăzi ori obținut de azi încolo", aflat la nord de linia de . În teritoriile de la sud de această linie sclavia rasei africane era „recunoscută” și intangibilă pentru Congres. Mai mult, proprietatea asupra sclavilor africani urma să fie „protejată de toate departamentele guvernului teritorial pe durata continuării ei". Statele aveau să fie admise în Uniune cu sau fără sclavie, după cum ar fi stipulat constituțiile lor. Congresului i se interzicea să abolească sclavia în locurile aflate sub jurisdicția lui, cum ar fi posturile militare, aflate într-un stat sclavagist. Congresul nu avea voie să abolească sclavia în Districtul Columbia câtă vreme ea exista încă în statele învecinate Virginia și Maryland și fără consimțământul locuitorilor Districtului. Chiar dacă s-ar fi ajuns la aceasta, stăpânilor care nu consimțeau cu abolirea urma să li se plătească despăgubiri. Congresul nu putea interzice sau reglementa comerțul cu sclavi între state. Congresul avea să acorde compensație deplină stăpânilor sclavilor fugari salvați. Congresul avea puterea să dea în judecată comitatul în care sunt nerespectate, pentru a obține despăgubiri; comitatele puteau și ele să dea în judecată „răufăcătorii ori salvatorii” care împiedicau returnarea fugarilor. Niciun viitor amendament la Constituție nu putea schimba aceste amendamente sau autoriza ori împuternici Congresul să perturbe sclavia în vreun stat.

Rezoluții ale Congresului

Că legile sclavilor fugari sunt constituționale și că trebuie credincios respectate și puse în aplicare. Că toate legile statelor ce împidică aplicarea legilor sclavilor fugari, așa-numitele „”, sunt neconstituționale și că trebuie abrogate. Că Legea sclavilor fugari din 1850 trebuie amendată (pentru a fi mai puțin problematică pentru Nord) prin egalizarea recompensei pentru returnarea sau eliberarea presupușilor fugari și limitarea puterii marshalilor de a cere colaborarea cetățenilor în vederea capturării acestora. Că legile de suprimare a trebuie să fie puse în aplicare efectiv și riguros.

Rezultate dreapta|miniatura|255x255px|Senatorul Crittenden (1855); fotografie de Mathew Brady miniatura|262x262px|Caricatură sudistă ce denunța Compromisul Crittenden drept „șarlatanie legislativă” a „Doctorului Nord” (1860s) Președintele ales Abraham Lincoln s-a opus cu vehemență compromisului Crittenden pe motiv că este o politică ce ar permite perpetuarea expansiunii sclaviei. Atât Camera Reprezentanților cât și Senatul au respins propunerea lui Crittenden. Ea a făcut parte dintr-o serie de eforturi tardive de a oferi statelor din Sud suficiente asigurării pentru a amâna secesiunea lor în ultima sesiune a Congresului dinaintea preluării funcțiilor de către administrația Lincoln.

Propunerile lui Crittenden au fost discutate și la , o întâlnire la care au participat peste 100 dintre politicienii de frunte ai țării, ținută între –, la Washington, D.C. Conferința, prezidată de fostul președinte John Tyler, a fost ultimul efort oficial al statelor de a evita izbucnirea războiului. Și acolo, propunerile compromisului au fost respinse, întrucât prevederea ca deținerea de sclavi să fie garantată în toate teritoriile din Vest și în viitoarele teritorii dobândite s-a dovedit din nou inacceptabilă.

Un editorial apărut în februarie 1861 în (din ) rezuma starea de spirit predominantă în comitatele sudice ale statului, care simpatizau cu Sudul, când propunerile lui Crittenden au fost respinse: „oamenii de la Washington cred că nu este nicio șansă de pace, și într-adevăr se văd foarte puține, totul pare sumbru. Rezoluțiile lui Crittenden au fost respinse la vot din nou și din nou. Există vreo altă propunere care să câștige și pe care Sudul să o poată accepta? Dacă nu—vine războiul—și vai de nevestele și fiicele pământului nostru; frumusețea va fi doar un îndemn la crimă, iar jaful doar răsplata pentru raidurile lui John Brown. Cetățenii noștri să fie pregătiți pentru ce este mai rău, că se poate să vină.” Această afirmație a redactorului George Whitcomb venea ca răspuns la o tăioasă „scrisoare adresată redacției” care denunța „neunirea”, din partea congressmanului federal , care reprezenta un colegiu electoral din care făcea parte și Charlestonul.

În cultura populară Romanul (2016) de are acțiunea într-o istorie alternativă în care Compromisul Crittenden a fost acceptat în urma asasinării președintelui ales Abraham Lincoln. În secolul al XX-lea, sclavia mai rămăsese practicată în cele „patru state dure” Carolina, Alabama, Mississippi și Louisiana.

Note de completare

Note bibliografice

Categorie:Istoria Statelor Unite ale Americii (1849–1865)